agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-03-03 | |
Și iată-mă din nou aici și acum, mâna mi-o întind, cântecul meu obosit către larma dezlănțuită a lumilor. Când nu știu dacă am fost vreodată și altceva decât copil, dacă, printr-un spectacol, printr-un destin, am să trec înspre omul cel mare de mâine. Fumul acoperă jumătate din vreme, din mine... Chipuri, cândva cunoscute, îmi solicită la maximum imaginația, forța divină rămasă pentru dramul de recunoaștere, de comuniune. Nu vreau să vă pierd! Faceți în jurul meu cercul ăla pe care Însuși Dumnezeu l-a închipuit pentru eventuala uriașă ieșire din Sine. Știu, privirea mea este altfel acum, pielea asta pe care o miros, sub straturi de cenușă, făină și fum, nu e a mea! Nu o reneg! Țin cu dinții de mine! VREAU CU ORICE CHIP CA VOI SĂ MĂ RECUNOAȘTEȚI! CA PE UNUL DE-AL VOSTRU, NICICÂND ÎN STARE SĂ VĂ TRĂDEZE! Ca de obicei, voi pleca de la prezumția de naivitate: Omule mare, deci, tu ai dreptul să greșești! Ca să te îndrepți! Voi fi bun cu tine! Uite, mâna mi-o întind, pasărea asta care, încăpățânată în viață, în răspărul ei, învață și altfel să fie, să nefie! Acum când așa de bine înțeleg: n-am fost niciodată altceva decât copil: Mamăăăă, am nevoie vitală de tineee! Și nu mi-e rușine să strig!
* Tina a adormit în cele din urmă înfofolită și plânsă, până la sânge udată de lacrimile mele, mamă ce i-am fost neputincioasă. −Iartă-mă, tu Tino, că și eu m-oi ierta și-oi fi cândva mamă mai bună! I-am mângâiat inima de păpușă în care zăceau necrescute jocurile noastre suspendate... Cerului I-am arătat rana din pieptul ei. ** Tot mai mic te făceai. Acolo, în lumea ta, mușețelul nu-și deschidea florile. Timpul bătea pasul pe loc. Încercam să urnesc ușile ce se închideau imediat după tine. Împătimită cu orice preț să văd, să identific felul hidos în care se năștea neiubirea, tiranică se înstăpânea urmându-și oligarhice constituțiile. –Nu mă tem! – ți-am țipat: pe locul tău am plantat o narcisă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate