''Arunca dracului chibritul''- de atata a fost nevoie ca sa imi pierd noptile. O singura comanda care a distrus totul. Acum cativa ani povesteam cu mandrie toate prostiile pe care le faceam. Ma simteam mandru in fata celorlalti, ei nu aveau tupeul sa faca lucrurile pe care le faceam noi: de la jafuri pana la acte de arson. Intr-un final stiam ca totul se va sfarsi, ca voi creste, ca voi lasa toate prostiile astea in trecut sau ca voi fi prins de politie...dar nu ma gandeam ca se va sfarsi in acest mod. Nici in cele mai intunecate cosmaruri nu as fi putut concepe o asemenea soarta, o soarta prea cruda si prea brutala ca sa se poata materializa, cel putin in lumea asta.

Imi amintesc ca in orasul meu nu erau prea multe grupuri 'problematice', nu se batea nimeni si rata criminalitatii era foarte scazuta. Puteai spune ca era un oras 'pacifist', dar prezenta un pacifism mai mult lenes decat unul placut. Atmosfera... foarte plictisitoare, viata era si mai monotona decat ma asteptam eu sa fie la varsta respectiva. Toate astea pana in seara aia blestemata in care am stabilit sa schimbam lucrurile. Imi amintesc de acea noapte de parca ar fi fost ieri. Cerul intunecat, fara stele, un frig patrunzator care parca ma avertiza sa nu o fac. Soaptele noastre strapungeau linistea morbida a noptii, intunericul fiind singurul martor pentru ce avea sa se intample. Eram doar niste adolescenti prosti, deluzionati de criza existentiala a varstei. Doream sa ne lasam amprenta asupra orasului, sa ne fie simtita prezenta si cu mult timp dupa ce vom pleca, sau mai rau, dupa ce vom muri. Asa a inceput o perioada din viata mea pe care nu am cum sa o uit, marcata de strigatele disperate ale mortii.

Eram doar eu, un pustan teribilist si prietenul meu, Flama. Pe Flama il cunosteam inca din clasele primare: un pusti astmatic, singuratic, avand aceleasi pasiuni ca si mine ...si asa ne-am apucat sa starnim haos prin oras. Nu are rost sa detaliez chestiile minore pe care le-am facut, dar pot spune ca totul a pornit de la o singura scanteie, un foc la un mormant nevinovat care ne-a starnit setea de distrugere, insa noi nu faceam altceva decat sa pornim incet, dar sigur, catre un drum al pierzaniei si al mortii.

Trecusera mai bine de 4 ani si noi inca nu ne-am potolit. Mormintele in flacari, bunurile furate de la oameni nevinovati si actele de vandalism pe care le faceam nu ne mai multumeau. Voiam sa ne oprim, dar in acelasi timp nu ne simteam impliniti. Doream ceva maret, ceva care sa ne faca sa ne oprim, dar nu din lasitate ci din mandrie. O ultima 'operatiune' ce ne va asigura numele in paginile nescrise ale istoriei, ceva ce sa ne faca sa ne fie frica de noi insine. Niciodata nu am dat foc la ceva mai mare decat o magazie, voiam sa simt acel ceva, acea adrenalina care te face sa simti ca traiesti, ca tu esti acela care poate stabili ce ramane intreg si ce nu. O dorinta prea bolnava si prea distrugatoare care s-ar fi dezvoltat la ceva mult mai sinistru daca nu ne opream. Dar eu nu ma gandeam la chestiile astea atunci, eram deluzionat de falsa impresie ca noi chiar suntem cineva, ca suntem niste indivizi 'periculosi' – asta m-a facut sa-mi pierd simtul realitatii.

Am ramas intr-o zi la Flama – asa cum faceam de fiecare data inainte de o 'operatiune'- si am planuit ultimul nostru act de vandalism. Ce e mai palpitant decat sa dai foc la o casa si sa apari la stiri? Nimic ! Tocmai asta am planuit in acea noapte blestemata. Era o casa abandonata, nimanui nu i-ar duce lipsa, si sa fim seriosi, cui i-ar pasa daca o casa vai de capul ei ar lua foc 'din greseala' ? Insa lucrurile nu au mers prea bine.

Casa respectiva era langa o padure, care ironic, era langa un cimitir. Asemenea trio nu mai gasesti nici daca vrei. Am inceput conform planului : ne-am pus manusile chirurgicale si mastile si am lasat ghiozdanele in care caram alte unelte langa un copac marcat cu grafiti. Casa era cam la 60-70 de M departare. O floare la ureche. Era ora 1 dimineata, bezna totala si nici macar un om prin preajma. Am luat canistra de benzina si am pornit increzatori spre acea casa. Am inspectat-o superficial, am intrat in casa si am dat un sut intr-un perete sa vad daca se aude vreun zgomot. Nimic. Am inconjurat de 2 ori casa si m-am asigurat ca nu e nimeni, asa ca am inceput sa torn benzina peste tot: pe peretiii din afara, pe podea si m-am asigurat sa imi ramana destula benzina cat sa fac o dara pana la iesirea din casa. Am luat cutia de chibrituri in mana si ma pregateam sa ii dau foc, dar ceva nu se simtea in regula, strangeam parca instinctiv cutia de chibrituri asteptand sa se intample ceva. Prietenul meu astepta nerabdator sa vada cum arata o casa in flacari si se fataia entuziasmat peste tot. In acea casa erau prea multe gunoaie, si ma compatimeam cu gandul ca oricum nimeni nu ar fi putut sa locuiasca in casa aia. Ma inselam amarnic.

