agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 581 .



Aşteptându-l pe Donose
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2021-12-31  |     | 



Lumina din laborator era demult aprinsă. Profesorul Chifor încă mai spera să găsească un răspuns la întrebarea lansată de conducerea institutului de cercetări: se putea evita falimentul? Era nevoie de o invenţie epocală, care să se vândă bine şi să ajute la plata datoriilor.
Dar nu apărea comanda socială, firma plină de bani care ar fi putut trece în contul cercetătorilor. Nu apărea nici ideea aia strălucită care să se transforme într-o descoperire atât de necesară, încât deţinătorii de bani să o considere un ţel în viaţă. Institutul supravieţuia din mici învârteli, ajunsese să organizeze şi meditaţii pentru elevii de clasa a XII-a ai căror părinţi sperau să treacă bacalaureatul. Elevii să treacă, nu părinţii.
Noroc că, încă, mai erau bani pentru micile salarii ale angajaţilor.
Dintr-o dată, profesorul Chifor fu smuls din cugetare.
- Domn profesor, cred că am găsit o soluţie.
- Ai prins o temă bănoasă? Te pupă şefu’ …
- Nu prea … M-am gândit cum să fac rost de bani de şcoală. Vând Jeepul, că şi aşa nu mai am bani de benzină.
- Stai, că nu pricep. Ţi-ai dat seama aşa, dintr-o dată, că eşti analfabet?
- Ha, ha … Nu, de fapt sigur nu, pentru că de fapt am putut citi reclama de pe net.
- Gata, mă Florine, nu mai vorbi în dodii. Spune odată ce vrei să spui şi gata.
- Păi n-am zis? Vreau să mă apuc să învăţ …
- Ce?
- Cum ce?! Să pilotez avioane. Că de când îmi doresc să zbor … dar nu era şcoală la îndemână.
Cu o figură dezamăgită, Chifor se trânti pe scaun.
- Da, mă, e clar. Ai început să o iei razna, de foame. Să zbori? Poate te zboară Donose din institut de nu te vezi.
- Domn profesor … era să zic că sunt om serios, dar ştiu că nu-s. Domn profesor, am descoperit o şcoală de pilotaj în cartierul Nord şi m-am gândit eu că ar fi bine să mă duc să mă înscriu. Numai că e pe bani. Pentru că acum sunt sărac, o să vând maşina aia şi o să plătesc cursurile. Zice că primeşte pe oricine are habar de matematică şi fizică, cât să înţeleagă fenomenele care ajută la zbor. Şi mai trebuie să aibă o stare de sănătate corespunzătoare. În rest, se învaţă.
- Şcoală de pilotaj?! Chiar că ai luat-o razna! Ce-mi dai să nu te spun lui Donose? Şi mai ales Veronicăi?
- Dintotdeauna am vrut să pilotez avionul, dar nu m-au lăsat părinţii. Şi nici nu era la noi în oraş nici o posibilitate, ca să merg pe şest, fără să mă prindă ai mei. Dar acum nu mă mai pot împiedica, sunt pe picioarele mele. Iar cu Veronica, văd eu, o să mă înţeleagă. Doar că … de … o să rămân pe jos, că dacă ea umbla cu Loganul … Dar altfel, de unde bani de şcoală?!...
Plictisit, profesorul Chifor lăsă mousul de-o parte. Deşi i se părea sub demnitatea lui de om de ştiinţă să caute rezolvarea unor probleme minore ca mărirea rezoluţiei unei camere de supraveghere, adică tema de cercetare plătită de o firmă de detectivi, o făcea, dacă din asta se mai putea asigura o lună de salariu …
Intrarea lui Bunea îl luă prin surprindere. Îl credea la aerodrom, trebuia să înceapă cunoaşterea aeronavei.
- Domn profesor! Am fost la aerodrom, l-am cunoscut pe instructorul de acolo, unul, Andrei Iordănescu. Fain băiat!
- Bravo, mă! Dar nu trebuia să stai acolo până la 17? E de-abia 1620.
- Aşa e, dar i-am cerut voie să plec mai devreme, recuperăm mâine. Mi-a venit o idee.
- Aşa? Ia zi, că tu, când vii aşa montat, sigur ai ceva bun în cap.
- Să vedeţi: ştiţi care e teoría zborului.
- Da, şi tu o ştii.
- O ştiu, dar nu mă gândisem până nu a zis Andrei: avionul învinge gravitaţia datorită unor forţe care …
- Ăsta nu ştia că tu eşti mare fizician?
- Nu ştia, n-avea de unde. Dar parcă nici eu, că, uite, nu m-am gândit la asta până acum.
- La ce, mă?
- La modalităţile de a învinge gravitaţia.
- Pe dracu! Forţa generată de motor …
- Nu la un avion obişnuit! Domn profesor, gândiţi-vă la marea dispută a anilor de pionierat ai aviaţiei! Vuia, în 1903, s-a dus la ăia şi le-a zis: bă vă eu fac un aparat de zbor din lemn şi pânză, care va decola cu ajutorul unui motor?
- Da, aeroplanul-automobil. Dar nenorociţii ăia l-au luat în râs, cică era o himeră.
- Exact! De fapt, cei de la Academie erau îndoctrinaţi de aparatele de zbor mai uşoare decât aerul. Că era lupta aia între cei care susţineau aparatele mai uşoare decât aerul şi cei care un, voiau aparate mai grele decât aerul. Nu?
- Da, mă, şi? Îmi predai mie lecţii de istoria aviaţiei, cu scandalul dintre balonişti şi aeroplanişti?
- Nuuu … Dar dacă am relua războiul ăla şi ne-am plasa de partea baloniştilor, ca principiu?
- Tu nu eşti sănătos? … Ia stai, că încep să pricep! Vrei să spui că am putea căuta un mijloc de a învinge gravitaţia în sensul de anula greutatea unui corp? Mă! Eşti genial! Am avut dreptate când te-am trecut clasa!
- Da, domn profesor. Păi nu? Dacă găsim o idee cum să anulăm greutatea unui corp, a oricărui obiect, problema zborului ar putea fi rezolvată mult mai uşor şi, poate, mai ieftin, decât cu ajutorul avionului. Şi, ia gândiţi-vă: dacă omul ar putea să se deplaseze în zbor, am rezolva şi problema circulaţiei urbane, a transportului în comun şi aşa mai departe. Iar chestia asta ar putea aduce şi institutului nostru un mare beneficiu, orice primărie din lume ar plăti oricât să descongestioneze traficul prin oraş.
Scărpinându-se în cap, Chifor se trânti din nou pe scaun.
- Eşti nebun, mă! Dar de-aia te iubesc eu pe tine! Acum suntem pe teren propriu, ştim ce vrem, n-avem decât să începem să calculăm, să studiem … până aude Donose, că ne taie curentul. Şi leafa!
Telefonul îi întrerupse. Era 0530, dar ei nu simţeau oboseala.
- Are dreptate nevasta-ta, mă. Hai să plecăm acasă, şi mai vedem şi mai târziu. Hai, că nici Roma n-a fost construită într-o zi.
- Dar când? Într-o noapte?
- Hai acasă şi taci. Te duc eu cu maşina? Că parcă ziceai că o vinzi pe-a ta.
- N-am vândut-o încă, a zis Andrei că şcoala mai poate aştepta o vreme, au un sponsor, unu, Dragu.
- Mă, ştii ceva? Ia adu-l şi pe Andrei ăsta al tău încoace, cunoştinţele lui ne pot fi de ajutor.
- Da, el cunoaşte nişte lume care ne-ar putea promova …
- Mă! Lasă glumele, că e aproape ora prânzului şi te scalpează Veronica. Avem nevoie de cunoştinţele lui de aerodinamică!
Andrei Iordănescu fu bine primit în laboratorul profesorului Chifor. Când a înţeles că elevul lui, căruia încerca să-i bage în cap primele principii ale fizicii fluidelor, era doctor în fizică, aviatorul a rămas descumpănit. Nu ştia dacă să se supere că Bunea îl lăsase să-i explice băbeşte nişte fenomene, sau să se teamă că elevul lui s-ar fi putut supăra că nu-l judecase la adevărata-i valoare. Dar când elevul pilot venise cu invitaţia de a le vizita laboratorul, locul unde luaseră naştere atâtea invenţii folositoare societăţii, Andrei acceptă fără rezerve.
- Domnu’ Andrei, eu zic să ne înţelegem de la început asupra intenţiilor noastre, deschise profesorul discuţia. Dumneavoastră sunteţi un pilot pasionat, un profesor lăudat de elevi, chiar şi de unii mai puţin pregătiţi – şi Chifor făcu un semn către Bunea, dar, din câte am înţeles tot de la elevul ăsta al dumneavoastră, şi un bun cunoscător al zborului ca fenomen fizic.
