Capitolul 55.


Micul-dejun pregătit de Tyranna pentru oaspeţii ei fu, bineînţeles, gustos şi îndestulător. Cei doi se odihniseră bine, deci erau în formă în acea dimineaţă, semn că paturile erau confortabile.
Începuse ziua cu numărul 27, după cum stabiliseră, dacă vor respecta programul hotărât, penultima zi a şederii lor aici, pe Terra, în această dimensiune a spaţiului şi timpului, în compania dinozaurilor din Cretacicul Superior. Totuşi, deşi era penultima zi, deciseră să şi-o petreacă în locul în care se aflau, adică în adăpostul Tyrannei, nu la bordul navei lor, „Hope”, nici afară, printre dinozauri. Şi luaseră această decizie pentru ca Tyranna să le mai arate imagini din lumea ei, din viitorul ei, acela în care pe Terra încă domneau dinozaurii, nu alte fiinţe, deşi, desigur, nişte dinozauri civilizaţi, care-şi continuaseră evoluţia în timp.
În limita posibilităţilor, Tyranna le explică unele amănunte legate de lumea din care provenea, atât cât îi era permis, adică nu foarte mult, dar nici prea puţin. Totuşi, Rena şi Als erau mulţumiţi şi nu regretau că rămăseseră în compania prietenei lor, în adăpostul ei, mai ales că aceasta se dovedea o bună gazdă, grijulie, în ciuda aspectului ei, care nu lăsa deloc să se întrevadă această posibilitate.
Ori de câte ori ieşeau afară, clădirile păreau mereu altele, nevăzute până în acel moment. Petrecură deci ziua cu numărul 27 în compania Tyrannei, în adăpostul acesteia. Seara, prietena lor le servi cina, bogată şi gustoasă. Din motive lesne de înţeles, nu putea sta la masă, alături de ei. Cei doi colegi se simţiseră bine şi aflaseră multe lucruri interesante despre lumea din care provenea Tyranna, iar pentru că afară se înserase deja, rămaseră şi-n această noapte tot aici, în adăpostul Tyrannei, anunţându-l pe Syrinx de acest lucru. Robotul recepţionă mesajul, acceptându-l fără a comenta.
Prin urmare, Rena şi Als ocupară din nou cele două paturi pe măsura lor existente într-una dintre clădiri, care lor li se păru a fi alta, nu aceeaşi, din seara precedentă, când dormiseră tot acolo. Amândoi se odihniră bine în acea noapte, doar nu existau motive care să le tulbure somnul. Era ultima noapte pe care o mai petreceau în Cretacicul Superior, printre dinozauri şi era mult mai bine că dormeau aici, în tabăra Tyrannei, la adăpost de tot ceea ce se afla afară, doar în cabinele lor de la bordul navei „Hope” vor dormi destul după ce vor părăsi această lume, pentru a ajunge în lumea lor civilizată, a oamenilor.
Şi iată-i trezindu-se pentru ultima oară în această mirifică lume a Cretacicului Superior, în tabăra Tyrannei. Aceasta se trezise deja, înaintea lor, iar între timp le şi pregătise micul-dejun, care-i aştepta, aşezat frumos pe masă. Tyranna îi conduse, iar ei se aşezară pe scaune, servind tăcuţi micul-dejun, încercând să nici nu se gândească la nimic, ca nu cumva Tyranna să creadă că doresc să comunice cu ea. Însă după ce terminară de mâncat, puteau „vorbi”.
- Azi e ultima noastră zi aici... deschise Rena convorbirea, desfăcând lap topul.
„Când veţi pleca?” citiră amândoi întrebarea Tyrannei.
- Astăzi, probabil mai pe seară, răspuns Als.
- Şi tu?! se interesă Rena.
„Voi pleca şi eu, tot azi, după ce nava voastră nu se va mai zări pe cer cu ochiul liber. Vă mai trebuie ceva?”
- Nu, nimic. Avem tot ce ne trebuie, mulţumită ţie, răspunse Rena.
„Sigur?!” insistă Tyranna.
- Foarte sigur, întări Rena.
„Ce veţi face azi, până la ora plecării?”
- Presupun că o ultimă incursiune printre dinozaurii de afară, apoi ne poţi conduce spre „Hope”, pentru ultimele pregătiri înainte de lansare, deşi Syrinx a primit instrucţiuni clare să pregătească totul în vederea plecării în cursul zilei de azi. Totuşi, nu strică o verificare atentă a acestor pregătiri din partea noastră, spuse Rena.
- Bineînţeles, o aprobă colegul ei, adăugând: Înainte totuşi de o ultimă incursiune printre dinozaurii de afară, ai putea, dacă ai vrea, să ne mai arăţi câteva imagini din lumea ta şi să ne mai explici câte ceva?
„De acord.” acceptă Tyranna.
Prin urmare, cei doi colegi mai priviră câteva imagini din lumea Tyrannei, aşa cum probabil va deveni, în viitorul îndepărtat şi această lume, din această dimensiune, datorită deciziei celor doi. Tyranna le mai oferi câteva explicaţii, pe care oricum le vor uita, dacă-şi vor respecta promisiunea de a le oferi o şansă acestor creaturi, din această dimensiune.
Apoi plecară toţi trei la o ultimă plimbare printre dinozaurii Cretacicului Superior. Pentru că se aventurau şi prin pădure, Tyranna nu uită de invizibilitate, pentru a evita problemele, constituite, în principal, de orice confruntare nedorită cu vreunul dintre dinozauri. Se urcară deci în spatele „invizibilei” lor gazde, pe care totuşi ei o vedeau, doar semenii ei din Cretacic nu şi porniră să-şi ia rămas bun în mod adecvat de la aceste creaturi magnifice, dinozaurii. Trecură neobservaţi prin apropierea multor dinozauri, mai mult sau mai puţin periculoşi, admirându-i, fiecare în felul său, cu respect, teamă, indiferenţă, sau cu alte sentimente, greu de definit. Prelungiră această plimbare până aproape spre seară, când Tyranna porni pentru ultima oară spre nava „Hope”.
La cererea celor doi colegi, Tyranna se opri în dreptul Corythosaurului Chance, iar Rena şi Als coborâră „să-l salute” pe tânărul erbivor pentru ultima oară, ca de despărţire. Coborând din spatele prietenei lor, cei doi deveneau vizibili, însă aflându-se în mijlocul ferigilor înalte, nu era nici o problemă. Invulnerabil, Chance le permise celor doi să se apropie de el, să-l atingă, iar ei profitară de acest lucru.
„Cred că acum i-aţi putea verifica invulnerabilitatea.”
- Cum?! se miră Als. Ce să verificăm?
„Invulnerabilitatea lui Chance. Nu ţi-a spus colega ta?”
- Nu. Ce să-mi spună? privi Als sugestiv spre Rena.
„Că ar fi mult mai bine dacă am verifica invulnerabilitatea lui, pentru a fi siguri că nu va păţi nimic după plecarea noastră.”
- Să verificăm? Cum să facem acest lucru? păru Als nedumerit.
„Spre exemplu, acum, când e singur, l-am putea atrage într-o zonă cu mulţi prădători. Noi am putea deveni invizibili pentru aceştia; el nu. Pe el sigur l-ar ataca.”
- Nu mi se pare deloc interesant, respinse Als ideea.
„Ar fi numai pentru a verifica invulnerabilitatea lui. N-ar păţi nimic.”
- Totuşi, mai bine nu, continuă Als să respingă ideea.
„Dacă nu aşa, atunci puteţi testa armele pe el.” propuse Tyranna.
- Ah... În nici un caz! se opuse categoric Als.
„Sau l-aţi putea atrage spre nava voastră, spre perimetrul de siguranţă, fără a întrerupe scutul protector.”
- Nu; nici aşa, nu i se păru lui Als acceptabil; adăugă: Dacă ne asiguri că e într-adevăr invulnerabil şi nu va păţi nimic după plecarea noastră, e suficient, nu mai e nevoie de nici un fel de verificări.
„Păi, eu vă asigur...”
- Atunci să-l lăsăm în pace, nu-l chinuim, decise Als, iar colega lui nu protestă.
- La revedere! Vom mai avea ocazia să ne reîntâlnim... zise Rena, mângâind frumosul animal, înainte de a se urca la loc, în spatele prietenei sale.
- Nu ştiu cum ţi-aş putea mulţumi pentru contribuţia avută la prima acţiune de salvare a vieţii mele, dar probabil că Rena şi Tyranna ţi-au mulţumit şi pentru mine, oferindu-ţi această invulnerabilitate. Probabil te voi regăsi şi eu în viitor, în lumea mea, deşi, inevitabil, sub forma unor fosile bine păstrate... La revedere, adăugă Als, ocupându-şi şi el locul, alături de colega sa.
Tyranna îşi continuă drumul spre navă, unde ajunse în scurt timp. Syrinx întrerupse scutul protector, ca o invitaţie pentru a pătrunde dincolo de el. Tyranna înţelese acţiunea robotului şi trecu în perimetrul de siguranţă, iar Syrinx reactivă scutul. Cei doi coborâră din spatele prietenei lor. Rena porni micuţul aparat şi desfăcu lap topul. Zise:
- Se pare că trebuie să ne despărţim...
„Nu se poate altfel.” fu replica Tyrannei.
- Sincer, zău că aş fi vrut să mai fi rămas o perioadă împreună. Mă obişnuisem cu tine, cu prezenţa ta; chiar şi cu semenii tăi de afară.
„Poate... Chiar şi eu mă obişnuisem cu voi doi; pentru nişte fiinţe umane, sunteţi destul de simpatici, acceptabili, deloc nesuferiţi...”
- Ah; păcat că trebuie să părăsim această lume... spuse tot Rena.
„Ai vrea să rămâneţi în continuare?”
- Totuşi, nu... zise Rena.
- Păi... Cred că eu am să urc pe puntea principală şi... Vă las să mai discutaţi amândouă, interveni Als.
„Mi-a făcut plăcere să te cunosc mai bine şi mă bucur că ţi-am fost de folos cu ceva.” citi Als pe lap top răspunsul Tyrannei.
- Nu ştiu cum ţi-aş putea mulţumi. E o situaţie stranie, complicată; mă depăşeşte... zise el.
„Nu-i nevoie de mulţumiri. Faptul că eşti teafăr e suficient. Sincer, chiar şi tu-mi eşti simpatic, nu doar colega ta.”
- Simpatic?! Hmm; mă întreb dacă ai fi avut aceeaşi părere în cazul în care decizia mea ar fi fost potrivnică semenilor tăi de afară şi aş fi reuşit s-o influenţez şi pe Rena...
„Nu mi-aş fi schimbat părerea nici în acest caz. Tot simpatic te-aş fi considerat şi tot te-aş fi ajutat.”
- Mda?! Mă bucur... zise el, apoi trecând pe lângă colega lui, o îmbrăţişă, o sărută, apoi îi spuse: Să nu întârzii prea mult afară! Te aştept pe puntea principală. Trebuie să plecăm; azi.
- Ştiu, zise Rena şi-l mai reţinu puţin, doar cu această scurtă rugăminte: Als, ia lap-topul şi trimite-mi-l pe Syrinx; vreau să vorbesc cu Tyranna prin intermediul lui.
- Bine, acceptă Als şi primi lap topul de la ea, apoi porni îngândurat spre treptele navei „Hope”.