agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 570 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-11-11  |     | 



*55. Măseaua cea nouă.

Ziua următoare îşi făcuse debutul ca de obicei, în jurul orei 07.00, odată cu răsăritul stelei centrale, Alfa, care nu aşteptase ca membrii echipajului terestru să se trezească. Era miercuri, 26 decembrie 2091, iar cei din „Pacifis” păreau a fi mai puturoşi ca de obicei, fiindcă se treziră abia după ora 09.00. Lucian îşi pusese deja şorţul roşu de bucătar pe care-l primise în Ajun, pregătindu-se să asalteze bucătăria navei, împreună cu cei doi roboţi.
- Ascultaţi-mă; dacă vă e foame, se rezolvă imediat, îi anunţă Lucian pe ceilalţi.
- Nu, lasă... refuzară ei. Nu ne e foame, serios! Am mâncat atât de mult ieri...
- Şi sper să nu te aştepţi să urmăm îndemnul care este înscris pe şorţul tău ori de câte ori îl poţi, frumosule!
- Nu, doctore, nu-ţi face probleme inutile, nu mă aştept la aşa ceva, deşi recunosc că mi-ar face plăcere.
- Ştii ce, mai bine lasă vrăjeala, îl repezi Lia din apropiere. Şi renunţă la şorţul ăsta roşu, pentru că avem treabă! Acum!
- Noi doi; avem...?! Sună interesant, replică Lucian, fără a fi înţeles la ce se referea Lia.
- Nu chiar atât de interesant cum ai dori tu, spuse Lia, pornind spre culoarul cu rezerve. Te aştept în cabinetul medical!
- Stai puţin, o opri el. De ce acolo?
- Ah, nu ţi-ai dat încă seama?! se miră Lia. Bucură-te, pentru că azi o să te înzestrez cu o măsea nouă!
- Azi? repetă el, surprins.
- Mai exact, chiar acum, preciză Lia.
- Acum? De ce atâta grabă? Nu suferă amânare?
- Nu, aşa că, grăbeşte-te, îl sfătui Lia, pornind spre cabinetul medical.
- Ai auzit-o, frumosule! Grăbeşte-te!
- Off... suspină el a neînţelegere, dându-şi jos şorţul roşu, pe care-l duse la bucătăria navei, unde-l agăţă cu grijă într-un loc special amenajat pentru acest şorţ, apoi se îndreptă fără grabă spre cabinetul medical, sub privirile doamnei doctor.
Lia îl aştepta acolo, deja îmbrăcată în halatul cel alb.
- Nu înţeleg, replică el. De ce acum?
- Pentru că e dimineaţă, tocmai te-ai spălat pe dinţi şi nu ai mâncat încă nimic, deci, pot lucra mult mai uşor în aceste condiţii, răspunse ea.
- Nu mă refeream la oră, ci la zi, specifică el. Deci, de ce azi?
- Ce te deranjează ziua? Luci, credeam că nu-ţi convine să fii ştirb şi că te vei bucura când vei auzi că vei avea ocazia să scapi de această postură neplăcută.
- Păi, ai dreptate... Dar parcă era vorba după sărbători, ceea ce înseamnă după Anul Nou, iar azi e de abia a doua zi de Crăciun.
- Cu atât mai bine pentru tine; cel puţin aşa, nu te va apuca Anul Nou ştirb. În plus, de ce să amânăm momentul, dacă avem acum această posibilitate?! Haide, nu te prosti! E mai bine pentru tine! Tu ar trebui să mă zoreşti în privinţa asta, nu eu! Aşa că, ia loc, te rog, pentru că n-am toată ziua la dispoziţie şi n-am chef să-mi pierd timpul încercând să te conving pe tine că ar fi mai bine aşa.
- Sincer, mie nu-mi convine, dar dacă tu crezi că aşa-i mai bine... Fie, acceptă el şi se aşeză ascultător pe scaunul indicat de Lia.
