agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 943 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-09  |     | 



*51. Familia Kelso.

Lia ieşi din ascunzătoarea ei, urmărindu-i de data aceasta numai cu privirea. „Aş putea să mă retrag acum, dar nu, n-am s-o fac. E interesant! Am să ascult în continuare convorbirea, vreau să aud ce va spune, cum se va descurca cu familia Sonyei... Apoi am să-l aştept până se va întoarce şi-l voi face să creadă că ne-am întâlnit absolut întâmplător, să nu-şi închipuie că l-aş fi spionat.”
Cei doi intrară-n imobilul în care locuia Sonya. Spaţiul de la intrare era dreptunghiular, destul de larg, iar în mijloc se afla un cerc colorat, ce făcea legătura cu nivelele superioare ale imobilului, spre care nu existau scări. Cum Sonya locuia la un nivel superior, trebuia deci să folosească cercul, care îi duse negreşit, exact la etajul la care locuia ea. Uşa apartamentului Sonyei se deschise, iar ea intră, urmată de Lucian, care încă se gândea ce să spună, cum să-şi facă introducerea, sau cum să se prezinte, pentru a evita să pară ridicol.
- Mamă, tată! Sunt eu, am venit, îi anunţă Sonya de prezenţa ei.
În curând, părinţii Sonyei îşi făcură apariţia. Lucian îi cercetă rapid şi atent, dintr-o privire, fără a se intimida. Părinţii ei arătau foarte bine pentru vârsta lor, erau bine făcuţi, înalţi, impunători, cu o înfăţişare foarte plăcută.
- Bună seara, draga mea, se auzi glasul mamei Sonyei, în timp ce se îndrepta spre ea. Te-ai întors deja...
- Salut, mamă. Tată... El este... Cred că ştiţi cine este el, îl „prezentă” Sonya scurt pe Lucian, întorcându-se spre el.
- Da, bineînţeles că ştim cine este, o aprobă mama ei. Deci, până la urmă, l-ai convins să vină, ai reuşit.
- Lucian, ei sunt părinţii mei, îşi „prezentă” Sonya la fel de scurt părinţii. Acum, scuză-mă, te rog! Te las în compania lor, îl anunţă ea.
- Dar, Sonya... i se adresă el rugător, privind-o însă cum dispare în spatele unei uşi.
Rămas singur, faţă în faţă cu părinţii ei, Lucian se calmă, nu intră în panică, comportându-se aşa cum orice pământean civilizat ar face în momentul în care ar intra într-o casă străină şi face pentru prima oară cunoştinţă cu gazdele. Se îndreptă deci spre doamna Cora Kelso, căci aşa se numea mama Sonyei, adresându-i-se elegant, cu tot respectul:
- Sărut mâinile, doamnă!
Şi spunând aceasta, se aplecă uşor, la fel de elegant în mişcări, ca şi în exprimare şi-i sărută mâna doamnei Cora, mână pe care dânsa i-o întinsese.
Neobişnuită cu acest gen de politeţe, doamna îl privi uimită, dar nu spuse nimic, iar Lucian se întrebă în gând dacă procedase corect sau nu; spera însă să nu fi greşit. Apoi, prompt, fără să-şi piardă firea, se întoarse spre domnul Ned Kelso, tatăl Sonyei, salutându-l respectuos şi pe acesta:
- Bună seara, domnule.
Şi evident, dădu mâna cu tatăl Sonyei.
- Bine ai venit, domnule comandant! Te rog, intră, îl invită scurt tatăl Sonyei într-o cameră în care nu era nici Sonya, nici fratele ei. Deci, tu eşti Enka Lucian, comandantul echipajului venit de pe Terra, reluă domnul Ned Kelso, îngândurat.
- Da, domnule, eu sunt, aprobă scurt Lucian.
- Cam tinerel pentru o asemenea responsabilitate, aprecie domnul Ned.
- Nu-i vina mea, răspunse Lucian la fel de scurt.
- Şi cum ţi se pare aici, pe planeta Proxima? întrebă tot domnul Ned Kelso.
- Plăcut, pentru început. E destul de bine. Suntem trataţi cum se cuvine, locuitorii sunt ospitalieri, amabili; deocamdată, n-avem de ce să ne plângem. Pe parcurs, vom mai vedea.
- Dar la voi, pe planeta voastră, cum e? întrebă de data aceasta doamna Cora.
- E mai diferit. Aş spune, chiar foarte diferit, răspunse el rezervat, la fel de scurt, fără a detalia.
- Şi de ce consideri că noi, locuitorii planetei Proxima, am fi fiinţe artificiale, spre deosebire de voi, cei de pe Terra şi de cei trei Kuny? atacă domnul Kelso un subiect ce nu-i convenea lui Lucian, cel puţin în acel moment.
- Mă temeam că mă veţi întreba acest lucru. Deci aţi aflat deja... Presupun că nu mai e un secret, probabil că întreaga planetă a aflat. Probabil că nu vă convine această presupunere a mea şi tot probabil, datorită ei, nu mă agreaţi nici pe mine, dar vă înţeleg, presupuse Lucian.
- Nu, tinere comandant. Greşeşti! Noi te admirăm chiar. Iar în privinţa ideilor pe care le ai, eşti liber să-ţi formezi orice impresie doreşti, noi nu te putem obliga să ţi le schimbi, dar am vrea numai să ştim de ce anume crezi astfel. Deci, să ne explici, dacă poţi. Pentru că bănuielile tale trebuie să aibă şi o motivaţie serioasă. Însă dacă nu vrei să ne explici, nu-i nici o problemă.
- Evident că am o motivaţie, însă deocamdată nu sunt încă sigur de nimic, nu este ceva foarte clar conturat, totul rămâne deocamdată în stadiul de bănuieli, cum bine aţi spus dumneavoastră, de aceea am să mă abţin de la a vă da explicaţii referitoare la acest subiect. Şi nu e vorba că n-aş vrea, însă... Momentan, tot ceea ce vă pot spune sigur e faptul că aceste presupuneri ale mele se bazează pe intuiţie, deci nu poate fi ceva concret, sigur. S-ar putea să mă înşel, deşi nu cred, evită Lucian cu prudenţă explicaţiile de orice gen, referitoare la acest subiect.
- Deci nu eşti convins că ar fi aşa cum presupui? insistă domnul Ned.
- Nu, domnule. Nu chiar. Cel puţin, nu încă, specifică Lucian. Dar am să mai cercetez, să încerc să aflu.
- Scuzaţi-mă că nu v-am întrebat, interveni doamna Cora. Să vă servesc cu ceva? întrebă dânsa, amabilă.
- Nu, mulţumesc, refuză Lucian, politicos. Nu vă deranjaţi pentru mine, vă rog.
- Nu e nici un deranj, insistă doamna.
- Nu, vă rog... repetă Lucian refuzul. Eu n-am de gând să stau prea mult, deci n-are rost.
În acel moment se auzi uşa de la intrare deschizându-se, iar convorbirea se întrerupse pentru puţin timp, căci atenţia le fu atrasă spre uşa de la intrare, către care se îndreptă Sonya, pentru a-l întâmpina pe noul sosit.
- Bună seara, iubită surioară, se auzi glasul celui ce intrase.
- Bună. Ah, Sid, tu erai... îi răspunse Sonya.
- Deci ai venit deja. Şi să nu-mi spui că singură. Comandantul e cumva şi el aici? se interesă fratele Sonyei.
- Da, Sid, este şi el.
- Deci l-ai adus... Ce bine! Dar unde-i? păru el nerăbdător să-l întâlnească.
- Dincolo; cu mama şi cu tata.
- Du-mă la el, să mă prezinţi! Vreau să vorbesc cu el! Ştii foarte bine că de abia aştept să-l cunosc.
- Nu, Sid. Du-te şi singur, dacă vrei să vorbeşti cu el. Te poţi descurca şi fără mine.
- Hei, dar ce-i cu tine? Ce-ai păţit? De ce eşti aşa de indispusă?
- N-am nimic. Lasă-mă-n pace, răspunse ea şi se retrase.
Sid, fratele Sonyei, intră în camera în care Lucian reluase convorbirea cu părinţii Sonyei. Tânărul Kelso spuse:
- Bună seara, mamă. Tată... Îmi pare rău că am întârziat.
- Bună, fiule, răspunse doamna.
- Nu-i nimic dacă ai întârziat puţin; am avut o companie foarte plăcută, zise şi domnul, referindu-se la Lucian, spre care se întoarse şi Sid, entuziasmat.
- Da, văd... Dumneavoastră trebuie să fiţi domnul Enka Lucian, comandantul vizitatorilor de pe Terra.
- Întocmai, eu. Iar tu, Sid, fratele încântătoarei Sonya. Sora ta mi-a vorbit despre tine, îi răspunse Lucian, fără formula de politeţe pe care o adoptase Sid faţă de el, considerând că nu era necesar să i se adreseze astfel fratelui Sonyei.
- Adevărat? Şi-a amintit şi de mine? Mă mir... Dar sunt încântat să vă cunosc personal, domnule. E o adevărată plăcere. De când aşteptam ocazia asta...
- Te rog, Sid; nu-mi spune „domnule”. De fapt, din câte am înţeles de la Sonya, eşti mai mare cu un an decât mine, deci în mod normal eu ar trebui să-ţi spun ţie „domnule”, zise Lucian, observând că Sid nu avea de gând să renunţe de bunăvoie la formula de politeţe.
- E adevărat, însă vârsta nu contează prea mult. Eu consider că e o adevărată onoare să vă întâlnesc şi să stau de vorbă cu dumneavoastră. Doar sunteţi comandantul misiunii.
- Sid... Eu aş vrea să fim prieteni buni, iar pentru asta e nevoie să-mi spui pe nume, Lucian, sau Luci, aşa cum toţi prietenii mei mi se adresează.
- Adevărat? Şi n-o să vă supăraţi? Adică... Chiar doriţi asta?
- Evident. Chiar insist, preciză Lucian.
- Bine, atunci, Lucian... Deşi, la drept vorbind, îmi vine greu să-ţi vorbesc astfel, ştiind cine eşti şi de unde vii, dar dacă asta ţi-e dorinţa...
- De ce, Sid? îi zâmbi Lucian prietenos. Sunt o simplă fiinţă umană, ca toate celelalte de pe Terra, nu sunt cu nimic deosebit, aşa că nu trebuie să-ţi fie greu.
- Da, dar, vezi, pentru noi e ceva mai deosebit; noi n-am avut ocazia să vedem atât de des fiinţe umane, de pe Terra. Cu atât mai puţin un comandant al acestora.
- Sid, ne laşi să mai discutăm şi noi cu tânărul comandat? interveni domnul Ned Kelso.
- Nu, tată. Cred că voi l-aţi supus deja la destule întrebări. Acum e şi rândul meu. De altfel, cu mine va discuta poate mai deschis, dat fiind că suntem mai apropiaţi ca vârstă.
- Nu cred că vârsta constituie o piedică, interveni domnul Ned.
- Tată, te rog; lasă-l în seama mea. Nu vezi că ne înţelegem mai bine?
- Vă rog, nu e cazul să ne răfuim, interveni Lucian. Eu vă stau la dispoziţie oricând. Acum însă, aş dori să mă retrag, e destul de târziu.
- Bine, dar eu de abia acum am sosit. Nu-i corect! Nici n-am apucat să schimbăm două vorbe, de abia am reuşit să ne cunoaştem, protestă Sid înflăcărat.
- Sid, vom avea timp suficient să vorbim oricât doreşti, îţi garantez. Mai ales acum, că Nick şi Ly s-au hotărât să ne abandoneze, sora ta de asemenea...
- Cum? Vrei să spui că tu şi Sonya nu vă veţi mai întâlni?
- Nu, din nefericire. Ea a decis că e mai bine aşa, sau că va fi...
- Aha, pricep acum de ce e cam indispusă. Păcat! Mi-ar fi surâs ideea de a-mi deveni cumnat. Dar dacă nu se poate...
- Hmm... Cred că ai mers puţin cam prea departe cu ideea ta, deşi, cine ştie, poate n-ar fi fost imposibil, zâmbi Lucian, surprins. Acum însă, regret, dar... Nu se poate. În schimb, ţi-aş propune ca pentru o perioadă să-mi devii tu ghid, sau un fel de a spune, deci să ne întâlnim, să-mi explici cât de cât anumite probleme, eu, la rândul meu, să-ţi dau unele explicaţii, în limita posibilităţilor. Ce zici, de acord?
- Evident. S-a făcut. Eu sunt încântat de idee, se entuziasmă Sid. O consider o mare cinste, o mare onoare, această inedită propunere de a-ţi deveni ghid. Cum să nu fiu de acord?
