Urcă în troleibus și se plasă undeva mai în spate mai departe de ochii taxatoarei. Peste două stații apăru și „sexatoarea” și „rugă” pe cerșetor să părăsească troleibusul.
- Îți plătesc, fată dragă....
- Nu-mi plăti, cumpără-ți o pîine,da amu ieți bulendrele și marș afară.
Câțiva pasageri din cei ce priveau indiferenți pe geam întoarseră capul interesați de tonul ridicat al taxatoarei și de consecințele acestui ton.
La stație, „sexatoarea”, mânată, probabil de gândul că salvează RTEC de faliment, dădu un picior desagei care, zburând pe ușă, ateriză, sau mai bine zis, atenă pe tenul unui individ tuns zero, cu ochelari întunecați de ....mulți lei valoare.Tipu, cu capu-n desagă se opri pe juma de treaptă, scoate desaga din cap, își roti privirile spre pasagerii care reveniră grăbiți la practicarea privirii indiferente pe geam.
-Кто? – gemu durul, și-n geamătul lui se simți setea de răzbunare și soarta de neinvidiat al făptașului.
Creier privi spre locul unde o clipă în urmă era „sexatoarea”, dar n-o mai zări.Se vede că în grabă mare părăsi troleibusul având grave remușcări de conștiință că-și părăsise serviciul și acum
RTEC la sigur va falimenta. Convins că tipa e departe și în siguranță „boșorogul” s-apropie de dur și zice:
-Отдайте бедному старику его лохмотья.
-Кто? – repetă durul șocat continuând să țină desaga în mână.
-Стюардесса.
-Держи, старик, и если кто обидит, скажи мне, понял?!
Cu durul nu te pui, așa că Creier scremu un „poneal” și ieși la următoarea stație .
Deoarece până la 1700 mai era hotărî să practice autopasul până la domiciliu, căci cu stiuardessele un cerșetor nu se pune, darămite cu durii.
Ajunse-n fața ușii și.... „Mă-sa lor de puradei!!!” Copiii vecinului îi desenară pe ușă simbolica piraților și la subsol, cu buchii strîmbe „MINAT”.
„Și când te gândești că-s aproape oameni de treabă vecinii, și câinele e de treabă, da puradeii parcă-s făcuți cu dracul, că altceva n-am de făcut decât să spăl ușa”
Scoate pălăria, dezlipește barba, le pune în desagă, cât despre haine, ce are lumea cu vestimentația lui, vine omul de la lucru și n-ai ce-i zice. Se-apropie de ușă, descuie, deschise ușa.
„ Poc!!!”- se produse o mică deflagrație. „ Să știi că totuși este un piculeț de omenie în picii ăștia, alții minau ușa și nici nu te preveneau măcar.” De după ușa vecinilor se auzi un chicotit răutăcios.
Ora 1630 , să vedem ce are organul ăsta de meditare în frigider pentru un reprezentant al faunei urbane. Deci, prezentăm lista delicateselor pentru un creier sau un hipotalamus dar s-ar putea înfrupta de aici și o hipofiză și un cerebel:
1. Ceaun cu fasole 1 buc.
2. Crenvuști și jumătăți de crenvușt 5 și o jumătate
3. Lapte condensat 1 cutie
4.Pârjoale 0 buc.(nici una, că n-are cin-le face)
5.Verdețuri multe buc. (de toate câte puțin)
6.Ș.a.m.d.,ș.a.,etc. foarte, foarte multe buc.

Slab meniul, dar pentru un cîine vagabond ce mănâncă din paștele calului în cel al iepei ar fi un ospăț împărătesc.
„Bzzzzzzzzzzz...........” se auzi la ușă.
La țanc! Hippotalamus era un tip pe hămăitul căruia te puteai bizui, în special de era vorba de ceva comestibil.
Deschise ușa, după ușă, pustiu. „ Mă, Hippi, unde ești, știu că te ascunzi!” Ieși puțin în coridor, se uită după colț, nimeni. Nedumerit, se întoarse înapoi, închise ușa , se duse la bucătărie și... tresări, căci nu se aștepta să-l vadă pe acolo Hippotalamus postat lângă frigider.
„ Ș.a m.d. nu mănâncă, verdețuri la fel, pârjoale tot (ar mânca el, dar n-am nici una)” filosofă Creier.
-Bre, Hippotalamus, azi meniul constă din: una farfurie fasole și una jumate crenvușt!
-Mrrrrr!!! –făcu Hippotalamus.
-Clar, una juma farfurie fasole, una bucată de pîine și una crenvușt!
- Ham- ham!- adicătelea nu te cred până nu le văd.
După ospăț, Hippotalamus veni lângă Creier și începu a scheuna, cică toarnă vre-un păhărel.Îi dădu apă într-o farfurie, dar ăla își feri botul.Scoase cutia cu lapte, turnă într-o lingură veche și chemă pe cîine.
- Hippotalamus, vin-să-ți dau ceva mai tare!!!
Cîinele veni și începu să dea bucuros din coadă cu ochii ațintiți la lingură.
- Te previn că se bea cu apă, așa tărie are. Hippotalamus îl privi nerăbdător, ce atâta vorbă, să trecem la treabă.
Linse binișor din lingură, stătu o clipă zăpăcit și fuga la apă.După ce linchi toată apa se tolăni pe pragul de la ușa balconului și începu să moțăie.
- Hippi, cât e ora?- întrebă Creier din antreu în speranța că sătulul îi va aduce ceasul.
- Ooaaauuu!- se auzi ca răspuns.
Pentru cei ce nu se prea dumiresc în lexicul unui cîine de stradă explicăm: „ooaauu” e un căscat ce semnifică „mai du-te-n....și nu mă bâțâi cu prostiile tale când eu sunt un cîine atât de ocupat.”
- Clar!- își zise Creier și privi la ceasul din camera de zi. Formă un număr ce-l află abia ieri:
- Ало, я вас слушаю? – făcu o voce somnoroasă.
- Salut, „frumoaso”, ce mai faci?- ironiză tipul.
- Voi greșit număr, sunaț înc-o dată.
Creier mai culese o dată numărul:
- Voi ce n-auzit, luaț număr corect- făcu vocea de data asta puțin isterică.
- Vica?
- Eu sânt, cine sună?
- Cineva care te invită la o plimbare la ora șepte azi!
- .....................(tăcere) Ciiinnnnneee?
- La o cafea nu vrei să ieși?
- Dumneata este – gânguri vocea – scuzaț, eu nu știut că glumiți. Hai ne întâlnim unde vii comod.
„ La mine acasă-n pat” dar în receptor răspunse - undeva în Centru sau la Rîșcani?
- Nu faceți griji , mie comod oriunde, numai spuneț unde?
- Păi acum e 1730 , la ora 1900 la ceasul de lângă Pan Com la Râșcani.
- Bine, eu am sa fiu acolo, dar eu uitat să-ntreb: cum te cheamă?
Creier nu avea nici o satisfacție să discute pe această temă care era tabu atât pentru prieteni, cât și pentru cei străini.Nu sunt cunoscute motivele acestei insatisfacții, deci răspunse sec:
- Slava!
- Așa cheamă pe ...
- La șapte lângă ceasul la Pan Com! Și închise.
Până la 1900 mai era în jur de o oră așa că se așeză lângă Hippotalamus și începu să- l sâcâie cu problemele sale.
După trei sferturi hotărî că-i timpul, deci aplică pe el ceva elegant și plecă la randevu.
Ajuns la 1900 fără zece și văzând că nu e așteptat de nimeni plecă la o terasă din apropiere unde își procură o bere și se așeză la o mesuță să o servească liniștit. „O relaxare completă, din vârful părului din cap până în vârful unghiilor din picoare.” pluti un gând leneș. Închise încet ochii, îi întredeschise puțin și văzu trecând grăbită pe lângă terasă o gagică ce întârzia, pesemne, la un randevu, și întârzia, nu șagă, dacă era să judeci după îngrijorarea ce-i domnea pe față. Sigur că întârzia, căci uite și mutra încruntată a tipului ce-o aștepta. Privi la ceas:„Acum să știi că-ntradevăr e timpul” și părăsi rapid terasa.
