agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ mi s-a spus ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-01-17 | |
Organul lăsase în urma lui o bandă stridentă galbenă cu negru, pe care scria Nu treceți! Organul, și care proteja laptele de cei însetați. Cu spatele la scenă, doi inși studiau solul înzăpezit. Grațiel veni lângă ei, să-i tragă de limbă. Văzu despre ce era vorba: sub o folie de plastic transparent fixată cu trei pietre era o urmă uriașă și adâncă. Un colț de avertisment, Nu treceți! Organul - bara însăși urma, ingenios. Nu intrați în urmă, se înțelegea, dacă erai răutăcios, ca Grațiel în acel moment. Că vă pierdeți urma, continuă el. Chiar, unde dispăruse organu'? Gata investigația, caz rezolvat, copoiu' anului, medalia, vă rog. Suspectul a fost extras din copcă.
Lipi urechea de conversaÈ›ia în surdină a celor doi martori. Oameni în vârstă, emiteau numai axiome. Nimic rău în asta, GraÈ›iel ar fi făcut la fel în locul lor. Năluci de abur dansau pe gurile lor, mici balerine proteice ce luau forma fiecărui cuvânt, după silabe, consoane, vocale. EchipaÈ›i adecvat, dar cenuÈ™iu È™i banal, păreau vechi cunoÈ™tinÈ›e de cartier. Se completau chiar, ce avea unul, uscat, înalt È™i palid, nu avea celălalt, scund, rotofei È™i îmbujorat, È™i invers. -ÃŽn '68, pe Everest, doi germani au fost treziÈ›i de un cântec ciudat, zicea înaltul. -Ziarele au raportat apariÈ›ii stranii È™i au publicat fotografii de urme. ÃŽntre timp, totul a fost muÈ™amalizat, explică cel grăsuÈ›. -Internetul e o fumigaÈ›ie. Nu am încredere. Pe distanÈ›e lungi, informaÈ›ia devine subÈ›ire. Prea efemer. Cel înalt era misterios È™i sarcastic. -Li se dădeau nume diverse. Au fost trataÈ›i cu indiferență suspectă, în opinia mea. Deh! Era departe pe atunci. -MunÈ›ii s-au banalizat! zise cel palid. -AÈ™a e, confirmă rotofeiul. Li se trage de la oameni. -Nu mai e ce-a fost! Ce păduri. Azi e ca-n palmă: chelii montane. -Nu vă supăraÈ›i, îndrăzni GraÈ›iel, urma e originală? E urs? -Care urs, domnule? Cel sarcastic se întoarse la el, dominator. Cel jovial executa un rictus. PriveÈ™te cu atenÈ›ie! GraÈ›iel se aplecă peste urmă, să poată vedea în profunzime. Pfuai-lelei! Era picior, nu labă! Picior uman, dar nu scobit. UriaÈ™! -E de om! zise tare. E o farsă! -Care farsă, domle, sunt date dispărute trei persoane! Un vânzător, un baci cu lapte, o femeie de servici, îi explica cel mic, indignat. Rictusul se mutase pe faÈ›a subÈ›iraticului. -Cei dispăruÈ›i sunt farsorii, ce-i împiedică? -Oameni serioÈ™i, nu se pune problema! -Dar atunci? GraÈ›iel ezita să accepte cumplitul adevăr, prefigurat. -E Migoi! -Migoi? zise GraÈ›iel scăldat în uimire. -Migoi! întări rumen-obrăjiori, triumfător. Yeti! -Urma e de 47 centimetri. Creatura nu are sub 3 metri, È™i cântăreÈ™te cel puÈ›in 250 de kilograme, zise domnul înalt. -E omul zăpezilor, sută-n sută. -Și organul? întrebă GraÈ›iel. -Organul a măsurat, a fotografiat, zise cel scund. -A investigat, a telefonat, a prelevat. Are un cerc de suspecÈ›i. -Ca să evite panica, se foloseÈ™te de cerc. -E procedura standard. Să nu alarmeze. -Èšii minte răpirea din '72, cazul ozeneului? -Ei, cum să nu! Au arestat un ginecolog. -Tot cartierul văzuse farfuria. Nu a contat. Ginecologul se afla în cerc. -Interesul general primează. Panica, tulburările respiratorii, palpitaÈ›iile. -L-au hărÈ›uit cinci ani, până a devenit claustroman. -E È™i acum un ginecolog singuratic. Se întâmplă. -Spiritele s-au calmat! -AÈ™a e procedura. GraÈ›iel pricepu că cei doi aveau poveÈ™ti gârlă È™i timp berechet, dar el se afla sub presiune. -Sper să-i găsească! Mi-e milă de ei, săracii! -Slabe È™anse! Migoii sunt cruzi. -AdevăraÈ›i căpcăuni, ehehei! încheie rotofeiul. -V-am lăsat, domnilor! O zi bună! zise GraÈ›iel celor doi, care-l salutară cu miÈ™cări oscilatorii ale capului, bărbiei.  Marfa zdruncinată îndelungat începuse să cloncăne. Ceva se dislocase È™i protesta, în interior. Plecat de două ore, GraÈ›iel se apropia de È›intă: Aleea Elanului. Acum se grăbea: făcea paÈ™i mari, pe deasupra zăpezilor, să salveze timpul. Bulevardul StăruinÈ›ei, foarte lung, se contractă spectaculos È™i deveni minuscul, atâta de fulgerător înainta: ca vântu', ca gându'. Ocoli un lanÈ› de chioÈ™curi obraznice È™i intră pe turnantă în Eldorado-Aleea Elanului, gata să învârtă pe degete clienÈ›ii, È™i să le ia banii. Aerul tare al iernii născuse în sufletul lui o frenezie a nervilor, un entuziasm celular de neegalat. Două blocuri gigant își băteau capetele deasupra. Optic, avea în faÈ›a lui o pâlnie a abundenÈ›ei, pe care urma să alunece È™i apoi să cadă în gol, cu geanta uÈ™oară drept paraÈ™ută, pe o pernă moale, desfătătoare, tandră, de bani. ÃŽsi dorea să nu fie o iluzie, o Morgană, o înÈ™elare a speranÈ›ei. Era imposibil, socotea el: locul nu-l dezamăgise vreodată! Tocmai de aceea, îl proclamase în secret, Eldorado-ul lui personal. Numai aici era charismatic. Locatarii îi zâmbeau, îl invitau la È™uetă. ÃŽl tratau cu piÈ™coturi È™i sărățele. Contrastul cu oricare altă stradă din bidonvilul unde activa era masiv. Pentru că lumea, în rest, era acră, cenuÈ™ie È™i bănuitoare. Deseori nimerea peste bădărani înfiorători, a căror imagine îl urmărea zile întregi. GraÈ›iel se considera norocos că avea o stradă a lui, Aleea Elanului, pe care putea să conteze, orbeÈ™te. Trecea pe aici când avea ceva nou de oferit, nu mai des de o dată pe lună, să nu strice vraja. Nu-i plăcea să fie sâcâitor, cum văzuse pe mulÈ›i alÈ›ii că sunt, în meseria asta. Ei cereau numere de telefon, sunau, păstrau legătura, consumau felii tot mai mari din timpul clienÈ›ilor, ceea ce ducea în majoritatea cazurilor, la colapsul relaÈ›iei. Dar GraÈ›iel, care oricum avea fobie de telefon, nu proceda aÈ™a. Nu năvălea peste om. Nu-l hărÈ›uia. Iar când se întâmpla ca È™efa să-È™i dreagă tot mai des glasul în prezenÈ›a lui, semnal prevestitor de rău-augur, cunoscut de toÈ›i, când norma săptămânală nu era atinsă, era suficient să revină pe Aleea Elanului, unde în trei-patru zile vindea cât pentru o lună. Cu acest procedeu de iluzionist, GraÈ›iel provoca o uimire universală printre colegi. Unii dintre ei, sărmanii, când È™efa se sătura să le tuÈ™ească în ureche, dispăreau fără urmă în jungla oraÈ™ului sordid, lipsiÈ›i de noroc, alungaÈ›i. Avea grijă să nu pomenească nimănui despre secretul lui. Oricum, puÈ›ini l-ar fi crezut. ClienÈ›ii de nădejde erau împrăștiaÈ›i prin cartiere, È™i se schimbau. Era un circuit. Un bulevard al străduinÈ›ei, al stăruinÈ›ei. Al negocierii, amabilității, flatării. Al citirii omului. Al încrederii câștigate, al bonusurilor, cadourilor. GraÈ›iel nu excela la nimic din toate acestea. Stilul lui sec È™i direct nu impresiona pe nimeni. Nu fura minÈ›ile, cum reuÈ™eau alÈ›ii. Fără Aleea Elanului, care-l adoptase într-un fel miraculos, jobul ar fi fost pierdut. Se privi în vitrina cofetăriei: radia optimism. Era îmbujorat, masca de paloare dispăruse, tocită de aerul rece, benefic. Privi în adâncime, unde strada era doar un punct. Montă palma pe sprâncene, deasupra ochilor, pentru acuitate. Cerul de staniol sorbea cu nesaÈ› pixelii peisajului. Deszăpezi cu unghia degetului mare aleea, pe toata lungimea, harÈ™t! Și-acum, la treabă.  