agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-06-23 | |
Aici, El. Dincolo, Ea. Aici, Ea. Dincolo, El. 2 realităţi paralele. Sau, poate, mult prea adânc infiltrate una întru / contra cealaltă. Până la disconfortul maxim. Până la absurd. Până la zona aceea în care se pune stringent problema (lezării) libertăţii individuale. A ispăşirii. A neputinţei de a. Şi cu iubirea cum rămâne?!
* Timpul e un colos puturos. Dincolo de raţiuni formale de rimă. Îşi scutură blana hâdă. Tuşeşte fantomatic. Depresiv îşi împrăştie microbii în zona lor de duminici. Ploaia cade sufocantă pe maldăre de gambe-coapse-trahee-sâni-falange-artere-occipital-sudoripar......împrejmuiri-de-ochi-lipsă-de-perspectivă. Duzii îşi alungă fructul într-o istorie a neprimirii fiului rătăcitor. Tălpile se învineţesc. Urmele se fac bălegar. Un abur muribund înfăşoară destinul. Orice tentativă enunţiativă capitulează. Invazie de furnici cu alură de libelulă uriaşă. Pocnesc trunchiurile! O alarmă dă să prevestească. Satul e pustiu. N-a mai ajuns nici maşina de pâine. Fântână anapoda în mijlocul drumului! Pereţii casei pe care varul nu reuşeşte să-i descopere de stricăciune. Un tort imens de ciocolată neagră cu floare roz-violet-roşu-spre-mâine. Frunze din plastic. Exact din astea muşti. Rămâi cu figură tâmpă... O brutăreasă grasă îşi păcăleşte foamea cu imagini ale trecutului. Fetiţa e mult prea mică să ia în posesie realitatea. [... când o să se facă ea mare...!!!] Bunica îi cumpărase o eau de Cologne de margarete. În ruptul capului urmă de floare n-a găsit în sticluţa aproape invizibilă! Margaretele intraseră în pământ, pesemne urmându-şi rădăcina de care barbar o mână le înstrăinase. Doamna de la magazin nu avea să mai vină. Cancerul îi mâncase deja un sân. Şi cancerul era un vierme niciodată sătul. Iubirea...?! Pe Dealul Dobrişanului, năluca îşi făcea de cap cu minţile omului... Coborâseră cândva în şir indian pe o beznă năucitoare. Mâncând cu poftă terifiantă de copii fantastici rulade cu vişine... Atunci a fost prima dată când n-a mai ştiut de sine... Hormonii, probabil... Vreo nebunie?! Nuntă! Ea în rochiţă roz şi coroniţă. Domnişoară de onoare îndrăgostită sine die de Prinţ... Nu, nu ştie nimeni! Nici n-o să afle vreodată! De ce îi era frică?! * Ea calcă suveran peste trupul Lui făcut Suflet. Peste Sufletul lui făcut trup... Frumoasă, parfumată, în alai de magnolii. Codobature obraznice îi ţin hangul. El moare! Şi Ea incizează exact centrul vital al masculinătăţii alfa! Femeie ingrată! El aruncă peste Inima Ei cârpă veche mirosind organic. Îşi declamă hiperafectivitatea. Neputinţa de a exista în afara-i. Viaţa Lui – un spectacol derizoriu de selfie-uri de bărbat prăbuşindu-se iremediabil. Motoor!! [Nu] Merge banda! Monstru oceanic! Suferinţa lui duhneşte. La Congrese, problema rămâne în coadă de peşte. Dar Ea... ...Ea dă să îl creadă. La intervale aproximativ regulate. Măcar la început. Îl îndeamnă să-şi schimbe postura. Mândră cum este, o face cu jumătate de glas. Dar El chiar o ascultă. Măcar prima oară. Şi gluma se îngroaşă. El o iubeeeşte! El o adooooră! Şi ea îl iubeşte. [...şi ea îl adoră?! N-ar crede! ... sau poate.... orgoliul...?!]. Ea îi trânteşte un geam opac în faţa ochelarilor fumurii. El merge orb mai multe eternităţi. Cerşetor. Interpret ambulant. Vânzător de vată-pe-băţ şi iluzii cu nemiluuuuuita! Nimeni nu-l mai recunoaşte. FEMEIE ce este, nu dă înapoi! Pe sine însăşi se pedepseşte. El se complace. La un moment dat. [... de fapt, un vechi obicei de-al casei, foarte probabil predeterminare genetică]. corina-iasmina-delfina-sorina-etceterina.... Cu sâni imenşi şi abdomen plat. D(r)ame orgasmice. Fără simţul introspecţiei, nici al păcatului. Trăitoare de clipă! Gustătoare din multele fructe interzise! Din toate! Şi atât. Şi el?! El?! Aşijderea! Şi Ea?! Ea?! Cu totul altfel! Dar cu totul!!! * Lumea se îngustează. Marele crunch începe cu El. O sugrumare în tiroidă. Schimbarea compoziţiei timpului. Un fel de limonadă-cu-altceva. O vede pe Ea: iarba aceea provălindu-se cosmic pe fieful lui minuscul. E în toate semnificaţiile. În înţelesul verticalităţii Copacului. În inflexiunile vocii crainicilor. În rostul de a aştepta. De a călca moartea! Ea a pus culoare în toate. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu în ziua a 7-a. În toate zilele. La Ea sunt cheile! Îl vede pe el... miiic de toot... îngustându-se spre bătrâneţea inexorabilă... Deplângându-şi masculinitatea-minus-alfa. Neabdicând de la convingerile-i hedoniste. Timpul îi pocneşte în van marea învăţătură... El o iubeeeşte, el o adooră!... corine-iasmine-delfine-sorine-etceterine.... cu sâni imenşi şi abdomen plat... Da, dar El o iubeşte pe Ea! Chiar o! Bis-bis-biiis! Strigă egoistă vocea colectivă, nepăsându-i decât de propria satisfacţie. Cine să-i înţeleagă? Unul pe celălalt n-au fost în stare. Sau poate că da. Dar! Ea e de vină! El e de vină! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate