În lipsa vigilenței, a forței, în ultimă instanță a credinței, trădarea va funcționa conform principiului domino-ului, instaurând acel lanț al slăbiciunilor, ce-l va situa pe om iremediabil în subumanitate. Trădat, el va deveni trădătorul-și-jumătate. Un pierdut. Trădat, Dumnezeu a știut să iubească în continuare, să ierte. Nu suntem Dumnezeu, nu vom fi niciodată. A încerca să-i semănăm ar putea reprezenta însă primul pas către ieșirea din moarte.


Îmi spui că s-a frecat una de tine. În tramvaiul 32. Ori ești prost, ori prea sigur de tine. Ori prost. Același vehicul lamentabil în care, eventual salutar, văzuseși, ca-ntr-o himeră, o FATĂ DE O FRUMUSEȚE ANTICĂ: aia eram EU! Nu te observasem. Poate să mă fi călcat pe-un picior, să fi prins niscaiva muște, să te fi dat cu capu-ți de ceva..., și tot nu te-aș fi remarcat. Cu felul tău de a exista invizibil. Și, totuși, habar nu am cum nu te scot pe primul geam, măcar pe următorul, cu mâna mea de fier bine conservată în aceeași mănușă de catifea. Mijești ochii. Ești un mijit și jumate: nu cred să fi văzut un mijit mai reușit ca tine! Și eu, care țin constant ochii largi deschiși! Nu ai tu cum să mă cunoști, e cale luuuungă până la mine: că-ți convine sau nu, ești, mereu vei fi la discreția mea, asta în pofida tuturor scenariilor, a evidențelor. Și nu pentru că ți-aș fi dumnezee, că aș ține morțiș, mi-aș face un centru de interes din tine: pur și simplu, lucrurile sunt sau nu! Printr-o complicitate a Destinului, printr-o Soartă. De altfel ‒ înțeleg mai ales de la o vreme –, învăț temeinic de la tine: nu dau greș: văd exact cum stau lucrurile, deși, din afară, măcar unii ar fi convinși că nu fac decât să îngroș incomensurabilul șir al aerienelor. Ași!!! Ador focul, menirea lui purificatoare. Și arde-al dracului: nu te pune, totuși, cu mine!

O „doamnă” trecută de prima tinerețe te făcuse părtașă. Nu vreunei euharistii. Numai posteriorului ei căzut. Țâțelor deșelate. Resimțind, cel mai probabil, un orgasm pe măsură. Chicotise nenorocita, pe moarte cu o secundă înainte crezându-se! Se hrănise vreo 2-3 zile cu atingerea din tine mijită. Îți mângâiaseși, pesemne, masculul feroce ce-ți creștea vertiginos în vine. PE FATA CU ZÂMBET DE PRIMĂVARĂ UNDE O TRIMISESEȘI? Să-ți fi stimulat doctorul în -escu vanitățile, prostia deșartă?! Dar, bine, asta era un detaliu al trecutului.. Și poate că omul ăla chiar mă iubise, desigur în felul lui..., doctoricesc. Îl iertasem de mai multă vreme. Să nu pierdem, deci, esențialul!

În mod cert șarpele își săpase văgăună în miocardul tău. Acolo își concepea progeniturile. Cu aceeași sfințenie întoarsă, total lipsit de scrupule, le învăța târâișul, omul cu două fețe, prinderea cleiului de lumină, întunericul... Am resimțit subit plânsul ăla ce se coborâse în mine atunci când te cunoscusem: de unde naiba te știam, ce rămăsese neterminat, chiar trebuia s-o luăm de la capăt?! Cu ce avea să se soldeze întâmplarea asta? Cum ne vom fi regăsit altundeva?! ....apăi dacă asta era iubirea....................................................................................

Îmi strig în adâncul meu: Nu sunt! Nu voi fi niciodată asemenea ție, nici (multor) altor confrați de-ai tăi! Umplătorilor de lume! Și, totuși, nu pot să nu mă întreb: cât de... sexy mai este o femeie care simte / gândește astfel?! Ca de obicei, îmi asum totul.


*umplător (învechit, regional, despre boli) contagios”.