agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2015 .



Oameni, locuri și vremuri 29
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2020-09-05  |     | 



A cam trecut vreme de atunci. Multă!
Se spune, pe bună dreptate, că anii tinereții sunt cei mai frumoși.
Unii, e drept tot mai puțini, sunt nevoiți să asocieze frumusețea anilor din tinerețe cu problemele grave ale țării: seceta anilor ‘46-’47, colectivizarea, teama că părinții vor fi “ridicați într-o noapte”. Mai asociază frumusețea acelor ani cu teama de a nu pierde micile pătrățele de hârtie, ce formau cartela, pe care trebuiau să le dea, împreună cu banii, vânzătoarei. Numai așa puteau primi pâinea cea de toate zilele. Erau acele pătrățele de diferite culori. În funcție de culoare era și gramajul pâinii. Cele mai multe grame erau primite de muncitori, urmau apoi gospodinele, copiii, micii burghezi. Fiecare cu gramajul său. Și tot pe cartelă, de data asta i se zicea “ pe puncte”, erau cumpărate hainele, acele lodene care erau purtate până când geanta de elev, dusă sub braț, le rupeau în acel loc. Geanta devenea apoi o mască ce ascundea peticul pus peste ruptură. Nu toți aveau lodene de sărbătoare așa că purtau geanta și duminica.
În anii aceia, de demult, putea fi văzut pe străzile Sibiului un tânăr brunet, destul de înalt, întotdeauna cu un carnețel în mână. Era foarte atent la ceea ce se întâmplă în jurul său.
Eram cam de aceeași vârstă și ne-am întâlnit în fața unui afiș care anunța deschiderea unui curs de învățarea limbii Esperanto (în paranteză, Latina democrației). La data și ora anunțată pe afiș ne-am reîntâlnit la clubul Uzinelor Independența. În afară de noi mai erau în sală câteva doamne în vârstă și, pe alt rând, câțiva domni ce-și sprijineau bastoanele pe scaunele goale din fața lor. La o măsuță, s-a așezat un bătrânel care, fără nicio introducere, a intrat direct în subiect. Zicea despre un medic din Polonia, Zamenhof, care, spre sfârșitul secolului trecut, a reușit să încropească o limbă artificială, ușor de învățat, în care să fie traduse marile opere literare și științifice care, astfel, să poată fi însușite și de cei mulți, adică de clasa muncitoare, care din cauza exploatării omului de către om n-au putut avea acces la limbile de largă circulație internațională. Mai spunea domnul acela că însuși marele Lenin, conducătorul proletariatului de pretutindeni, a fost interesat de această limbă numind-o Latina democrației. Ne-a impresionat, pe amândoi, câteva traduceri din Eminescu în această limbă Sunau frumos, mai ales dacă le știai în original. Mi neniam kredis, ke mortis lernos ( nu credeam să învăț a muri vreodată). Am avut ce vorbi după ce am ieșit de la această primă lecție Conferință despre limba Esperanto.
Din vorbă în vorbă am aflat că sub semnătura lui apăreau în Flacăra Sibiului și în Sportul acele cronici sportive citite și apoi comentate de microbiști. Ai văzut că am dreptate? Și Mustață scrie la ziar.
Era destul de greu pe vremurile acelea de încropit o Cronică sportivă.
- N-ai vrea să mă ajuți cu ceva? Mi-a zis odată. Haide cu mine la meciul de fotbal Șoimii Sibiu cu Corvinul Hunedoara. Este foarte important, de el depinde cine va duce lanterna roșie în grupa a doua.
-Vin!
- Dar să ai și un ceas cu tine, să notezi minutele în care vor avea loc loviturile de pedeapsă,
sau ce se va întâmpla mai deosebit.
- Vin cu deșteptătorul. Merge țais. Îl voi porni la începutul reprizelor.
La terminarea meciului și-a scos carnețelul și a început să scrie ceva, aruncându-și din când în când ochii și pe însemnările mele.
- Peste o oră trebuie să fiu la telefoane. Vii cu mie?
-Da!
Aproape a trecut ora când am au ajuns pe holul Telefoanelor. Vocea metalică a telefonistei se auzi în difuzor. Pentru convorbirea cu Radio-București la cabina trei, vă rog. Mustață, de acuma îi spuneam Tică, intră în cabină, dar, după câteva clipe, vocea lui se auzi într-un difuzor care transmitea programul Radio.
Toți cei de pe hol ascultau cu interes ce se spunea la difuzor. Constantin Mustață transmitea, cu lux de amănunte, desfășurarea celui mai important meci de fotbal, din grupa a doua a Diviziei B.
Nu numai pe stadionul de Sub Arini era prezent Tică notând în carnetul lui cu spirală, ci și pe Terenul Luceafărul de lângă Școala Medie 3, ori pe cel mai mititel, de lângă Telefoane, când aveau loc meciuri de baschet ori voleibal. Apoi apăreau în ziarul local, câteodată și în Sportul Popular, scurte informații despre evenimentele sportive.
- Ai vreun venit din aceste activități?
- Sigur că da, de unde crezi că am plătit berea și micii săptămâna trecută? Salariul, după ce plătesc cantina și chiria, îl pun pe tot la CEC. Am planuri mari pentru viitor, și fără bani nu se pot îndeplini. I-a aflat și planurile. Va termina la seral, sau mai bine la fără frecvență, liceul, pe care a trebuit să-l întrerupă după moartea tatălui, și apoi, mai știi, poate va merge la facultate. Cel mai bine dacă va fi trimis de întreprindere, că se asigur[ cămin și cantină gratuit
-Ce întreprindere, unde lucrezi?
- Sunt magaziner la Flamura Roșie și președinte de sindicat la Secția a doua. Uite, dacă vrei, hai duminică cu noi în excursie la Poiana narciselor. Te duc fără niciun ban. Am în autobuz două locuri gratis, unul pentru mine, ca organizator, și unul pentru ghid. Tu vei fi ghidul, sau cu alte cuvinte, îi vei ocupa locul din autobuz. M-am dus și a fost o zi de neuitat datorită lui. Știa să organizeze jocuri, știa glume, reușea cu ușurință să-i mobilizeze pe excursioniști. Cu toate că majoritatea excursioniștilor erau cam de vârsta lui se vedea că îl respectă.
Timpul, mai ales la tinerețe, zboară deosebit de repede. Și iată-ne pe amândoi departe de orașul unde ne-am cunoscut. A trebuit să plecăm în armată. Am aflat, din câteva scrisori, că este în București, unde-și slujește patria, în redacția ziarului ostășesc Viața militară. Și eu i-am scris câteva scrisori descriindu-i, cât puteam de plastic, lacul Siutghiol, valurile mării și mai apoi aspecte din Delta Dunării, locuri prin care soarta m-a purtat și pe mine tot pentru a-mi sluji patria.
Iar au trecut anii, și, nu câțiva, ci decenii. Cam în locul unde fusese amplasat, cu mulți ani în urmă anunțul despre cursul de Limbă Esperanto am citit altul, scris de mână, care anunța că la data și ora cutare va avea loc lansarea cărții Student la Cluj de Constantin Mustață.
El să fie? Mi am zis.
Și m-am dus. Am ajuns mai devreme și l-am așteptat în Cabinetul Andrei Oțetea unde mi s-a spus că va avea loc prezentarea cărții.
- Mă mai cunoști, Tică?
- Cum să nu!
Și a dat să treacă mai departe. Probabil mă confundase cu cine știe cine.
Am insistat. Sunt,... și mi-am spus numele. Câteva clipe părea că gândul îi plecase undeva departe. Apoi urmă un zâmbet, pe fața-i mult schimbată, exact ca acel pe care mi-l aminteam. N-am stat mult de vorbă atunci. Dar au urmat convorbiri telefonice. Câteodată vorbeam mai mult de o oră. Îmi spunea planurile lui de viitor, și avea multe. Mi-a trimis mai multe cărți cu autograf. Atunci când împlinise 70 de ani avea 70 de cărți scrise cele mai multe din istoria Transilvaniei. Pot să spun, cu mâna pe inimă că, deși am predat mulți ani istoria, am învățat multe și din cărțile lui.
Unele le-am prezentat pe site-ul Agonia ro.
Iată ce spunea Constantin Mustață, membru al Uniunii ziariștilor profesioniști și al Uniunii scriitorilor români, în prefața cărții sale România trădată: „De un sfert de veac dăinuie în sufletul meu proiectul acestei cărți. Ea a pornit de la drumurile de reporter prin Ardealul meu, din care păstrez propria-mi fonotecă, mai mult de 3000 de ore de înregistrări magnetice, audio și video. Am întâlnit eroi care au făcut Marea Unire, fii și nepoți ai martirilor care și-au sacrificat viața pentru salvarea Ardealului. Fără să uit norocul de a avea șansa neuitatelor întâlniri cu academicienii David Prodan, Ștefan Pascu, Virgil Vătășianu, Camil Mureșanu, Dumitru Protase, Nicolae Edroiu, Ioan Aurel Pop, sau cu eminenții istorici Gelu Neamțu, Gh.I. Bodea, Ioan Chindriș, Vasile Tutula. M-au marcat întâlnirile cu marii bărbați cum au fost Raoul Șorban sau Francisc Păcurariu ...”

I-am trimis și eu cartea mea „Spre Necunoscut” care apăruse în 2012. Mi-a spus, la telefon, că i-a plăcut și că-i va face o prezentare într-o revistă literară din Cluj. Dar vocea mi s-a părut schimbată, era, parcă, obosită. Apoi convorbirile telefonice au fost tot mai rare. De obicei el mă suna. Ultima dată telefonul lui m-a apelat în 21 aprilie 2013. Dar nu mi-a vorbit el ci, Gloria (Pușa), soția lui. Cu durere în glas, m-a anunțat că prietenul meu se stinsese, cu o zi înainte, pe un pat de spital.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!