agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 662 .



Într-o vară, un tren
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Benedictus ]

2021-06-10  |     | 



E comunism ”biruitor la orașe și sate”, noi suntem adolescenți, băieți modești de la țară, dar sănătoși, viguroși și plini de viață. Viața ni se pare frumoasă și plină de promisiuni de viitor. Am terminat a 11-a de liceu, e vară, suntem în vacanța cea mare, chiar dacă pentru noi ”vacanță” ca atare nu mai există de vreo câțiva ani, de când am devenit băieți mari și apți de muncă. Din familii mai modeste fiind, lucrăm în fiecare vară pe șantiere să mai facem un ban pe lângă bugetul redus de familie, să avem bani de uniformă și rechizite pentru când va începe școala în septembrie.
Vara aceasta parcă are un farmec deosebit, vremea e de-a dreptul tropicală, natura de o frumusețe neasemuită, dar pentru noi e doar un decor dureros și arzător, lucrăm ca zilieri în echipa de întreținere a căii ferate alături de ”bătrânii” echipei, tragem din greu la șaibe și șuruburi, la șine și traverse, plini de smoală și rugină, arși de soarele necruțător. Ne deplasăm cu ”monoraiul”, vagonetul nostru cu două roți pe o singură șină, plin cu scule, de-a lungul sectorului nostru de cale ferată, schimbăm șine uzate și traverse crăpate, strângem șuruburile până sunt gata să crape, ca nu cumva să se deplaseze șinele și, doamne ferește, ”să sară trenul de pe linie”.
- Strângeți, băieți, strângeți bine, până iese zeamă din ele, mama lor de șuruburi! ne strigă șeful de echipă, plin de zel, mereu exigent și temător ”să nu care cumva să sară trenul de pe linie și să înfundăm pușcăria”.
Noi strângem, cuplați doi câte doi la cheia ”de gheuri”, cu priză încrucișată, până scârțâie șuruburile gata să plesnească și până ne simțim umerii dislocați și încheieturile palmelor dureroase, iar transpirația curge pe noi șiroaie, ca sub duș. Pielea ne ustură îngrozitor de la soarele arzător și de la smoala de pe traverse.
Acum, după aproape o lună, sunt mai obișnuit cu munca grea de la calea ferată, dar mi-amintesc de primele săptămâni când, cu febră musculară și durere la încheieturi, aveam un somn agitat și coșmaruri în care vedeam numai căi ferate, trenuri, chei „de buloane” și chei „de tirfoane”. Și ”monoraiul” cu scule pe care șeful mi-l dădea mie să-l conduc, în echilibru pe-o singură șină și-mi striga mereu din spate:
- Ține-l drept, nu-l înclina, uită-te numai în față, să nu-l răsturnăm, cu scule cu tot!
Trec trenuri mereu, dinspre o parte de lume spre altă parte de lume, ni se par vise pe șine, lume frumoasă la geamuri, lăsând în urmă parfumuri amestecate și exotice iar noi ne imaginăm viața frumoasă a pasagerilor, la munte și la mare. Mai ales la mare, la cât suntem noi de visători și dornici să vedem tineri ca și noi, liberi și veseli, fete cu trupuri minunate și frumos bronzate.

