*116. Modificările plantei.

În curând ajunseră în dreptul intrării în laborator, unde erau aşteptaţi de toţi colegii lor. Chiar şi Nick sosise din nava albastră, bineînţeles, cu avionul. Adusese de la bordul navei un rezervor plin cu apă, rezervor pe care cei doi roboţi îl transportaseră până-n avion. Nu întârziaseră deloc, dar nici mai devreme de ora stabilită nu ajunseseră. Era exact 10.00 când intrară în incinta laboratorului. Toţi ceilalţi colegi ai săi remarcaseră faptul că Lucian părea obosit rău, dar nu comentară. Privind spre Ly şi Mihai, comandantul era mulţumit că totul se rezolvase, iar cei doi se înţelegeau din nou între ei, la fel de bine, ca de obicei. Evident, Lucian încă nu înţelesese ieşirea campionului din ziua precedentă, dar îi trecuse cu vederea comportamentul, că doar era Mihăiţă, mezinul echipajului, deci, îşi putea permite să aibă şi el uneori toane, sau mofturi. Doar că nu-şi alesese deloc bine momentul pentru manifestarea acelor toane, adică exact când aniversau logodna comandantului. Însă faptul era deja consumat şi oricum, cu sau fără toanele campionului, era cert că Lia devenise, incontestabil, logodnica lui Lucian, „şefa” – cum îi spunea lunganul, sau „bombonica” – termen recent utilizat de Mihăiţă, campionul.
Dick Torn îi întâmpină în curând. Lângă acesta, Lucian îi recunoscu pe cei doi Sim, adică Sim Ox şi Sim Slem, pe Tim Kent şi pe Sem Slim. Mai nou, era şi o domnişoară, o tânără drăguţă, care i se păru cunoscută lui Lucian. Cu toate că era obosit, îşi aminti numele domnişoarei respective, Simmy Nov, o tânără pe care el o întâlnise de câteva ori, deşi, ce-i drept, mai rar. Domnişoara Nov era o tânără drăguţă, înaltă, zveltă, suplă, cu o înfăţişare plăcută, şatenă, creaţă, cu părul puţin mai lung ca al Sonyei, care-l avea până la umeri. În ciuda faptului că era şatenă, Simmy avea ochii negri, neobşnuit de negri, ceea ce dădea o notă de farmec în plus chipului ei. Toţi se salutară între ei, membrii echipajului, cu excepţia fetelor, bineînţeles, sărutând mâna domnişoarei Nov, de a cărei prezenţă se mirară toţi, mai puţin Nick şi sora lui, Ly.
- Domnişoara Nov lucrează la noi dinainte de sosirea voastră aici, deci, de vreun an şi jumătate, explică Dick, sesizând uimirea cu care membrii echipajului o priveau pe tânăra Simmy. Şi nu este singura prezenţă feminină a laboratorului nostru. Are, evident, câteva colege, care activează în acest laborator, împreună cu ea. Destul de multe chiar.
- În cazul acesta, o rugăm pe domnişoara Nov să ne scuze dacă a deranjat-o cu ceva faptul că prezenţa ei ni se părea a fi neobişnuită; acest lucru poate fi explicat doar prin faptul că n-am mai văzut-o până acum pe aici, nici pe ea, nici pe colegele ei. Deci, vă rugăm, scuzaţi-ne, domnişoară, i se adresă de data aceasta Lucian direct domnişoarei Simmy, privind-o zâmbitor, cerându-şi astfel scuze în numele întregului echipaj, deci şi al colegilor săi.
- Nu-i nici o problemă, surâse delicat domnişoara Nov. Nu trebuie să vă scuzaţi.
- Deci, Dick, sper că totul este pregătit pentru astăzi, reveni Lucian asupra subiectului zilei.
- Da, evident. Aici totul este pregătit pentru astăzi. Dacă şi voi sunteţi gata, atunci nu ne rămâne decât să trecem la treabă, spuse Dick. Aţi adus apa pe care v-am cerut-o?!
- Da, răspunse Lucian. Este afară, într-un avion cu care a fost transportată până aici.
- Foarte bine, aprecie Dick şi trimise unul dintre roboţii masivi existenţi în laborator să aducă rezervorul cu apă. Noi sperăm că totul va merge bine, iar domnişoara blondă va fi mulţumită de rezultat.
- Şi eu sper acelaşi lucru, îşi exprimă Maria dorinţa. Ca să-i pot ierta pe colegii mei că au avut nesăbuinţa de a aduce planta aici fără înştiinţarea mea.
