agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-11-28 | |
M-ai privit la fel de neprietenos. Ți-ai continuat, mai exact, lipsa de privire, prelungindu-ți neantul dincolo de tine, ca un dumnezeu răzbunător, complexat de propria-i boală. Ai rânjit sardonic, ca pe trofeu strângându-ți mrejele, ucigaș fără vreo culpă a crimei. Ai călcat mai departe. S-a lăsat din nou liniștea aia: des-fi-in-ța-toa-re. Când lucrurile toate începeau a o lua razna, a se ascunde, oamenii mai ales, sufletele în care ai fi putut găsi înțelegere, salvare, chiar și în ultima clipă. Ceva înghițea-înghițea și lumea se scufunda cu toate ale ei. Rămânea singurătatea. Două siluete, două umbre, două simulacre într-o aprigă încleștare a NEfi-ului. Nu eu scrisesem scenariul ăsta! ...una era a ta, cealaltă... nu... nu mă recunoșteam pe mine: n-aș fi putut vreodată scrie o apocalipsă! Știu că nu sunt cu mult mai bună decât tine. Nici atât de înrăită. Și dramul ăsta, aparent insignifiant, la o adică echivalabil cu zero, face, chiar face diferența! Deci! Teoretic, orgoliul m-ar fi împiedicat suveran să-ți fiu parteneră, fie și o clipă, clipa aia în care îți pierzi cumpătul și nu mai ești tu. La discreția întâmplării, vertijul te cuprinde ca o hipnoză, ca o anestezie, ca o moarte: taci! Nu ajunsesem eu vreodată pe o astfel de margine. Nu aveam să! Și, totuși, eram partenera ta: de ochii lumii! De dragul încăpățânării mele de a ridica mănușa. De a sfida „destinul”! Pe tine! Mie în primul rând arătându-mi că POT! Că voi continua multă vreme după ce tu nu vei mai fi fost... Eram pentru că EU voiam! Rea, imposibilă, înverșunată: mă hrăniseși cu carne crudă: mă sălbăticiseși, dascălul meu infailibil într-ale greșitului! Trebuia, deci, să te temi: nimeni n-ar fi putut băga mâna în foc că toată „truda” asta ta nu s-ar fi întors, la un moment dat, împotrivă-ți: doar au fost cazuri în istorie când discipolulul și-a devansat cu brio „superiorul”! Mă privești la fel de neprietenos..., îți continui lipsa de privire..., insinuându-mi frica, incertitudinea, Vina! Culpa-mi personală pentru toate neajunsurile lumii. Să cred, să fiu convinsă că a face un pas în afara ta ar fi imposibil. Că sunt o neputincioasă! Că toate ale mele sunt doar pentru a se defini în oglindă bunătatea, inteligența, rostul, fericirea... celorlalți.
Îmi întind o mână. Îmi întind ambele mâini..., îmi întind toate mâinile... nu spre tine. Te simt, te văd, te aud. Cum te perpelești, cum tragi de lume, de timp, în jurul meu să se întunece. Ca de drog, ai nevoie letală de o pradă, de ceva, fie el cât de mic, să ți se supună, să execute, să nu contrazică... Plictisită de moarte, îți dau: not responding.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate