-Mamă, ce au fost ambițiile astea ale tale?
-Copile, nici nu te născuseși, însă te vedeam deasupra tuturor lucrurilor, deasupra tuturor oamenilor.
-Tata era un bun lucrător. Trebuia să-l lași să-și ducă munca până la capăt. Tu ai căutat cai verzi pe pereți. I-ai schimbat drumul. L-ai determinat să-și reorienteze țelurile. Și nu ai procedat câtuși de puțin bine.
-Copile, pentru tine am făcut-o!
-Dar, mamă, eu sunt diferit de voi. Nici măcar nu-mi place viața asta instabilă. Să schimb atâtea localități, atâția vecini, atâtea școli, atâția profi, atâția colegi... Eu nu m-am stabilit nicăieri. Îmi sunt un străin mie însumi. Nu semăn deloc cu cel de ieri. Mă tem că nu-mi voi găsi un loc al meu
-Visul american m-a năucit. Am sperat la lucruri importante pentru tine. Cum că ai fi un lider. O persoană care conduce umanitatea, toate orașele de pe continent. Cineva care poate controla totul, care poate aduce fericire și bogăție. Din pântece, asta am visat pentru tine!
-Mamă, ai dat copilăria mea pe o iluzie. Cum ai putut crede că ne putem ridica din sărăcie așa peste noapte? Bucuriile m-au ocolit din cauza asta.
-Am crezut în ferma asta, deși nu știam mai nimic despre creșterea puilor. M-am înșelat, dar e prea târziu să regret. Apoi, și tatăl tău a început să creadă în miracolul unui ou...
-Mamă, după ce că afacerea cu puii a fost dificilă și nu v-ați descurcat, ai sărit din lac în puț. De la pui, la restaurant. Nu crezi că trecerea e imensă?
-Hmm. Ce tot spui?
-De fapt, ai dreptate, mamă, te-ai ambiționat numai și numai pentru mine. Voiai să fiu băiat de oraș, să nu mai trag din greu ca tata. Da, când am crescut, am început să înțeleg mândria ta de mamă. Cu toate astea, mamă, eu nu am acest vis. Visul tău nu poate deveni și visul meu. Fiecare om trebuie să aibă propriile aspirații. Mă întreb: ce-a fost la început? Oul sau găina? Ei, asta-i, se pare că m-am contaminat și eu!