- Atunci, s-a făcut, Sid. Dacă eşti dispus, ne vom întâlni chiar începând de mâine, propuse Lucian. Şi vom stabili atunci detaliile.
- Mâine? Sigur, nu-i nici o problemă. Eu... Oricând doreşti. Chiar şi începând de acum! exclamă Sid entuziasmat.
- Nici chiar aşa... zâmbi Lucian, amuzat de nerăbdarea de care dădea dovadă fratele Sonyei. Mâine după-amiază, pe la ora 14.00, voi veni eu în oraş. Să-mi spui unde-ţi convine?
- Eu, indiferent, n-am pretenţii.
- Da, dar trebuie să stabilim ceva sigur, concret, nu? Deci, consider că e mai bine să vin eu aici, aşa că voi fi în părculeţul de peste drum, la ora 14.00.
- Păi, poţi să urci chiar şi sus, dacă tot ajungi până aici; la noi eşti oricând binevenit, replică Sid.
- Nu. Prefer să te aştept jos, preciză el îngândurat.
- Aha, pricep. Din cauza Sonyei, probabil... Bine, atunci, s-a făcut. Te aştept.
- Bun. Acum, dacă-mi permiteţi, am să mă retrag, declară el politicos.
- Bineînţeles, tinere. Nu te reţine nimeni. Deşi aş fi dorit să mai vorbim, spuse domnul Ned. Eşti un interlocutor interesant. Iar Sid ne-a întrerupt.
- Poate mai discutăm cu altă ocazie, domnule.
- Dar cum, plecaţi deja? interveni doamna Cora Kelso.
- Da, doamnă. N-are rost să întârzii.
- Atunci Sid vă va conduce cu avionul, până la nava dumneavoastră, propuse doamna.
- Ah, nu, vă mulţumesc. Nu vă deranjaţi pentru mine. Mă descurc şi singur. De altfel, prefer o mică plimbare pe jos, prin aer liber, până la „Pacifis”; e destul de plăcut afară, mai iau şi o gură de aer curat, mai fac mişcare, iar fiind singur, am să meditez în linişte asupra unor probleme, până voi ajunge la navă.
- Fie, cum doriţi, acceptă doamna Cora, mama lui Sid şi a Sonyei.
Apoi Lucian îşi luă „la revedere” de la doamna Cora, căreia, ca şi la venire, îi sărută respectuos mâna, de la domnul Ned, de la Sid, iar în final şi de la Sonya, care ieşise şi ea, să-l conducă, măcar până la uşă; pe Sonya o sărută prieteneşte pe obraji. Ieşi din apartamentul familiei Kelso şi se îndreptă spre cercul colorat care avea să-l ducă jos, întrebându-se îngândurat, oare ce impresie le lăsase părinţilor Sonyei?
Rămaşi în apartamentul lor, membrii familiei Kelso se retraseră într-una din încăperi.
- N-aş fi crezut să-mi placă acest tânăr comandant al echipajului venit de pe Terra, îşi spuse doamna Cora impresia pe care i-o lăsase Lucian. Având în vedere că ştiu de unde e; vreau să spun că nu e totuşi unul de-al nostru şi mai ales, ştiind părerile pe care le are despre noi, locuitorii Proximei, n-ar fi trebuit să-mi placă deloc de el. Însă, inexplicabil, acest tânăr chipeş m-a cucerit totalmente de partea lui, de cum a intrat pe uşă, prin felul lui de a fi, prin modul de a vorbi, prin eleganţa sa, prin gesturile şi manierele sale... Incredibil! Acum mi se pare chiar foarte simpatic, sau mai mult de atât.
- Ah, mamă, aşa e el... suspină Sonya, cu o urmă de tristeţe-n glas.
- Da, dragă, ai dreptate, pare a fi un tânăr minunat. Înţeleg acum de ce te-a atras şi pe tine. Are ceva ce te atrage imediat de partea lui. Are calităţi deosebite, e manierat, frumos, civilizat... Iar când mi-a sărutat mâna, m-am simţit aşa de... Nici nu pot să-mi explic cum. Dar nu pricep de ce a procedat astfel.
- Ah, mamă... E doar un obicei de-al lor, al pământenilor, un gest de politeţe faţă de o doamnă sau o domnişoară, atâta tot, explică Sonya îngândurată, privind visătoare spre mama ei...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!