agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-12-19 | |
Uliul
(din volumul "Bucovina - plai de basm si dor") Cum se întâmpla mai în fiecare zi, Ionuț trebuia să păzească cloșca cu puișorii cei mici. Chiar îi plăcea îndeletnicirea asta, dar asta cam o oră, două, până se plictisea. Trebuia să aibă mare grijă să nu vină vreo cioară sau vreun uliu, să înșface vreun puișor. Era foarte tulburat când vedea câte o cioară fâlfâind în vale, deasupra pajiștilor, sau deasupra pâlcurilor de copaci de la pârâu. Ciorile alea afurisite mai și croncăneau neplăcut. Într-o zi, văzu ceva care-i spori neliniștea: apărură pe cerul deasupra pajiștilor doi pui de uliu, mici și zglobii, ca niște rândunici mai mari, care de-abia învățau să zboare, descriind cercuri magice pe cer, rotind capul în stânga și-n dreapta, să vadă ceva viu mișcându-se pe pământ. Asta mai trebuia, își zicea Ionuț, puii ăștia de uliu! Or fi ei mici și drăgălași, dar ar fi în stare să fure un pui din ogradă! A doua zi el păzea iarăși cloșca cu pui, căci bunica plecase de-acasă departe, în vale, la întors pologul și la greblat, împreună cu mama și cu tata. Văzu iarăși cei doi ulii mici, cenușii, zburdând pe cerul senin. Deodată, unul din ei găsi ceva de joacă: erau prin livadă vreo câteva gaițe frumoase, colorate, cu pene lucitoare, care se fugăreau prin cireșul în care mai supraviețuiseră ultimele cireșe. Unul din ulii cei tineri se porni glonț după o gaiță, mai – mai s-o prindă. Dar și gaița avea destulă înțelepciune să se ferească de puiul de uliu: cum se apropia uliul de ea, pasărea cobora izbindu-se ușor de pământ, schimbându-și repede direcția de zbor. Ceea ce uliul tânăr nu putea să facă. Și mai avea gaița o posibilitate de scăpare: când aproape s-o prindă uliul, ea se strecura repede printre ramurile dese ale unui tufiș de salcie. Și iarăși, uliul nu putea să facă aceiași acrobație. Așa că, prin micile viclenii, gaițele nu se dădeau prinse. Uliul renunță după multe asemenea încercări. Când terminară treburile la strâns fân în vale, bunicii și părinții lui Ionuț sosiră acasă și începură să pregătească masa de prânz. Cum erau ei cu toții în casă, auziră cum o găină cotcodăcește speriată în livadă. Ionuț ieși primul pe cerdac, să vadă ce e. Când colo, ce să vadă? Un uliu mare, cu aripi largi, sure, se lupta sub un pom cu o găină din cele grase, s-o doboare și s-o ia în gheare, să fugă cu ea în pârâu. Găina se lupta din răsputeri, dar uliul era mult mai mare și mai puternic, încât reuși să doboare găina și se chinuia acum s-o ia în gheare și să plece. Reuși să ridice găina și zbură anevoios cu ea în gheare, spre vale. Ionuț striga speriat la cei din casă să iasă afară, că uliul a luat găina. Ieșiră cu toții și începură să strige. Uliul era deja departe, zburând greu cu găina în gheare. Însă nu mai aveau ce face, se uitau doar încremeniți cum ducea în gheare spre pârău găina lor cea frumoasă și grasă, trecând încet pe deasupra pârâului și ascunzându-se undeva într-un pâlc întunecat de pădurice. Ionuț se simți cumva încă viteaz și începu să strige la toți: - Hai să alergăm repede la vale, să căutăm uliul, și să-i luăm înapoi găina noastră! Îl omor pe uliul ăsta dacă-l prind! - Copilul meu, lasă-te păgubaș, ce-a luat odată uliul, înapoi nu mai vezi. Paguba e pagubă. O să ne dea Domnul să creștem alte puicuțe. Doar că trebuie să le păzim mai bine. Cu prilejul acestei întâmplări nefericite, bunicul povesti cum, mai demult, pe când era copil, într-o iarnă, o vulpe se-învățase să fure găini. Atunci tatăl lui, adică străbunicul lui Ionuț, se gândise ca pe timp de noapte să închidă găinile în cotețul din grajd și bătuse niște scânduri peste gemulețul de dinafară a cotețului. Dar vulpea, șireată foc, rosese, stricase scândurile de la gemuleț, și, bineînțeles, jumătate din găini au dispărut chiar în aceeași noapte. Mare hoțomană, vulpea! Ce putea să mai facă străbunicul ? A fost nevoit să-și mute câinele și să-l lege cât mai aproape de grajd și de coteț. Așa reușiseră găinile să scape până în primăvară! (va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate