Într-o dimineaţă de duminică, sătul de agitaţia cotidiană, de stressul acumulat sau de praful care îţi intra în gură fără să ceară voie măcar, m-am hotărât să fac o plimbare prin pădure, la aer curat. Astfel, m-am urcat în maşină şi m-am oprit tocmai pe la Târguşor. Am parcat maşina la marginea pădurii şi am pornit la pas. Pe măsură ce înaintam în interior, aerul căpăta altfel de nuanţe. Devenea respirabil, încărcat de oxigen şi îmi pătrundea prin toate măruntaiele, mai ales că, în seara care tocmai trecuse, cerul revărsase câteva averse şi împrospătase şi mai puternic bogăţia verde. Inspiram şi expiram cu atâta poftă, încât s-ar fi crezut că vreau să termin tot aerul în acea zi.
Ei, dar ce se aude? Un motor de camion? Tocmai pe aici, pe potecile pădurii? Abia atunci mi-am dat seama că dincolo de copaci, spre est, se află unitatea militară de la Mihail Kogălniceanu. Măi, să fie! Armata are aplicaţii taman acum, să vezi. Am oftat, dar n-am avut ce face. Zgomotul motorului s-a accentuat şi în câteva clipe şi-a făcut apariţia un camion cu prelată care se bâţâia ca un beţivan pe poteca moale. Şi... numaidecât se împotmoleşte într-o adâncitură cu roata din dreapta spate. S-a chinuit şoferul cu câteva manevre, dar degeaba. Camionul nu voia să părăsească groapa. S-a dat omul jos, a analizat situaţia şi s-a urcat din nou la volan.
„Cred că soldatul ăsta trebuie ajutat” am gândit eu, propunându-mi să împing de camion. Dar tocmai atunci, iată că apar şi două jeep-uri de teren din care coboară un colonel şi un maior şi se duc să vorbească cu soldatul. Acesta din urmă sare de la volan, ia poziţia de drepţi şi raportează situaţia.
-Hai să te ajutăm, propune colonelul. Noi doi vom împinge de camion, iar dumneata accelerezi. Ai înţeles?
-Da, să trăiţi, spune soldatul şi sare la volan.
-Permiteţi-mi să vă ajut, apar eu dintre copaci cu intenţii de bine.
-Dar dumneata cine eşti? mă scrutează maiorul.
-Sunt detectivul Florance Bebe Hogeac, răspund eu şi mă legitimez. Mă aflam la o plimbare prin pădure şi am surprins scena cu necazul.
-A, atunci sunteţi bine venit, domnule, spune colonelul. Unde-s mai mulţi, puterea creşte.
Şi a avut dreptate colonelul întrucât, după câteva încercări, am reuşit „imposibilul”. Ofiţerii mi-au mulţumit bucuroşi şi au plecat înaintea camionului. Totuşi, curiozitatea mea nativă de detectiv m-a făcut să-l întreb pe şoferul camionului:
-Nu te supăra, tinere, dar ce transporţi în camion? Dacă poţi să-mi spui, dacă nu...
-A, nu e marfă secretă domnule, sunt 30 de soldaţi beţi, îi aduc de la nuntă!
Am rămas mut!
-Păi, bine că n-au aflat ofiţerii, am îngăimat eu. Altfel...
-Fiţi fără grijă! Ştiau. În camion se află şi ginerele colonelului.
-Ooo! Înseamnă că domnul colonel ţine la ginerele său, altfel nu-mi explic...
-Păi cum naiba să nu ţină dacă e băiatul generalului!!!