Am “gând”… Am “gânduri”, și asta nu este bine. Mă aflu printre oameni și nu e bine să gândești. Au învățat ce se întâmplă dacă toți gândesc, dacă toți au vise… totul devine un haos. Acum au revenit asupra ideii că toată lumea trebuie să gândească. Trebuie să fii o marionetă acum, să fii o baterie care să furnizeze energie pentru “Matrix”... ce idee grozavă! Dar oare suntem în acea lume? Suntem oare închiși fără ieșire?
Gândesc… Și gândul se întreabă într-o depresivă recirculare a lui: De ce? Care mai este rostul? Toți aterizăm în moarte! Noi, dacă devenim mai puțin gânditori, mai avem o șansă… Deci, să ne gândim mai puțin la destinația finală, să mai uităm de ea! Cu cât gândim mai puțin, cu atât suntem mai fericiți, cu atât mai mult ne trăim viața. Dar eu nu am șansa asta, se pare. Eu gândesc mult și degeaba, poate...
Trăiesc cu ideea continuă că acest corp este un vas, o ambarcațiune care ne poartă prin această lume în care trăim. Ne naștem cu acest vas, unii cu el defect, alții cu el perfect. Unii reușesc să-l întrețină și să îl înfrumusețeze, să îl facă mai rapid și mai frumos. Alții reușesc să-l strice. Cei mai mulți nu știu ce e cu el, cu acest vas pe care îl comandă. Îi încearcă limitele, încearcă să simtă cât mai mult, prin intermediul lui, valurile mărilor și oceanelor, să vadă până unde îi va duce. Alții nu dau doi bani pe vasul în care sunt și pe care îl comandă, dar realizează prea târziu cât de folositor este și câte lucruri frumoase au pierdut din această experiență numită viață.
Și Eu? Eu gândesc. Gândesc ce va fi în secunda de după secundă, care va urma secundei de după secundă… și așa trec secundele. Și mă gândesc când privesc ochii frumoși ai altui vas de genul feminin, de ce oare merge acest vas pe lângă mine. Nu vede defectele mele? Nu vede că acest căpitan de vas nu are toate țiglele pe casă, și, că gândește în loc să trăiască? Sunt vase care se plimbă pe lângă vasul meu, și nu înțeleg de ce eu? Eu știu că gândesc… și nu e bine să gândești. E bine să ai grijă de vasul tău, e bine să arăți superb decorat cu acest vas pe care îl porți. Și totuși, vasul de lângă mine plutește și se leagă de mine, se prinde și se agață de vasul meu. Și vasul meu e ruginit, pe alocuri, cu urme de furtuni pe sub punte, cu urme de furtuni pe partea cealaltă a lui, și… eu gândesc: de ce oare acest vas de lângă mine mă urmează?
Îmi văd de drum prin furtună. Nu știu de ce, dar devin din ce în ce mai obișnuit cu acest frumos și maiestuos vas care mă urmează, care are grijă de vopseaua mea jupuită și o face mai frumoasă și mai lucioasă și nu mă părăsește deloc. Căpitanul vasului, deși a ignorat la început prezența celuilalt vas, acum nu mai este atât de indiferent, acum este conștient tot timpul că lângă el este un alt vas, acum încearcă să ajute acel vas pe timp de furtună, acum se bucură de soare și de cerul albastru împreună cu vasul de lângă, amândoi, împreună.
Și Eu? Eu gândesc.
Furtunile vin și trec, vasul meu, alături de celălalt vas, nebun că mă urmează, sau care mă urmează nebunește, trecem prin ele fără nici un pic de probleme… acum suntem două vase, două vase care pot cucerii oceanele și lumea…
Dar Eu? Eu gândesc. Și mă întreb cu voce tare, punând căpitanul meu să strige spre vasul celălalt:
- Hei! De ce eu? De ce mă urmărești pe mine dintre atâtea vase frumoase în acest ocean? De ce eu?
Și vasul celălalt, plutind frumos, dă un răspuns:
- Pentru că Gândești!