agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1454 .



Zăpada mieilor
proză [ ]
Trădarea (24)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2022-03-08  |     | 



În zadar încercase a-și aduna cele trei degete într-un punct unic: Treimea în Unitate se întruchipase în toată neputința ei de zămislire a rostului. Îi înfipsese Hristului unghia direct în bojogi. Pe deasupra lumilor îi purtase mai apoi diluat sângele. Pe obrajii arși de pitic bătrân, deprins de o vreme cu de toate. Dezarticulase o închinăciune. Nevrotic se îmbrăcase cu jumătăți de măsură, încurcând stânga cu dreapta, pe... el... cu altcineva. Se văzuse mic în dimineți înnoptate de iarnă, când mama se opintea zdravăn să-i treacă peste trup costeliv un pulover de culoare incertă, cu gât sugrumat: made in... Necunoscut. Lampa arunca aceeași flacără parșivă. Ca atunci când măruntul lămpaș se făcuse a aduce lumină într-un abecedar epuizat. Și moliciunea plăpumioarei de copil înstăpânise durerea de a te regăsi cu totul altfel decât în brațele îngerești. O roșeață în gât care nu mai trecea. Răgușeala cronică. Spaima că nu vei deprinde niciodată îndeajuns de bine, de adevărat, literele, cât să te pui stavilă în fața bolii, a războaielor, a morții – aceste tenebre insidios sălășluite în chip de om... Își simțea ochii. Ochi de fiară tristă, bolnavă, râncedă, împovărată,... atât de vulnerabilă. Aici, într-un capăt al existenței... de care cine să fi știut? Cine să-și fi amintit, măcar și-n ultimul ceas? Își lua cu-o mână privirea, o dădea prin frunză de lămâiță, prin visul pruncului de altădată... În fine, se chema alioșa! Nume cândva grafiat cu majusculă, intrat acum în rândul celor comune, într-un barbar ritual al datului pe brazdă, al supunerii...., al neidentității. A rememorat toate semnele crucii. S-a sforțat să-l păstreze pe cel adevărat, unicul, în sinele încă neatins, dincolo de neputința degetelor să articuleze, să însemne. Dincolo de această stare lumească, neînaria lui Dumnezeu... Și-a privit bătrânețea-înainte-de-vreme, prematurul autarhizat. A înțeles cum toată curiozitatea lui de odinioară pierise ca înghițită de un animal straniu, hămesit, dornic mereu să se înfrupte din timpul omului. Cerul se amesteca în pământ, această gaură neagră, această filă rămasă nescrisă. Și inima lui strânsă, metalizată, într-o pereche de bocanci: ostracizată, pasărea vâslea-vâslea să-și smulgă zborul de sub trupul greu al unui tanc. Ningea o ninsoare vișinie de undeva dinspre apus, cel mai probabil dinspre abatoarele sufletelor albe, ale mieilor de Paști somați a se face mari peste noapte.


*a (se) însemna (arhaic) „a(-și) face semnul crucii; a (se) închina” (cf. și fr. (se) signer „se faire le signe de la croix”)





.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!