Cine.Unde.Cînd.Ușor se coboară cerul.Acolo,este un eu.Cine.Unde.Cînd.El făcea,pui ,pui.Din găoace se văd urechile,i se văd.Și spune gălbenuș.
În primăvară.La începutul primăverii.Totul este galben.Cerul ,copacii,iarba,tot. El spune ,pui ,pui.
Are ochii mari.Privește universul cu ei.
Are mîinile albe.Privește.Din buruieni îi răspunde bruma de viață,piu ,piu.
Ne simțim bine aici,printre plantele.Sîntem mici și nevinovați.Îi răspundem,piu ,piu.
El stă.
Duhuri de muri ,plini de viață există în decor.Cerul e pictat într-o culoare aspră.Un prun.Un cuptor.Un container cu sticle.Iată din ce i se compune privirea.Are o chestie în ochi.Vede nu știu cum,căci ne vede ca niște gălbenușuri.Noi printre ierburi.Privim.
Sîntem un popor printre plante.Îl privim.
El se mișcă.
Cu mîinile lui albe ne arată viitorul.
Galben.Piu ,piu.Ca un gălbenuș.Viitor ca un gălbenuș.Noi stăm printre plante și îl visăm.El spune cuvîntul,c-u.Noi rămînem uimiți.
La început cuvîntul ,c-u.
Ne simțim bine printre plante,ne uităm la urechile noastre ,și ne plac ne mirăm.La picioarele rozalii,și sîntem uimiți.Povestim mult,rîdem,mult,și îl urmărim.Îl urmărim calmi și curioși.
El se așază și face niște gesturi cu mîinile lui albe.Deodată lumea devine albă.Numai noi stăm în zăpadă lumi mici și verzi și îl privim.
El spune cuvîntul,p-e.Drept răspuns noi facem niște piruiete ,dar ne simțim bine,o bine.Deodată se lasă din cer un stîlp de foc.Atît.Stîlpul luminează,lumea e toată luminată.El se plimbă în jurul nostru.Noi îl vedem.Cum are ochii mari și mîinile albe.Ne spune,hai ieșiți din buruieni,dar noi nu ieșim,nu ieșim.Stîlpul de foc a mai stat puțin ,apoi a dispărut pur și simplu.Noi ne simțim bine în buruieni.
Deodată se așază stă calm și pronunță cuvîntul ,d-a.Și sub privirile noastre dintre plante,a celor dintre plante,î-și taie burta ,își scoate mațele.Și a început să le cerceteze.Era o dimineață calmă,și noi eram curioși ce face,ce face anume.Î-și privea mațele cu ochi mari,noi îl priveam dintre buruieni.
Ne simțeam bine între buruieni , aveam și o casă.Peste păduri plutea liniștit un:care-i faza?Noi nu ne temem de el ,dar face uneori niște gesturi care pur și simplu te lasă cu gura căscată.Bunăoară într-o zi și-a luat īn cap o găoace și se plimba de colo ,colo,se plimba cu mîinile împreunate ca pentru rugăciune.Dar i-a prins bine că dacă î-mi aduc bine aminte ploaie ușor.
A pronunțat cuvîntul peș-ti.Atunci toată lumea sa prefăcut într-un rîu ,și am văzut pești printre buruienile noastre.O balenă trecea chiar prin dreptul soarelui.Coloane mari de piatră se nășteau ,ca un fund de ocean.Parcă și acum îl aud cum pronunța el ,peș-ti,peș-ti.O bură albă s-a lăsat peste toate,totul era ok,nu ne mai rămînea nimic decît să ne punem pe gîndit.Asta e.
Berze mari pluteau prin aer.Era o pace...Noi dădeam o petrecere între buruieni.Ne simpțeam bine.O mierlă cînta pe o buruiană.Timpul era pentru porumb copt,așa că am mers toți la cules și la mîncat de porumb copt.
În viziunea lui,în vederea lui mai era și o vie sub care creșteau căpșuni.Mai privea și un copac inexistent acum,pentru că a fost taiat,era un nuc și era aplecat ,v-o spun eu căci eu știu.
Astăzi el privea asfințitul.Și toată lumea s-a făcut roșie.Dar oarecum paradoxal ,căci merele sînt roșii,nu?
Și mîinile lui albe deveniseră roz acum.Stătea și privea asfințitul.Și lumea s-a făcut toată un asfințit.Noi îl priveam din buruiene cum stă pe bancă cu o pisică albă sub ea.
A pronunțat cuvîntul ,ca-să.
Și după asfințit ,toată lumea a devenit o casă ,imensă.
La noi ïn buruieni toate bune îl priveam .Eu în timp ce mă spălăm pe picioare.
O casă ale cărei ferestre sînt deschise spre Univers.Și totuși la noi în buruieni luna răsare de după o frunză de urzică.
Mîinile lui albe erau tot mai aproape.Pot s-ăi vad venele albăstri.
A făcut un gest rotund,oval,și a pronunțat cuvîntul des-chi-de.
Atunci toată lumea s-a deschis.Am început să auzim totul.Stăteam pe o floare de lotus și ne minunam.Lumea s-a deschis ca o floare de lotus.Noi în buruieni ne simțeam bine ,îl priveam și atît.Mai și gîndeam.Dar trebuie să vă spun ce s-a întîmplat în final.
A plecat.Am strigăt după el piu,piu.
Piu, Piu,s-a auzit de pe linia orizontului.Și am înțeles că dispăru-se a dispărut cu totul.Piu,piu,se auzea de la capătul Universului.Piu,piu,am răspuns eu de sub o frunză de ambrozie.