Capitolul 54.


Ziua 26. În acea dimineaţă, cei doi se treziseră ceva mai târziu. Ajungând pe puntea principală, se salutară, începând ziua, ca de obicei în ultima vreme, în mod plăcut, cu o îmbrăţişare tandră şi un sărut. Privind în afară, o observară pe Tyranna. Sperau să nu-i aştepte de prea mult timp, dar înainte de a ieşi la ea, Syrinx le servi micul dejun, bogat şi hrănitor, pe care ei nu-l refuzară. Încercară totuşi să se grăbească niţeluş, apoi ieşiră, fără a fi uitat la bord sistemul de comunicare. Lăsau din nou, cu cea mai mare încredere, întreaga navă în grija robotului, ştiind că Syrinx se va descurca admirabil.
Afară, după ce-şi salutară prietena comună, îşi cerură scuze pentru întârziere, justificând-o prin faptul că, fiind cam obosiţi, se treziseră destul de târziu, fără a fi premeditat acest lucru. Tyranna, amabilă, se dovedi înţelegătoare, apoi stabiliră ca în această zi să-i viziteze adăpostul, Als pentru întâia oară. Curios să-l vadă, acesta acceptă, el cunoscându-l doar din descrierile colegei sale.
Pentru a ajunge, repede şi în siguranţă, nu aveau nevoie de o navetă, utilizând acelaşi „mijloc de transport”, foarte eficient, ca şi în ziua precedentă, evident, pe Tyranna, în spatele căreia se urcară, fără a protesta. Aceasta traversă degrabă spaţiul dintre „Hope” şi adăpostul ei, printre ferigile înalte şi erbivorele care o consumau. Pentru că nu se mai aventurau prin pădure sau prin alte locuri, Tyranna nu mai recurse la modalitatea de a deveni invizibilă, traversând spaţiul dintre navă şi adăpostul ei printre erbivore, ba chiar prin apropierea lor, acestea rămânând nepăsătoare; nu fugeau îngrozite şi nici nu se fereau din calea Tyrannei, ci îşi vedeau liniştite de activitatea lor favorită, aceea de a beneficia de ferigile hrănitoare pentru ele, care se găseau din abundenţă, neconsumându-se deloc, oricât s-ar fi străduit ele s-o consume totuşi.
Se apropiaseră de marginea pădurii. Als era atent la toate detaliile, dar nu zărea nimic deosebit, care să semene cu adăpostul modern al Tyrannei; desigur, nici n-avea cum să-l zărească, iar el înţelesese acest lucru din descrierile colegei sale, aşa că nici nu se mai strădui să-l vadă. Trebuia doar să aibă răbdare până vor ajunge în adăpostul respectiv. Era însă cam greu să-şi controleze curiozitatea, ce-i punea la grea încercare răbdarea. Dar în curând pătrunseră în tabăra dinozaurului, de la marginea pădurii, iar restul dispăru brusc, ca şi cum nici n-ar fi fost vreodată acolo.
Rena nu recunoştea nici una dintre clădirile pe care le vedea acum; erau altele. Als nici atât; el n-avea cum să le recunoască, era prima oară când le vedea. El privea totul plin de curiozitate, încercând să înţeleagă sau să reţină ceva din ceea ce vedea. Locul îl impresionă; îi aducea aminte de lumea civilizată pe care o părăsiseră, deşi era altfel, iar liniştea ce domnea aici contrasta mult cu gălăgia din exterior. Tyranna îi conduse în interiorul uneia dintre acele clădiri, unde, luându-şi în serios rolul de gazdă, le servi celor doi prânzul, apoi le arătă imagini din viitor, din lumea ei, cu dinozaurii contemporani cu ea; chiar şi Als îi consideră drăguţi, în plus, normal, foarte civilizaţi şi nu regretă decizia luată, de a le acorda o nouă şansă, în această lume în care se aflau.
- Deci, asta-i lumea ta, din care ai venit? întrebă Als.
„Da, aceasta este.” răspunsese Tyranna.
- Şi tot la acest rezultat se va ajunge şi-n cazul acestei lumi, în care ne aflăm acum, având în consideraţie decizia pe care am luat-o? se interesă el.
„Presupun că da, dacă nu vor interveni alţi factori neprevăzuţi, necunoscuţi mie sau vouă, tot la acest rezultat se va ajunge.”
- Văzând lumea din care provii, nu regret decizia luată, rosti Als.
„Mă bucur.”
- Dar în lumea ta nu pot pătrunde oamenii din viitorul nostru sau din alte dimensiuni? întrebă Als.
„Lumea mea este protejată împotriva oricăror pătrunderi din exterior. Iar dacă până acum nu a pătruns nimeni, presupun şi sper că nici de acum încolo nu se va petrece acest lucru.”
- Şi spui că dacă am fi luat o decizie nefavorabilă dinozaurilor, nu doar meteoritul care va cădea şi alţi factori naturali vor conduce la extincţia acestor creaturi? îi ceru Als o confirmare.
„În nici un caz... Impactul cu meteoritul va avea efecte devastatoare, pe termen lung, atât asupra vegetaţiei din Mezozoic, cât şi asupra dinozaurilor; va determina schimbări dramatice, dar nu va conduce la dispariţia totală a dinozaurilor de pe suprafaţa Pământului. Aceste creaturi îşi vor continua existenţa şi vor evolua, adaptându-se noilor condiţii de trai. Şi nu va dura foarte mult până ce totul va reveni, cât de cât, la normal, dar îşi vor reveni, încetul cu încetul.”
- Ce implicaţie ar avea oamenii, semenii mei, la dispariţia acestor creaturi de pe suprafaţa Terrei? întrebă tot Als.
„Enormă, catastrofală. Nu numai că vor exploata la maxim resursele existente din abundenţă aici, dar vor efectua şi o serie de experimente devastatoare, interzise în lumea voastră, cu arme chimice, biologice şi de altă natură, care, combinate cu efectul căderii meteoritului, nu vor lăsa nici o şansă dinozaurilor, de pe sol, din aer sau ape... Vor scăpa cu greu foarte puţine vieţuitoare mici, adaptate condiţiilor vitrege de trai, pe termen lung, aceste fiinţe fiind mici mamifere, insecte, ţestoase, crocodilieni, unele specii acvatice (dar nu saurieni), în plus, unii raptori mici, care vor deveni cu timpul păsările cunoscute vouă.”
- Ar fi păcat să se întâmple astfel. Însă mai rău ar fi să ştim că din cauza noastră ar avea loc acele schimbări dramatice, care ar conduce la dispariţia dinozaurilor. Poate e bine că am luat această decizie.
- Sigur e mai bine astfel, Als, rosti Rena, care până atunci doar ascultase ce vorbise colegul ei şi citise răspunsurile prietenei sale.
- Dar noi vom uita totul, după trecerea prin „golul negru”... spuse Als.
- Poate-i mai bine că vom uita, doar n-ai vrea să-ţi aminteşti... replică Rena.
- Mda, probabil... acceptă parţial Als, apoi schimbă subiectul, interesându-se de soarta Corythosaurului: Şi cu Chance cum rămâne?
„El este deja invulnerabil, deci va supravieţui, chiar şi după impactul cu meteoritul. Nu va avea niciodată probleme.”
- Păi şi ce va mânca în această perioadă? întrebă Als.
„E adevărat că vegetaţia va avea mult de suferit şi din această cauză, o mare parte dintre dinozaurii erbivori care vor supravieţui după impact, vor muri de foame, neavând ce mânca, fiindcă resursele de hrană se vor diminua, dar nu va fi cazul lui Chance. El va avea ce mânca. Voi avea grijă ca aceste ferigi din această zonă să-şi menţină proprietăţile în continuare, după plecarea noastră, deci să nu se consume, măcar până se va reface vegetaţia, după impact, ceea ce va dura destul de mult. Iar aceste ferigi vor fi o sursă de hrană pentru mulţi alţi dinozauri erbivori.”
- Aha, pricep... Deci, ai şi tu contribuţia ta în continuarea supravieţuirii semenilor tăi, constată Als.
„Nu foarte mare. Oricum n-ar muri toţi; ar supravieţui destui. Iar Chance, fiind invulnerabil, va trăi oricum, chiar dacă ar suferi de foame o perioadă.”
- Ah, nu... se împotrivi Rena. De ce să sufere de foame, dacă se poate aranja să aibă în continuare o sursă de hrană sigură?
„Aşa mă gândeam şi eu...” citiră cei doi colegi răspunsul Tyrannei.
- Şi spui că Rena va descoperi scheletul lui Chance? se miră Als.
„Da, sigur îl va descoperi. Datorită substanţei ce i-a fost administrată, oasele lui se vor păstra intacte în timp şi va fi un schelet întreg, complet, foarte bine conservat. Va stârni mare vâlvă, nu doar datorită acestui fapt, ci şi pentru că va fi descoperit deasupra stratului de iridiu din graniţa KT, ce delimitează Mezozoicul de următoarea eră geologică, Neozoicul, iar Cretacicul de Terţiar.”
- Deci va fi deasupra acelui strat? se miră Rena.
„Normal, doar va trăi mult timp după căderea meteoritului. Iar descoperirea lui va ridica multe semne de întrebare în rândul paleontologilor.”
- Ah... murmură Rena admirativ.
- Iar tu? întrebă Als.
„Eu mă voi întoarce în lumea mea, după plecarea voastră, deci probabil tot poimâine.”
- Înţeleg... rosti Als îngândurat.
Iar cei doi colegi hotărâră să doarmă acolo, în adăpostul Tyrannei, în acea noapte, nu fără a-i comunica robotului acest lucru. Syrinx nu se împotrivi; îi asigură doar că va avea grijă ca totul să fie bine la bordul navei „Hope”. Ca o bună gazdă, Tyranna se ocupă cu atenţie de cei doi oaspeţi ai ei. Le servi cina, iar când cei doi doriră să se odihnească, îi conduse în clădirea în care se aflau cele două paturi potrivite lor.