agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-08-12 | |
Viaţa se scurge ca o dâră albă, când frapant discontinuă, când relativ omogenă. Durerea nu are propriu-zis acoperire. Imunitatea se capătă din mers, chit că ea echivalează, măcar uneori, măcar parţial, unei străzi cu direcţie unică, unei amnezii. Aşa se face că oglinda devine refractară la tine. [Sau tu eşti nestatornicul?! De nu cumva… destinul…?!]. Te îndopi cu tablete mentolate – un fel de iluzii-cu-aromă, adulmeci polisemii, ţii ştacheta cât poţi de sus [crezi tu!]! Nu, nu se moare! Într-un fel se înaintează! Viaţa este o obligaţie de care musai trebuie să te achiţi. Contextual vei şti nu doar să supravieţuieşti […sau…?!]. Sensul, de bună seamă, l-au creat… nu oamenii! Lumea nu pune întrebări. Pune Lambada. Cât ai zice peşte, împrejur se dezlănţuie simţuri aparent cuminţi, monosemantice… în intenţie. Cineva sparge pe centura lumii pepeni roşii. Zăpada se împrăştie în caniculă, intră în vinişoarele tale latent vocalice, feminine. Câteva boabe roşietice-albăstrui de strugure văratic conferă semnificaţie amplă uscăciunii unui acoperiş. O pisică se subţiază văzând cu ochii. Nu cunoaşte conceptul de „plicitis”, nici atât de „moarte”. Se plictiseşte însă de moarte! Ochii ei trişti încă sfâşie câte un suflet… de copil, cel mult, de poet. De la tine-femeie până la măslinul tenace: geam translucid prietenos: vrăbiile s-au certat de dimineaţă: a rămas cum a decis Puiul! Viitorul se măsoară în privirile uimite ale de-abia-ieşiţilor-din-increat. Îţi aminteşti de iubire! Cuvânt „ruşinos” când erai mult-prea-mică. Simulai o surzenie. Simulezi o uitare. Ştiai că o să-ţi vină de hac! Bunica vorbea încet cu Bunicul. Presădeau fasole cu vrej uriaş. Încolăcită în jurul imaginaţiei, planta eradica hectare de inutilitate, creând, fie şi pentru moment, sentimentul necesarului. Merele invadau prispa. Prin faţa inocenţei se perindau nărăvaşe care de foc. Ploaia îşi făcuse un obicei să cadă peste graţioase păpuşi de porumb, peste copii fantastici… Scriam în eter, colonizam miliarde de spaţii vide cu sediu fix în pieptul adulţilor. Iar ei, recunoscători şi fricoşi, se înclinau. Îmbăiau prunci în raze de înger. Morţii pe sine se dădeau…
* Cuvertura se umflă la răstimpuri inegale. Un şuierat ca de navă eşuată sau de pădure întoarsă dilată golul. Despuiate, iele se scaldă în reziduuri lichefiate, conservate pe te miri unde de marii amatori de adicţii. E o jale! Ba nu! O lipsă de durere! Atâta vreme cât ea nu mai poate fi conştientizată! Copacului i se măresc ochii, până la diplopie. Lipsă de sens! Se tot umflă… Nimeni n-ar avea curajul să dea la o parte ţolul! S-o potoli de la o vreme! Urmează un soi de agonie a aşteptării. Agonia! Hoarde organice execută lipsa de vigilenţă a omului. Lipsa de Divinitate. În această desfiinţare terifiantă a graniţelor pământul duhneşte. Pâinea [… noastră cea de toate zilele?!] Un alb îngăzit face turul de forţă al neputinţei. Al trădării. Formule chimice de ultimă oră iau în posesie geometrii precare. Grămada se tot adună. Carne multiplicându-se. Substanţa gelatinoasă lipeşte pleoapă de pleoapă. Om de zid. Geamătul gâfâit al fiarei întinde tentacule. Vecinătăţile se ascund. Viermuială. Reprezentaţie-n grup. Reptile cu burţi lăsate şi răsuflări hidoase. Limacşi revendicându-şi porţia de om. Coada namilei pocneşte Poarta de Sus. Plăcerea este = cu moartea. Slugarnic, întunericul creşte trupuri. Cu simţuri atrofiate, înşfăcat de timp, aluneci… Aproximativ-masculin, deposedat de tine. Anticosmosul îşi proclamă autarhic anomiile. Dintr-un morman trântit, în rând cu fecalele timpului, privirea ciumată împroşcă sodome… Nu te dai în lături! ◄► Literele mele se înclină, se colorează, trec în anonimat, răbufnesc în ultimă instanţă pe colina de dincolo de vremuri, acolo unde numai sufletul purificat de materii este îndreptăţit să rămână. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate