agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-08-17 | |
Capitolul 10.
Maşina se opri în cartierul în care locuia profesorul Ullmann, în parcarea de lângă bloc. Dan coborî, îngândurat, străduindu-se să-şi dea seama cum era mai bine să-i spună Ameliei noutăţile aflate în cursul întrevederii pe care o avusese cu decanul. Nici nu-şi văzu vecinii, care-l salutaseră. Totuşi, auzindu-le glasul, le răspunse absent, mecanic. Nu dorea să pară înfumurat, pentru că nu era. Dar în acel moment era prea absorbit de gândurile sale; spera ca vecinii să-l înţeleagă şi să nu-l catalogheze drept grandoman. Tot îngândurat, de abia reuşi să deschidă uşa apartamentului, după câteva clipe, în care nici nu găsea cheia… Dar reuşi, doar nu era mare lucru. Amy era acasă, în sufragerie. În aşteptarea tatălui său, pornise televizorul. Dar, de cum auzi uşa deschizându-se, apăsă butonul telecomenzii, oprind televizorul, nerăbdătoare, să-şi întâmpine tatăl. Zglobie, se îndreptă spre uşă, agăţându-se cu tandreţe de gâtul lui Dan, “dojenindu-l”: - Tati… Ai întârziat! - Nu foarte mult, scumpo! - Da, dar… Mie mi-a fost foame, aşa că n-am aşteptat după tine; am mâncat singură. Şi nu mi-a plăcut! Îmi doream să fi fost lângă mine, ca întotdeauna. - Ştiu, dar… Mâine nu se va repeta. Bine? - Uff… Bine, te iert, zise Amy, desprinzându-se din braţele tatălui ei. Dan Ullmann se descălţă, apoi intră în cameră, urmat de Amelia. Sesizând faptul că tatăl ei nu se îndreptase spre bucătărie, fata întrebă: - Tu nu mănânci? - Nu. Am servit deja ceva, în oraş, cu Sergiu. - Cine-i Sergiu? - Decanul, scumpo. - Îi spui pe numele mic? - Ne-am împrietenit, între timp. - Şi ce-ai discutat atâta cu decanul ăla nesuferit? - Nesuferit?! se miră Dan de acest termen, utilizat de fiica lui. De ce spui aşa ceva? - Pentru că te-a răpit de lângă mine atâta timp… - Vai, Amy… Ţi-am promis că nu se va repeta. - Să te şi cred? - Ce vorbă-i asta?! o privi nedumerit profesorul. - Nu te supăra, tati… Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar… - Ştii că nu mă pot supăra pe tine, şmecheroaso, surâse Dan, apoi adăugă, îngândurat, pe un ton oarecum solemn: Oricum, Sergiu mi-a spus ceva important. Şi tocmai despre asta trebuie să vorbesc acum, cu tine… - Bine. Spune-mi! zâmbi Amy, cu naivitate. - Ia loc, te rog! - Oho… Ce protocolar! De ce-mi vorbeşti aşa? - Ai vrea altfel? - Sigur, tati; ca de obicei. Nu suntem noi doi cei mai buni prieteni din lume? - Ba da, normal. Suntem. Păi… E vorba despre vacanţa pe care ţi-am promis-o… - Ce-i cu ea? - Se pare că nu vom merge nici la munte, nici la mare împreună, anul ăsta… - Poftim?! Dar, tati, mi-ai promis… - Nu, scumpo, nu ţi-am promis nimic! Aminteşte-ţi exact! - Bine, ştiu, nu mi-ai promis, dar ai zis că vei încerca. Eu am luat-o ca pe o promisiune. - Nu trebuia s-o iei astfel. Între timp, s-au schimbat planurile. - Atât de repede? - Sergiu mi-a făcut o propunere tentantă, pe care n-am putut-o refuza. - Sergiu, Sergiu; mereu Sergiu… Deja încep să-l urăsc pe tipul ăsta! - Nu spune aşa ceva, scumpo! - Dar… - Nici măcar nu m-ai ascultat, să auzi ce am de spus. - Păi, spune mai repede! Despre ce e vorba? - Sergiu mi-a zis că pot pleca, în vara asta, în interes de serviciu, timp de două sau trei săptămâni, la un simpozion ştiinţific, care m-ar putea ajuta la dosar, cât şi la doctorat… - Iarăşi cariera, tati? - Scumpo, vrei să mă asculţi până la capăt, sau nu? - Sigur, sigur… păru Amelia deja plictisită şi total dezinteresată de această discuţie. - Deci, draga mea, ar fi vorba de o călătorie în ţările nordice, Norvegia, Finlanda, Suedia. Simpozioanele ar fi găzduite de capitalele acestor trei ţări, anume Oslo, Stockholm şi Helsinki. Tu mă poţi însoţi. Eu particip la simpozioane, cu profesorii participanţi, iar tu... Îţi găseşti şi tu vreo activitate interesantă pe acolo. Călătoria este integral achitată, deci, noi nu vom plăti nimic. - Ce tot spui, tati?! tresări Amy, atenţia fiindu-i de data aceasta captată. - Păi, ţările nordice, scumpo… Doreai să ajungem la mare în vara asta; e destulă mare pe acolo, ba chiar oceanul, aş zice; şi nu unul, ci două: Arctic şi Altantic. Cât despre munţi, or fi şi din ăştia prin peninsula Scandinavă; n-ai decât să verifici pe hartă şi vei afla. - Sunt, tati… Am învăţat la geografie. - Păi, vezi… Ce zici, eşti mulţumită? Vrei să mergi cu mine? - Am de ales? - Dacă nu vrei, poţi rămâne acasă; te descurci şi singură, timp de vreo trei săptămâni, cât lipsesc eu. Poţi sta la Dena, cu ea şi părinţii ei. Sau vine ea la tine, în lipsa mea. Cum vreţi voi. - Nu cred, tati… Prefer să merg cu tine, evident. - Aşa credeam şi eu, scumpo. Deci, mâine o să-i spun lui Sergiu că eşti de acord şi vrei să mergi cu mine. - Îi poţi spune, tati. Totuşi, mie, Sergiu ăsta nu-mi prea inspiră încredere. - Decanul, scumpo?! Cum poţi spune aşa ceva? Nici măcar nu-l cunoşti; după ce o să-ţi fac cunoştinţă cu el, atunci să-mi spui părerea ta. - Bine, tati… Cum zici tu, acceptă Amy. Amelia acceptase să-şi însoţească tatăl, în ţările nordice, bineînţeles, după ce se va termina cu examenul de capacitate, după ce va afla sigur la ce liceu va continua să studieze… Oricum, călătoria era planificată în a doua jumătate a lunii iulie, după data de 20 iulie, deci, era destul timp până atunci. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate