-I- Numele meu este Erendor, sunt ultimul descendent al unei rase puternice de dragoni, fiecare din ei deținând controlul doar asupra unuia dintre atributele existențiale. Spre deosebire de ei, eu sunt un hibrid, un descendent semi-pur instabil, iar asta mă face singurul dintre ei care își poate schimba, temporar, atributul, dar numai în anumite condiții. Doar mama știa asta, în rest am încercat să ascund totul de restul familiei, și a mers, o vreme, după aceia s-a aflat totul și s-a ajuns la ce știam că se va ajunge dacă ceilalți află, la frică și respingere. Am crescut pe Pământ, dar planeta mea, sau mai degrabă a tatălui meu, se numește Drakenia și am ascuns un portal spre aceasta chiar în camera mea din casa în care locuiam cu ei. Nu este tocmai locul în care l-aș fi ținut, dat fiind că nu se poate închide, dar acolo a apărut, iar fratele meu și prima lui prietenă au ajuns întâmplător pe Drakenia. Singura parte bună în asta este că am aflat adevărul cu privire la extincția Drakenienilor și am înfruntat făptașul. Îl voi mai întâlni, sunt sigur, dar până atunci Arus își linge rănile, iar eu fac tot ce pot să îndrept lucrurile între mama și Victor, omul cu care s-a recăsătorit după moartea tatălui meu. -I-

Erendor

Au trecut două săptămâni de la Plecarea lui Victor din casa Emirei, dar din fericire încă nu a solicitat divorțul, încă își poate salva familia. Julia, prima prietenă a lui Ran, a trecut din nou pe la ei în speranța că acesta s-a întors. A plecat dezamăgită de vreo câteva ori, se pare că ține la Ran, și de aceea la ultima ei vizită au decis cu toții că dacă nu se întorc ei, le vor face o vizită. Au urcat cu toții în mașina fetei, un mini cooper electric cu dotări standard și cutie de viteze automată, și au pornit la drum. Emira stătea în față lângă domnișoara șoferiță, iar Erendor în spate, nu i-a fost prea comod, mașină mică, el destul de mare, dar a fost aproape hilar când Julia a răspuns plângerii sale nu prea subtile.
Erendor: Deci așa se simt sardinele în conservă.
Julia: Dacă nu-ți place poți să-ți iei zborul, îngeraș cu cornițe!
Erendor: Măcar pune puțină muzică, să facem călătoria asta ceva mai plăcută!
Julia: Cât de mult avem de mers mai exact?
Emira: Aproape 45 de kilometri, draga mea, ești sigură că vrei să faci asta?
Julia: De ce nu? Ran este un prieten bun, și știm cu toții că am început să ne simțim atrași unul de altul, vreau ca asta să dureze cât mai mult.
Erendor: Drăguț, am simțit și eu asta pentru cineva, mai demult, dar nu a mers prea bine.
Julia: Lăsând la o parte personalitățile tale multiple, adevărul cu privire la ce ești tu de fapt ar îndepărta pe oricine de tine.
Erendor: Mă rog, rezolv eu asta cumva, dar până atunci trebuie doar să te mai avertizez în privința unui lucru: unde mergem acum, oamenii sunt foarte lacomi și băgăcioși, este mai periculos pentru mine decât pentru tine.
Julia: Cum așa?
Erendor: Gândește-te doar ce s-ar întâmpla dacă vreunul ar afla că nu sunt cine cred ei. Sigur ar da raportul mai departe, multe laboratoare abia așteaptă să studieze un specimen extraterestru real.
Deplasarea a durat aproape o oră, Emira dădea indicații de drum, iar când au ajuns la destinație, Julia și Ran s-au bucurat să se revadă. Victor a spus totul familiei lui, deci toți l-au privit sceptic pe Erendor și nu l-au scăpat nicio clipă din ochi. Discuțiile au început, spiritele s-au mai încins, s-au mai domolit și s-au calmat cu totul când Erendor a dat vestea că el va pleca, se va întoarce pe Drakenia și va rămâne acolo, venind în vizită din când în când. Victor se teme pentru siguranța sa și a lui Ran, chiar și pentru a Emirei. Din moment ce Erendor este cum este și nu-și poate controla pe deplin transformările, chiar și el îi dă dreptate, iar la asta se adaugă teama lui că ceva ar putea pătrunde prin portal chiar dacă Erendor l-a înștiințat că acesta funcționează doar într-un singur sens.
