Capitolul 58.


„Hope” părăsise Terra Cretacicului Superior, lăsând în urmă misterioasa lume a dinozaurilor. De sus, de pe orbită, cei doi colegi priveau planeta albastră; fiindcă nu prea erau nori, acum uscatul se vedea clar, deci putură observa continentele şi oceanul; remarcară că nu era doar Laurasia şi Gondwana, cum consideraseră ei iniţial. Totuşi, Terra părea o lume cam prea mică pentru nişte creaturi atât de mari, dinozaurii...
Trecuse ceva vreme de când „Hope” se îndepărtase de sistemul solar, continuându-şi zborul spre „golul negru”, „vinovat” de faptul că nava ajunsese într-o altă dimensiune. La bord se aflau aceiaşi ocupanţi, în număr de trei: Rena, Als şi robotul lor, Syrinx. Ce se schimbase între timp? Relaţia dintre cei doi, care nu mai era atât de tensionantă. Acum nu se mai tachinau reciproc, încontinuu; se comportau doar ca doi îndrăgostiţi, conştienţi însă de faptul că în curând ar putea pierde această legătură şi vor redeveni „rivali”. Dar nu puteau împiedica îndeplinirea acestui fapt.
După trei ani şi jumătate, aparatura de bord indica deja apropierea de locul fatal, în care se afla monstrul invizibil, „golul negru” – „mâncătorul” de aştri sau doar o ciudată poartă interdimensională, între lumi paralele. Nu se apropiară prea mult de locul cu pricina, pentru a nu intra, inevitabil, în raza de acţiune a straniului astru, ce dezvolta o forţă gravitaţională impresionantă. Aici opriră, în vederea stabilirii ultimelor detalii legate de trecerea prin „golul negru”, înapoi, spre lumea lor, deşi în aceşti ultimi trei ani şi jumătate, de când părăsiseră Terra Cretacicului Superior, puseseră totul la punct, tocmai pentru această nouă întâlnire dintre ei şi „golul negru”.
Trecerea timpului îşi pusese amprenta pe chipurile celor doi colegi; amândoi se maturizaseră, Rena având aproape 34 de ani, Als – 35. Doar Syrinx era neschimbat şi la fel de eficient ca întotdeauna; el, fiind robot, n-avea vârstă, sau aceasta nu conta prea mult pentru el, circuitele învechite putând fi înlocuite cu unele noi. Datorită Tyrannei, „Hope” avea tot ce-i trebuia: energie, combustibil, apă şi provizii alimentare suficiente.
- Iată-ne din nou aici... Crezi că suntem pregătiţi pentru o nouă confruntare cu monstrul invizibil? zise Als, privind spre colega lui.
- Pentru confruntare, da, suntem pregătiţi; nu ştiu dacă suntem pregătiţi şi pentru ceea ce urmează după ce vom trece prin acest „black hole”, răspunse Rena.
- Vom vedea ce va fi. Să sperăm că nimic rău, replică Als. Acum e acum! Am pus totul la punct, am pregătit acest moment, dar nu ştim sigur ce ne aşteaptă... Eşti gata să renunţi la tot ceea ce s-a petrecut în ultima perioadă?
- Dacă sunt sau nu gata, n-aş putea spune, dar am luat o decizie, ireversibilă, sper; doar i-am promis...
- Prietenei tale, Tyranna; ştiu! o întrerupse Als cu această completare.
- Hai să verificăm încă o dată totul, cu maximă atenţie, să nu ne fi scăpat ceva neobservat, care să dea totul peste cap, să ne zădărnicească planul... propuse Rena.
Şi amândoi începură verificarea finală, ajutaţi de Syrinx. Dacă doreau să-şi respecte promisiunea făcută Tyrannei, nu puteau risca să permită strecurarea vreunei erori.
Iar pentru ca viitorul dinozaurilor din dimensiunea în care ajunseseră fără voia lor să fie în siguranţă, Rena şi Als deciseră să închidă toate dovezile trecerii lor prin acea lume într-o micuţă capsulă spaţială, pe care o vor lansa în derivă, programând-o să se autodistrugă la 10-15 minute după lansare, deci doar după ce „Hope” va fi trecut prin „golul negru”. Iar în acea capsulă spaţială închiseseră toate mostrele de rocă adunate din lumea pe care o părăsiseră, fotografiile şi înregistrările făcute acolo, casetele video, CD-urile şi DVD-urile ce conţineau imagini din Cretacicul Superior, înregistrările audio din aceeaşi lume, micuţul aparat realizat de Rena, care-i permisese acesteia comunicarea cu prietena ei, Tyranna şi lap topul cu toate înregistrările convorbirilor avute cu ea, foile cu calculele lui Als, iar în curând, acestora li se va alătura şi cipul de memorie al lui Syrinx, fiindcă acesta conţinea o sumedenie de date din lumea pe care o părăsiseră, lume care, după trecerea navei „Hope” prin „golul negru”, va rămâne interzisă oamenilor...
Deci, înainte de a porni nava spre „golul negru” respectiv, Als îi scoase cipul de memorie lui Syrinx, înlocuindu-l cu un altul, pe care-l confecţionase între timp; acesta însă nu conţinea date din lumea dinozaurilor. Dar cum noul cip de memorie era setat să se activeze doar după cele 10 secunde necesare navei „Hope” pentru trecerea prin „gaura neagră”, iată cum robotul era scos din uz, ce-i drept, pentru o perioadă foarte scurtă, dar crucială, pentru prima oară de când porniseră în această misiune.
După introducerea vechiului cip de memorie în micuţa capsulă spaţială ce conţinea toate dovezile trecerii prin lumea dinozaurilor, aceasta fu lansată fără o destinaţie anume, urmând a se autodistruge peste puţin timp, maxim 15 minute.
Mai dificil era cu aparatura de bord a navei, care încă mai conţinea vreo câteva date din inedita „vizită” în Cretacic, plus rezultatele calculelor lui Als, necesare traversării „golului negru”. Pentru a fi siguri că nu va rămâne nimic din aceste date, Rena şi Als avuseseră grijă ca întâia acţiune a robotului lor, imediat după ce noul cip de memorie se va activa, deci după trecerea prin „golul negru”, să fie aceea de a întrerupe întreg sistemul de funcţionare al navei pentru maxim cinci secunde, apoi de a-l reporni, astfel, informaţiile din lumea dinozaurilor şi calculele lui Als fiind înlăturate definitiv din sistem, fără posibilitatea de a fi regăsite ulterior şi recuperate, nici măcar întâmplător.
Cei doi colegi considerau că aceasta era cea mai sigură modalitate de a „scăpa” de toate acele informaţii, încă existente în sistem, fără ca scurta întrerupere să-i afecteze în vreun fel pe ei.
Toate acestea fiind puse la punct, nu le mai rămânea decât să pornească din nou spre „monstrul” întunecat din spaţiu. Als privi spre colega lui, oarecum nostalgic.
- Totul e gata, şefa! Eşti pregătită de o nouă confruntare cu „negriciosul”?
- Poate... murmură Rena, adăugând: Deci asta a fost totul?
- Aşa se pare... răspunse Als. Ce vei face după aceea, după ce vom ajunge acasă, în lumea noastră?
- Nu ştiu; nu m-am gândit încă. Dar probabil că-mi voi continua şi-mi voi încheia studiile de paleontologie, iar mai târziu, voi participa la vreo expediţie, în căutarea fosilelor de dinozauri.
- Şi astfel îl vei descoperi pe Chance, o completă Als.
- Tot ce se poate... îl aprobă Rena parţial; adăugă: Iar dacă între timp vom redescoperi că avem multe în comun, că ne iubim şi vreodată ne vom uni destinele, sper că nu te vei împotrivi participării mele la expediţiile paleontologice.
- Să mă împotrivesc?! se miră Als. Nu cred. N-aş avea motive. De ce m-aş împotrivi?
- Pentru că ne-ar despărţi distanţa.
- Distanţa?! Hmm; atâta timp am fost atât de aproape unul de celălalt şi totuşi atât de îndepărtaţi, însă nu din cauza distanţei, aşa că... Nici o grijă, voi fi foarte înţelegător. În plus, fiind amândoi pe Terra, vom putea comunica, orice distanţă ar fi între noi.
- Oare vei fi înţelegător? Vei uita tot ceea ce mi-ai spus acum.
- Acum şi-n ultimii ani; nu doar eu, ci şi tu. Amândoi vom uita. Poate vom găsi totuşi o cale să ne amintim unele amănunte, măcar pe cele plăcute. Deci... Ce zici, şefa? Pornim? Hai spre casă! spuse Als.
- Hai! rosti Rena aprobator.
Conştienţi că vor uita, nu-şi vor mai aminti, cei doi se îmbrăţişară şi se sărutară pentru ultima oară înainte de traversarea „golului negru”, apoi porniră nava cu viteză maximă, în direcţia miezului acestuia.
- Ah, Als... suspină uşor ea.
- Rena... murmură el.
- Succes! zise ea, adăugând: Hai!
- La drum! Monstrule, venim! Din nou... Păzea! rosti Als, ştiind că vor reuşi să treacă teferi, nevătămaţi, dincolo de „black hole”.
Apropierea de „gaura neagră” avu efectul cunoscut: aparatura de bord începu să deruleze cu o viteză uimitoare o sumedenie de informaţii eronate şi inutile pe care nu le solicitase nimeni, luminile se stingeau şi se aprindeau într-una, clipind des, uşile automate se închideau şi se deschideau necontenit, zgomotos; totul o luase razna, doar robotul rămăsese nemişcat, el fiind scos temporar din funcţiune.
În curând „Hope” începu să descrie mişcarea circulară spre „gaura neagră”; conform calculelor lui Als, „Hope” porni cu viteză maximă spre miezul „golului negru”. Cei doi aveau deja impresia certă că totul în jurul lor se deforma inexplicabil, în felurite moduri, ca urmare a acţiunii exercitată de forţa puternică a monstrului nevăzut. În plus, simţiră din nou, în mod neplăcut, cum toată greutatea ba li se lăsa în vârful picioarelor, ba li se muta în alte părţi ale corpului, până când, inevitabil, îşi pierdură cunoştinţa...