Fiind suficient de pricepută şi având totul dinainte pregătit, pentru că ea însăşi se ocupase de tot ceea ce era necesar zilele trecute, în plus având îndemânarea necesară, cu toate că nu era specializată în stomatologie, Lia termină destul de repede mica intervenţie, fără a-şi chinui deloc pacientul, pe care-l trată cu multă delicateţe şi profesionalism.
- Gata, am terminat. Asta a fost tot. Te-ai ales cu o măsea nouă, de toată frumuseţea. Poţi să te priveşti în oglindă, dacă vrei. Ce zici? Cum ţi se pare?
- Mulţumesc, ai fost tare drăguţă. Ai făcut o treabă grozavă, spuse el, privindu-se în oglindă. Drept să-ţi spun, în privinţa măselei, aş fi preferat-o pe a mea.
- Acum e prea târziu. Oricum, să fii mulţumit că nu mai eşti ştirb. Şi ai mai multă grijă de celelalte.
- Bineînţeles că am, o asigură el. Şi sunt mulţumit. Te-ai descurcat de minune, mai bine chiar ca un dentist!
- Aşa sper... Şi că tot veni vorba de fosta ta măsea, te-ai hotărât ce să faci cu ea?
- Nu m-am gândit încă, dar cred că o s-o păstrez ca amintire.
- E o idee bună.
- Dar, e încă aici?
- Da, văd că e exact unde am lăsat-o după ce ţi-am scos-o; n-a mişcat-o nimeni din acel loc, remarcă Lia.
- Aşa e... spuse şi el, zărind-o, apoi o luă cu un pansament steril, în care o înveli şi o puse în buzunar. O s-o iau în rezerva mea şi o să-i găsesc un loc potrivit, unde s-o păstrez.
- Cum vrei...
- Spune-mi, de ce ai insistat atât să-mi pui chiar acum măseaua?
- Ţi-am spus deja, pentru că n-ai mâncat nimic încă şi era mai uşor pentru mine de intervenit.
- Şi eu ţi-am mai spus că nu mă refeream la oră, ci la zi. Deci, de ce azi? O puteai pune şi mâine, de dimineaţă.
- Nu, mâine n-aş crede, pentru că n-am să mai fiu aici, în navă.
- Ce vrei să spui? Ai de gând să pleci?
- Da, chiar acum. Şi nu doar eu, ci noi avem de gând să plecăm, toţi.
- Ah, deci şi ceilalţi. Şi mie când aveaţi de gând să-mi spuneţi?
- Nu-ţi face griji, ai fi aflat tu; nu se putea altfel.
- Îmi închipui... Şi dacă am să te rog să rămâi în navă, cu mine, să-i laşi doar pe ceilalţi să plece, ai fi de acord?
- Nu! Îmi pare rău, dar am să plec şi eu cu ei. Şi ne vom întoarce sâmbătă.
- De ce te grăbeşti? De ce nu vrei să rămâi? De fapt, nu-i nevoie să-mi răspunzi, ştiu de ce. Din cauza lui, nu-i aşa?
- Poftim? replică ea, săgetându-l cu privirea-i albastră.
- Sid. Din cauza lui nu rămâi, afirmă el.
- Îmi pare rău, dar n-am de gând să-ţi răspund! Aşa că, vezi-ţi de treabă!
- Sigur că nu-mi răspunzi, pentru că am dreptate şi nu-ţi convine!
- Luci, de ce ţii cu tot dinadisul să-mi strici întreaga zi, care de abia a început?!
- Mda, n-are rost să insist, renunţă el la a o ruga să rămână la bordul navei albastre şi se îndreptă spre ieşire. Să mergem! Cred că ceilalţi ne aşteaptă!
- Probabil că ai dreptate, îl aprobă ea şi porni spre ieşire, după ce puse halatul alb la locul lui.
În scurt timp, ajunseră pe puntea principală, unde ceilalţi îi întâmpinară nerăbdători, înconjurându-l curioşi pe comandantul lor.
- Gata?! Aţi terminat deja?! Ţi-a pus o măsea nouă?! Credeam că va dura mai mult... Arată-ne-o şi nouă! Vrem s-o vedem! Te rugăm... Te tugăm mult!
- Bine, bine... Doar tăceţi odată şi nu vă înghesuiţi, li se adresă Lucian, uşor nervos, desigur, mai mult datorită faptului că Lia intenţiona să plece în oraş, nu din alt motiv.
Neavând încotro, deşi era evident că nu-i făcea absolut deloc plăcere, Lucian le arătă colegilor săi noua măsea.
- Păi, şefule, care este? Nu se observă, păru Nis complet derutat, nesesizând nici o diferenţă.
- Prima măsea de pe partea dreaptă, jos, explică Lucian.
- Primul molar, preciză Stela.
- Exact, cum spune Stela, primul molar, întări Lucian.
- Aha, acum am observat, se dumiri lunganul. Ce interesant! Nu se observă nici o diferenţă!
- Mda... Foarte interesant, mormăi Lucian, a nemulţumire.
Apoi, pe rând, văzură şi ceilalţi noua „achiziţie” a comandantului, chiar şi Ly, deşi ea nu părea deloc interesată.
- Mai arată-ne-o, te rugăm! Încă o dată! Doar o dată, insistară ceilalţi, deşi o văzuseră deja toţi.
- Nu, îi refuză el categoric. Gata! De ajuns!
- Te rugăm... Doar de data asta, mai încercară ceilalţi.
- Nu, repetă Lucian refuzul. Încetaţi! Doar nu suntem la expoziţie!
- Are dreptate, interveni Stela în favoarea lui. Nu suntem la expoziţie! Nici la muzeu.
- În plus, nu-i nimic interesant de văzut, adăugă Lia. E doar o măsea banală, la fel ca toate celelalte.
- Scuză-mă, dar nu e chiar la fel, e puţin diferită, o contrazise Nis.
- Mie-mi spui? i-o întoarse Lia. Cred că ştiu destul de bine, doar eu am pus-o!
- Atunci, ştii că e deosebită, mai ales că e pusă de tine, rosti tot Nis. Deci, e specială şi mult mai interesantă.
- Nis, taci! îl atenţionă şeful din apropiere.
- Nu, zău?! E chiar atât de deosebită, Nis? Uite, am să-ţi fac o propunere: De moment ce tot îţi place ţie atât de mult, hai cu mine până în cabinetul medical şi o să-ţi pun şi ţie una nouă, doar nu-i mare lucru, replică Lia. Se rezolvă imediat, nu durează prea mult, iar astfel vei avea ocazia s-o admiri în oglindă toată ziua, cât e ea de lungă, fără a fi nevoie să-ţi rogi şeful să ţi-o arate! Ce zici?!
- Nu, mersi, o refuză Nis, îndepărtându-se uşor.
- Ca să vezi, acum brusc nu ţi se mai pare interesant, observă Lia. Atunci, vezi-ţi bine de treaba ta şi lasă-l în pace pe şeful tău!
Lucian o privi uimit şi-i zâmbi discret, mirându-se de faptul că ea intervenise în favoarea lui. Oricum, îi plăcea modul în care-l pusese la punct pe lungan.
- Bine, frumosule! Acum, că nu mai eşti nici ştirb, o să te lăsăm singur, îl anunţă Stela.
- Aşa, deci, intenţionaţi să plecaţi, replică „frumosul”, nemulţumit de constatare.
- Nu-ţi face griji, ne vom întoarce toţi sâmbătă, îl asigură tot Stela.
- Şi până atunci...
- Până atunci, n-ai decât să ne urmezi, adică să vii şi tu cu noi, sau să rămâi singur aici, în navă, îi expuse Stela cele două variante.
- Cred că o să rămân aici, decise el. În plus, nu sunt chiar singur. Sunt cu cei doi roboţi, brăduţul ăsta superb şi cu Ema, pe monitorul computerului.
- Foarte bine, aprecie Stela. Dacă ai şi companie, atunci rămâi aici, cu roboţii, bradul şi cu Ema. Dar nu ne cere şi nouă să rămânem aici, cu tine!
- De ce nu? Nu e mult până sâmbătă, vreo câteva zile doar, se miră el. Şi dacă ţineţi neapărat la plimbări, putem merge toţi în oraş, apoi ne putem întoarce mai târziu, seara, împreună, la bordul navei.
- Îmi pare rău, frumosule, dar nu, îl refuză Stela. Zău aşa, nu e o propunere foarte interesantă! Nu uita că vom petrece destul de mult timp numai la bordul acestei nave, când vom fi pe drumul de întoarcere spre Terra; cel puţin alţi şase ani. Suficient! Aşa că, acum, cât timp suntem aici, te rog, permite-ne să stăm mai mult afară, în oraş, sau oriunde, dar nu în interiorul navei. Te rugăm, înţelege-ne!
- Da, vă înţeleg perfect! Prea bine. Ştiţi că nu vă oblig să faceţi ceva contrar voinţei voastre. Puteţi pleca! Cât despre mine, prefer să rămân aici, în navă. Şi nu vă faceţi griji, mă voi descurca!
- Cum doreşti, frumosule! Atunci, ne vedem sâmbătă, îl asigură doctoriţa.
- Ah, era să uit, îşi aminti Lia, înainte de a părăsi şi ea nava. Luci, ai grijă să nu măcânci şi să nu bei nimic, cel puţin în următoarele trei ore.
- Nu mă miră. Mă aşteptam la asta. Chiar mă întrebam când o să-mi aminteşti de aceste „interdicţii”, zise Lucian.
- Uite că ţi-am amintit acum, spuse Lia. Şi să ai grijă ce mănânci în următoarele 2-3 zile, să nu strici lucrarea. N-aş vrea ca sâmbătă să fiu nevoită să-ţi înlocuiesc din nou măseaua pe care de abia am pus-o.
- Tu n-ai vrea?! Mai degrabă, eu n-aş vrea, pentru că am toate motivele să nu vreau acest lucru. Dar atunci spune-mi ce am voie şi ce n-am voie să mănânc, se interesă el.
- Nu ştiu. De altfel, tu eşti bucătarul, deci, te descurci tu. Oricum, ar fi bine să eviţi dulciurile şi să nu mănânci prea sărat în perioada asta, prea tare, sau ceva care să ronţăie, spre exemplu. În rest, poţi consuma practic orice, îl lămuri ea. Pe sâmbătă, adăugă, înainte de a se pregăti să plece.
- Lia... o mai reţinu el puţin, doar atât cât să-i spună: Mulţumesc mult, pentru tot!
- Zău că n-ai pentru ce, răspunse ea, zâmbindu-i delicat, apoi părăsi interiorul navei.
Ceilalţi ieşiseră deja, aşa că Lucian rămase din nou singur, sau, pardon, împreună cu cei doi roboţi, nelipsiţi de la bordul navei „Pacifis”, bradul de Crăciun şi cu Ema, pe monitorul computerului, care încă o „urmărea”, datorită microcipului ataşat de campion Emei. De altfel, nu doar bradul era împodobit, ci toată puntea principală, ba chiar întreaga navă. Peste tot era înşirată beteală colorată sau alte ornamente strălucitoare, instalaţii electrice multicolore şi alte asemenea minuni specifice Crăciunului. Chiar şi rezervele lor erau împodobite, ce-i drept, mai sumar, însă erau împodobite. Lucian se retrase în rezerva lui, unde scoase măseaua din buzunar şi o puse cu grijă în cutiuţa în care-şi păstra el lucrurile pe care le considera personale, sau de care era mai ataşat, alături de păpuşica pe care o găsise cu ani în urmă, ştia el în ce împrejurări şi de lănţişorul dăruit de mama lui, Diana Enka...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!