Lângă ceas nu era nimeni, hotărî să mai aștepte puțin, roti privirile în jur...Din direcția stației venea, sau mai bine zis zbura în direcția lui domnișoara slabă, slabă în gramatica limbii române și nu slabă în sensul că ar fi avut o greutate corporală scăzută în raport cu înălțimea sa.
Creier se porni în întâmpinare, tipa se opri, șovăi un pic și-l așteptă până el se apropie și-o salută, căci se pare că nu era convinsă că ăsta era tipul căruia îi fixase întâlnire. Insul o văzuse de două ori și ochiul lui critic nu putea da greș, căci era vorba de anume acea gagică simpatică cu năsucul cam mare.
Vica își restabili respirația și-i răspunse:
- Eu întârziat puțin, da?
- Ba deloc, pentru o domnișoară ești foarte punctuală.
- Mulțumesc, îmi faci complimente.Spuneai te cheamă Slavic?
- Așa mă numeam și mă numesc oficial, dar prietenii îmi spun Creier.
- De ce ei spun așa....?
Dialogul se petrecea în timp ce se îndreptau spre terasa ce Creier o părăsise ceva timp în urmă. Mesuța de relaxare a tipului era deja ocupată, luară loc la una liberă de la intrarea pe terasă.
- Cafea nu-i, nici ceai, vara nimeni nu se încălzește cu asemenea chestii, poate o bere?
- Nu, eu o sa beau o Viva limonadă daca este.
- Și una lime – comandă Creier închizând meniul.
Chelnerul plecă, așa că era timpul cel mai potrivit pentru a lega un capăt de vorbă. Când era vizitat de buna dispoziție, personajul nostru putea fi unul din cei mai captivanți interlocutori ce există pe astă lume. Buna dispoziție, sub influența „gingașă” a berii consumate, bătea deja la ușa conștientului, Creier luă inițiativa de grumaz și reîncepu dialogul:
- Tu la cine ai venit ieri?
- Când ieri?
- Păi, când greșisei ușa și ai sunat la mine.
- Ieri am venit la verișoru’ meu. Pe el tot Slavic cheamă.
- Și l-ai găsit?
- Eu prima dată am venit la dânsu’, am găsit ușa lui da el nu era acasă, noi întâlnit când el venea de la piață....Eu, vreau să te-ntreb, nu știu..... nu-i politicoasă întrebarea?
- Nu-s politic, așa că întrebările „politicoase” nu se referă la mine.
Vica zâmbi și-l chestionă:
- Tu ai prietenă cu care ti întâlnești?
- Depinde ce înțelegi prin.....
- Comanda dumneavoastră – apăru la spatele tipei chelnerul.
Creier tăcu în prezența chelnerului și după ce ăla plecă vru să continuie, dar...
- Bună seara, domnișoară, spune-mi te rog cum te cheamă și de ce te întâlnești cu alcoolicul ista?- făcu o voce cunoscută la spatele lui Creier.
- Mă Leule, unde să mă ascund de tine să nu mă găsești? –bombăni Creier bucuros, însă fără a se întoarce.
- De prieteni nu te ascunzi –zise Leo, un vechi amic al ....știți și singuri.
Leo veni în față, se așeză la masă la masă și-i privi pe ambii iscoditor.
- Ești singur? –îl ispiti Creier.
- Glumești? Eu singur?
- Cu Ana?
- Mă, am făcut ieri cunoștință cu o fetișoară „mortală”.Are 15 ani dar o întrece la toate pe una de douăzeci.
- Clar, azi ai ieșit cu dânsa, nu-i cumva aia de la tejghea ce-a comandat o sticlă de Perfect?
Leo dădu afirmativ din cap și Creier continuă:
- Þi-o prezint pe Vica...
- Bună seara, Vica – spuse tipa cu un glăscior îngeresc.
- Noroc – Leo era ca de obicei, prea familiar.
Gagica lui Leo se apropie de masă cu sticla de Perfect și un pachet de țigări:
- Eu îs Natașa, tu cled că ești Alcașa - se adresă ea către Creier.
