agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 708 .



Socoteala
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristan ]

2021-11-28  |     | 




Nu știu cât a fost noaptea de lungă și nici cât anume am dormit. În camera scăldată de lumină găsesc liniște. Ies în curte, pantofii, de data asta, nu-mi mai sunt curățați de nămol. Aerul curat de după ploaie îmi spală plămânii.
– Bună dimineața! v-ați trezit domnul economist!
Insinuant și fals îmi pare acest salut matinal.
– Ieri economistul meu s-a făcut de râs, comentează Moș Proca.
– Ce tot vrea codoașa asta de la mine, îmi trebuie liniște, să mă lase dracu în pace.
Pe o masă, lângă robinetul de apă, se afla un cuțit cu mâner de lemn și lamă metalică îngustă. Sprijinit de tăblia mesei încep să curăț pantofii de noroi. Moșul se uita la mine cruciș și mai să mă ia la palme.
– Ai întrebat și tu dacă cuțitul ăla îl poți folosi sau dacă are altă trebuință?
Mă uit la el și șoptesc:
– Lasă-mă dracu în pace! Ce tot vrei de la mine? Și are? îl întreb eu, păstrând un calm aparent.
– Nu, nu are, dar într-o zi am să mă trezesc cu dumneata că vei lua cana pentru apă să te piși în ea, zicând că-i oliță de noapte. Nu-ți pasă că nu sunt lucrurile tale. Ia să te pun eu la contribuție.
Îmi pierd răbdarea.
– Ie-te puța, îmi scapă printre dinți! Ce mai vrei de la mine? Chirie îți plătesc 500 de lei, focul la cameră 20 lei /zi, plătesc lemnele toate, plătesc și trag aer în piept. Chiar, ia să-mi spui de ce îmi iei dumneata 1 leu pe lemne când e 50 de bani, iar eu nu cred că la mine ard zilnic 20 kg de lemne?
Gazda, moș Proca, se înroșește.
– Auzi, eu sunt proprietarul, iar dacă nu-ți convine, te rog, să pleci!
Unde să plec în miezul iernii. Știe moșul că mă are la mână.
– Cu lemnele nu cred că mi se cuvine să-mi reproșezi ceva, continuă el. Cumpăr cu 50 de bani, cum spui tu, de la depozit, dar la depozit nu-ți trebuie om să le pună în căruță, iaca 200 de lei, apoi om să le dea jos din căruță acasă, încă 25 de lei. Le aduci acasă, trebuie sparte, tăiate, nu mă costă tăiatul?
– Da, domn Proca, dar dumneavoastră aveți motor, nu spuneați așa?
– Și ce dacă am motor, la motor nu se consumă curent, uzură, piese, îți trebuie om să le țină, îi plătești ziua de muncă, nu-ți stă niciun țigan fără 100 lei/zi și îi mai dai de băut, de mâncat. Ție ți le-am dat mai ieftin că ești aici din casă, dar ar fi trebuit să-ți iau mai mult pe kilogram.
Toți dracii și sfinții mi se învârt în jur.
– Și la foc băgați zilnic 20 kg, 20 kg x 30 de zile ar însemna așa pe lună x 5 luni de iarnă = 3000 kg de lemne pe iarnă numai pentru mine, plus încă pe atât pentru dumneavoastră, = 6 tone. Unde să le puneți pe toate că nu văd să aveți pe aici vreun depozit uriaș. Curtea este plină de cotețe și hambare pentru porumb, iar pentru atâtea lemne v-ar trebui o adevărată măgăoaie. Cum le procurați când se dă doar 250 kg de persoană și apoi ce sobă e aia să ardă atât? Poate vreți să puneți 2 kg de lemne și 5 de cărbune, așa vă mai cred, ori cărbunele e mai ieftin.
Moș Proca privea drept înainte prin ochelarii săi și aștepta să termin.
– Ce te pasă pe tine, dacă nu-ți convine, cumpără-ți, eu nu-ți mai dau.
Repartițiile de la lemne se făcuseră din toamnă, eu venisem în localitate abia în iarnă, așa că ce dracu să fac, m-a prins în iarnă la el, trebuie să-i accept zgârcenia.
– Dar tu a fost vorba să mănânci la noi, nu? Păi atunci notează ce mai ai de plată.
– Mai am un drac, mă strâmb îngrozit la el.
– Pe ăla să-l mănânci. Tu consumi, și începe, foc la bucătărie 3kg/zi = 3 lei.
–Aia să crezi dumneata domnule. Proca, focul la bucătărie se face cu coceni, iar la coceni nu poate fi 1 leu/kg.
– Că nu vrei tu, dar depozitatul lor, căratul până la sobă nu-l pui la socoteală, nu ocupă loc pentru care eu plătesc impozit și omul să-i care zilnic, continua moșul
– Impozitul, spun eu, este de 4 lei anual pe m2, iar omul aș putea fi eu.
Culoarea din obrazul gazdei devine roșie aprinsă.
– Eu stau să te aștept pe tine să-i cari când nu ești acasă?
– În definitiv, ce vreți?
– Nimic, decât să-mi plătești, nu pot să te țin pe tine gratis.
– Dar nu v-am zis pe gratis, doar vă plătesc chirie.
– Ce tot îi dai zor cu chiria, nu ți-am explicat pentru ce plătești chirie, vrei să o luăm încă o dată de la capăt, ar fi trebuit să-ți includ și holul.
Am încă pantoful murdar în mână și cuțitul în cealaltă. Mă mănâncă palma și mă stăpânesc cu greu.
– Dar bucătăria încă nu am pus-o, comentează moșul. Zarzavatul, 3 lei/zi, napii din grădina proprie, bulion 25 lei/kg, ceapă, ardei, morcov, ulei, hârtie igienică, ceai, 1kg de fructe pe lună, cremă de ghete, murături.
– Stați puțin, îl întreb brusc. Ulei am adus din cota CAP-ului, zahăr aduc, bulion aduc, fructe pot să vă duc și eu.
Cu reținere moșul taie fructele de pe listă, le avea în grădină și continuă:
– CAP-ul nu are roșii, să știi și tu, iar doctorul îți recomandă cât mai multe vitamine, nu poți trăi fără ele, doar le am în grădină. Cui vrei să le dau?
– Dar nu-i drept! Și dau cu cuțitul în masă.
Moșul sare speriat.
– Ești la mine în casă, dreptatea o fac eu. Stăpânește-ți nervii de nu vrei să te pocnesc. Îți mai trec și cuțitul la calcul.
Îmi ridic privirea spre cer și implor zeii.
– Ultimul articol, lumina, jubilează moșul.
Lama cuțitului deformată de tabla tare a mesei cade cu zgomot. Tanti Geta, nevastă-sa de-a doua, care trece pe acolo, o ridică și o pune lângă borseta mea.
– 1 leu pe zi lumina, continuă moșul.
– Dar, Domn Proca, am propriul contoar, l-am văzut în dreapta ușii la intrare.
– L-ai văzut tu, dar nu-i bine, tu nu consumi lumină la bucătărie, prin hol nu treci, la televizor nu te uiți?
– La televizor privesc când sunteți acasă, poate să spună și tanti Geta.
– Las-o pe tanti Geta, nu o amesteca în treburile noastre.
Îmi aprind o țigară și trag cu nesaț fumul în piept. Trebuie să mă calmez, altfel nu știu ce o să-i fac.
– Și tu ești ca propriul nostru copil, tu trebuie să înțelegi lucrul ăsta.
– Dar pe mine că nu am decât 1500 de lei pe lună, mă înțelege cineva?
– Dacă nu-ți place să știi că eu nu am pus la calcul mâna de lucru la bucătărie, dacă insiști, ți-o pun.
– Dar aveți milă, Domn Proca!
– Ce atâta milogeală, te văd om tânăr, așa că trebuie să faci față. Hai, să nu zici că sunt om rău, zi tu cam cât merită o femeie care-ți gătește zilnic?
– 5 lei, că mai mult nu-mi permit.
– E prea puțin, opină el, o jignești. Nu te gândești că-i femeie, stă în picioare pentru tine. Are, nu are chef, trebuie să-ți gătească. Eu zic 10 lei.
Privesc ceasul și văd că se apropie de ora 10. Mai am puțin și pierd ultimul tren al dimineții spre Călărași. Fug, căci simt șerpi reci cum mi se încolăcesc în juru-mi.
Tanti Geta îmi dă borseta.
– Deci ne-am înțeles, continuă moșul, și rămâne de văzut cum îți pun apa.
Fug. Într-un sfert de ceas ajung la gară. În fața caselor de bilete este mare coadă. Iau loc între un tip cu fular tricotat și o doamnă cu un coc imens și cu o fetiță rumenă în obraz.
La casă vânzarea biletelor merge repede. Încă puțin, ceasul arată încă 10 minute.
Mă încing la coadă din cauza emoțiilor. În sfârșit ajung la ghișeu, deschid borseta. 1,2,3,... 5 lei. Îmi mai trebuie 3 lei. O scutur, știind că mai sunt bani în ea. Cade cuțitul cu lama strâmbă.
– Ce doriți dumneavoastră, mă întreabă casiera?
– Călărași, vă rog!
Casiera îmi dă biletul. Din spate se aude:
– Hai domnule odată, că pierdem trenul.
Mă întorc. Am cuțitul în mână și ochii ațintiți spre ei. Se face gol în jurul meu.
Vine trenul. Mă gândesc la fularul tricotat. Nu mai este. Cocul a dispărut și el, iar fetița ia-o de unde nu-i.
Casiera mă imploră cu ochii mari și tremurând:
– Luați biletul, că pierdeți trenul. Lăsați, mi-l plătiți la întoarcere!
– Dar nu se poate! Un moment, trebuie să găsesc banii. Țineți dumneavoastră cuțitul.
Femeia, tremurând, apucă în grabă cuțitul și-l scapă în dosul gheretei. Îmi pune biletul în geantă.
– Cuțitul, strig cu înspăimântare, că mi-l pune moșul la socoteală!
Fug. În ultimul moment prind trenul.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!