- Vai, domnişoară, vă asigur că n-au făcut nimic rău. De altfel, vă veţi convinge şi singură, replică Dick, suprins puţin de nemulţumirea blondei.
- Dick, dacă în cazul acestei plante, totul va merge conform planului, s-ar putea să vă mai deranjăm în curând cu o problemă similară. De fapt, nu s-ar putea, ci sigur o să vă deranjăm din nou, îi aduse Lucian la cunoştinţă, gândindu-se, desigur, la ghiocelul logodnicei sale.
- Nu-i nici un deranj, Lucian. Puteţi veni la noi ori de câte ori doriţi. Vă vom ajuta cu cea mai mare plăcere, de fiecare dată, îl asigură Dick.
Cum sosi robotul cu rezervorul cu apă, pe care-l aşeză, bineînţeles, pe un transportor dreptunghiular, porniră toţi spre locul în care se afla planta Mariei. Transportorul îi urmă îndeaproape, iar dalmaţianul alergă bucuros printre rândurile de plante artificiale. Ajunseră în locul respectiv, iar transportorul se opri prin apropiere. Un alt robot coborî rezervorul cu apa adusă de la bordul navei albastre de pe transportor, aşezându-l lângă planta blondinei, plantă pe care Maria o regăsi, în sfârşit, fără recipient, evident.
- Ce frumoasă e! aprecie Maria, bucuroasă, admirându-şi planta. Ce bine că o pot vedea şi fără recipient!
- Datorită modificărilor ce-i vor fi făcute acum, o veţi putea vedea mereu fără recipient, chiar şi la bordul navei voastre, domnişoară, îi spuse Dick.
- Adevărat, aprobă Maria, ochii verzi sclipindu-i de bucurie. E minunată! Iar astfel, fără recipient, voi avea ocazia să o şi ating, nu doar s-o admir, ceea ce constituie un mare avantaj.
- Păi, vedeţi, domnişoară... Iar întrucât este vorba despre planta dumneavoastră, presupun că aţi fi cea mai indicată pentru a face modificările necesare, conform CD-ului adus de colegii dumneavoastră săptămâna trecută, îi propuse Dick.
- Eu?! tresări blonda plăcut surprinsă, fără a avea nici o clipă intenţia de a refuza propunerea primită.
- Da, blondo, chiar tu, o aprobă Lucian din apropiere.
- Haide, iubito, o îndemnă şi Nick. Merită să încerci, doar n-ai nimic de pierdut.
Maria se apropie de planta ei artificială, care îi era tare dragă şi se pregăti de intervenţie.
- Iar de data aceasta o voi lăsa pe colega mea, domnişoara Simmy Nov, să vă explice ce anume aveţi de făcut. Sper că n-aveţi nimic împotrivă, stimată domnişoară blondă, îi spuse Dick Torn.
- Evident că n-am nimic împotrivă, replică blonda. Mai ales dacă domnişoara Nov se pricepe să-mi explice şi să mă îndrume corect.
- Dacă se pricepe sau nu, vă veţi convinge şi singură, domnişoară, spuse Dick.
Simmy Nov se apropie de blondină, care, bineînţeles, era mai scundă chiar şi decât această domnişoară. Simmy începu să-i explice blondei, cât mai pe înţeles, ce anume ar avea de făcut. Evident că blonda pricepu uşor, doar era destul de isteaţă, iar în curând se apucă de treabă. Toţi colegii îşi concentrară atenţia spre blondină, pentru a vedea cum se descurcă aceasta, dacă va reuşi sau nu, mai puţin Lucian, care, fiind prea obosit după o noapte de nesomn şi alte câteva nopţi şi zile de petrecere, aţipise de vreo câteva ori, chiar aşa, în picioare, lângă logodnica lui, care deja îl înghiontise uşor cu cotul de vreo câteva ori, pentru a-i atrage atenţia că adormise. Bineînţeles că starea lui de somnolenţă nu scăpă de sub atenţia vigilentei doamne doctor, care-l fixă nemulţumită cu privirea, în repetate rânduri. Privindu-l cât de obosit era, încât aţipea chiar şi-n picioare, campionul îi şopti soţiei lui, Ly:
- Uită-te la Luci! Cât de obosit e, bietul de el! Nu l-am lăsat deloc să doarmă, toată noaptea. Nu ştiu cum m-a putut suporta!
- Ca să vezi! Bietul Luci, cât de obosit poate fi, repetă Ly şoptit, nemulţumită. Nu te înţeleg deloc... Ieri i-ai vorbit urât, iar azi îi porţi de grijă!
- Ieri am fost un mare dobitoc, azi mi-am dat seama de acest lucru, explică Mihai, tot în şoaptă, tare fericit că Ly îl iertase, mai mult datorită „bombonicii” lui Lucian.
În scurt timp, blonda îşi încheie intervenţia în ceea ce privea planta artificială. Nefiind atent, fiindcă aţipise din nou, Lucian nu remarcă nici acest lucru. Practic, nu observase nimic din ceea ce făcuse blonda între timp, nu că nu l-ar fi interesat, ci doar din cauză că era prea obosit. Tresări când simţi din nou cotul logodnicei sale lovindu-l uşor şi-şi întoarse nedumerit capul spre ea.
- Luci, blonda a terminat deja cu planta ei artificială.
- A terminat?! repetă el mirat. Afurisit campion! Din cauza lui, n-am văzut aproape nimic. Sunt atât de obosit...
Deci, blonda terminase totul, dar nu se sesiza nici o schimbare în aspectul plantei. Arăta exact la fel ca înainte, minunată, frumoasă, dar absolut la fel.
- Asta a fost tot?! se miră blondina. Şi ce se întâmplă, de fapt? N-am reuşit sau... Nu pricep, însă nu observ nici o schimbare, de nici un fel. Deci, care e problema?
- Nu ştim încă dacă aţi reuşit sau nu, domnişoară, i se adresă Dick. De fapt, dacă noi am reuşit, fiindcă dumneavoastră aţi urmat doar indicaţiile noastre. Dar vom vedea imediat cum stăm cu reuşita.
Acestea fiind spuse, Dick luă puţină apă din rezervorul adus din nava albastră şi se pregăti să-l toarne în vasul cu planta respectivă.
- Un moment, îl opri blonda, curioasă. Ce se va întâmpla în cazul în care n-am reuşit?
- Planta se va ofili instantaneu şi nu va mai putea fi recuperată. În cazul acesta, unicul mod în care veţi putea avea totuşi o asemenea plantă, ar fi să faceţi alta identică, cu toate proprietăţile care i-ar fi necesare pentru a rezista la bordul navei.
- Ar fi păcat să se întâmple astfel, exclamă blonda. N-aş vrea, mi-ar părea rău, n-aş vrea să se ofilească şi să nu poată fi salvată. Chiar dacă aş putea face alta identică, cu toate proprietăţile necesare... Eu aş dori-o totuşi pe aceasta, e prima plantă pe care am creat-o eu însămi. Iar dacă am reuşit totuşi, ce se va întâmpla? se interesă blonda.
- Dacă totul e-n ordine, domnişoară, atunci planta dumneavoastră va rămâne aşa cum este, nu va păţi absolut nimic, îi răspunse Dick, fără a fi turnat încă apa în vasul plantei Mariei.
- Înseamnă că există totuşi riscul de a nu fi reuşit? întrebă temătoare blonda.
- Da, domnişoară, există, răspunse sincer Dick. Dumneavoastră hotărâţi dacă vreţi să riscăm sau nu. Deci, încercăm, sau o lăsăm aşa cum e şi va avea în continuare nevoie de recipient şi rezervoare cu apă?
- Fie ce-o fi; să încercăm. Puteţi turna apa, hotărî blonda.
Având acordul blondinei de a risca, Dick turnă apa la tulpina plantei. Toţi priviră atenţi, să observe ce se va întâmpla. Chiar şi Lucian se străduia să rămână treaz, deşi cu greu de abia reuşea să-şi ţină măcar câte un ochi deschis, sau pe ambii, pe jumătate deschişi, pentru a observa ce se petrece. Solul din vasul cu planta se îmbibă repede cu apa turnată şi din fericire, planta nu păţi nimic, deci, nu se ofili instantaneu, ceea ce semnifica faptul că totul era în ordine şi reuşiseră, în special Alex, care operase modificările genetice necesare, iar planta putea fi transportată la bordul navei albastre fără nici o problemă şi se va putea alimenta cu apa din dotarea navei „Pacifis”. În sinea lui, geneticianul era foarte mulţumit, dar nu se manifestă în nici un fel. Evident şi blonda era mulţumită, iar ochii ei mari şi verzi scăpărau de bucurie, de bucuria reuşitei. Lucraseră în echipă şi din nou reuşiseră!
- Să înţeleg că, de moment ce n-a păţit încă nimic, totul e-n ordine?! întrebă ea, solicitând astfel o confirmare.
- Da, domnişoară, a trecut cu bine testul, o asigură Dick. Nu mai există absolut nici un risc.
- Atunci, o putem lua în navă, deja?! Ce bine! De abia aşteptam, exclamă blonda cea mărunţică, plină de entuziasm.
- Da, practic aţi putea-o lua, fără nici un risc, dar, dacă nu vă grăbiţi, am prefera s-o mai păstrăm puţin, câteva zile, s-o ţinem sub control strict, sub observaţie directă, chiar dacă nu este absolut necesar, spuse Dick.
- Sigur, nu-i nici o problemă, rosti blonda, aprobator. O puteţi păstra pentru control câteva zile, chiar dacă nu e absolut necesar. Cu cât mai sigur că nu va păţi nimic, cu atât mai bine.
- Bineînţeles, domnişoară, o aprobă Dick. Mă bucur că înţelegeţi acest lucru. Atunci planta va rămâne aici, la noi, să zicem, timp de o săptămână. Puteţi veni să o luaţi săptămâna viitoare, luni, spre exemplu, la ora 10.00. E bine aşa?
- Da, e perfect, decise blonda. Deşi... Ce zici, Luci, e bine sau nu?! îi ceru ea aprobarea, dar el n-o auzi, căci iarăşi aţipise.
Logodnica-l atenţionă din nou:
- Luci, blondina te-a întrebat ceva!
- Hmm?! tresări el, uimit. Poftim?! Despre ce era vorba?
- Dick a spus să lăsăm planta aici, pentru mai multă siguranţă, încă o săptămână, îi explică Maria. Deci, să venim săptămâna viitoare, luni, tot la ora 10.00, să o luăm la bordul navei noastre. Ce zici, e bine aşa sau nu?
- Sigur, blondo, e bine, răspunse Lucian. Nu era nevoie să-mi ceri şi mie părerea. Dacă aşa e mai bine pentru plantă, aşa rămâne!
- Iar până atunci, timp de o săptămână, o veţi alimenta numai cu apă adusă de la noi, din navă? i se adresă de data aceasta lui Dick Torn aceeaşi blondină.
- Bineînţeles, domnişoară. Doar de aceea v-am cerut să aduceţi acest rezervor cu apă din nava voastră. Altfel, n-am fi avut nevoie; noi nu putem utiliza în nici un alt scop apa voastră, îi răspunse Dick.
- Şi chiar este nevoie de toată cantitatea de apă din acest rezervor? se miră Maria. Adică, se va consuma aceasta într-o săptămână?
- Nu, domnişoară, normal că nu este nevoie chiar de toată cantitatea de apă din acest rezervor şi nici nu se va consuma aceasta într-o săptămână. Având însă în vedere că, din câte am înţeles, intenţionaţi să mai faceţi asemenea modificări şi altor plante, sau ceva asemănător, presupun că va mai fi nevoie de apă de la bordul navei voastre şi cred că e mult mai bine să o avem deja aici, să nu fie nevoie să aduceţi alta din nava voastră, spuse Dick.
- Aşa e, aprobă Maria, îngândurată.
Cum totul era gata în laborator, în legătură cu planta, toţi se pregătiră de plecare. Când să pornească spre ieşire însă, se auzi un scâncet de căţeluş. Toţi amuţiră, iar privind atenţi în spatele plantei Mariei, zăriră cockerul auriu, deşi nu-şi dădeau seama cum ar fi putut ajunge acesta acolo. Nu ştiau cum să procedeze, pentru ca blonda sau Nick să nu-şi dea seama de prezenţa micuţului cocker. În ceea ce-l privea pe Lucian, nu-şi făcea probleme în acest sens, pentru că el aţipise la loc şi nu observase prezenţa cockerului prin apropiere.
- Hei, ce s-a auzit?! îşi ciuli blonda urechile asupra sunetului.
- Cum?! se miră Stela. Nu s-a auzit nimic!
- Ba da, se împotrivi Maria. Un scâncet de căţeluş. Unul mititel.
- Ce scâncet, Piticot?! i se adresă Nis, privind-o de „sus”. Poate ţi s-a părut ţie. Noi n-am auzit nimic. Întreabă-l pe şefu’, dacă nu mă crezi pe mine.
- Pe şeful tău? Nu ştiu ce-o fi păţit şeful tău, dar doarme-n post, deci, e clar că el n-ar fi auzit nimic. Iar mie nu mi s-a părut deloc!
- Atunci o fi Spotty, cumva, îşi dădu părerea şi Alex.
- Spotty? se miră blonda. Am spus căţeluş mititel, deci, n-ar putea fi Spotty.
- Păi şi ce?! Vrei să spui că Spot ar fi mare? replică lunganul, sperând să nu fie descoperit cockerul.
- Nu e el mare, dar... începu blonda, dându-se uşor într-o parte, pentru a putea observa ce se afla dincolo de planta ei, fiindcă ceilalţi colegi îi blocaseră câmpul vizual, mai ales lunganul, cu cei 2,18 m ai lui.
În acel moment, de după plantă, îşi făcu apariţia, mergând tiptil, dalmaţianul Spot. De parcă şi-ar fi dat cumva seama că ar trebui să salveze într-un fel situaţia, dalmaţianul imită scâncetul cockerului şi se apropie de ceilalţi astfel, scâncind.
- Spotty, micuţule?! exclamă Maria, zărindu-l şi se apropie de el, aplecându-se, să-l mângâie. Tu făceai aşa, scumpule? Dar ce-ai păţit, drăgălaşule?
În timp ce Maria mângâia dalmaţianul, unul dintre lucrătorii laboratorului se strecurase neobservat, luase cockerul şi-l dusese la locul lui, fără ca Maria sau Nick să fi văzut ceva în acest sens.
- Ai văzut, blondo, că totuşi, Spotty era? replică Alex, mulţumit că totul se rezolvase între timp cu bine, fără ca „surpriza” lor pentru Nick să fie descoperită de data aceasta de blondină.
- Da, am văzut că era el, dar nu-mi dau seama de ce făcea astfel.
- O fi avut el ceva ce l-a nemulţumit, presupuse Stela.
- Da, probabil; o fi avut, aprobă blonda, mângâindu-l în continuare. Aşa-i, micuţule?!
- Blondino, cred că putem pleca acum, o zori Stela, în timp ce ea pornise deja spre ieşire, mai mult de teamă să nu apară iarăşi cockerul pe acolo.
- Da, putem pleca, o aprobă blonda, îndreptându-se şi ea spre ieşire. Haide, Nick!
Încet, porniră toţi în direcţia ieşirii, mai puţin Lucian, care părea a nu fi remarcat faptul că plecaseră aproape toţi colegii săi.
- Luci, trebuie să plecăm şi noi, îi aduse la cunoştinţă logodnica lui, observând că el nu are de gând să se îndrepte spre ieşire.
- Cum?! tresări el nedumerit, privind mai întâi spre logodnica lui, apoi în jur şi de abia în acel moment îşi dădu seama că, de fapt, ceilalţi plecaseră. Ah, să plecăm... Bine, se dumiri el. Deci, ceilalţi au plecat deja.
- Da, au plecat, îl aprobă Lia, încă aflată lângă el.
- Lucian... i se adresă Dick, observând că el rămăsese în urma celorlalţi, deci, nu exista riscul de a fi auziţi. Cred că mai este nevoie de nişte lapte praf, pentru micuţul cocker. Deci, dacă nu cumva ai să uiţi, ar fi bine să ne aduci câtva. Dacă nu, o rugăm pe domnişoara Lia să-ţi amintească acest lucru.
- Nu va fi nevoie să-mi amintească, pentru că nu voi uita, îl asigură Lucian. Recunosc că sunt obosit, însă nu şi uituc!
- Nici n-am susţinut că ai fi uituc, se apără Dick.
- Nu contează, replică Lucian. Când aveţi nevoie de lapte, ca să ştiu când să vin?
- Nu atât de urgent, însă ar fi bine în cursul zilei de azi. Dacă nu, mâine dimineaţă, cel târziu, preciză Dick.
- Voi fi aici, mai spre seară, promise Lucian.
- Foarte bine, aprecie Dick. S-ar putea să nu mă găseşti chiar pe mine, însă poţi lăsa laptele oricărui alt coleg; toţi ştiu despre ce e vorba.
- Bine, Dick. Am înţeles. Atunci aşa rămâne, încheie Lucian, apoi porni şi el, cu logodnica lui, dar şi cu dalmaţianul, spre ieşire.
Dick Torn îi conduse până la ieşire. În ceea ce o privea pe domnişoara Nov, aceea se retrăsese deja, după explicaţiile pe care i le oferise blondinei, referitoare la modificările ce trebuiau efectuate plantei. Ajunşi afară, unde-i aşteptau ceilalţi, îşi luară „rămas bun” de la Dick, care se reîntoarse în incinta laboratorului.
Doamna doctor, grijulie, care pândise demult clipa în care se vor afla în afara laboratorului, se apropie de comandantul misiunii, solicitându-i acestuia explicaţiile de rigoare în legătură cu starea lui de somnolenţă, foarte asemănătoare celei dinaintea perioadei de 72 de ore, stare care nu i-ar fi putut scăpa neobservată doctoriţei.
- Deci, frumosule, poţi să-mi spui şi mie ce-i cu somnul ăsta pe capul tău? Aştept explicaţii!
- Păi, doctore, ce ţi-aş putea spune?!
- Adevărul, Luci... Ştiu cât eşti de sincer, aşa că am să te cred pe cuvânt. Spune-mi doar ce s-a întâmplat.
- Sunt doar obosit, asta-i tot... Nimic mai mult.
- Obosit, comandante?! reţinu Stela, îngrijorată, doar acest amănunt. De unde atâta oboseală pe tine, dintr-o dată?!
- Nu contează de unde sau de ce, replică „frumosul” ceva ce numai a explicaţie nu semăna. Pur şi simplu, sunt obosit!
- Luci, nu-mi place deloc oboseala asta a ta, se arătă Stela nemulţumită. Nu cumva ai dat iarăşi iama prin pastilele acelea ale mele?!
- Nu, doctore, jur că de atunci nu m-am mai atins de ele! O singură dată mi-a fost de ajuns, m-am învăţat minte!
- Sigur?! se îndoi Stela de afirmaţia lui, nu tocmai acceptabilă.
- Foarte sigur! Mai mult ca sigur, încercă el să o convingă că ar avea dreptate, lucru nu foarte uşor.
- Şi atunci?! insistă Stela asupra unei explicaţii mai clare. Aştept, frumosule!
- Sunt obosit, doar din cauză că n-am putut să dorm noaptea trecută. Atâta tot!
- N-ai putut dormi?! se miră Stela. De ce?! Necazuri cu logodnica ta?
- Necazuri cu ea?! repetă Lucian, uimit de o asemenea presupunere, care lui i se părea absurdă. Nu, absolut deloc, zise el, zâmbind şters, cuprinzându-şi în braţe logodnica, aflată lângă el în acel moment.
- Cum aşa?! Nu te-ai certat cu ea până acum? păru de data aceasta Stela cea uimită.
- Să mă cert?! Nu, nici gând! De ce m-aş certa cu ea, când este o adevărată... Bombonică, utiliză Lucian termenul aflat de curând de la Mihăiţă, campionul.
- Bombonică?! repetă acest termen, zâmbind amuzată, doamna doctor. Ai grijă să nu te audă cumva lunganul, aşa că nu pronunţa acest cuvânt prin preajma lui, pentru că intri în domeniul lui şi e periculos.
- Ai dreptate, o aprobă Lucian, fără a reuşi să-şi reţină un căscat prelung. Scuză-mă, n-a fost intenţionat, justifică el faţă de doamna doctor, deşi, evident, îşi dusese mâna la gură.
- Deci, nu din cauza logodnicei tale eşti obosit, îşi dădu Stela seama, deşi Lia se desprinsese de lângă el şi se îndepărtase în acel moment, preferând să discute cu blonda despre plantă. Atunci, de ce totuşi?! insistă doctoriţa în a afla motivul oboselii comandantului.
- Pentru că, pur şi simplu, am avut insomnie, explică el, privind discret, trecător, spre Mihăiţă, campionul, motivul „insomniei” lui, care în acel moment era mult prea ocupat cu Ly, ca să-l mai observe şi pe el.
- Ah, ai avut insomnie şi doar atât?! se lămuri parţial Stela. Sincer, frumosule, nu înţeleg de ce să fi avut insomnie după atâta petrecere... Oricum, în cazul ăsta, ţi-aş recomanda să te odihneşti în curând, cât mai mult şi cât mai bine.
- Exact asta intenţionez şi eu, doctore, o asigură Lucian.
- Foarte bine, frumosule, acceptă Stela. Şi ai grijă! Fără pastile sau altceva de genul acesta.
- Fără! Promit, spuse el, apoi se despărţiră, fiecare pornind încotro avea treabă în acel moment, sau, pur şi simplu, încotro îşi pusese în gând că ar trebui să pornească...