Emira: Înțeleg cum te simți, dragul meu Victor, dar nu mă poți lăsa singură, te rog, nu mă părăsi, eu te iubesc și nu vreau să mai trec printr-o pierdere! Dragantor s-a dus, Erendor are și el multe pe cap, tot ce-mi rămâne sunteți tu și Ran, nu pot trăi fără copilașii mei și omul care m-a ajutat atât de mult!
Victor: Erendor este motivul plecări mele, este periculos să stai într-o casă cu cineva atât de instabil, până acum am stat la doar câțiva metri de o bombă vie cu ceas. Mai multe personalități și un portal prin care pot trece tot felul de creaturi, nu știu cum reziști tu. Este periculos!
Erendor: Sunt sigur că ți s-a mai spus, portalul acela este unidirecțional, doar de aici spre acolo, nu și invers, pentru întoarcere trebuie să creez altul de fiecare dată! În plus nu va mai trebui să-ți faci griji pentru mine, eu trebuie să mă întorc pe Drakenia și să-mi finalizez pregătirea. Voi pleca în curând și nu mă voi mai întoarce decât foarte rar, la asta se referea mama ceva mai devreme, voi pleca, este parte din ființa mea, asta se întâmplă când un dragon se maturizează, își caută un teritoriu doar al său.
Ran: Și cum rămâne cu portalul? Îl vei închide?
Erendor: Nu, portalul acela nu poate fi închis, dar poate fi sigilat și mutat, doar că este foarte riscant, o singură mișcare greșită și acel portal va deveni unul bidirecțional, abia atunci vor putea ieși din el creaturile de pe Drakenia, de aceea nu am încercat niciodată să-l manipulez.
Victor: Știu ce înseamnă plecarea ta pentru Emira, dar pentru mine este un început bun. Nu intenționam să fiu insensibil, dar mă tem pentru siguranța noastră.
Erendor: Nu mai aveți motive de teamă, niciunul din voi. Mama știa, de aceea a venit, să vă înștiințeze de asta, are nevoie de voi.
Emira: Nu trebuie să vă temeți de portal, prin el nu se poate trece dinspre Drakenia spre Pământ, iar camera lui Erendor va fi ținută încuiată, nu trebuie să riscăm sigilarea lui.
După această discuție, Victor s-a mai liniștit. Știa cum se simte Emira din cauza plecării lui Erendor, dar siguranța lui Ran era prioritatea lui. În apropierea lui Erendor se afla o oglindă agățată de un cui într-un perete, iar întâmplarea ce a urmat i-a speriat din nou pe toți cei din casă: reflexia lui Erendor a început să se miște singură și să vorbească cu acesta, toți aud conversația lor. Era chiar Incarcekon, care îl avertiza pe Erendor că simte un pericol iminent.
Incarcekon: Vă distrați toată lumea?
Erendor: Sper că ai un motiv bun să te arăți între toți și să bagi groaza în ei!
Incarcekon: Am chiar două, 1: lămuresc o problemă mai veche de-a cuiva și 2: te avertizez că ești în pericol. Bine, poate nu tu, dar ceilalți sunt, iar eu va trebui să-i răzbun, este inevitabil.
Ran: Deci de asta aveai atâtea oglinzi în cameră și de asta auzeam eu tot felul de voci, reflexiile tale pot acționa independent și pot verbaliza.
Erendor: Doar nu credeai că le am pentru că sunt narcisist, nu-i așa? În orice caz, care-i pericolul de care vorbești?
Incarcekon: Se pare că cineva a aflat de tine și vrea „să facă niște bani cinstiți”. O armată a înconjurat toată casa și așteaptă să ieși afară, sau să ies eu.
Erendor: O ieșire de-a ta este ultimul lucru de care aș avea nevoie acum.
Incarcekon: Tare mi-e că te înșeli, asta te-ar salva de la experimente dureroase.
Victor: Armată?! ... Cine a cobit?!
Toți din casă fac semn că nu au fost ei, de ce și-ar pune singuri armata pe cap, dar Victor le-a zis doar lor, așadar fie cineva minte, fie a zis mai departe cui nu trebuie, fie au fost auziți de cine nu trebuie când au discutat inițial despre asta.

1) Incarcekon (Personalitatea răzbunătoare)

O singură personalitate a lui Erendor nu poate spune altceva decât minciuni, și nu este Incarcekon, deci o armată chiar a înconjurat casa și i-a luat pe toți în vizor, în special pe Erendor, iar când unul dintre lunetiști are ordin să tragă, Emira se ridică de pe scaunul ei voind să verifice dacă nu e vorba de un exercițiu sau ceva. Glonțul, care era destinat lui Erendor, o nimerește pe aceasta chiar în umărul stâng, trece prin el și ajunge în pieptul tânărului Drakenian. Emira a căzut chiar în brațele lui Victor, iar Erendor încerca din greu să nu-i permită lui Incarcekon să preia controlul. Tot ceia ce Incarcekon are nevoie să iasă la iveală este ca ceva metalic să ajungă cumva în organismul lui Erendor, iar glonțul este metalic.
Erendor: Stai de-o parte, Incarcekon, mă ocup eu de asta!
Incarcekon: Nu te opune! Știi că o merită, uite ce i-au făcut mamei!
Erendor: Putem rezolva asta altfel!
După câteva secunde în care Incarcekon lupta cu Erendor pentru dominanță și lunetiștii trăgeau cu alte gloanțe în el, lupta s-a sfârșit cu victoria răzbunătorului, iar Erendor a mai vorbit doar din oglinda în care era nu de mult Incarcekon.
Incarcekon: Nu, nu putem.
Incarcekon a luat forma sa Drakeniană și a sărit prin geam la luptă ignorând ordinul lui Erendor.
Erendor: Lasă oamenii în pace, Incarcekon, sau cel puțin lasă-i în viață!
În forma sa Drakeniană, Incarcekon semăna aproape leit cu forma de semi-dragon a lui Erendor, avea gheare la mâini și picioare; ghimpi pe spinare, antebraț și tibie; coarne; aripi, acoperite cu solzi, și solzi de oțel pe tot corpul. După transformare și ieșirea din casă, Incarcekon nu a stat o clipă pe gânduri, a început să omoare soldați în stânga și-n dreapta. Toți trăgeau cu armele în el, dar nu-i prea făceau rău, pentru Incarcekon asta era doar o bătaie cu mâncare.
Incarcekon: Trageți cu metal într-un Drakenian metalicon?! Ar fi la fel de eficient să puneți „măslinele” alea pe un platou.
După ingerare, Incarcekon poate folosi alte abilități, de pildă poate scoate lame din tot corpul, și le poate lansa ca pe proiectile dacă vrea, dar gloanțele ingerate nu-i sunt suficiente decât pentru o singură lamă pe care o scoate din antebrațul mâinii drepte și o ține atașată. Folosind acea lamă, Incarcekon decapitează câțiva soldați și se îndreaptă spre un vehicul blindat din apropiere. Vehiculul are atașată o mitralieră din care un soldat trage spre el, dar când acesta ajunge lângă acel vehicul, doar deschide gura și toate elementele metalice ale acelui vehicul se spaghetifică și sunt atrase în stomacul lui Incarcekon ca într-o gaură neagră, lăsând în urmă doar plastice, cauciucuri, sticle, textile și cadavre. Incarcekon poate atrage și consuma chiar și metalele din corpuri vii, cum ar fi fierul din sânge, chiar dacă este puțin. Soldații rămași profită de faptul că Incarcekon este ocupat cu vehiculul și sar peste el în timpul celor 3 secunde în care acesta consumă metalul, dar tânărul și-a terminat „masa” și este gata de luptă din nou. Toți soldații s-au aruncat peste el, dar nu au reușit să-l pună la pământ, iar Incarcekon i-a terminat pe toți scoțând lame din toate părțile corpului și lansându-le ca pe niște proiectile foarte ascuțite care loveau în tot ce le ieșea în cale. După acest masacru au sosit întăriri, iar Incarcekon a atras acele lame spre el și le-a făcut să „orbiteze” în jurul lui. A trimis o parte din lame spre soldații care veneau spre el pe jos și ce i-a mai rămas le-a trimis către un avion care se apropia din vest, doborându-l peste o casă la 3 străzi distanță de locul în care se afla. Spre el venea și un tanc, care a tras un obuz spre Incarcekon, iar acesta l-a prins cu dinții și l-a înghițit.
Din geamul unei mașini din apropiere se aude vocea lui Blitz, care se amuza copios de ultima întâmplare.
Blitz: Asta da livrare la domiciliu.
Incarcekon: Stai să vezi ce complimente îi trimit bucătarului.
Incarcekon inspiră adânc și expirând acesta scuipă spre tanc un jet de mercur sub presiune. Tancul este distrus și aruncat cât colo de forța impactului, chiar prin ultimele case din sat, Vic și familia sa locuiau aproape de ieșire. În acele dezastre există cu siguranță victime, iar asta face ca teama lui Victor pentru siguranța lui Ran și a sa să crească din nou, cu atât mai mult cu cât Vic știe chiar de la Emira că Incarcekon nu ține cont de nimic atunci când luptă cu cineva, el este mânat doar de răzbunare și nu face diferența între cel pe care îl vânează și cel care-i stă în cale. Incarcekon este personalitatea răzbunătoare, este normal să nu-i pese de absolut nimic altceva decât de răzbunare și nu cunoaște iertarea sau ezitarea, tocmai de asta Erendor a încercat să oprească transformarea. Cu tancul distrus, avionul prăbușit și soldații eliminați, Incarcekon poate în sfârșit să se retragă și să-l lase pe Erendor să dea explicații, cum face de obicei, dar asta nu se poate întâmpla încă, deoarece dintr-un elicopter coboară pe o funie un personaj care parcă seamănă cu cineva cunoscut după cum acționează. Acesta poartă un costum de luptă echipat cu armament special proiectat să vâneze Drakenieni, deci la început credea că Arus și-a revenit chiar mai repede decât credea și a găsit o cale spre Pământ, dar când a început lupta și-a dat seama că nu este el. Individul avea echipamentul necesar, dar nu avea experiența și aptitudinile lui Arus, totuși are cumva legătură cu el.
Incarcekon: Îmi amintești de Arus, prietene, dar nu ai cum să fii el, deci cine ești tu și ce vrei de la mine?
Soldatul: Nu contează cine sunt sau ce doresc, contează doar să te dobor.
Incarcekon: Ai secrete, deci. Nu contează, nu ai ales prea bine lupta, eu nu ezit să ucid și nu iert prostia sau ignoranța.
Incarcekon și noul său vânător continuă să lupte la sol, o vreme, după care tânărul Drakenian observă că soldatul care-l atacă nu are capacitate de zbor și își ia zborul atacându-l din aer. Vânătorul nu are prea multe locuri în care să se ascundă, deci trebuie să profite la maxim de fiecare loc din care poate lansa un atac surpriză, va putea folosi o ascunzătoare doar o dată. Bucăți de clădiri distruse, mașini avariate și mormane de cadavre sunt doar câteva lucruri după care s-ar putea ascunde, și chiar le folosește ca să îl ia pe Incarcekon prin surprindere, dar trebuie să părăsească de îndată ascunzătoarea deoarece zburătorul se îndreaptă cu viteză spre ea. Nu mulți Drakenieni au această capacitate, dar Incarcekon își poate folosi puterile chiar pe el însuși modificându-și forma corpului, astfel își transformă aripile în lame ascuțite, iar în picaj cu viteza potrivită acesta poate să taie prin toate acele materiale după care se ascunde noul său „prieten”. Încă nu știe cine l-a turnat, dar un lucru este sigur: când va afla va fi vai de el/ea. Soldatul acela se descurcă destul de bine pentru cineva care luptă probabil pentru prima dată cu un Drakenian, dar și știe destule despre ei, cumva clar l-a întâlnit pe Arus, poate chiar este unul din discipolii săi, dacă are așa ceva.
Soldatul: Mă așteptam la un infernus, nu la un metalicon, așa scria în raport, dar o să mă descurc și cu tine.
Incarcekon: Deci știi câte ceva despre încrengăturile Drakeniene, clar ai vreo legătură cu Arus. În orice caz nu poți face prea multe să mă dobori. Infernus, aquos, subtera, corodium, graviton, negatermus și lista poate continua. Toate rasele Drakeniene sunt atribuite unei părți din personalitatea mea, dacă faci prea multe „nasoale” s-ar putea să dai nas în nas chiar și cu un kronus.
Soldatul: Ce fel de abominație ești?!
Incarcekon: Nu aș vrea să-ți răspund la asta pentru că va suna clișeic, dar îți dai tu seama ce voiam să spun.
Soldatul scoate dintr-un buzunar interior un obiect paralelipipedic metalic ce ia forma unui baston ca cele folosite de polițiști în intervenții, un fel de pulan, dar unul cu șocuri electrice puternice creat prin nano-tehnologie. După ce încasează lovitura, Incarcekon își pierde controlul și cade peste o mașină din apropiere. Fiind un atac de natură electrică ar fi un moment numai bun să iasă la iveală Blitz și să termine rapid lupta, dar Incarcekon nu-i permite să intervină în lupta lui. Răzbunătorul smulge o bucată metalică din acea mașină, o înghite și astfel oprește transformarea.
Blitz: Se pare că este rândul meu, prietene, lasă-mă să-l termin eu, după asta nu vei mai putea face deosebirea între fața lui și dosul unui babuin.
Incarcekon: Nu! Stai unde ești! E al meu!
Incarcekon se ridică și se îndreaptă spre acel soldat, dar se oprește când vede că discută cu cineva. Se pare că tocmai a aflat cine a dat raportul, un vecin băgăcios și lacom din satul lui Victor, care probabil a auzit cumva discuția dintre el și familia lui.
Vecinul: Aveam o înțelegere, Vânătorule, îmi vreau banii acum!
Soldatul: Înțelegerea era că vei primii banii după ce îl capturez, ți se pare ca l-am capturat?
Vecinul: Lasă tu înțelegerea, am nevoie măcar de banii pe raport! Casa mea e distrusă, a căzut un avion pe ea! Singura veste bună este că nu era nimeni înăuntru când s-a întâmplat asta.
Dintr-o dată ținta lui Incarcekon s-a schimbat. Acel vecin lacom merita o pedeapsă pe măsura lăcomiei sale, deci dacă tot era vorba de bani, Incarcekon a format o lamă metalică ascuțită din mâna dreaptă, a transformat-o în aur și a lansat-o spre el fără să mai țină cont de altceva, nici chiar de soldatul care îl urmărea.
Incarcekon: Deci tu ești turnătorul! Lasă, mojicule, că te aranjez eu!
Vecinul: Nu! Stai! Nu poți să faci asta! Am 3 copii acasă! Trebuie să-i ajut cumva!
Incarcekon: Trebuia să te gândești la asta mai demult!
După ce lansează acea lamă de aur, Erendor se forțează să preia controlul, iar lama îl nimerește pe vecin chiar în inimă, prin spate, acesta murind aproape imediat.
Incarcekon: Nu-ți face griji, țăran lacom, este aur de 24 de karate, familia ta se va descurca fără tine, acum trebuie doar să mai termin ce am început.
Incarcekon și soldatul iau poziția de luptă din nou, dar acum este momentul în care Erendor nu mai suportă și preia controlul. Incarcekon începe să ardă și să ia forma unui infernus, conștiința lui alunecând spre subconștientul lui Erendor în timp ce acesta ieșea la iveală. Dacă ar mai fi continuat lupta ar mai fi pus o mulțime de oameni în pericol. Conștient de acest lucru, Erendor se predă de bună voie, spre deosebire de Incarcekon el nu este dispus să pună viețile altora în pericol. Erendor renunță chiar și la forma sa semi-dragonică pentru a-i arăta soldatului că nu mai are de gând să lupte, și rămâne la fel cum era când a ajuns în sat.
Erendor: De-ajuns! Nu mai omori pe nimeni! Mă predau.
În timp ce soldatul se apropia de el, într-o reflexie se vedea și se auzea cum Incarcekon țipă nemulțumit la personalitatea originală. Toți cei care aud se înfioară.
Incarcekon: Știam că ești moale, dar nu credeam niciodată că ești și prost! Cum să te predai ăstuia, tembelule? Vrei să ne omori pe toți?
Erendor: Nu-mi dai de ales, răzbunătorule, de câte ori ți-am zis să nu te bagi în asta? Trebuia să renunți când s-a oferit Blitz să termine ce ai început!
După ce soldatul i-a pus cătușele lui Erendor, a urcat în elicopterul cu care a venit, iar pilotul l-a ridicat și pe tânăr cu o macara electrică, soldatul l-a prins mai întâi cu un cârlig, după aceea au plecat pur și simplu. Emira are încredere în fiul ei, va scăpa de oriunde l-ar duce, dar în casa lui Vic se fac reparații de cum s-a sfârșit lupta și nu se abțin să comenteze pe subiect: Vecinul lacom merita sau nu să moară?

2) Noctis (Personalitatea mincinoasă)

Ajunși la bază, pilotul elicopterului și soldatul în duc pe Erendor într-o încăpere special construită pentru un dragon infernus, deoarece asta au primit ei în raport, după aceea și-au anunțat superiorii de reușită și de pierderi. Din moment ce Erendor își poate schimba atributul, erau cu toții conștienți că este doar o chestiune de timp până când va încerca să evadeze, și încă puțin după aceea până când va reuși, deci era necesar să se grăbească și să finalizeze experimentele înainte de prima tentativă de evadare. Directorul compartimentului de cercetare este un savant pe nume Diego, acesta este expert în toate formele de anatomie și genetică existente în acest moment și știe ce are de făcut. Doctorul ar vrea să afle mai multe despre schimbul de atribut, dar prioritatea lui este extragerea unei mostre de ADMD (acid dezoxiribometa-dragonic) pentru experimentele sale. Diego apare pe un monitor în cușca lui Erendor și începe un dialog cu acesta, un dialog al cărui unic scop este să-l țină ocupat câtă vreme dispozitivele de extracție a cuștii iau o mostră de material genetic și puțin ADMD, pe urmă planul este să-l rețină pentru a recolta cât mai mult.
Diego: Stai bine, băiete? Sau crezi că lipsește ceva?
Erendor: M-aș mulțumi cu o ușă deschisă, mersi frumos.
Diego: Sunt sigur de asta, tinere, dar momentan am nevoie de tine. Ia zi-mi și mie, cum se poate să-ți schimbi atributul, ce fel de proces declanșezi mai exact?
Erendor: Sunt sigur că este ceva complicat cu hormoni și enzime sau cine știe ce fel de elemente chimice, nu m-am gândit niciodată la asta.
Diego: Așadar nu ești unul prea luminat, dar și dacă ai fi, presupun că nu mi-ai spune.
Erendor: Ce înveți singur este mai valoros, dar lasă vrăjeala, știu ce vrei să faci și te avertizez de pe acum, este foarte periculos să te joci cu ADMD-ul.
Diego: Poate nu ești chiar atât de încuiat precum pari, dar dacă ai fi putut opri extracția ai fi făcut-o deja.
Diego a obținut o mostră de ADMD, și asta era tot ce-i trebuia lui, dar dacă tot este atât de valoroasă, niște fonduri în plus nu strică, doar că extracția a fost întreruptă de o transformare aproape bruscă a lui Erendor. A venit noaptea și odată cu ea prima ocazie a lui Erendor de a evada.
Erendor: Chiar crezi că niște bare metalice mă vor ține în cușcă? Răsuflarea mea de foc vaporizează un metru cub de wolfram în câteva secunde!
Diego: Încearcă doar, și vezi ce se întâmplă!
Transformarea lui Erendor în Noctis necesită doar căderea nopții, fiind una dintre cele mai ușoare forme posibile, dar nu este recomandată în preajma aliaților datorită dezinformării incontrolabile. Fiind personalitatea mincinoasă nu poate spune nimic altceva decât minciuni, chiar și dacă adevărul este evident, deci trebuie să știe când să tacă și când poate să deschidă gura, iar asta nu este întotdeauna simplu.
Noctis: Cred cu tărie că nu voi putea ieși de aici!
Și spunea asta în timp ce își lua forma semi-dragonică Drakeniană. Arăta aproape la fel ca Blitz, aceeași formă, fără aripi, solzi chitinoși negri, gheare ghimpi și coarne. Când dorește, Noctis poate să devină întuneric pur, așa reușește să treacă printre barele cuștii fără să declanșeze mecanismele de securitate. Diego este surprins de transformarea tânărului Drakenian, nu are prea multe opțiuni de a captura o entitate făcută din întuneric pur.
Diego: Un negaradion?! Sigilați toate orificiile acelei încăperi și porniți toate reflectoarele! Un negaradion își pierde puterea în lumină.
Noctis: Fii sigur de asta, doc.!
Soldații au făcut cum li s-a ordonat, au închis etanș toate orificiile încăperii și au pornit reflectoarele. Noctis a fost prins înăuntru și forma lui de întuneric s-a restrâns formând din nou forma solidă, moment în care soldații au intrat peste el la ordinul lui Diego și au încercat să-l pună înapoi în cușcă, dar au realizat că au fost duși de nas de un truc ieftin. Adevăratul Noctis a ieșit din cameră înainte ca Diego să dea ordinul de închidere, lăsând în urmă o clonă din întuneric solid. Dacă ar mai fi așteptat câteva secunde ar fi realizat că este un fals, dar era un fals atât de convingător încât nu-și permiteau să riște evadarea lui. În timp ce soldații și Diego sunt ocupați cu căutarea lui, Noctis își caută propria cale de evadare, dar dă peste niște cuști în care se aflau niște creaturi care cu greu puteau fi numite oameni. Diego sigur a făcut experimente pe ei, cine știe ce fel de experimente odioase, iar Noctis nu-și permitea să plece fără să-i elibereze. Acei oameni probabil erau primii subiecți ai experimentului care i-a transformat, erau imenși, arătau ca niște culturiști și purtau doar câte o pereche de pantaloni scurți. Era clar că au fost subiecții unui experiment genetic, dar care era scopul final al acestuia nu reprezenta în acel moment o prioritate, oricum acei oameni arătau ca și cum mai aveau puțin și mureau de foame. După ce i-a eliberat, soldații i-au găsit pe toți într-un loc, iar uriașii s-au năpustit asupra lor și i-au mâncat de vii, probabil canibalismul era un efect secundar al experimentului. După devorarea primului rând de soldați, ceilalți s-au retras îngroziți.
Soldații: Cineva a eliberat pseudo-căpcăunii, retragerea!
Diego: Cine credeți? Aveți echipament mai bun în laborator, luați-l pe acela și eliminați eșecurile acestea!
Noctis și-a continuat drumul fără ei, întrucât doar îi încurca mințind fără să vrea, și oricum păreau prea înfometați pentru a mai gândi limpede, putea doar să spere că vor supraviețui. Continuându-și drumul spre libertate, Noctis mai găsește câteva cuști în care sunt ținuți astfel de pseudo-căpcăuni, doar că acestea erau păzite de asistenții lui Diego, care îi studiau și luau notițe, așadar trebuia să abordeze altfel problema. Noctis a renunțat la forma semi-dragonică și a îmbrăcat un halat de laborator, după aceea, dându-se drept un nou angajat i-a păcălit pe ceilalți să-i elibereze.
Noctis: Salutare colegi de muncă! Eu sunt Seth, sunt nou pe aici și am nevoie de niște informații!
Asistent: Salut Seth, ți-ai găsit un moment tare inoportun să ajungi aici, avem un mic necaz cu niște experimente eșuate.
Noctis: Am observat, am ajuns la puțin timp înainte să înceapă nebunia asta, iar Dr. Diego vrea aceste specimene libere, asta voiam să aflu, cum să le deschid.
Alt asistent: Dr. Diego nu ți-a dat codurile?
Noctis: Crezi că a apucat?
Același asistent: Minți!
Noctis: Vrei să riști cu Dr. Diego, sau ți-e prea frică să-i eliberezi? E simplu: bateți codul și fugiți, sau spuneți-mi-le mie și o fac chiar eu.
Primul asistent: Crezi că avem nevoie de și mai multe experimente eșuate în libertate? Ce a zis Dr. Diego când te-a trimis aici?
Noctis: Ei, nu m-a trimis expre aici, se întâmplă că voi sunteți primii pe care i-am întâlnit. Dr. Diego este convins că experimentele eșuate se vor lupta între ele și se vor ucide reciproc.
După o explozie destul de puternică, asistenții au căzut în plasă și au eliberat prizonierii motivați de spaimă și de cuvintele lui Noctis, crezând că este cea mai bună variantă, dar acei asistenți au sfârșit devorați de pseudo-căpcăuni, nu au fost destul de rapizi să scape, iar Noctis a scăpat transformându-se-n întuneric și trecând prin toate orificiile pe care le găsea.

3) Dreydin (Personalitatea onestă)

După o noapte lungă de eliberare a prizonierilor a venit în sfârșit ziua, iar Erendor nu mai putea rămâne transformat în Noctis. Pentru forma lui, infernus, soldații erau deja pregătiți, așadar Erendor a ajuns din nou în cușcă, de data aceasta într-o cușcă special construită să reziste flăcărilor infernusului și formelor nu atât de solide ale lui, că doar nu aș putea spune că formele de lumină și întuneric sunt gazoase, sau așa sunt? De data aceasta cușca nu mai era una clasică, cu bare, ci era o sferă dintr-un material necunoscut, transparent, cu un diametru suficient de mare încât Erendor să poată să stea în picioare.
Diego: Drăguță faza cu negaradionul, băiete, dar acum sunt pregătit și pentru așa ceva, ba mai mult, acea cușcă este închisă etanș, chiar are o surpriză pentru tine în caz că poți lua și formă de poziradion.
Erendor: Te joci cu focul, doctore! Știm amândoi că această cușcă nu mă poate ține la nesfârșit, am puterea tuturor speciilor de dragoni de pe Drakenia, e doar o chestiune de timp până când voi evada.
Diego: Nu speram ca acea cușcă să te țină la nesfârșit, doar cât să mai extrag puțin ADMD din tine. Aparent corpul tău hibrid produce mult mai mult decât un sânge-pur și mult mai repede.
Momentul amiezii a sosit, iar Erendor îl poate elibera pe Dreydin, dragonul de lumină. Acesta arată la fel ca Noctis, doar că are solzii albi.
Diego: Așadar chiar poți fi un poziradion, nu contează, cușca te va ține înăuntru suficient timp ca eu să scap cu tot ADMD-ul adunat până acum. Nu-i prea mult, dar îmi va ajunge pentru noua mea formulă de Mutosteron.
Dreydin: Te voi căuta, doctore, și dacă nu-ți face felul vreo victimă de-a ta până atunci, vei afla cum se simte porcul pârjolit de Crăciun.
Diego: Mă îndoiesc profund de asta, băiete.
Sfera în care se află Dreydin devine brusc opacă pentru a nu-i permite acestuia să absoarbă mai multă lumină, dar tânărul Drakenian a adunat deja suficientă cât să suprasolicite sfera. Înăuntru acesta eliberează toată energia adunată sub forma unui laser intens. Dreydin scuipă laserul prin gură și îl lansează și din pumni în 3 direcții concomitent. Laserele ricoșează înăuntrul sferei și o suprasolicită până când aceasta se crapă, iar Dreydin o poate sfărâma cu o lovitură de pumn. După evadarea lui, Diego era de mult plecat, baza abandonată și programată să se autodistrugă cu tot ce era înăuntru, inclusiv soldații care nu au apucat să iasă la timp. Bineînțeles că Dreydin nu putea să plece fără să-i salveze, așadar și-a folosit puterile de lumină pentru a-i elibera. Cu viteza luminii nu a fost prea greu, dar laserele au detonat mai repede explozibilii. Norocul a făcut ca nimeni să nu fie înăuntru în momentul exploziei.
După ce i-a salvat pe toți, Dreydin s-a întors la casa Emirei, unde erau toți fericiți în jurul mesei și îl așteptau pe Erendor. Dreydin a ajuns repede acasă, folosind zborul la viteza luminii, și l-a lăsat pe Erendor să-și ia la revedere de la toți.
Erendor: Mă bucur să vă văd iar împreună, încercați să rămâneți așa!
Emira: Chiar trebuie să pleci, dragul meu? Practic, în ani de dragon încă ești doar un pui.
Erendor: Știu, mamă, dar plecarea mea nu reprezintă doar maturizarea, pe care apropo, eu o gândesc în termeni umani pentru că doar pe aceștia îi cunosc, ci si faptul că Arus are dreptate, știu foarte puține despre mine, trebuie să aflu tot ce mai pot afla, iar asta nu o pot face aici. Stai liniștită, îți promit că mă voi întoarce într-o zi.
Emira: Doar ca să pleci din nou?
Erendor: Știu că doare, dar este necesar. Rămas bun tuturor, ne vedem la următoarea mea vizită.
După ce și-a luat rămas bun de la toți, Erendor a trecut prin portal și s-a îndreptat spre cel mai apropiat cimitir de pe Drakenia, Avea să-l aștepte o surpriză acolo. Noua lui misiune tocmai a început.


Va urma