Analiza lui era următoarea: Aleea Elanului adăpostea cu precădere familii de intelectuali, din cei subÈ›iri, nu grosolani carieriÈ™ti, vânători de diplome. AceÈ™tia sunt mai sensibili, mai înÈ›elegători decât restul populaÈ›iei unui oraÈ™, au rezerve mari, neexploatate, de cordialitate, afabilitate, empatie È™i, foarte important: nu sunt faliÈ›i. Era de notorietate că genul ăsta de om urăște mall-urile lipsite de poezie È™i shoppingul, denunÈ›at de filozofi ca o activitate alienantă. Au tabieturi precise È™i austere. Nu aruncă banii pe capricii diverse. Astfel de oameni adoptă imediat un câine plouat, o pisică fugară. De aceea, când GraÈ›iel apăruse la uÈ™ile lor, cu mutra lui nevinovată, de picat-din-lună, îl ascultaseră, îl încurajaseră să le arate marfa, È™i cumpăraseră, în mare parte, nu pentru că aveau nevoie sau le plăceau obiectele respective, ci pentru a bucura un suflet necăjit, È™i a dobândi astfel satisfacÈ›ia altruismului, mărinimiei, generozității, virtuÈ›i înalte È™i esenÈ›iale pentru ei. GraÈ›iel avea amintirea multor discuÈ›ii plăcute. Uneori, cedase insistenÈ›elor È™i intrase. ÃŽn timp ce ronțăise piÈ™cotul È™i băuse limonada cu care-l serviseră, le admirase bibliotecile ce acopereau pereÈ›i întregi, colecÈ›iile de pipe, tutun de pipă, picturile È™i obiectele de artă sau antice, bunul gust, un pic învechit poate, fermecător, al mobilierului. GraÈ›iel bănuia ca diagnosticul lui era corect, dar cum de acest tip de om popula în număr atât de mare Aleea Elanului, era un mister originar imposibil a fi dezlegat. Toate scările de bloc erau pe dreapta. Stânga străzii aparÈ›inea unei fabrici tăcute, izolată de un zid înalt cenuÈ™iu ce umbrea un trotuar subÈ›ire, cu o poartă metalică prin care se vedeau hale È™i depozite, ateliere. Era de presupus a nu fi intrarea principală, pentru că lipsea firma sau inscripÈ›ia care să dezvăluie natura locului. Pe stradă erau mai puÈ›ine maÈ™ini ca în alte părÈ›i ale oraÈ™ului. Cu una dintre laturi obstacol contra viscolului, în maniera parazăpezilor de stil vechi, È™i zăpada aici era mai puÈ›ină. Nu trecea de genunchi. Dar, pentru că era îngustă, GraÈ›iel se aÈ™tepta ca Aleea Elanului să fie dificil de eliberat cu unul dintre utilajele mari: o freză de felul celor pe care le văzuse mai devreme, în faÈ›a cortegiului medieval, ar fi fost potrivită. Cum se cuvine la oamenii civilizaÈ›i, care nu trăiesc în fortăreÈ›e asediate - cel puÈ›in, aÈ™a gândea GraÈ›iel - aceste blocuri cochete de patru etaje nu aveau interfon. Nu apucă să zică - Sesam, deschide-te: prima ușă o găsi larg deschisă, fixată cu un pietroi, de zici că-l aÈ™teptau. După miros, un accident domestic avusese loc recent. Intră: fum uÈ™or, cu valenÈ›e culinare. Fantomele unor arome, pe fondul întunecat, de ars. Bănuia c-o gospodină își bandaja chiar în acele clipe orgoliul rănit. Urcă la etaj. Știa, din experiență, că cei de jos sunt dificili, suspicioÈ™i. Chiar È™i aici, pe Eldorado, îi evita. Rareori primise feedback pozitiv de la ei. Erau arțăgoÈ™i, zurlii, È›icniÈ›i uneori. Nu È™tia explicaÈ›ia acestei anomalii: poate pentru ca erau expuÈ™i, vulnerabili, agasaÈ›i de sonerii, de bătăile în ușă ale trecătorilor, de farsori care urmăreau sa le smulgă un ban, de cerÈ™etori, bolnavi, oameni fără casă, atât de mulÈ›i, de foiala - care probabil li se părea excesivă - colocatarilor, de lătratul câinilor, de bufniturile uÈ™ii, de claxoane È™i urlete. Cine È™tie ce boală secretă măcina parterul. Soneria avea butonul roÈ™u. Apăsă pe el È™i sunetul clasic Cling-a-cling-o! răsună prin ușă. ÃŽn aÈ™teptare, GraÈ›iel poză vizorului luminos, extatic, pentru ca bunele intenÈ›ii să-i fie uÈ™or citite.  Nu îndrăznea să scoată fesul. Chica imprevizibilă lua forme ciudate, respingătoare, de pârloagă. Firele de păr rebele se lipeau de È›esătura electrizată. Magnetismul îl ciufulea, elibera vârtejurile din strânsoarea spumei fixative. Capul lui era atunci o alee a tornadelor, ca poza lui Jupiter, È™irag de cicloane tropicale. Scoaterea fesului era un fenomen riscant, pe care îl evita. UÈ™a caramel îi stârnea glandele salivare. Coajă de pâine, plăcintă, ciocolată. Transmitea cu certitudine o senzaÈ›ie gastronomică. ÃŽnghiÈ›i în sec, se stăpâni: nu era momentul. Chiorăitul stomacului îi afecta judecata. Trebuia sa fie lucid! Coerent. Cling-a-cling-o! Nu erau acasă. Următorul. Ușă ranforsată, metalică, imitaÈ›ie de nuc. Tot caramel, dar mai rece. Sonerie cu buton negru, balansoar. Èšrrr! Èšrrr! Vai de mine, ce sunet ieÈ™it din uz. Èšrr! Nimic. Unde dispare lumea? Lipseau la apel. O clipă, renunță la postură È™i lipi urechea de metal: pândea vibraÈ›iile interioare. FaÈ›a lui sinceră arboră fără intenÈ›ie un rânjet vulpesc. ÃŽncălca grav protocolul de agent. PaÈ™i! Fâș-fâș-fâș... Se îndepărtau. Iată cum dai cu oiÈ™tea-n gard! Locatarul auzise soneria vecinului, È™i îl aÈ™teptase la vizor. Ce văzuse, mai exact? Pe cineva ghemuit, neclar, sub câmpul vizibil. Un spion cu urechea ascuÈ›ită. Un vulpoi. GraÈ›iel oftă plin de nervi. Era un caz nefericit de sincronizare perfectă. Avea noroc dacă, în următoarea oră, nu avea să răsară organul pe scări. Sădise indignare într-un suflet nevinovat, tocmai aici, pe Eldorado. Semn glacial, auspicii frivole. Fire-ar! Socoti prudent să nu mai zornăie sonerii la acest etaj, compromis. Cum am spus, GraÈ›iel era delicat în sensul bun. Etajul doi mirosea a lavandă. Cineva de-aici uitase odorizantul în priză. Un iz asociat de tutun, alegerea cunoscătorului, delecta nasul. Ușă caldă, arămie. Buton trunchi de piramidă, oranj. Èšinti cu arătătorul. Vrajă, vrajă. Un hit din epoca de aur a dictaturii. I just call, to say, I love you! La-la-la, fără voce, doar sintetizator. Locatari disco, soneria le trăda gustul. La-la-clik-la-clink-la-clink-clink! Superb! MiÈ™care la vizor! DrepÈ›i! Ciau-ciau-ciau, lătra un câine mic. GraÈ›iel văzu pupila prepuielnică, iscoditoare. -Cine eÈ™ti dumneata? Ce doreÈ™ti? veni o voce. Stinsă, cavernoasă, filtrată de ușă. -Sunt reprezentant Omnium pentru zona dumneavoastră! AveÈ›i oportunitatea de a beneficia de oferta noastră, dacă deschideÈ›i, stimate domn! recită GraÈ›iel. Ciau-ciau-ciau! îi răspunse cățelul. -Da' cum ai intrat? Lui GraÈ›iel îi venea să-si dea cu pumnii în cap, dar se abÈ›inu. Conversa cu un domn mai vârstnic, care practica bănuiala ca artă, era limpede. -Era deschis! DoriÈ›i să auziÈ›i ce vă oferim? -Cum te numeÈ™ti dumneata? Vai de mine, vai de capu' meu, gândi GraÈ›iel. -GraÈ›iel Cucu. Lucrez pentru asociaÈ›ia Omnium. -EÈ™ti din oraÈ™? -Da-da, sunt de aici, din oraÈ™! Avem reduceri mari de preÈ›, față de magazine! DeschideÈ›i? ÃŽntre timp, cineva apăru din apartamentul alăturat. O doamnă în halat, cu părul pe bigudiuri. Mireasma de lavandă È™i tutun se înteÈ›i, dublată cu aromă de nuci prăjite. O gospodină clasică, dacă judecai intrarea în scenă. -Nu mai insista, domnule, că nu deschide! Iarnă-iarnă, nu glumă, ai? zise ea, cu ochii la picioarele fleÈ™căite ale lui GraÈ›iel. -NămeÈ›i! DoriÈ›i... -Da-da, de-asta am deschis! Ia sa văd, ce aveÈ›i acolo! AÈ›i mai fost pe aici, nu? Parcă să zic că vă cunosc. ÃŽn spatele uÈ™ii arămii, lătra cățelul mic Ciau-ciau!             Â
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate