Partea I




Întoarcerea lui Mamasboi Yomisdanus







1.

Neînfricatul ursuz tomnatic


Mottocultura

"Adevărul există! E o minciună utilă."

Apoftegmă lansată de Poftel Microbius către Gornel Sfiorosu, într-un dialog ocult, la o țuică

"Din eșec în eșec, pe culmile dezolării!"

Graffiti mizerabilist (ironic?) din Foburg

"-Să trecem la fapte!

-Ce vrei să spui?

-Zic...să purtăm o discuție serioasă!"

Dialog simplu între oameni de acțiune

"Tocmai am terminat de vi-dan-jat un bazin uriaș de pipikaka. La sfârșit, când am dat de kakapipi, furtunul a avut o tresărire nervoasă. Picături din depuneri mi-au ajuns pe retină, pardon, cornee. Am fost imediat traversat de un fior. S-ar fi spus că stropi kakapipi mi-au ajuns la suflet.

Dar nu sunt ochii, conform tradiției orale, chiar beculețele sufletului? Ochii pot fi caracterizați drept bulbii sentimentului, bulboanele emoției, ampulele vrăjite care semnalizează cine suntem, de fapt și la urma urmei. Clink-clink.

Arată starea bateriei, mai luminați, mai stinși.

Dar asta nu e tot! S-a întâmplat ceea ce aș numi chiar o revelație pentru mine, un om deosebit de sărac, care nu are bani de oculist. Privirea mi s-a limpezit! Da-da! Deodată, ca prin minune, am început să văd clar detalii uimitoare ale vieții, care îmi scăpaseră până atunci.

Concluzia s-a impus de la sine: pelicula fină de sediment avea exact dioptriile potrivite ochiului meu defect! Aproximativ un miracol. Dobândisem, în urma unui fapt neprevăzut, o claritate a vederii neegalată.

Același fenomen medical a avut loc ulterior, când o cioară dintr-un nuc a lansat un găinaț mare și alb, proiectil moale, care s-a strivit de o ramură chiar deasupra capului meu, eu care priveam în sus să văd cine croncăne:  stropii m-au făcut să clipesc un mic moment, apoi am văzut limpede."

Fenomen inexplicabil descris de un lucrător al salubrității; întâmplător, chiar eroul nostru, la începutul carierei

 

"-Ca să descriu viața mea, am inventat un cuvânt pretențios, zise Gornel.

-Care?

-Raiad. Viața mea e un raiad.

-Adică, se miră Margarin.

-Păi...majoritatea timpului e bine, chiar grozav-la masă, de exemplu, sau la televizor-apoi vin scurte întreruperi nervoase, când pare insuportabil. Știi, momentele alea de harță. Rai+Iad=Raiad.

-Hm. Atuncea, io am alt cuvânt, zise Margarin.

-Care?

-Iadrai! Io, de exemplu, sunt deprimat. Totul mă nemulțumește profund, vreau, nu vreau. Asta e natura mea. N-am ales io! Apoi, slăvit fie Emkasi! Mici clipe de răgaz lăuntric vin când și când...Deci, Iad+Rai=Iadrai.

-Ha-ha!

-Ha-ha-ha!"

Domnii vecini Gornel Sfiorosu și Margarin Marmeladoff  se pierd în detalii slab filozofice

 

"Înfricoșat

-compoziție-

 

Bufnituri, departe,

În irealitate.

 

Ferestre trântite de vânt,

Nu ale casei, ale minții.

(Cea din vis, delirantă.)

 

Cadența nopții.

 

Ireal,

Fără întoarcere.

Uși trântite de vânt,

Nu ale casei, ale minții-

Cea din vis.

 

Detunături, hăt departe.

 

Cineva cade

Fără a pluti.

Cineva e închis.

 

Tresare,

Revine-

 

Înfricoșat.

Se teme tare

Că de adoarme

Îl regăsește-

Spaima din vis..."

Compoziție a lui Bandan, notată pe o bancnotă literară; valoarea bancnotei fluctuează după cititor/negustor; se codește s-o introducă în circulație, deocamdată

 "Unde-s doi, puterea crește și conflictele apar."

Graffiti din Foburg

 "Viitorul sună bine: crk-crk. Krîk!"

Graffiti

 "-Cum te caracterizezi în trei cuvinte? ceru ea.

-Om de tracțiune, zise Bandan.

-Tracțiune? Credeam că acțiune este corect. Om de acțiune.

-Știu! Am adaptat formula caracterului meu. Inițiativa îmi lipsește, deci ar fi incorect să zic că sunt om de acțiune. Dar, mărturisesc, odată în ham, devin om de tracțiune, nu mă las! Deci, iată!

-O! Înțeleg, zise ea, cu fața chinuită: încerca s-o modeleze într-o grimasă cât mai sceptică, pricepu el."

Bandan la interviul pentru jobul de manipulator; are în față redutabila funcționară Kangelika Diafanka

(text)

 Mottojurnal

"Simt un imbold-posibil-creator, calculă Bandan."

Inspirația îi dă târcoale lui Bandan

"-Lucrurile stau în felul următor: prost! explică Aiq Motorul.

-Dar ne-au rămas opțiuni! strigă Mamasboi.

-Opțiunile sunt: crk-crk. Crk. Zero!"

Dialog între Aiq Motorul și Mamasboi

"-E un avantaj comercial major pentru o carte să fie și comestibilă! Prăjiturile au foi, plăcintele au foi, torturile au foi, cărțile au foi! E loc destul pentru inovație, nu-i așa? Să ne jucăm un pic, să coacem, să tipărim. Ce tip de dulciuri preferați? întrebă femeia.

-Eu? Baclavale, zise Bandan.

-Absolut perfect! Textul va fi imprimat în aluat. Vom folosi nucă pentru diacritice și punctuație. Cerneala vegetală bio, insipidă, care nu disturbă aromele, e fosforescentă! Veți putea citi și noaptea!

-Totul bine îmbibat în miere?

-Totul bine îmbibat în miere!

-Distribuiți în librării fizice?

-Nu, din păcate, doar în cofetării!

-Hm. Dar cum citesc, mai exact?

-Dați paginile cu furculița. Imediat ce terminați foaia, o și puteți devora!

-Nu, eu prefer, la baclavale, să mușc din tot capitolul!

-Ha-ha! Ce nostim sunteți! mai zise ea."

Bandan discută cu managera editurii ACP (Alimentara Cofetărie Patiserie)

"Nu-i bai, nu-i bucluc, e balamuc!"

Zicală din arhipelag

"Aud zgomot în pod, îmi zic-din două, una-șoareci sau fantome! Iau lanterna, urc, dau peste trei strecurici. Nu mai puțin de trei strecurici! "

Poveste din vecini; minciunile sunt sarea și piperul vieții (bucolice, cel puțin), crede Mamasboi

"Pe lângă UFO-Umbre Fâlfâitoare Obscure, în fauna ezoterică a insulei Berbecula mai găsim: Obiecte Rostogolitoare Neidentificate-ORN (Purcoiul Dogmatic, de exemplu), Obiecte Târâtoare Neidentificate-OTN, Entități Ectoplasmatice Disruptive-EED, Obiecte Subterane Misterioase-OSM..."

Fragment din Bestiariul Mistic al noii faune; manual ezoteric de inițiere al sectei adoratorilor Astrofitei (al cărei nume rămâne de aflat)


Mă aflu într-un buzunar al pustiului, calculă Mamasboi.

Mi-a rămas doar capul cu ce are în el. Restul s-a subțiat dramatic.

Zilele sunt mute și urâte. Nu le deosebești, mamă să le fii. Ieri e azi și e mâine, poimâine e alaltăieri.

Aceeași dezolare chioară, eternă.

Am hotărât să fac un efort dramatic de etichetare. Un text mic, microtext, care să le deosebească, zilele, între ele. Tot am idei care zac dezumflate prin emisferele virane.

Marți, 25.07.927 d.ex.II (anul 927 după extincția II).

Microtextul zilei e o întrebare: Cum să trec rapid la cârma vieții mele? Iată, deci, personalitatea acestui marți, alfel șters, livid, rutinier. Eticheta pe care o va purta în raft, și care o va populariza ca pe un produs deosebit. Sloganul sub care va intra în memorie altfel spălăcita zi de marți, 25.07, anul 927 după extincția II (suntem urmașii unui trib norocos care a supraviețuit sub o stâncă din deșertul amazonian-caz că vă întrebați).

Am și un răspuns, desigur, care întregește profilul acestui marți norocos. Marțiul întrebării fundamentale.

Acesta este: primul pas, doar atât mi-a mai rămas! Primul pas e să fug urgent de aici! Din colonia Curca Friptă, insula Berbecula, arhipelagul Piscurilor. Planeta Tenebrosa, sistemul Lallibela, caz că vă întrebați. Mă rog, îmi place să-mi imaginez că voi avea cititori, într-un viitor întunecat pentru mine, luminos pentru ei, desigur.

Un viitor îndepărtat.

So Mamasboi era captiv în propria fugă de idei. Detesta stilul minții sale, care țăcănea propoziții scurte, telegrafia proză în circuit închis. Prefera frazele cât mai lungi și sinuoase atunci când se apleca asupra craftului.

Muncitor cu pană. Meseria de vis, în singurătate.


Mottojurnal

"Forma bate masiv fondul."

Zicală de snobi

"- Un pahar de mutagen, vă rog! zise Mamasboi, bărbătește.

În sfârșit, iau taurul de coadă, calculă el, rup capra în două cu aceeași ocazie, cum se zice, capra vecinului, aderez la social, deocamdată pe dinafară.

El așa pățea, vedea evenimentul-oricare ar fi fost acesta-de tare departe, chiar în mijlocul lui de se afla, apoi, dacă se apropia ca să intre, întotdeauna găsea un perete care-l separa de nucleul animat, prin care era chemat să treacă, iar la urmă, când ajungea în miezul însuflețit, episodul era stins.

M-am născut să fiu observator și să trec prin pereți, calcula el în asemenea împrejurări. Străin de forfotă și mișunare, neexcitat social.

O mulțime de ochi se puseseră deja pe el. Consumatorii, membrii sectei. Ah, mă evidențiez, ipotetic. Pot să știu ce cred înrădăcinații astrofitei despre mine? Sau ceilalți fanatici, în general, ce idei clocesc. Nu. Dar va urma inițierea, presupun, îmi vor da un rol mic, apoi unul mai mare, apoi etcetera. Tre' numai să mă arăt dornic, să le beau elixirul și să înceapă transformarea. Sunt curios dacă-mi vor crește rădăcini, cât de rapid.

Acestea și alte gânduri îi alergau prin cap, când barmanul îi puse-n față o ceșcuță în care sfârâia licoarea mutagenă, galben aprins. Luă o înghițitură. Ce arzătoare băutură, socoti. Îi nimicea mucoasele, îi spulbera stomacul.

Se simțea împlinit, în ciuda golului."

Fragment care arată o posibilă evoluție a personajului: aderarea la Taverna Galbenă, secta adoratorilor Astrofitei

"Înmulțirea curcanilor mă preocupă. Îi cresc pentru pene de scris. Nu-i mănânc, sunt prietenii mei. E drept, le mai smulg câte o pană din coadă, dar rar și prin rotație. Se refac ușor, complet. De ce nu gâște? Pentru că-s eluzive (da, știu, bingo 100 de puncte-cuvânt nou) și impulsive. Iar curcile sunt circumspecte, ba chiar timorate. Curcanii sunt alegerea perfectă. Uneori, se răzvrătesc. Aș vrea să știu de ce. Își deschid marile aripi curcănești și se cocoață. Sar gardul și fug. Sunt grei, musculoși, nu ajung foarte departe pentru că obosesc. Scot porcii de urmă-am doi-și îi caut. Nici pe ei nu îi mănânc, sunt amicali, albi și au nasul util.

Cușca mare de trestie împletită o pun în roabă. Cu ea îi car pe evadați. Ogarii mei grohăitori sunt independenți, au inițiativă. Știu exact ce au de făcut și respectă procedura. Îi recapturăm imediat.

Riscul să rămân fără pene de scris este minim."

Jurnalul lui Mamasboi

"Eu sunt un om sensibil. Nimeni nu mă poate obliga să îndur toate astea!"

Revolta unui cetățean sensibil

"Prezentul are culoarea tulbure a celor mai temute vremuri din memorie. Colonia s-a umplut de instalații criptice. Happeninguri barbare, oculte, seamănă groaza în inimile celor pașnici. Unde vom ajunge?"

Cineva trage un semnal de alarmă în privința inevitabilului; fanaticii-cei excitați social în cel mai înalt grad, "învârtiții", "descurcăreții" și "unșii cu toate alifiile"-speculează dezastrul adus de invazia Astrofitei; secta lor mascată în partid contaminează mințile coloniștilor cu morbul delirului sadic, esența spiritului corupt și infam care le este emblemă

Iți (băgă) capul prin poartă, în șosea. Umerii îi păstră înăuntru. Privi spre nord: Purcoiul Dogmatic bloca drumul. Încercă să și-l descrie, pentru sine, personal, dar nu găsi cuvintele. E o enormitate, calculă.

Muntele gunoaielor lovit de animism. Frankensteinul deșeurilor, golemul pungilor, yetiul paharelor de plastic. Neverosimilul în carne și oase, bizarul în patrulare.

Un bulgăre titanic compus din debriuri. Mâini uriașe au modelat compozitul abominabil al unei grămezi menajere într-un cocoloș gigantic peste care o gură fierbinte de-să zicem-alien febril a suflat, probabil, și i-a dat aparența vieții, improviză el geneza aberației.

Într-adevăr, în unele porțiuni ale suprafeței sale peticite, monstrul aproape rotund era sticlos, translucid și lăsa vederii un bazar captiv, indescriptibil, de rămășițe, dintre care puține puteau fi separate limpede și identificate clar, dar era ușor de presupus ce sunt.

Privesc drept în sufletul vechii civilizații dispărute, Imperiul Prisosului! calculase Mamasboi, când avusese ocazia să studieze problema. Într-adevăr, Purcoiul staționase câteva ore și în dreptul casei sale.

Îl captivase, îi colorase sufletul cu venerație, fără voia lui, îl hipnotizase. Lupul sublimului-vechi prieten pierdut-îi urlase din nou în piept, neașteptat. Vipera fericirii îi gâdilase glezna cu veninul ei electric. Fusese cât pe ce să zboare, idei vulturești bătuseră greu din aripi sub țeasta lui, atunci. Gigantul rostogolitor emana, pe lângă putoarea penetrantă, și unele unde înălțătoare.

Drona Oficială a Sculăriei-DOS-bâzâia la câțiva metri deasupra gogoloiului. Șamango Galax Mukiele își supraveghea îndeaproape mascota. O! urlase el, la apariția uriașului gogoloi, o! cutremurați-vă, voi, suflete pustiite! Iată mânia lui Emkasi-Marele Kakadu Ceresc-coboară peste noi! Și bla-bla, bla-bla, toată gargara obișnuită pe care Șamango o turna în pâlniile celor creduli, la ocazii. Clar era că înfiase creatura. Câțiva funcționari o urmau peste tot, iar Dosul lui Șamango (drona) îi înregistra cea mai mică reacție.

Băgaseră de seamă zgomote ce ieșeau din globul bălțat, bolboroseli și un soi de mârâit adânc. Montaseră perii pe niște prăjini și îl scărpinau insistent. Pretindeau că toarce acum.

-Bandiți în orice direcție ai privi! evaluă Mamasboi situația, la vederea frecătorilor ceremonioși. Mai erau și câteva pâlcuri de coloniști care umblau ezitant, din gard în gard. Concoloniști le-am spune, dac'ar fi permis să inventăm cuvinte. De altfel-bandiți în orice direcție-era una dintre frazele fetiș pe care le cultiva obsesiv.

Îi venea mecanic pe buze, era mantra lui, una printre altele; fiecare după ocazie.


2
Hachițele ciracilor zevzeci

Mottojurnal

"Patria mea este Fantasmagoria."

Mamasboi

"Scheletul textului apare spontan, de obicei când mătur.

Magia măturii se cheamă: mintea devine vrăjitoare, zboară cu primul jumbo jet cunoscut de om, fantezia. (Închipuitule! Cine te crezi. Voce de femeie. Telepatie involuntară?)

Sunt propoziții mic aforistice, sau fraze, pe care le dictez imediat recorderului nokia-fost telefon, actual secretar-dacă sunt agil. Uneori, somnolent, prea departe de ultima ceașcă arabica, pierd construcția volatilă.

În acest caz, restul zilei o caut. Dau peste altele, mai slabe. Rareori o regăsesc. Îmi spun că, de vreme ce am uitat-o, nu am de unde să știu că n-am recuperat-o, sau reformulat-o (construcția de fraze).

(Avertisment: atenție! urmează rânduri bombastice!)

Gând care e amăgire: noile sintagme n-au scânteia primeia, care a fulgerat expresiv, memorabil, griul nemilos, oțelit, al zilei strivitor de anoste (aici e virtutea dintâi a oricărei enunțări) (perfuzie de lumină orelor anemi'crepusculare)

(sfârșitul paragrafului bombastic)

Textul prinde ceva zgârci la transcrierea în cerneală. Mai prinde și ceva carne la trecerea, bătut pe tastatură, în virtual.

Cum am scris.

E tot procesul. Începe cu mătura și se termină în labirintul cyberspațiului.

Altfel, nu corectez deloc.

Dar-se vede mai sus-cred că pot vorbi de una-sau chiar două-rescrieri. Practic...

Nu e doar textul verde (ciorna ideii).

(s-ar spune că habar n-am)

(dubiul se întoarce împotriva mea)

(ajutor despre ce vorbesc)

(textul îmi vine de hac)

(etcaetera)

Mamasboi răspunde la întrebarea "Dar tu cum scrii?" pusă de candida și curioasa Espertella

"Umblă caravana prin așezare, trâmbițează criza. N-am ști că-s vremuri tulburi, fără goarnele oficiale. Apare ideea-de unde?-că legăturile se strâng, cei familiali devin încă și mai apropiați, neamurile se îmbulzesc să-și ție (popular)de cald, calculă el. Privi în jur: n-avea cu cine să strângă legătura. Toți îl ignorau marțial. Nu se ridica la înălțimea valorii lor. De fapt, îi și cam uitase. Cine erau? Ce tărie avea rudenia. Eu ce funcție îndeplinesc în interiorul acestui organism, oare? socoti. Sunt mioara șchioapă, iepurele știrb din coada turmei, sau țapul profetic, călăuzitor? Măgarul scurmător în praf, berbecul gras, izbăvitor? Potaia descurcăreață care se strecoară printre stinghii, vulturul chelie orbitoare? Cine oare sunt. Coteiu' paria, mielu' opărit care zbiară de griji. Simțea solemnitatea ocolirii. Era împins de curenții disprețului lor, un ciot plutitor la mijloc de fluviu, departe. Prăjitură Real cu cremă Coșmar. Se lingeau pe boturile lupești. Îl nimiceau cu razele minții.

(Toți, cu excepția lăutarului mugitor, îmbălat și pervers, soțul unei verișoare de-a treia, care-i cânta despre viață în cele mai spurcate versuri (magia spiritului local). Da, ăsta mijea semilunile roșii ale ochilor bovini către el, în timp ce scuipa coji de haz trivial printre dinți.)

Meditațiunile lui Mamasboi

Era un aflux de bâlci al arătărilor insulare, o procesiune de meduzoi și gorgonele. Se apropiau, din gard în gard, șovăielnic. Îi atrage Purcoiul, îi împunge mirarea, credea el.

E dreptul meu la aer, calculă. Iată-i cum vin, ce repede s-au strâns, să mă sufoce. Calamitatea conlocuitoare! socoti exact Mamasboi.

Sub vișin, de pe prora curții, vedea în cele patru hăuri cardinale. Era culoarul viscolelor, de la nord la sud, asfaltat, și râpa puhoaielor, de la est la vest, roasă bine până la spinarea de rocă albăstrie pe care ședea colonia. Strigoi de nisip negru circulau pe primul, năluci de praf alb pe a doua, se îmbrățișau la intersecții.

Vântul era mai prezent decât sfioasa Lalibelle, mereu înălța turbioane, sperietori mânioase care furau paiele din clăi și smulgeau fluturii din grădini. Stoluri fluide curgeau între pomi și bolți verzi. Elicopterul strâmb, negru, asurzitor al unui cârd de ciori decolă, cu pale gigantice, în spirală, răsucite, din coroana nucului secular, către altă aglomerare de hrană.

N-ar trebui să fiu vânat, își spuse. E prohibiție la mizantropi, se încurajă. Se temea de Cei Patru Armonici, care formau brațul activ al Înaltei Autorități, aceasta alcătuită din trei reprezentanți oficiali mai scunzi, încălecați ierarhic, acoperiți de Fulgarinul Magnificenței.

Cel din vârf poartă Cagula Carismaticului Gâde, își aminti el, înfiorat.


Mottojurnal

"Cum să rezist eu, un mizericordios, năvalei și mișunării crapuloșilor, circulației lor, fapt care se petrece necontenit în societatea curcăfripțiană, ba e chiar fenomenul ei central? Colonia s-a degradat, e inospitalieră. Cei care fac răul din plăcere (și se delectează cu el) sunt pretutindeni, dirijează babilonia din poziții cheie (în care tocmai natura lor de răufăcători viscerali i-a propulsat). Insula Berbecula e nelocuibilă. În arhipelag bântuie discordia.

Tenebrosa ne înghite de vii.

Nu am stofă de mercenar social. Mi-e străin spiritul lefegiilor venali, aceia care bat ritmul dansului colectiv macabru în care nativii sunt încleștați, orchestra lor de suplicii declamate cu simț patriotic-insular, comunitard, îmi sună fals urechilor, o muzică de cazne. (bingo! 100 puncte cuvânt nou: comunitard).

Tre' să emigrez pe Carbo: în Foburg poate mă voi simți acasă.

Sper să fie așa.

Berbecula e damnată, apele murdare ale corupției au înghițit-o."

O frământare din Jurnalul lui Mamasboi

"-Exagerează și el, dom'le! Face din țânțar, armăsar!

-Și din armăsar, unicorn!

-Unicorn cu aripi!

-Pegas unicorn!

-Să ne hăhăim, ce zici?

-Să ne! Hă-hă.

-Hă-hă-hă.

-Nu e vina lui, totuși. Așa s-a născut, impresionist!

-Adevărat!

-Aha!

-Aha-ha!"

Dialog între "culturiști" (oameni de cultură) curcăfripțieni despre Mamasboi

"Tre' să aibă și măturătorii un hobby, nu? La ei acasă, între patru ochi cu singurătatea, am credința că e permis de regulament. Al meu e tot o muncă, dar, spre deosebire de măturat, care se dansează, practic, hobbyul meu e static, pe șezut, ceea ce e deosebit de comod. Munca la penița se cheamă, și mă face din trist, bucuroi."

Mărturie cutremurătoare a lui Mamasboi; din care vedem că omu' simplu se teme și când e singur; firește, cuvântul bucuroi nu există; el înseamnă "tare bucuros" sau "maxim bucuros"; e o invenție pentru care Mamasboi primește bingo! 100 puncte cuvânt nou

"Am trăit dintotdeauna în lagăr, să fim sinceri, viața în mijlocul mlaștinilor n-a fost nicicând simplă, iar rechinii și caracatițele pe care i-am propulsat, să ne conducă, n-au simplificat lucrurile vreodată, nu? De aceea, nu se cade să învinuim Astrofita sau pandemia mutației galbene, pe care ne-a adus-o, de traiul degradant și agonia prezente. Pocăiți-vă, curcăfripțieni! Sau, mai bine, ronțăiți un lichen halucinogen. Tot aia."

Fragment din eseul revoluționar "Vorba anonimului"

"Am o propensiune iritantă spre declamare, de care vreau să mă vindec. Cum?"

Autocorectarea la Mamasboi

"Mocofănismul e unul dintre curentele politice pregnante în colonia noastră. Pe lângă alte putregăisme și mocirle clocite în care colcăie moace de caimani mâncăi."

Din eseul "Vorba anonimului"; capitolul "Slavă conducătorilor iubiți: despre frenezia demagogilor antropofagi care vă poftesc direct ficatul"

"Voi începe prin a încheia orice polemică! Odată cu revelarea adevărului: Emkasi a trimis Astrofita și molima galbenă ca să ne îndrepte! O! Cutremurați-vă și căiți-vă, că multe vă mai așteaptă! O să am grijă personal..."

O tiradă-din cele obișnuite-a lui Șamango Galax Mukiele, patriotul insular suprem, "tata la nație" (autoproclamat); colectorul oficial, unic reprezentant al intereselor lui Emkasi printre muritori

"Unde găsim resurse pentru a învinge tristețea, unde? era întrebarea pe buzele tuturor. Apoi, când viața n-a mai fost posibilă pe Tenebrosa, s-au îmbarcat pentru nemărginirea cerului, cu ultimele provizii, și speranța fără obiect că vor găsi o casă"

Fragment din cartea "Robinsonii amărăciunii"

"Este posibil ca încheierea cărții să coincidă cu recunoașterea eșecului de către autorul faptei literare. Când te știi un magnet de catastrofe, o urnă de bile negre, dacă duci o povară de erori în cârcă, și ai o istorie de amăgiri în biografie, e mai bine să-ți regulezi așteptările la nivelul minim. În cazul meu, noveleta începe cu declararea sinceră a eșecului, dar și a dorinței de a-l controla, de a domina propria înfrângere ulterioară, apărută din ciudata înverșunare a poftei de a face un lucru peste puterile mele, întocmai unui chimist nebun care experimentează cu substanțe necunoscute, pe propria piele găurită."

Auzită la postul de radio "Vocea anonimului"

Pentru că se temea să nu fie înghițit de mulțimea care venea în zigzag, Mamasboi retrase capul și trânti poarta, ghilotină de oțel, peste priveliștea neplăcută.

Sunt, desigur, țestoasa căpiată care-și duce refugiul de panică, și se retrage la cea mai mică tresărire a ierbii, ce vorbesc! sunt bârlogul meu umblător, sunt vehicul-cu-picioroange al iepurelui ultrasensibil pe care-l transport în torace, pare-se, m-aș răsturna de bunăvoie în buzunarul propriu, dacă ar fi mai simplu, ca să mă ascund.

Ah, frica! Cum mai colorează ea griurile vieții! calculă Mamasboi.

Îi era clar că, în nucleul cetei, ascunși, erau șanse mari să se afle Cei patru armonici, de care se ferea, dimpreună cu aroganta Înaltă Autoritate, formată din trei oficiali mai scunzi.

Le auzea plescăielile guturale. Fragmentul de țesut social ambulant se apropiase.

Probabil că alianța mocofanilor merge să se prosterneze și să pupe Manifestarea, Purcoiul Dogmatic, să se pună bine cu Fatalitatea. Căpățânile lor de fier sunt atrase de gogoloiu' investit de Șamango c-un magnetism îndoielnic, împuternicit ca reprezentant al faunei ezoterice emanată direct din duhul marelui Emkasi. Nicio dovadă în acest sens, în afară de patosul izmenit (expresie riscantă) al deja numitului Galax Mukiele.

Mamasboi era încins. Sângele lui, bogat în arțag, intra imediat în reacție fulminantă cu orice parte a societății curcăfripțiene ar fi ajuns în contact, și detona exact precum o capsulă care se întoarce, la revenirea în atmosferă.

Mintea neocupată se comportă ca ultimul cal nevrotic scăpat din frâu, care se aruncă în prima prăpastie. De aceea, e bine să-i dai o treabă. Gândi să se întoarcă la masa de scris.



 Mottojurnal

"Practic, sunt nebun! calculă Mamasboi.

Din câți rabdă arhipelagul, mii și mii, hop! eu m-am găsit, banal diliu, neobosit (gripat) în pragul afirmării, muncit de crampele talentului, care-mi strivesc meticulos mințile în teasc de dragul calofiliei și în numele grafomaniei, întreprinzător răzleț, călare pe hârleț, marginal candidat la exil, să fiu unic denigrator focos al biro-măcelaro-craților și al instituțiilor atrocității. Un glas debil de pirpiriu, sfios, plăpânzenia planetei, clar e.

Parantetic: cum uit să mă bag sub greutăți, cum fibra musculară dispare. E un fenomen asemănător turgescenței. Din păcate, mușchiul normal nu e capabil de priapism. (Sfârșitul extrasului parantetic.)

Oare de aceea n-am fost anihilat încă, nu mă aude nimeni? socoti el, în continuarea ideii principale. Voi urla măgărește, atunci, cu riscul de a răguși. Mă revolt contra tradiției coloniei, care e aceea de a decima oamenii în numele scofalei binelui, care-i pricopseala câtorva șireți breji, nimic altceva."

Meditațiunile nonfilozofice bombasticoide (bing! 100 puncte cuvânt nou în limbă) ale lui Mamasboi

"Ne pare rău! Am crezut în tine, am sperat că ai talent și dedicație. Dar...nu! Ce vedem acum la tine e neplăcut. Unul care tărăgănează, nefericit exemplar de mototol, expert în tergiversare. Spectacol grotesc, ambulant pe două picioare, uneori patru. Eu ce vină am? zise dizgrațiatul. Sunt atâtea care mă invită să-mi omor timpul. Adevărat! Dar, pentru a obține ceea ce dorim de la tine, va fi nevoie să luăm măsuri, mai precis, să te supunem la procedura Caznelor Scrisului."

Extras din povestea populară Grafoman Kobai se întoarce; cunoscută și ca Întoarcerea lui Grafoman Kobai

"Cum ați ajuns grafoman? Mult timp am scris cu pixul. Înregistram, practic, sinusoidale pe pagină, caligrafiam sincope. Urât, tare urât, indescifrabil. Am traversat răsunătoare eșecuri (la mine în urechi). M-am chircit în brațele rușinii, am fost strivit în pumnul umilinței, azvârlit. Aroganții mă ținteau cu șuturi. Nimeni nu-mi descifrase cuneiformele. Am devenit obsedat, în principal de bastonașe, liniuțe și cârligele, care nu-mi ieșiseră niciodată. Mă perpeleam de teroarea literelor rotunde. Scrisul meu era o alunecare de bolovani peste un hățiș de crăci. Atunci, am schimbat instrumentul, de la pix la creion. Sfărâmarea grafitului mi-a priit, rutina ascuțitului armei, întocmai ca un războinic. O! câte mine au pocnit sub degete, câte file am găurit. Progresul a venit, deși, până în ziua de azi, tot nu reușesc o literă măcar ca lumea. Scrisul meu e acum un gard de surcele, cum mai vezi pe la țară, la sărăcanii sărăcanilor (bing?!).

Deci, ați evoluat intim. Marele pas social s-a produs?

Intim, da. Am devenit lizibil. Pentru mine, cel puțin. Marele pas social a venit și el, dar în gol. Azi scriu ca să-mi reconfirm saltul, caligrafic vorbind. Mă autofelicit, mă gratific, tot auto, adică eu pe mine mă. În rest însă, e prea târziu. Ce a fost de eșuat, am eșuat cu brioșe. În prezent, mă prezint ca o epavă: bună ziua, numele meu este Epavă. Am coastele în nisip, alge-n păr, scoici mă zgârie la tălpi, crabi îmi foarfecă spinarea. Comoara inutilă, sufletul meu, e abandonat printre stele mute de mare, în apa amară. Turiștii, musafirii mă includ în turneele lor: epava ați văzut-o, vai, trebuie s-o vizitați! Gustați din fructul de sare al dezolării, specific local. Da! Nu mă pot opri din scris. Am trecut la stilou: îmi place să văd cum strălucește cerneala pe foaie, sânge de vietate marină, câteva clipe înainte de a se usca. Tot nu izbutesc un scris mulțumitor. Nu mă pot opri. Trag speranța, de fapt, trag două speranțe: unu, c-am să reușesc litera perfectă, doi, că voi recupera suficient din cimitirul de visuri trecute, cât să cârpesc o fabulatorie speranță cu roți pen' cât timp mi-a mai rămas, cu care să mă îndepărtez iar maxim de realitate."

Întoarcerea lui Grafoman Kobai

"Măcar titlul să fie bun!"

Mamasboi Yomisdanus

Meduzarea plutea în aer. În mare parte, era mitridatizat (imun). Nu se mai bășica de la căutăturile lor urzicătoare. Dar, era posibil, cine știe, ca toxina grobienilor să fi evoluat. Își tratau bestialitatea moștenită cu noi decocturi infernale, auzise, își retușau hidoșenia, dopau monstruozitatea lor nativă. Saltul nu era exclus. Rasa mutanților țopârlani se ameliora.

Planul era să se retragă în bastion, în spatele a trei pereți de piatră, zidiți cu mortar din seu de berbec. Și să răsucească cheia în trei uși de stejar metaforic. Apoi, să iasă pe fereastră, să urce scara în spirală care duce la puntea de comandă, de unde cârdul mugitor, bancul boilor de mare, hoarda căpățânilor turtite, coteria de potăi zburlite era ușor de urmărit.

Sunt șanse mari să apară o momeală, calculă Mamasboi. Din chiar sânul cirezii de muholbați. Poate o Hohochicotipă. Tâlhăretul mic monden al coloniei nu avea liniște. Ademenirea era o artă...Ce vor oare de la mine, un capsoman burlac, claustromaniac? Mă rog să fie paranoia.

Îi dăm dreptate, putea fi. De câte ori lucruri care se petreceau îl priveau direct pe el, doar la el în cap? Mai mereu.

Însă colonia era plină de răufăcători, cu diverse calcule și interese, fiecare. Răpitori, altfel zis. Micile făpturi naive și îndeajuns de suculente, care pluteau în spațiul lor de pradă, de care li se izbea ascuțimea simțurilor poftei, pen' că ei pofteau întruna, iar lăcomia lor nu avea granițe, radarul poftei lor detecta musculițele zemoase, ca Mamasboi, și le trecea pe meniul rechinului cap de coterie, erau destinate marelui burdihan ierarhic superior, posesor de colți babani și apetit maxim.

Ajuns în camera suspendată-puntea lui de comandă-privi pe geamlâcul spre strada din est. Cârdășia împietrise în dreptul casei lui. Să tot fi fost vreo treizeci de trăzniți. În mijlocul lor ceva se agita, i se păru lui. Dar...Deodată, ca într-un vis prost, poarta metalică, pe care o închisese mai devreme cu mâna lui, ba chiar băgase degetul arătător-în această împrejurare, verificator-ca să simtă limba oțelită, care-i dădea atâta siguranță, pen' că era groasă și veritabilă, poarta, care era prima și cea mai de preț piedică în fața con-coloniștilor, se deschise lent, de parcă-se cineva invizibil invita circul de muhaiale să pătrundă în sectorul sfânt lui.

O! ce oroare, ce breșă, lovitură a hazardului, calculă el. Cum 'racului e posibil? Clang-clang! Două scaturi. Trei centimetri de limbă, aproape.

Spaima îi anulă rapid orice alte gânduri îi mai erau livrate. Tot ea îl lansă ca din arcuri spre iminenta năpustire a gușteroilor și gușteroaicelor ostili.

Coborî scara în picaj, sări prin fereastră (nu era închisă), trecu prin cele trei uși (le deschise mai întâi), ajunse la poartă dintr-o săritură (în chiar timpul saltului avu ocazia să observe că nimic ireversibil nu se întâmplase). Grămada de mutanți era afară. Din centrul ei se ridica un murmur, o rumoare.

Ineluctabilul stă să aibă loc, socoti Mamasboi. Aoleo! Iată, vine clocotirea.

Apucă poarta de-o ureche și o trânti. Deja, fenomenul fatidic se declanșase cu iuțeală fenomenală.

Vedea prea mult...Fracțiunea de secundă părea veșnicie...Amenințarea atât de apropiată îi lichefiase cutezanța. Închide-te odată!

Zbang! metal pe metal. Se propti și răsuci cheia, clang-clang. Făcu apoi câțiva pași în spate...

Lovitura care veni fu prodigioasă. Bumcrak! se auzi. Tăblia oțelită a porții se mulă aproape rotund după forma care lovise din exterior. Structura rezistă, din fericire.

Mamasboi se replie rapid. Ok, gândi, e oare nevoie să fug azi? Vedem...

Din nou sus, din relativa siguranță a punții de comandă, Mamasboi se holba pe geamlâc la amenințarea staționată-n drum. Gloata, aha, iote-i. Și, da, ce văd? Bine văd, nu m-au înșelat vedeniile. Era o Hohochicotipă! Tarzanka, unul dintre acei temuți mutanți care formau gărzile rechinilor coloniei.

Când se repezise către el, cu mișcări agile ale șoldurilor și lovituri formidabile ale coapselor, azvârlise cetățenii dezarticulați cât colo-țipetele lor de suferință se auzeau și acum-fără milă, dar ratase la o mustață de dandy ocazia de a-l prinde. În poartă, de frustrare a izbit cu pumnul! calculă Mamasboi... I se făcu pielea de curcan jumulit.

Avusese ochii ei reci pe el, nicio îndoială.

Unde e? Aha! Patrula în susul și în josul gardului. Se unduia, fremăta...Trecuse din modul răpitoare năucitoare cu gheare și clonț, pumni de fier și tot tacâmul în modul seducătoare desfătătoare, șerpuitoare zgâlțâită de spasme afrodiziace. Ha, mă crede mai prost ca un obleț! Își lipi juma' din față de geam, să observe limpede.

De jos, Hohochicotipa îl simți imediat și se depărtă de paravanul gardului cât să fie văzută și să-l vadă. Șerpuirile ei aveau un efect hipnotic, calculă rapid Mamasboi. Iată ce belea, urechile îmi dogoresc deja, zise.

Teatrul mutantei crescu în intensitate. Mișcările ei lascive îl zăpăceau pe observator. Hm, calculă el, la ce mă uit? Momeala dansa obscen. Rechinul care comandase reprezentația sigur era și el pe aproape, dar rămânea nevăzut.

Oare să fie Cei patru armonici organizatorii infiltrării? îi traversă mintea o idee. Puteau fi.

Coloniștii făcuseră cerc, urlau, gemeau, hămăiau, scoteau sunete guturale, încurajau dansatoarea care căpătase atâta amplitudine în mișcări, încât era incredibil că nu se desfăcea în bucăți.

Cu mare greu se dezlipi de geam. I se făcuse foame, socoti să inspecteze frigiderul. Dar, chiar atunci, cu glas pătrunzător, ciudat de puternic, amplificat și încărcat de ecouri, creatura începu să-l strige!

-Yomis! Boi! Vino! Vino la mine! Hai!

Mamasboi se cutremură. Vocea mutantei era încă și mai seducătoare decât dansul ei.

-Boi! Lasă-mă la tine! Boi!

Mamasboi își acoperi urechile, dar încă o mai auzea.

-Nu mă vrei? Înfruptă-te! Înfruptă-te din mine, Boi! Lasă-mă să vin!

Strigăt care-l băgă pe asediat în toți sperieții.