Plouă cu poftă, corpul neînsuflețit are aproape două ore de când așteaptă să vină procurorul la fața locului. Credeam că n-o să-l acopere nimeni niciodată, dar la doar un minut de la sosirea oamenilor legii, proprietarul barului din care observ scena iese pe trotuar cu o folie și le-o dă. E nouă, azi am cumpărat-o. Un polițist se uită la folie ca o barză la lună. O ia și o mototolește. Victima e o femeie tânără, slabă, pletele ei ude i-au rămas lipite peste jumătate de față, amintindu-mi de manechinele aruncate la gunoi în spatele magazinelor de confecții. Ospătărița îmi aduce cafeaua pe care n-am cerut-o și, parcă cerându-și scuze, mă informează: e o vecină din cartier, domnule, are o mercerie un pic mai încolo. O tipă discretă, veselă, îngrijită. Dau din cap a părere de rău și mă duc la toaletă să ascund pistolul. Am iubit-o pe Beatrice dar asta e, uneori oamenii se mai și ceartă.