" Arunca dracului chibritul "- spuse putin nervos Flama. Dintr-un singur gest am dat un avant chibritului ce a produs o bubuitura imensa. Turnasem prea multa benzina. Nu a trecut mai mult de 5 secunde si valul de fum a innabusit padurea. Nu am stat prea mult sa privim casa, din panica, asa ca am luat-o la fuga. Inima imi batea de parca era pe cale sa imi sara din piept. In timp ce fugeam, Flama cade in genunchi si produce un schiorlait terifiant.

" Ce e ? Ce ai ? " – tipam la el in timp ce il strangeam de umar si il scuturam cu putere.

"Nu pot..."

Si atunci mi-am dat seama. Nu ma asteptam sa se intample vreodata sa il vad intr-o criza de astm. Acel fum era prea mult si pentru mine, eu fiind pe vremea aceea un fumator inrait. Pentru o secunda m-am calmat, l-am vazut cum a pus mana in buzunar, si am insinuat de ce: probabil avea acel spray pe care il folosea destul de des in episoadele de criza. Ceea ce s-a intamplat a fost si mai ironic: nu avea sprayul la el. A ramas tolanit pe iarba din padure, cu privirea goala, tusind incontinuu. Am dat sa fug repede sa ii aduc sprayul, a mormait ceva cum ca ar fi fost in buzunarul drept din ghiozdanul sau. Nu imi mai pasa de acea casa, era imposibil sa ne prinda cineva asa ca ma gandeam doar la acel nenorocit de spray si cum nu era vina mea ca a fost atat de natang incat sa si-l uite. In alergarea mea ceva a taiat linistea noptii. Un tipat atat de devastator incat nu il poti explica in cuvinte. Speriat m-am intors, spre surprinderea mea nu era Flama si nu era nici un strigat de-al vreunui om care a vazut focul. Strigatul venea din casa, ceva era acolo, vreun boschetar sau ceva asemanator. Strigatele lui erau atat de oribile incat nu pot sa le explic in cuvinte, si as ceda psihic daca as incerca. Era un strigat care apoi s-a transformat in schiorlait, in plans si apoi in urlete de frica. Nu era frica de foc, ci frica de moarte. Strigatele deveneau din ce in ce mai potente, pana cand un ultim schiorlait a fost scos si apoi s-a facut liniste. In viata mea nu am simtit teroare, pana in momentul in care am auzit acele tipete. Speriat, l-am lasat pe Flama si am fugit spre casa, auzind in urma mea sirenele de pompieri. Mi-am aruncat hainele de pe mine pe geam, nu stiu ce am gandit atunci, nu realizam ce se intamplase si m-am trantit in pat. Nu puteam sa adorm, acele strigate disperate si deranjante m-au tinut treaz toata noaptea. Eram sigur ca voi ajunge la inchisoare, am luat viata unui om si mi-am lasat prietenul in urma care intr-un final ma va da in gat la politie. Credeam ca viata se terminase pentru mine, dar nu a fost deloc asa.

Am fost blestemat sa traiesc cu aceasta vina care imi macina sufletul. M-am trezit dimineata si primul lucru pe care l-am facut a fost sa deschid pagina web a Monitorului si prima stire pe care am vazut-o a fost cu acea casa in flacari. Eram convins ca e doar o chestiune de timp pana cand politia va fi la usa mea asa ca am apasat oricum pe stire. Nici o urma de vreun mort, nici o urma de vreun martor si cel mai rau, nimic de Flama. Am innebunit ? Mi-am imaginat totul ? Am pus mana pe telefon sa il sun pe Flama, casuta vocala. Ceva nu e in regula. Acele strigate erau reale, era imposibil sa imi fi imaginat totul. Ecoul strigatelor ma faceau sa vreau sa imi iau viata, era singurul lucru la care ma gandeam. Dar totusi, sa-mi fi imaginat totul ? L-am apelat din nou pe Flama si de data asta mi-a raspuns. Stiam cum merge treaba, lasam prima data pe cel apelat sa vorbeasca, asa ca l-am lasat sa spuna ceva, nu se auzea absolut nimic. Pana la urma am spus eu primul cuvant, nici nu am apucat sa il spun si un urlet surzitor s-a auzit din telefon. Era acel urlet pe care l-am auzit, mai tare, mai potent si mai traumatizant. Am scapat telefonul ingrozit si m-am uitat paranoic pe geam. Nu era nimic. Sigur am innebunit, sigur sunt nebun. Sunt foarte sigur ca Flama s-a speriat atat de tare incat a intrerupt legatura cu mine sau considera ca l-am tradat pentru ca l-am lasat acolo...? Ar fi facut acelasi lucru daca ar fi fost in locul meu.

In fiecare noapte am acelasi cosmar, acelasi urlet surzitor si chipul dezamagit al tovarasului meu. In fiecare dimineata ma trezeam disperat sa dau de Flama dar nici urma de el, incepeam sa cred ca l-a inghitit pamantul. Am incercat sa merg la politie, dar mi-au ras in fata. Orice ar fi ars acolo ma urmareste si imi umple camera de acele tipete ingrozitoare. Poate ca daca acel ceva ar tipa mai tare, strigatele sale disperate s-ar auzi dincolo de acesti pereti albi ai salonului.