- Lăsaţi, domnule profesor, să un exagerăm. Ştiu eu câte ceva, dar nu mă pot pune cu dumneavoastră.
- Nu, nu ne punem la încercare, domnu’ Andrei. Ideea mea e următoarea: să facem cumva să folosim cunoştinţele noastre teoretice şi priceperile dumneavoastră practice, plus simţul dumneavoastră de zburător pasionat şi antrenat, pentru a inventa o nouă formă de zbor. Ceva nou, care să nu mai aibă nimic comun cu ceea ce se ştie până acum, mă refer la zborul mecanic.
- Să înţeleg că vreţi să faceţi omul să zboare fără să folosească un aparat de zbor?
Chifor şi Bunea rămaseră cu gura căscată. Andrei Iordănescu reuşise să definească tema lor de cercetare.
- Vedeţi, domn profesor de ce e bun un om de meserie? Spune imediat lucrurilor pe nume.
- Da, domnu’ Andrei, ai dreptate. Cred că asta vrem. Să transformăm omul însuşi într-un aparat de zbor. Noi am pornit de la următoarea premisă: să anulăm greutatea omului prin alte mijloace decât prin obţinerea portanţei.
- Da, practic am zis să ne întoarcem la ideea “mai uşor decât aerul”, spuse Florin. Dar şi asta, fără a utiliza un balon, asta s-a fumat demult …
- De la 1783, completă Andrei, montgolfiera.
- Exact. Deci să facem ca omul să fie uşor şi să se ridice în aer. De fapt nu doar omul, ci orice obiect. Să scăpăm de gravitaţie.
Discuţiile îi ţinură pe cei trei amatori de zbor până târziu. Şi poate că ar mai fi stat, dacă aviatorul nu şi-ar fi adus aminte că are elevi încă de la primele ore ale dimineţii.
După o zi de repaus prin zbor, pentru Andrei, noua noapte de muncă începu prost, din punct de vedere ideologic.
- M-am gândit azi, în timp ce împiedicam elevul să se înfigă în pământ … noi vrem antigravitaţie?
- Domnu’ Andrei, ce dracu, noi facem aici poveşti SF? Noi facem ştiinţă pură şi o aplicăm în practică, domne! Numai Wells mai putea veni cu o anti-idee ca asta!
Bunea stinse uşor conflictul:
- Domn profesor, multe idei ale savanţilor lumii au izvorât din imaginaţia autorilor SF. Şi nici asta nu e chiar rea. De fapt, noi asta căutăm: un mijloc de a învinge gravitaţia. Da, termenul aparţine sefeului, dar datoria noastră e să-l aducem în realitate.
Chifor se calmă.
- Da, dar inovăm şi terminologia. Mai dă-l în mă-sa pe Wells, noi trebuie să fim mai deştepţi decât el. Zicem “iorchibutaţie”!
- Nu sună bine cu “butaţia” aia, mai bine “chibuiortaţie”, protestă Andrei.
- Mai bine să lăsăm terminologia pe mai târziu şi să ne concentrăm pe cercetarea noastră. Uite, eu n-am dormit toată ziua şi m-am gândit aşa: gravitaţia pământului nu poate fi egalată decât de un corp care să aibă exact aceeaşi masă. Deci asta iese din calcul. Dar, dacă în loc să ne batem capul cu gravitaţia, ne focusăm asupra magnetismului Terrei?
- Mai exact?...
- Mai exact să profităm de câmpul magnetic al planetei. Se ştie că polii magnetici au o anumită proprietate: nord cu nord, sau sud cu sud se resping. Nord cu sud se atrag. Deci problema ar fi să observăm magnetismul Pământului în locul unde se află obiectul pe care dorim să-l facem zburător şi să creăm un pol magnetic identic, dar mai puternic. În felul ăsta, corpul la care ataşăm magnetul va fi respins de planetă, deci, practic, va zbura. Ei?...
- Da, mă, Florine, sună logic. Hai să încercăm! decise profesorul Chifor.
Nopţile următoare au produs multe neplăceri şcolii de pilotaj “Project”. Andrei, prea obosit pentru a-şi asuma răspunderea instructoriei, îşi petrecea timpul moţăind într-unul dintre bătrânele AN-2uri aduse pe aerodrom de Cătălin Manea cu speranţa de a le restaura. Cătălin, la curent cu preocupările prietenului său, preluase, temporar, câţiva elevi. Singurul care nu accepta schimbul a fost, poate surprinzător, Mieluş Dragu. Mai mult, Mieluş chiar puse câteva zeci de mii de lei la dispoziţia instructorului său preferat, pentru continuarea cercetărilor.
- Nea Andrei, nu ştiu cum e aia să zbori fără avion, dar chiar mi-ar plăcea …
În schimb, experienţele de laborator decurgeau cât se poate de bine. Determinarea magnetismului şi folosirea lui pentru a respinge de la sol obiecte mici deja era lucru înfăptuit. De acum, mai trebuiau calculate energiile necesare şi sursele respective.
- Avem de ales între baterii chimice sau surse alternative, expuse Chifor problema.
- Bateriile sunt cam grele … Mai bine nişte acumulatoare mici, pe care să le încărcăm cu ajutorul unor celule fotovoltaice, propuse Bunea.
- Dacă aveam aripi, era simplu, suspină Iordănescu. Dar am zis de la început, eliminăm orice ar semăna cu un aparat de zbor. Putem, însă, transforma costumul de protecţie într-un panou fotovoltaic. Iar casca, pe lângă echipamentele de comunicare radio, să conţină şi un sistem de comandă al repartizării energiei. Dar … să nu fie greu, că îţi strâmbă gâtul.
- Ei, hai că găsim noi o soluţie, îi linişti profesorul.
Şi o găsiră, după multe alte nopţi de lucru.
- Domnilor profesori, dacă am reusit să ridicăm de la sol frigiderul, chiar dacă nu e bere în el, sigur putem ridica şi un om. Încercăm?
- Încercăm, Andrei. Ia pune tu centura magnetică pe tine, să vedem.
Binenţeles că, echipat cu invenţia (fără nume, deocamdată), Andrei deveni imediat un obiect mai uşor decât aerul.
- Ce senzaţie ciudată!... exclamă aviatorul. Am mii de ore de zbor, dar niciodată nu m-am simţit aşa, cum cred că se simte o pasăre. Sau, poate, ca Justin Capră, când a zburat cu rucsacul lui zburător.
- Drăguţ din partea ta, îi răspunse Chifor. Lasă senzaţiile şi pune mâna de manevrează, hai, că nu suntem la joacă.
- Ba suntem, declamă Andrei. Doar că avem jucării scumpe şi ştiinţifice. Unele care chiar funcţionează perfect, completă el, comandând, din micul dispozitiv pe care îl avea în palmă, câştigul şi pierderea de altitudine. Uitaţi, pe verticală e cât se poate de bine. Acum putem să ne concentrăm pe direcţie.
- Bun, şi cum propui, totuşi, să o facem?
Aterizând în siguranţă pe podeaua laboratorului, Andrei răspunse:
- Eu v-am spus mereu, la avionul meu e simplu, am forţe pe care le pot folosi şi suprafeţe de comandă, atât pentru controlul altitudinii, cât şi al direcţiei în plan orizontal. Fără astea, sunt o jucărie în bătaia vântului.
- Domnilor, dar dacă, după ce ne-am luptat cu forţa gravitaţională a Terrei, ne aliem cu ea? spuse Bunea.
- Mă, tu iar începi cu sefeurile tale, sau chiar ai o idee?
- Am o idee, domn profesor. Ce-a zis Newton? Că există o lege a atracţiei universale. Adică, dacă şi celelalte planete sau alte corpuri cereşti au gravitaţia lor, slab resimţită de noi, pământenii, ca fiinţe, dar atât de bine ilustrată de multe fenomene cum e mareea, de ce nu ne-am folosi de ele?
- Hai, hai, zi tot!
- Zic, domn profesor. Dacă ne uităm pe harta cerului, observăm că există în orice direcţie un puncticel, o planetă, o stea, un ceva, acolo. Nu am verificat niciodată, dar sunt sigur că există destule corpuri cereşti ca să completeze un cerc folositor societăţii. Hai să ne apucăm să le identificăm şi să calculăm forţa lor de atracţie. Sigur că sunt la distanţe mari şi forţele resimţite pe Terra sunt destul de mici, dar tot sigur sunt mai mari decât zero.
- Am înţeles ce zici. Vrei să ne lăsăm atraşi de corpul ceresc aflat în direcţia dorită. Am zis eu mereu că eşti băiat deştept! Dacă te lăsam repetent, cum meritai pentru cât ai chiulit în primul an, cu cine dracu mai inventam eu acum chestiile astea senzaţionale?
Andrei se foi, neliniştit.
- Mda … dar eu nu ştiu atâta astronomie cât să pot desena sau citi rapid harta cerului …
- E drept, nici noi, dar avem specialistul nostru în institut, interveni Bunea.
- Aoleooooo … mă, acum chiar că ai nimerit-o. Chiar pe Donose, pe directoru’ te-ai găsit să-l atragi în gaşca noastră? …
- Păi de … dacă altul nu avem …
Donose se lăsă greu convins.
- Chifore, e fantasmagorie. Garantezi tu că poţi face un om să zboare dirijat folosind gravitaţiile planetelor?
- Garantez, domnu director. Deja am reuşit să ne orientăm după cele câteva planete pe care le-am putut noi identifica cu minţile noastre lipsite de cultură. Dar dacă ne ajutaţi dumneavoastră, putem să ne orientăm la milimetru.
- Nu ştiu ce să zic … Dacă nu iese, mă compromit alături de voi.
- Va ieşi perfect, o să vedeţi.
- Mă Chifore, uite cum facem. Dacă merge ca lumea, invenţia intră în patrimoniul institutului şi va purta numele noastre: Donose, Chifor şi Bunea.
- Şi Iordănescu, fără domnul pilot nu am fi putut ajunge la sistemul nostru de zbor.
- Nu ştiu, tipul ăla nu e de la noi … dar să zicem. Îl punem la colaboratori.
- A făcut parte din colectiv, a venit cu idei şi soluţii practice, a experimentat sistemul, nu e doar un colaborator.
- Bine, mă, bine. Deci, hai să experimentăm … ăsta, cum îi zice … Dochibunul.
- Vreţi să spuneţi Chi … ăsta … Dochibuniorul
- …ior … ţineţi voi la tipul ăsta, pilotul … Bine, fie ca voi.
Chiar dacă era o persoană antipatică pentru mulţi dintre subordonaţii lui, profesorul Donose era un mare specialist în domeniul astronomiei. Cu ajutorul lui, harta necesară fu desenată cât se poate de rapid, iar experienţele de laborator fură încununate de succes. Andrei, obiect şi pilot, reuşi să se îndrepte în orice direcţie îşi dorea sau i se cerea de la sol. Adică de la podea.
- Domnilor profesori, merge perfect. Sigur, aici, în mediu protejat. Când om ieşi afară, o să ne lovim de condiţiile atmosferice, dar eu zic că ne descurcăm, cu niţică pricepere.
- Asta cu ieşitul afară, interveni Donose, e o problemă. Afară înseamnă în văzul lumii, deci trebuie să fim siguri că totul va fi perfect.
- Domnu director, vedeţi că merge ok aici, de ce să nu meargă oriunde?! pledă Chifor. Vorba lui Andrei, doar niţică pricepere, şi …
- Da, mă, ştiu ce zici. Dar e vorba de renumele meu … ăsta, al institutului. Pe urmă e chestie de prioritate. Adică trebuie să chemăm presă, observatori ştiinţifici … nu? Trebuie să ne asigurăm că nu ne fură nimeni invenţia.
- Domnu director, dacă dumneavoastră vă ocupaţi de astea cu presa şi observatorii, noi ne ocupăm de rest. Va fi perfect! îl asigură Chifor.
Toate problemele tehnice au fost rezolvate. Cu greu, unele, dar cu succes. Costumul de protecţie, confecţionat la casa de mode din oraş, semăna perfect cu orice costum casual, nimeni nu ar fi putut ghici că sub masca din stofă de calitate superioară se ascundea o adevărată uzină electrică. Casca de protecţie, o a doua uzină, adăpostea computerul de bord.
- Nu am putea elimina casca? Ar putea fi interpretată ca aparat, iar noi zicem că zburăm fără aparate, obiectă profesorul Donose.
- Nu ne lasă legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, domnu director. Este echipament de protecţie, altfel plătim amendă, îl asigură Chifor.
În parcarea institutului se adunase un public numeros, format mai ales din presă şi oameni de ştiinţă. Toate erau pregătite pentru un zbor demonstrativ. Andrei, pe care Chifor şi Bunea îl desemnaseră pilot de încercare, studia cu atenţie sistemul, ca un elev de modă veche, care mai repetă o dată lecţia, în pauză.
Conferinţa de presă ad-hoc pe care o susţinea directorul institutului, se termină brusc în clipa în care o reporteriţă blondă îi adresă întrebarea:
- Aşadar, susţineţi că aveţi curajul să zburaţi astăzi, folosind noua invenţie?
Murmurul care se iscă îl puse pe gânduri pe director. Era o chestie de orgoliu, de viaţă şi de moarte. Nu avea cum să dea înapoi.
- Da! răspunse el, hotărât.
Andrei era gata pentru zborul de încercare. Era conştient şi mândru de rolul lui de pionier, dar era şi pregătit, teoretic şi practic, pentru decolare. Se asigurase că formalităţile de zbor în spaţiu necontrolat erau îndeplinite, totul era în regulă din punct de vedere legal, mai aştepta doar aprobarea pentru decolare din partea directorului Donose.
Numai că Donose era de altă părere.
- Iordănescule, scoate costumul de pe tine, eu trebuie să zbor, nu tu.
- Păi, cum aşa?! Doar am stabilit totul, am …
- Am stabilit, dar acum e vorba de institutul nostru, de prestigiu ştiinţific. Am spus pentru presă că sunt destul de curajos pentru zborul ăsta, acum n-am încotro, o să-mi asum răspunderea de director al institutului şi voi zbura. Te-am văzut pe tine ce şi cum se face, iar restul îmi spui prin comunicaţie radio. Trebuie, un avem de ales.
Chifor şi Bunea asistau, neputincioşi, la discuţie. În punctul în care se aflau, Donose avea dreptate; nu putea da înapoi fără să pună în pericol prestigiul institutului. Andrei Iordănescu fu nevoit să scoată de pe el costumul special, pe care îl îmbrăcă profesorul Donose. Viziera fumurie a căştii de protecţie ascunse, din fericire, figura disperată a directorului în momentul când Chifor rosti, clar şi puternic, pentru toate urechile reprezentanţilor presei:
- Clear for take off!
În uralele celor prezenţi, Donose se desprinse, încetişor, de la sol, ridicându-se constant şi rapid spre nori. Stabiliseră în cadrul briefingului că pilotul trebuia să se ridice până la cel mult 70-80 de metri, după care ar fi urmat câteva manevre uşoare de întoarcere în diferite direcţii, apoi aterizarea lină. Dar Donose continua să se înalţe, după aprecierile lui Andrei deja depăşise 200 … ba chiar 300 de metri. Dintr-o dată, împins de vânt, Donose se îndreptă spre centrul oraşului, trecând razant pe antena GSM de pe acoperişul unui bloc.
- Domnu director! Recepţie! Domnu director!
Apelurile în staţie ale lui Chifor rămâneau fără răspuns, iar Donose, împins de vânt, începea să dispară la orizont.
Publicul adunat în parcarea institutului începuse să îşi exprime, prin strigăte, entuziasmul, iar intensitatea uralelor creştea odată cu distanţa acoperită de profesorul zburător. Chifor luă iniţiativa:
- Doamnelor şi domnilor, după cum vedeti, invenţia noastră, Dochibunior, funcţionează perfect. Domnul nostru director execută un zbor perfect, sigur şi plăcut, survolând iubitul nostru oraş. Vă mulţumim pentru participare!
Ziariştii profitară de faptul că un mai aveau nimic de consemnat şi se grăbiră către redacţiile lor, pentru a-şi scrie materialele informative. Mulţumiţi de ceea ce văzuseră, oamenii de ştiinţă îşi notară şi ei informaţiile şi cifrele necesare omologării experimentului, după care se îndreptară către casele lor. Chifor, rămas, alături de colegii lui, în parcare, renunţase să-şi mai apeleze, prin radio, şeful. În schimb, anunţase prin 112 că domnul profesor Donose, care executa un zbor experimental, pierduse controlul zborului şi nu se ştia unde se găseşte. Singura speranţă era ca dispozitivul dochibunior să funcţioneze cât de cât normal şi ca directorul să aterizeze undeva sănătos.
- Domn profesor Chifor! Domn profesor Bunea!
Nea Matache, portarul institutului alerga prin parcare, ţipând ca din gură de şarpe.
- Domn profesor! A sunat domnu director! A zis să nu-l mai aşteptaţi, că a aterizat undeva într-un sat, Ghermann, sau aşa ceva şi că e întreg, dar aparatul din docuri nu mai merge, are un scurtcircuit la alimentare, nu se ştie cum s-a udat trenul la aterizare, cum dracu o fi aia.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!