Altfel își imaginase el întâlnirea. Ea și-ar fi aruncat la propriu bagajele pe jos, asta de nu le-ar fi uitat în tren, ba chiar le-ar fi făcut uitate [–Nu, nu sunt ale mele! – i-ar fi oferit ea garanția maximă unei doamne pragmatice, unui bărbat chel, doar unui copil cu strungăreață și privire matură]. Nerăbdătoare, anxioasă ar fi alergat cu viteza gândului să-i cadă în brațe..., să-i cadă... să-i cadăăăă... ca-ntr-o primă și ultimă finalitate! Ochii ei de pasăre s-ar fi făcut și mai mari, și mai luminoși, și mai supraomenești! Că doar lui personal i-ar fi adus frumusețea-unicat a fetei cu zâmbet de primăvară, mică zeitate antică cu rost rătăcită într-o lume. Pe jumătate grav, pe cealaltă poet, i-ar fi dat prima șuviță la o parte, s-o vadă cerul, să se inspire la viitoarele opțiuni cromatice. Inima ei ar fi rupt textila, contrazicând toate termenele de garanție, toate made-urile în USA..., toate... Să nu se prăvale sistole...diastole, formule chimice, eritrocite, vsh-uri,... rodul muncii de laborator aseptic și necesar, el ar fi sărit repede-repede! Cu un univers de Iubire! Ea l-ar fi adăugat pe cel personal. Fizicieni, matematicieni, astronomi-astrologi etc. înrăiți ar fi ieșit temporar din depresie, frumos, aproape-estetic autoiluzionându-se că, da, în sfârșit, găsiseră formula pentru expansiunea cosmosului!

Pe peronul supraaglomerat se trezise alergând de unul singur... să întâmpine o sonie fantomatică și văicăreață... Pe care – printr-o predeterminare ancestrală, de nu va fi fost blestem în toată regula! – veșnic o strângeau pantofii, iar somnul, feri-te-ar Sfântul, în veci de s-ar fi lipit de ea... câteodată, nici pe pat de puf și crizanteme, darămite într-o cușetă!! Și fusese cald, și praf fusese [?!?!] și control exagerat la granițe... Și niște câini-lupi care miroseau pestilent și se holbau... mai-mai să o înghită! Și chiar nu avea habar de ce bagajul cântărise în halul ăla, că nu pusese decât vreo 5 rochii, 4 fuste... știi... am luat-o și pe aia castanie, aaaaa, da, și pe aia din piersică... ..., aaaa, îți aduci aminte ce mai ploua în ziua aia!!!? Eiiii, bineînțeles, sandalele cu talpă ortopedică și papucii de baie, și de cameră... separat... să nu se încurce treburile... –Cum, vorbește prea mult?! Dar ce, s-o fi introdus vreo taxă pe vorbe?! Aaaa, se estimează... Hmmm... Și – cu aer de balerină ingenuă – îl făcuse proprietar cu drepturi depline pe cele, foarte probabil, 6 kg aferente bagajului cu pricina. Deprins, în virtutea tradiției, dumnealui nu se dezisese, ba își luase în serios rolul de bun samaritean... care, nu știu cum se făcuse, rătăcise buchetul de trandafiri sau nu, sau nu... rămăsese, dom’le, la stadiul de imaginație! Că așa cu poeții... La o adică, și pe zâne le pot strânge pantofii... și ele pot fi al naibi de nesuferite, cât sunt ele de zâne, dar uite cum trece un stol de narcise – rudele de sânge ale Soniei – și ea, ea... tot Fata cu zâmbet de primăvară!