Mi-aduc aminte că anul trecut, pe vremea asta, m-am trezit la birou cu o doamnă superbă, la vreo 27 de ani, proaspăt căsătorită, care s-a plâns că soţul ei o înşală, bănuială ce a luat amploare de la lipsa cu orele de acasă.
Am primit numaidecât provocarea de a-l deconspira pe nemernic, mai ales că m-am întrebat cum de poţi să-i faci aşa ceva unei frumuseţi întruchipate, cu care te-ai mai şi cununat recent. Ca să-mi fac o primă impresie, i-am cerut să-mi spună dacă au avut parte de amor împreună.
-E cam timid în faţa mea, a răspuns ea, puţin stingheră. Se pare că nu are curajul să se apropie de mine.
Bun. A doua zi am aşteptat doar momentul potrivit, Când am primit telefon de la tipă, care mi-a dat adresa, m-am urcat în maşină şi am ajuns la o vilă monumentală, ce se învârtea după soare. „Ei, treaba e că tipul are avere, nu glumă”, am judecat eu. „De aceea ţine tipa cu dinţii de el.”
M-am postat în apropiere şi am aşteptat. După cinci minute, am primit un mesaj: „a ieşit!”. Când l-am văzut am rămas... nu, n-am cuvinte să-mi descriu reacţia. Şi cum naiba să fie altfel, când afli că bărbatul tinerei avea nu mai puţin de... 75-80 de ani.
Moşul, că nu pot să-i spun altfel, a apucat-o spre b-dul Lăpuşneanu, apoi spre b-dul Tomis şi, spre surprinderea mea, s-a întors brusc pe călcâie, urmând calea spre casa sa. Când am fost ferm convins că vrea să ajungă acasă, am tulit-o înaintea lui şi am intrat în casă, unde tânăra soţie m-a ascuns după o draperie colorată.
-Ai uitat ceva, dragule? l-a întrebat ea, alintându-se.
Dar moşul, nici una, nici două, a împins-o în pat cu fermitate şi a strigat, în timp ce se despuia:
-De mult aştept momentul ăsta!
Ea, speriată, nu ştia cum să-l împiedice să se urce în pat.
-Ce, mi te împotriveşti? a urlat el.
Nemaiavând sorţi de izbândă, nevasta a cedat şi mi s-a derulat, în ceaţă ce-i drept, un act de dragoste sălbatică, de peste un sfert de oră.
La final, moşul s-a ridicat satisfăcut, s-a îmbrăcat şi a ieşit din casă, nu înainte de a striga din uşă:
-Ne vedem mai pe seară, iubita mea!
Am ieşit de după draperie, fără să ştiu ce să spun.
-Habar nu am ce l-a apucat, zice doamna, ruşinată.
-Staţi liniştită, de după draperie nu se observă mare lucru.
Şi am continuat încă vreo 10 minute să ne dăm cu părerea, când, deodată, se aude uşa de la intrare. Fug repede la postul meu, de unde trăiesc un deja-vu. Moşul, folosind aceleaşi cuvinte, şi anume „De mult aştept momentul ăsta!”, repetă sceneta de iubire cu soţia sa. După terminare, pleacă şi strigă din uşă din nou:
-Ne vedem mai pe seară, iubita mea!
Nu-mi venea să cred şi prin mintea mea se perindau fel de fel de idei. Şi nici că am izbutit să încropesc una, că scena s-a repetat pentru a treia oară.
Când moşul a ieşit iarăşi, am ieşit şi eu de după draperie şi am spus nervos:
-Mai mult ca sigur că sunt la Camera Ascunsă, nu?
-A, nu, cum... nu-i adevărat, vă jur.
Tipa părea foarte naturală, ceea ce m-a intrigat la culme. Am părăsit casa iritat rău şi am luat urma bătrânului, cu care m-am întâlnit după nici trei minute de mers. L-am abordat direct, decis să rezolv cacialmaua asta.
-Bună ziua! Sunt detectivul Florance Bebe Hogeac şi vreau să stăm de vorbă.
-Detectiv!? Dar ce, s-a întâmplat ceva?
-Aş vrea, pentru început, să-mi spuneţi fără să mă minţiţi, unde mergeţi acum.
Moşul a surâs, a clatinat din cap şi a şoptit:
-Am o nevastă de 30 de ani, domnule detectiv.
-Şi o suspectaţi că vă înşală?
-A, da de unde! De când m-am însurat cu ea, nu am făcut niciodată dragoste. Ştiţi... nu prea ştiu cum să o abordez. Totuşi, cred că o să merg cu tupeu şi o săi-i strig: De mult aştept momentul ăsta! O s-o arunc în pat şi... la treabă, ha, ha, ha!
Atunci mi-a căzut, în sfârşit, fisa. I-am aprobat planul ca fiind unul genial, după care, cu ochii pe ceas, am realizat că am dreptate. La doar o jumătate de oră, moşul a ajuns în locul în care ne-am întâlnit. I-am ieşit în faţă şi l-am abordat:
-Ei, cum a fost?
M-a privit cu o faţă care trăda totul, apoi mi-a răspuns:
-Ce-ai domne, mă cunoşti de undeva?
M-am scuzat ca şi cum ar fi fost o greşeală din partea mea şi m-am îndreptat către casa lui, unde soţia sa arăta răvăşită tare, dar cu o satisfacţie majoră pe chip. I-am spus:
-Doamnă, un asemenea bărbat nu trebuie pierdut sub nicio formă. Dacă pentru el, Alzheimer-ul o fi sau nu o barieră în viaţă, pentru dumneavoastră nu poate reprezenta decât un avantaj magnific. Profitaţi cât mai puteţi.
Mi-am încasat onorariul şi am plecat mulţumit de sumă, de rânjetul femeii, de boala moşului. Toate au un rost.