agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-08-14 | |
capitolul 6
*** „Hope” trecu de la Pluto şi Charon, a noua planetă a sistemului solar, la Neptun cu suita sa de sateliţi naturali: Triton, Nereida, plus ceilalţi, încă identificaţi cu denumirile lor mai mult simbolice, stabilite în secolul XX: 1989N1, 1989N2, 1989N3, 1989N4, 1989N5, 1989N6. „Hope” nu staţionă prea mult pe orbita lui Neptun, se îndreptă spre Uranus şi sateliţii acestuia: Ariel, Belinda, Bianca, Cordelia, Cressida, Desdemona, Julieta, Miranda, Oberon, Ophelia, Portia, Puck, Rosalinda, Titania, Umbriel; în total 15. Rena se grăbea spre Terra, mai ales că nu primea nici un răspuns, nu recepţiona nici un semnal, nimic. Nu după mult timp, „Hope” se afla în preajma inelatului Saturn, alături de cei 18 sateliţi naturali ai acestuia: Atlas, Enceladus, Janus, 1990S18, Tethys, Calypso, Epimetheus, Mimas, Phoebe, Titan, Dione, Hyperion, 1980S26, Rhea, Dione B, Iapetus, 1980S27, Telesto. Impresionant sistem în miniatură, demn de admirat. Dar Rena n-avea chef să admire frumuseţea inelatului sistemului solar; altceva o preocupa pe ea în acele momente, mult mai important decât frumuseţea gigantului gazos cu inele, anume recepţionarea vreunui răspuns de acasă, de pe Terra, fie chiar şi o înjurătură banală; dorea doar să audă ceva, dar nimic… Tăcere adâncă! Jupiter se ivi în curând în zare, impunând prin măreţia lui. „Hope” se „încurcă” printre cei 16 sateliţi cunoscuţi ai uriaşului: Adrasteea, Metis, Amalteea, Io, Ganimede, Europa, Callisto, Carme, Ananke, Sinope, Himalia, Elara, Lysithea, Pasiphae, Leda, Thebe. Jupiter, regele planetelor sistemului solar, trona în mijlocul acestor 16 sateliţi. Ciudat i se păru Renei faptul că nu zări celebra Mare Pată Roşie a lui Jupiter, o furtună uriaşă, încă activă, după mai multe secole, de parcă nimic nu i se putea pune în cale, să o oprească. Rena nu se chinui să descifreze misterul lipsei acestei pete; probabil doar n-o observase ea. Cât despre Terra, încă nimic; nici un răspuns… Rena trimisese şi vreo câteva mesaje, dar în zadar. Degeaba! Tot nu-i răspundea nimeni, de parcă nu era nimeni acolo, jos, pe Terra, să recepţioneze mesajele ei, să o audă… „Hope” trecu pe lângă centura de asteroizi şi ajunse pe orbita planetei Marte, alături de Phobos şi Deimos (Spaima şi Teroarea), cei doi sateliţi naturali diformi ai planetei roşii, mici şi prăfuiţi, deloc aspectuoşi sau ospitalieri. Als apăru şi el pe puntea principală. O singură privire îi fu de ajuns ca să priceapă unde se aflau: - Marte, zeul războiului… - Te-ai trezit? tresări Rena, întorcându-şi capul spre el, doar pentru o clipă. - Crezi că m-am putut odihni vreun pic? Am încercat doar, însă în zadar… - Nu intra în amănunte; nu mă interesează! îl întrerupse Rena, concentrându-se asupra aparaturii de emisie-recepţie. - Încă nimic? întrebă Als. - Absolut nimic, întări Rena. - Ciudat! aprecie Als. Acum chiar că ar trebui să ne audă, să ne răspundă… - De când tot încerc să-ţi explic acest lucru? E bine că pricepi totuşi, chiar dacă doar acum, cu o oarecare întârziere. - Deh, spre deosebire de tine, sunt mai greu de cap… zise Als, apoi privi insistent spre planeta pe a cărei