Leo pufni în râs, Vica din politețe numai zâmbi, Creier privi întrebător spre Leo. Ãla termină imediat râsul și-l anunță cu toată seriozitatea de care era în stare la acel moment:
- I-am spus că te cheamă Arcașa.
De astă dată pe Creier îl umflă râsul.Văzând că tipul are simțul umorului, Natașa din veselă ce era se veseli mai tare, dându-și seama de eroarea în care a fost indusă.
- Sunt Creier - dar văzând ochii mirați ai fetei, preciză – e o poreclă.
- Natașa, buculoasă de cunoștință – făcu fetișcana intimidată din motive puțin cunoscute.
Creier și Leo ca doi vechi amici se mai înțelegeau din priviri, Creier privi spre Leo: „ De unde ai dezgropat-o?”
„ Sex oral, și-a mușcat limba” prin mimică îi explică Leo.
Între timp Natașa deschise sticla și-i trase câteva înghițituri directe.
- Eu nu beau vodcă, mă știi – zise Creier sorbind cu paiul.
- Eu tot am ce să beu – grăbi să adauge Vica, privind cu o notă de superioritate spre Natașa.
- Măcar un 50 – insistă Leo.
- Ai uitat de „coleocistita mea” – Creier accentuă „coleocistita”.
- Eu nu beu deloc – zise Vica.
Știind prea bine caracterul lui Leo și reacția lui față de „eu nu beu deloc” Creier se sculă de la masă, își luă băutura răcoritoare, chemă chelnerul,achită nota de plată și:
- Ne mai vedem, Leule, ține-o tot așa –strângându-i mâna, apoi spre Vica – mai bine facem o plimbare prin parc, nu-i departe.
Drumul spre parc îl făcură în tăcere, o tăcere penibilă, pe care ambii își frământau mințile cum să o ocupe cu un dialog.
Parcul, cu foșnetul frunzelor, cu apropiata clipocire a apei, răcoarea crepusculului ce deja atenuase umbrele făcea orice conversație inutilă, ba chiar „nocivă” pentru atmosfera romantică a serii.
Așezându-se pe unica bancă ce rămăsese liberă din motive necunoscute autorului, Vica privi visătoare într-o direcție opusă centrului Pământuluiși exclamă: „Ci sară frumoasă!”
- Uhum – reacționă Creier distrat.
- Mie puțin fric –se zgribuli gagica.
- Mda, e cam răcoare – fu de acord tipul, înțelegând prea bine aluzia fetei, dar fără a întreprinde nimic.
- Te rog sa nu mă crezi fată nu serioasă, se poate să mă apropii de tine sa ma încălzesc.
- Sigur –și „plisc” cu palma peste frunte. Privind în palmă, văzu un țânțar lățit ce luase o poză „tragică” într-o „băltoacă” de sânge.
- Hai undeva unde nu-s țânțari –scânci Vica.
- Mda – făcu insul îngândurat privind țânțarul de pe palmă.
- Ce taci? –Vica era nerăbdătoare să părăsească împărăția hematofagelor.
- În cel mai bun caz e o crimă nepremeditată și plătesc doar alimente țânțăreilor orfani.
- Ce spui?
- Nimic, unde ziceai că vrei să mergem? –reveni la dialog Creier.
- La bar îs tot țânțari, la McDonald’s nu vrau, acolo mâncarea îngrașă – aluzia era destul de transparentă.
„ Tipa-i clar, vrea să-mi facă o vizită la domiciliu, care îi este însă scopul? În genere, ce s-a lipit așa de mine, parale am ca toată clasa de mijloc, poate ceva mai puțin, din cale- afară de frumos și sexy nu mai sunt, e ceva necurat la mijloc.”
- Poate mergem la o pizzerie? –propuse tipul o variantă a traseului ulterior.
- Eu am mâncat acasă – îi risipi îndoielile gagica.
Era cert că domnișoara are un scop (nedefinit deocamdată) , de-ar ști unde e mijlocul, ar face el curat acolo.
- Eu cafea nu consum, așa că te pot servi doar cu un ceai, o preveni insul.
- Inima te doare? – îl întrebă compătimitor Vica.
- Nu-mi place! –motivă Creier prozaic.