- Azi lucrăm în gară! ne anunță șeful la apelul de dimineață. Avem de schimbat două șine și vreo douăzeci de traverse coapte. După ce trece acceleratul de Mangalia, avem închidere de linie! Până atunci ne odihnim în gară, dar după plecarea trenului vreau să sbârnâiți la muncă, nu vreau să ne facem de minune și să nu terminăm cumva treaba în două ore cât avem aprobată închiderea!
Suntem un pic stresați pentru că închiderea de linie înseamnă să ”sbârnâim” la muncă, vorba șefului, dar pe de altă parte suntem încântați că vom vedea acceleratul de Mangalia de aproape, staționat în gară, vom vedea aievea călătorii frumoși și curat îmbrăcați, mergând spre mare, fetele mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, aranjate, dichisite, curate, nu ca noi, pălmașii, murdari din cap până în picioare, mânjiți de smoală și rugină de pe fiare.
Încărcăm monoraiul cu scule de la magazia echipei, eu preiau conducerea lui, cu grijă să nu-l răstorn și ajungem în gară unde descărcăm echipamentul și ne așezăm pe băncile înșirate de-a lungul peronului în așteptarea acceleratului de Mangalia. Pe celelalte bănci, ori în picioare, lume elegantă cu mulțime de bagaje pregătite pentru sejurul la mare. O fată blondă, suplă ca un manechin, doar în șort roșu și tricou alb, mulat pe pieptul frumos dezvoltat, se chinuie să-și aducă la peron bagajele multe și grele, trăgând de ele, când de unul, când de altul. Cavaler cum sunt, sar de pe bancă și îi cer permisiunea s-o ajut la căratul bagajelor. E numai zâmbet și bucuroasă îmi mulțumește anticipat, eu, gol până la brâu și numai mușchi, salt bagajele ca pe niște jucării și le așez în ordine pe peron în așteptarea trenului.
Se așază alături de mine pe bancă, eu sunt îngrozit la gândul că sunt murdar ca un salahor, iar ea atât de strălucitor de curată. Facem cunoștință ca doi tineri civilizați, eu mă uit cu groază la mâna mea de bărbat puternic, frumoasă, dar murdară și bătătorită de muncă, ce ține mâna ei fină, de culoarea fildeșului. Se uită admirativ la mine, mă întreabă ce fac prin gară, dezbrăcat și murdar cum sunt, fâstâcit îi spun adevărul, sunt muncitor la calea ferată, dar unul de ocazie, ”de vară”, am terminat a 11-a și am de gând ca la anul să dau la facultate, studiez tot timpul, am cărți de literatură și filosofie mereu în geanta mea de lucru, cu mândrie scot din geanta cam murdară Adolescentul lui Dostoievski și Critica rațiunii Pure a lui Kant. Culmea e că și ea a terminat „a 11-a”. Și ea tocmai citește Dostoievski, mi-arată Crimă și pedeapsă în două volume în poșeta de pe umărul ei și ne amuzăm de aceste coincidențe.
Eu nu pot să-mi revin pe deplin din emoția apropierii de această făptură, o asemăn cu o poză din camera mea, Brigitte Bardot, tânără, blondă, angelică. Îi spun de asemănare, râde cu ochii strălucind în soare, cu dantura perfectă și buzele roșii ca fragile bine coapte. Tam-nesam îmi face și ea complimente care mă dau de tot peste cap, îmi spune că semăn cu actorul american Robert Redford și că aș putea să dau admitere la actorie, eu îi spun același lucru și îi propun, mai în glumă, mai în serios, ca, la anul, să dăm amândoi la IATC și să jucăm apoi în filme memorabile, vom fi, cu siguranță, un cuplu de mare succes.
Sporovăind de una de alta, timpul trece și megafonul gării anunță sosirea trenului accelerat Sighetu Marmației - Mangalia care va staționa cinci minute. Trenul intră în gară, lumea se agită, eu sar sprinten și o ajut să urce în tren, în îngrămădeala mare care s-a produs ea cu siguranță nu s-ar fi descurcat, îmi mulțumește tot timpul, găsim numărul locului de pe bilet și-i salt bagajele în plasa de sus, apoi îi urez vacanță plăcută, distracție frumoasă la mare unde o așteaptă gașca de prieteni și vreau să mă retrag, cu inima bătând să-mi spargă pieptul, sfâșiată de emoția despărțirii, de parcă ne-am cunoaște și am fi prieteni de-o viață. Ea îmi apucă mâna și se lipește de pieptul meu gol și transpirat, am o senzație de jenă, dar și o bucurie imensă ce-mi străbate pieptul, se întinde spre mine, îi văd ochii mari și albaștri de-aproape, îi simt buclele părului blond bătându-mi obrajii și mă sărută ștrengărește, pe fugă, eu sunt gata să leșin, se rotește vagonul cu mine, aud ca prin vis megafonul gării anunțând plecarea trenului, îi las mâna, îi zâmbesc, atât cât mai pot, ea-mi zâmbește la rândul ei, mă grăbesc să cobor, trenul deja se pune în mișcare, sar din mers, mă uit de-a lungul vagonului, o mai văd pentru ultima oară la geam făcându-mi semn cu mâna, eu îi răspund moale și rămân încremenit pe peron, în glumele și râsetele colegilor de echipă.
- Ai fi plecat cu ea, așa-i? zice șeful de echipă, făcându-mi cu ochiul.
Eu îi răspund doar în gând: „Da! Aș fi plecat cu ea până la capătul pământului!”
- Gata! La muncă! tună șeful nostru de echipă ca un adevărat comandant ce este. Ni s-a dat semnalul de închidere! Mâinile pe chei și desfaceți iute șinele!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!