orbită se aflau: Dar ce-o fi păţit Marte? - La ce te referi? nu pricepu Rena. - Păi, planeta asta e celebră pentru culoarea ei inconfundabilă; acum totuşi, parcă nu e chiar aşa de roşie cum ar trebui, remarcă Als. - Ai dreptate, aprobă Rena, observând de abia în acel moment că aşa era. Nu prea e roşie… De altfel, în cazul lui Jupiter, credeam că doar mi se pare mie, însă acum sunt sigură că lipsea Marea Pată Roşie, iar inelele lui Saturn nu erau chiar aşa de spectaculoase, de multe, de clare, de bine conturate… Ca să nu mai pomenim de inelele celorlalte planete; nu aveau deloc, nici Neptun, nici Uranus, nici Jupiter… Cum puteau să dispară? - Ce-or însemna toate astea? rosti Als îngândurat. - Nu-mi dau seama, dar ceva nu e în regulă, spuse Rena. - Poate că nu; dar ce? - Cine ştie? Întreg sistemul solar pare schimbat. Fii atent, pornim spre Lună! - Acum e acum! Ne vom lămuri cât de cât… Oare mai e Terra acolo, la locul ei? - Ce întrebare stupidă mai e şi asta? se înspăimântă Rena. - Ba e o întrebare logică, având în vedere faptul că nu ni se răspunde. - Nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva! alungă Rena o asemenea posibilitate, scuturând categoric din cap. - Dar ar trebui să te gândeşti; un război de talie mondială ar fi putut conduce la distrugerea planetei. - Taci! îi interzise Rena. Cum poţi spune aşa ceva? - Păi, am dreptate. Altfel cum îţi explici ceea ce se petrece? - Deocamdată, nu-mi explic nimic. - Şi totuşi, dacă Terra ar fi supravieţuit unui asemenea război, nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre vieţuitoarele planetei, inclusiv oamenii… Asta ar explica de ce nu ne răspunde nimeni… Imaginează-ţi: în cazul acesta, odată întorşi acasă, am fi singurii locuitori ai Terrei. - Als, ţi-am spus să taci! - De ce? - Pentru că mă enervezi! Şi pentru că e absurd! - Ba nu-i deloc absurd! se împotrivi Als, cu încăpăţânare. Doar aşa s-ar putea explica de ce nu primeşti nici un răspuns. - Hm… murmură Rena îngândurată. Poate că ar explica partea cu lipsa răspunsului, dar ce zici de lipsa oricărui semnal? Ce mai ai de zis acum, isteţule? Asta cum s-ar mai explica? - Păi, simplu… Normal, după un război total, distructiv, ce semnal ai mai vrea să recepţionezi? - Orice semnal; audio, video, chiar şi din trecut… Pe Terra se comunică de mult timp, prin diverse metode, deci puteam recepţiona vreun semnal cât de slab, de la vreo emisiune radio sau TV, de la vreun telefon mobil sau fix, de la orice staţie de emisie-recepţie, de la vreun satelit artificial, sau din altă parte, măcar un semnal banal, dar… Nimic. Tăcere absolută pe toate planurile. - Ah, asta mă pune serios pe gânduri, murmură Als. Mă îngrijorează. - Şi eu ce tot încerc oare să-ţi explic? De când sunt în stare de alertă? - Stai, să nu ne pierdem cumpătul! Să ne păstrăm calmul. Să aşteptăm să ajungem în apropierea Lunii; mai sunt doar câteva minute. Vom vedea după aceea care-i situaţia. - Bine. Să aşteptăm, decise Rena, încercând să se calmeze. Era oare posibil? Cam dificil! Mai ales că tot nu reuşea să recepţioneze nici un semnal, ca să nu mai pomenim de stabilirea legăturii cu cei de acasă… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate