68. Liste de aprovizionare. „Ucigaşa” şi genetica.

Miercuri, 20 iunie 2085; iată cum doar o săptămână îi mai despărţea pe cei şapte tineri de mult aşteptatul eveniment: lansarea oficială a navei albastre „Pacifis” în inedita aventură spaţială din următorii ani; şapte zile, doar atâtea mai erau. Şapte – nu prea multe, nici foarte puţine.
Lia şi Dora se întâlniră mai devreme, la ora 07.00, după cum se înţeleseseră ziua trecută. Cele două prietene aveau la dispoziţie o oră pentru a depăna amintiri şi se înţelegeau de minune, ca două surori.
Ziua, în întreaga ei desfăşurare, n-aduse nimic nou pentru cei şapte tineri, fiind ocupată aproape în întregime de prelungitele examene medicale, de care se părea că nu vor scăpa nici după această zi; tot le mai rămâneau de efectuat, destule.
Între timp însă, începuseră deja să primească rezultatele unora dintre analizele făcute zilele trecute, rezultate care scoteau în evidenţă faptul că la capitolul sănătate, stăteau toţi destul de bine; până în acel moment nu se descoperise nici o problemă de ordin medical, deci concluzia care se trăgea de aici era că toţi erau sănătoşi şi puteau participa la misiune, neexistând nici un risc de ordin medical, ceea ce presupunea că echipajul era în siguranţă; fusese bine ales şi nu va suferi modificări în componenţa sa.
După vizita medicală din acea zi, cei şapte tineri reveniră la bordul navei destul de obosiţi şi posomorâţi, semn că aceste examene medicale nu reprezentau pentru ei motiv de bucurie.
Directorul nu putea lipsi de pe puntea principală, deci, normal, era prezent la bordul navei; bineînţeles, nu doar dânsul, ci şi instructorul Eugen Manea. Era încă prea devreme pentru a pleca acasă, ceea ce presupunea că mai exista ceva în programul acelei zile. Iar cei şapte tineri aveau dreptate să creadă că ziua nu se putea încheia astfel; directorul avea deja pregătită o propunere pentru ei, pe care le-o prezentă de abia după jumătatea de oră pe care Dora Bercea, prietena Liei, o petrecu într-o nouă scurtă vizită în navă, de la 17.00 la 17.30, printre colegii de echipaj ai Liei, fără ca prezenţa directorului s-o mai intimideze atât de mult ca ziua precedentă.
- Putem pleca acasă? se interesă lunganul, după retragerea domnişoarei Bercea; mai ales el ar fi vrut să plece, pentru că-i era dor de Adela şi ar fi intenţionat să treacă pe la ea, s-o mai vadă.
- Vă grăbiţi? întrebă directorul, în loc de un răspuns.
- Poate nu foarte mult, însă vă daţi seama că, având doar o săptămână la dispoziţie până la momentul lansării, am dori să petrecem mai mult timp acasă, cu părinţii, cu familiile noastre, găsi Nistor o explicaţie.
- Înţeleg dorinţa voastră, pe deplin justificată, însă socotelile noastre sunt cu totul altele. Cu regret vă anunţ că nu, încă nu puteţi pleca, tocmai pentru că se apropie momentul lansării. În ultimul timp, au survenit o sumedenie de evenimente neprevăzute, care ne-au împiedicat să urmăm programa stabilită iniţial. Este însă cazul să ne ocupăm la modul cel mai serios de aprovizionare, rosti directorul.
- Deja?! se miră Maria.
- Ce vi se pare atât de ciudat? Mai e doar o săptămână la dispoziţie şi sunt multe de pus la punct, replică, foarte firesc, directorul. Luci, ai întocmit o listă cu toate cele necesare?
- Mă tem că încă nu, dom’ director, răspunse preferatul.
- Păi, ce naiba ai aşteptat până acum; e destul de târziu?! păru nemulţumit de răspuns directorul. Eugen, am impresia că nu te ocupi suficient de elevii tăi!
- Ce-mi reproşezi de fapt, Traian? Zilele astea ai stat şi tu aproape mereu pe lângă noi, deci cunoşteai situaţia, ca şi activitatea lor; puteai impune măsurile ce se cuvin. De altfel, cum se întâmplă că devin brusc doar elevii mei, numai atunci când e ceva în neregulă? se apără instructorul, puţin supărat de observaţia directorului.
- Bine, lasă... cedă directorul. Nu e cazul să ne luăm la harţă pe această temă, ci să trecem la măsurile respective. Vreau să vă ocupaţi urgent de listele necesare.
- Se rezolvă, dom’ director, îl asigură Lucian. Cu Mihai, pe computer, întocmirea listelor n-ar fi deloc dificilă; mai dificil va fi de stabilit ceea ce ne va fi necesar.
- Să începem deocamdată cu produse nealimentare, propuse directorul. Şi gândiţi-vă bine la tot ceea ce vă va fi de folos în următorii ani; nu vă zgârciţi – spaţiu de depozitare aveţi suficient, iar bani nu veţi scoate din buzunarele voastre, deci ar fi cazul să vă asiguraţi că nu vă va lipsi nimic, absolut nimic. Bineînţeles, totul va fi nou-nouţ şi vă atrag atenţia că după lansare nu vă veţi mai putea procura nimic din ce vă veţi aminti ulterior că v-ar fi necesar; nu vă veţi mai întoarce din drum, odată porniţi, pentru a lua ceea ce aţi uitat, aşa că aveţi mare, mare grijă! îi sfătui directorul. E cazul să facem comenzile necesare către furnizori; deja am luat legătura cu o mare parte dintre aceştia, deci sunt pregătiţi să ne livreze mărfurile cerute, în momentul în care le vom solicita produsele; tranzacţiile se vor desfăşura rapid, în condiţiile amintite. De produsele alimentare ne vom ocupa săptămâna viitoare, luni, marţi, inclusiv miercuri; comenzile vor trebui efectuate însă cu mare precizie până atunci, dar totul va trebui să fie foarte proaspăt, cu data de producţie strict acele zile. Acum, pentru început, haideţi să ne ocupăm de obiectele vestimentare de care consideraţi că aţi avea nevoie în următorii ani, cu excepţia uniformelor şi a celorlalte accesorii, care v-au fost deja asigurate şi depozitate la bordul navei; ocupă o foarte mică parte din spaţiul destinat în acest scop. Gândiţi-vă deci bine la ce veţi avea nevoie în următorii... ar fi cazul să-i consideraţi chiar 20 de ani, pentru că, fiind vorba despre îmbrăcăminte şi încălţăminte, acestea, neutilizate şi păstrate în condiţii adecvate, nu se strică, deci n-au termen de garanţie. Şi nu mai e vorba de lucruri identice, precum uniformele.
- Păi, presupun că totuşi, uniformele le vom purta cel mai mult, în majoritatea timpului, rosti cu sfială blondina, uşor timidă.
- Foarte posibil, domnişoară, însă asta nu depinde de mine. Normal, aşa ar fi indicat, însă odată plecaţi, programul vi-l faceţi voi singuri şi stabiliţi tot ceea ce urmează; conducerea Institutului nu vă impune nimic, să vă fie foarte clar, explică directorul. Există anumite reguli de bază, pe care ar fi cazul să le respectaţi, deşi, practic, nimeni nu vă poate verifica, decât voi înşivă. Ce sau cum veţi face, n-aveţi decât să stabiliţi împreună, de comun acord, sau urmând indicaţiile comandantului vostru. Preferabil ar fi ca, aşa cum măsurăm noi timpul, deşi la bordul navei voastre, noţiunea aceasta va deveni ceva relativ, irelevant, să purtaţi în timpul săptămânii uniformele albastre, în cele două zile ale week-end-ului putând însă îmbrăca, dacă doriţi, haine particulare. De asemenea, probabil că nu uniformele le veţi prefera când veţi sărbători câte ceva; de exemplu, aniversările voastre, sau sărbătorile tradiţionale – nu vă împiedică nimeni să vă mai şi distraţi din când în când, având însă mare grijă asupra desfăşurării în bune condiţii a călătoriei. Vă puteţi însă descurca foarte bine cu aparatura performantă de la bord şi cu cei doi roboţi, al căror rol nu este deloc foarte simplu.
- Roboţii sunt pregătiţi pentru orice, replică grăbit Mihai.
- N-am nici o îndoială, tinere, îl aprobă directorul. Îmi dau seama că sunt pregătiţi şi vor face faţă tuturor cerinţelor care se vor ivi pe parcursul misiunii. Vă mai pot spune că, începând de mâine, vă puteţi aduce de acasă unele obiecte personale care vă sunt foarte dragi şi pe care doriţi să le aveţi la voi cu orice preţ în următorii ani, chiar dacă altora li se vor părea doar nişte nimicuri, cu care să vă „decoraţi” interiorul rezervelor proprii, destinate vouă sau să le depozitaţi în locuri special amenajate, pentru fiecare în parte.
- E vreo problemă dacă am început deja să ne aducem mai din timp câte unele mici lucruşoare personale? se interesă Lia.
- Nu, domnişoară, nu-i nici o problemă, o asigură directorul. În plus, dacă vor fi mai multe asemenea obiecte personale preferate şi nu le veţi putea transporta, n-aveţi decât să ne anunţaţi şi vă vom asigura încărcarea lor şi transportul. V-aş sfătui ca, totuşi, pe lângă micile flecuşteţe de care vă simţiţi foarte ataşaţi şi nu vă puteţi lipsi, să nu luaţi decât strictul necesar; nu că n-ar fi loc unde să le depozitaţi, dar nu cred că ar fi cazul să ocupaţi locul cu lucruri inutile; dacă însă voi le consideraţi, dimpotrivă, foarte importante pentru voi, utile şi indispensabile, nu-i nici o problemă – nu vă reproşează nimeni nimic. De altfel, nu ne vom amesteca, nu ne vom băga nasul prin lucruşoarele voastre, nu vă va controla nimeni, dovedindu-vă încă o dată, sper, astfel, că avem foarte mare încredere în voi. Să revenim însă acum la îmbrăcăminte şi încălţăminte. Să vă aud, pe fiecare în parte, ce credeţi că v-ar aranja, ce v-ar fi necesar în următorii ani?
- Am impresia că o să cam dureze asta, destul de mult, deci vom întârzia astăzi, rosti Nistor, uşor nemulţumit de acest amănunt; avea el motivele lui, sau doar motivul, unicul – Adela...
- Se prea poate să se întârzie, Nis; depinde numai de voi... spuse instructorul Manea împăciuitor.
- E clar; se va întârzia serios, concluzionă lunganul.
- Unde te tot grăbeşti, mă? se arătă Alex curios. Ai cumva vreo întâlnire... dulce?!
- Nu-i treaba ta, băgăreţule! replică geograful morocănos. Mai bine vezi-ţi de ale tale. Una ar fi... „Ucigaşa”. Domnişoara te aşteaptă din nou astăzi, începând din această seară, să-ţi asigure... protecţie, ca să nu ajungi din nou ostatic.
- Ia nu te mai tot lega de ea, e o tipă super, tare, de treabă! îi luă Alex apărarea.
- Tare?! De care treabă?! surâse geograful.
- Ce, mă, ţi-e necaz că nu e body-guardul tău? nu se lăsă Alex.
- Ba, deloc, se împotrivi Nistor. Eu n-aş avea nevoie să mă apere o fată...
- Încetează, Nis! i se adresă Lucian calm.
- Păi, şefu’, el a început, rosti degrabă lunganul.
- Cine a început, mă?! Ia gândeşte-te mai bine! replică geneticianul.
- Gata, băieţi! interveni de data asta directorul. Ce fel de prieteni sunteţi voi?
- Cei mai buni, desigur... răspunse Nistor încruntându-se, renunţând însă la a se lua la harţă cu Alex.
- Aşa-i, dom’ director, adăugă aprobator geneticianul.
- Şi atunci să nu mai aud astfel de discuţii între voi! spuse Traian Simionescu.
- Şi eu le-am zis ceva asemănător, dom’ director, dar ei nu-şi văd de treabă, spuse Lucian.
- Aşa se întâmplă dacă nu le impui să te asculte, îl avertiză directorul, ştiind că preferatul său nu intenţiona să se impună în faţa colegilor.
- Aş... îi întări Lucian convingerea că nu se va impune nicicând faţă de colegii săi; îşi asuma riscul de a nu i se da ascultare, decât în situaţii stricte, în care va fi obligat de împrejurări să facă uz de funcţia sa, dacă va fi vreodată cazul; dacă nu, cu atât mai bine.
Avea de gând să se înţeleagă cu colegii săi, fără a fi nevoit să le amintească faptul că el ar fi comandantul misiunii, deci, într-un fel, cel mai mare în grad în următorii ani, dacă ar fi să se stabilească o ierarhie în echipaj; asta presupunea, implicit, că subalternii săi ar fi fost nevoiţi să-i dea ascultare fără a se opune. El însă nu le solicita ascultare, nu avea asemenea pretenţii pe care le considera absurde, iar pe colegii săi nici nu avea de gând să-i considere subalterni, inferiori lui, chiar dacă Nistor continua să-i spună „şeful” şi nu părea a avea de gând să renunţe la acest gen de a i se adresa lui Lucian.
În sfârşit, reveniră la listele despre care le vorbise directorul, sau, de fapt, de abia în acel moment, începură să se ocupe de întocmirea lor, bineînţeles, cu ajutorul informaticianului lor, Mihai, pe computer, pentru a lucra mai rapid şi eficient.
Însă, într-adevăr, după cum bănuise geograful cel înalt, treaba asta dură destul de mult, până târziu, fiindcă nu era deloc uşor ca fiecare în parte să spună ce şi-ar dori în următorii ani; haine de vară, de iarnă, de primăvară, de toamnă, de tot felul, sport, de ocazie...; mergea foarte greu, mai ales în cazul fetelor.
Curios, Lucian constată cu surprindere că domnişoara consilier Lia nu comandase deloc fuste sau rochii, nici măcar de ocazie, mai elegante; ea solicitase doar felurite bluze, tricouri şi în marea majoritate pantaloni, de toate felurile: scurţi, lungi, strâmţi, evazaţi, largi, de diferite culori, blue-jeans, dar nu numai; în general, pantaloni. Reţinu acest amănunt ca pe o curiozitate a colegei sale. Ce avea ea oare împotriva obiectelor vestimentare strict feminine, de genul fustelor sau rochiilor? Nu dorise nici scurte, nici lungi, nici largi, nici strâmte; de nici un fel. Aflase deci o mică ciudăţenie...
Şi terminară târziu cu listele respective; deşi era vară, aproape de momentul solstiţiului, se întunecase totuşi când reuşiră ei să părăsească bordul navei albastre.
Nistor se întristă; cum să mai treacă el pe la Adela la o oră atât de nepotrivită, să-i deranjeze pe părinţii ei? Îngândurat, se îndreptă spre ieşirea din Institut şi decise să renunţe la o vizită inoportună în acea zi la familia Cristescu acasă.
Alex nu încercă să se mai ferească de colegii săi, din cauza „Ucigaşei”; nu mai avea rost, doar ştiau toţi acum foarte bine de existenţa ei, ba o şi cunoşteau, deci nu mai plecă ultimul, cum proceda de obicei, doar din cauză că domnişoara body-guard îl aştepta din nou afară, împreună cu colegul ei, Ovidiu Băloi, „Cocoşul”. Dimpotrivă, păşi tare mândru, alături de colegii săi, iar când ieşiră afară, se îndreptă spre Petra Neţoiu la fel de ţanţoş şi o întâmpină zâmbitor, îmbrăţişând-o prieteneşte, iar ca recunoştinţă pentru fapta ei curajoasă, o sărută pe obraji.
- Mă bucur că eşti teafără şi din nou printre noi, zise geneticianul.
Ovidiu Băloi îl privi puţin chiorâş, semn că nu-i convenea acţiunea anterioară de a-i fi sărutat colega, fie doar şi pe obraji, însă nu-i reproşă nimic.
- Ştii; ciudat, cred că mă bucur şi eu, mi-era dor de tine, îi zâmbi „Ucigaşa”; era chiar drăguţă, constată Alex, ceea ce nu remarcase înainte de nedoritul eveniment în care fusese implicat.
În curând, un şir de autovehicule porni spre oraş; în cea albastră, a directorului, se afla nu doar preferatul dânsului, ci şi domnişoara consilier Lia, după cum era de aşteptat, nu mai era ceva inedit.
- Te-a îngrijit bine colega mea, Stela? se interesă Alex, vorbind cu Petra, care se aşezase pe bancheta din spate, alături de el.
- Într-adevăr, foarte bine; în spital n-aş fi primit nicicând o asemenea îngrijire. E cam severă, exigentă, dar foarte pricepută; sunteţi norocoşi s-o aveţi ca medic al echipajului; vă garantez că nu veţi avea probleme de ordin medical, cărora ea să nu le poată face faţă cu profesionalism.
- Foarte încurajator pentru noi... murmură Alex, strâmbându-se uşor; parcă nu-i prea plăcea mai deloc doctoriţa asta rea, sau cel puţin aşa era prima lui impresie despre înalta domnişoară Stejăran, medicul echipajului.
Dacă îşi va schimba sau nu această părere, încă nu ştia; rămânea de văzut. Deocamdată, i se părea antipatică, iar într-un top provizoriu al fetelor pe care le considera cam nesuferite, doctoriţa se situa pe locul 2, după domnişoara consilier Lia, care ocupa locul fruntaş, în urma acţiunii de a-l fi reclamat pe Lucian Comisiei Disciplinare. Şi doar ele două i se păreau cam nesuferite, deci aici se oprea lista lui Alex, pentru că n-avea nimic cu blonduţa cea mititică Maria; ea era chiar foarte simpatică. Într-un timp, fusese şi „Ucigaşa” inclusă în acest top imaginat de Alex, când pe locul 1, apoi pe 2, după care pe 3, dar acum ieşise definitiv de pe această listă; „Ucigaşa” devenise drăguţă... Oare vor deveni şi celelalte două, colegele lui, măcar suportabile, desfiinţând astfel această listă? Altfel, cum se va descurca geneticianul cu ele, în următorii, cel puţin 13 ani? I se părea dificil, dacă nu chiar imposibil, dar încercă să nu se mai gândească la asta, deşi se întrebă cum naiba reuşea oare Lucian s-o suporte pe domnişoara consilier, ba încă îi lua mereu apărarea cu înverşunare, în faţa tuturor şi o conducea zilnic acasă... Oare nu cumva îi plăcea de ea? Alex se înfioră numai la gândul unei asemenea posibilităţi, pe care o alungă rapid din minte. O întrebă pe Petra:
- Cum ai devenit body-guardul meu? Aşa ai fost repartizată de şefii tăi de la început?
- Nu, n-am fost obligată să devin body-guardul tău; mi s-a dat voie să aleg între tine şi chiar doctoriţa care m-a îngrijit acum.
- Şi de ce m-ai preferat pe mine? se miră Alex.
- Nu ştiu sigur; cred că mi-a plăcut numele tău, replică Petra.
- Numele meu?! se miră Alex.
- Sau faptul că mi s-a spus că eşti genetician...
- Te pasionează genetica?
- N-aş putea afirma că mă pasionează, dar mi se pare foarte interesant; e un domeniu incitant...
- Aşa ţi se pare; incitant?! rosti Alex, tot mai uimit.
- Bineînţeles. E ceva nou, inedit, deosebit, deci incitant; îmi plac mult chestiile astea dificile, inexplicabile... E foarte interesant, dar n-aş putea înţelege.
- Dacă ţi-ar explica cineva priceput...
- Ca tine, spre exemplu, presupuse „Ucigaşa”.
- Eu n-aş avea când, însă dacă te interesează, poate ai reuşi să înţelegi.
- Nu, lasă; sunt body-guard, îmi fac bine meseria şi-mi place; deocamdată, n-am de gând să încerc altceva.
- Treaba ta; dacă ai fi dorit şi păreai interesată, aş fi putut aranja să studiezi cu alţi colegi ai mei, chiar în Institut; nu era obligatoriu să-ţi faci o meserie din asta, îţi însuşeai vreo câteva cunoştinţe, măcar pe cele de bază; poate ţi-ar fi prins bine vreodată la ceva...
- Ştiu şi eu?! Mai vorbim noi; mă mai gândesc săptămâna asta, cât veţi mai rămâne pe aici.
- Când te hotărăşti, să-mi spui; preferabil, înainte de a începe săptămâna viitoare, să am timp să pun la punct anumite amănunte.
- Bine; aşa rămâne stabilit.
- Cum; ai de gând să te reprofilezi? Intri în domeniul ştiinţific? interveni Ovidiu Băloi, „Cocoşul”, care până atunci ascultase doar, cu mare atenţie, totul, tăcut.
- N-ai auzit?! Nu ştiu sigur; mă mai gândesc. Mi se pare destul de tentant, rosti îngândurată „Ucigaşa”. Iar pe tine, să ştii, te admir şi te respect măcar din acestă cauză, că eşti genetician, i se adresă Petra lui Alex.
- Ah... Mă simt măgulit, murmură Alex.
Ajunseră în curând acasă, la genetician, aşa că maşina opri acolo, în faţa casei respective. Din autovehicul coborî doar Alex.
Era târziu, aproape miezul nopţii. Toţi cei şapte tineri ajunseseră la ei acasă, până la acea oră târzie. Lunganul renunţase la ideea de a o vizita pe Adela, deşi era tare mâhnit din cauza acestei decizii...