agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-12-12 | |
Deși unii-alții îi mai stâlcesc și astăzi numele, bagatelizând „detaliile” [și iată a-ul cum se strânge înăbușit în i, agonic spiritul se deplasează în afara începutului!], ironizând, gafând, electrocutând, etcaeterând, Sò-ni-a își are datele identitare profund incrustate în zona aceea privilegiată, unde orice tip de zgomot sfârșește în ecou, renunțând la a se mai întrupa vreodată.
Cuum? N-a obosit încă să-și poarte discontinuitățile,... gravitățile, ... vinile, ispășirile?! Nu s-a plictisit?! Nu-i e teamă?! Existența nominală este întinderea aceasta nesfârșită, ca o câmpie în inima Burnazului, locul de unde a plecat, unde se va întoarce, unde va rămâne... Aproape o definiție a Eternității. Aceste păpuși în mătase blond-roșcată. Acești raci și ochii lor minusculi-ispititori. Acești copii intrați în neastâmpăr. Trântind fără de vină lanuri la pământ în căutarea Păsării fermecate. Pădurea din spatele Grădinii. Pământul umed. Libelule zbârnâindu-și sideful în interminabila după-amiază de august. Zăpada pepenelui roșu la abolirea vremii celei trecătoare, în miez de noapte ca în plină zi. Praful de stele al sânzienei. Noi aciuați la Fereastră. Flori de gheață care mai de care. Ai vrea să le furi. Să le porți în buzunare ca pe rod al propriei imaginații, al propriei copilăriri. Cuvertura aspră țesută de Bunica. Culorile ei mult prea vii ca să nu oprească timpul. Câmpuri nesfârșite de flori-ale-soarelui desfăcându-și corola pe foaia virgină. Maci. Fragili și smeriți. Așteptând să se desăvârșească prin iubire de om. Sania din lemn a Bunicului. Sălciile lui și iazul cu pești. Scrisul meticulos și agendele medicale. Ea-Eu aprofundându-le pe toate. O Câlniște când molcomă, când prea-tulburată, purtându-i/-ți/-mi visele cu fir de aur și trandafiriu poetic. Fuga diafană. Sustragerea clipei. Moskwicz-ul și bancheta colorată alternându-și habitatul sub vișinii de afară. Gerul de altădată al Bobotezei. Covrigii, merele și biscuiții. Tu, fetiță a gerului, pierzându-se în imensitatea drumului, regăsindu-se către Ceruri. Presimțind devenirea. Ingenuă, pe loc rămânând. Focul darnic aducător de Poveste. 2 mâțe tărcate. 4 alb-negru. Plăcinta imensă din aurul dovleacului cu mireasmă de Vacanță, de vreme în care nu-ți era frică de teme. Nici de ziua de luni. Sâmbetele morților. Vasele împodobite. Trandafiri și iasomie. Presimțirea necopilăriei. Păstrarea unor semne apte să te întoarcă mereu la tine. Copacii Mamei-Copacii tăi(=mei), crescând nezdruncinat din aceeași stație vie a Inimii. Ploaia pe care o aducea Tata cu furtunul. Calul alb înaripat traversând pământul scormonit de noiembrie, de brumă și de coropișnițe. De durere. Iarăși de bucurie... Cioburile transparente – scenă a derulării Poveștii fără de sfârșit. Tufănica noastră colorată într-un fel anume cum alții nu au văzut vreodată. Sofia sau Cântecul dimineții petrecute în plină înserare. Viață! El – completându(-i/-ți/)-mi istoria, ca și cum (ar / ați /) am fi copilărit împreună! În sfârșit, Sò-ni-a-Eu, accentuală și hiatată, locuind un Nume. Unul deloc întâmplător. Deloc ușor de purtat. Întâlnirea cu noi înșine poate fi, dacă nu constant, cel puțin uneori, muzicală. Făpturi sonore și motivate descoperindu-ne, vom ști în timp util să acoperim zgomotul cu frumusețea din lăuntruri. accént 1. Pronunțare mai intensă sau pe un ton mai înalt a unei vocale, a unei silabe, a unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte. 2. Semn grafic care marchează un accent (1.). 3. (Pex) Pronunțare. 4. (Fig) Ton. // [accent grav] Accentul grav (`) este un semn diacritic folosit în grafierile mai multor limbii contemporane, precum catalană, franceză, italiană, portugheză… Funcția sa principală este de a marca accentuare neobișnuită. hiát 1. (Fon) Întâlnire a două vocale care nu formează un diftong, ci sunt pronunțate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din același cuvânt fie din cuvinte diferite. 2. (Atm) Spațiu sau deschidere marcată într-o structură unică. 3. (Fig) Pauză. 4. (Fig) Discontinuitate. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate