Ei, puradeilor! Moș Ion a revenit dintr-o drumeție cinstită! M-au tras ciolanele, dar mai vârtos păcatele, înapoi spre coliba satului din care am pornit și chit că mi-aș fi dorit să sufăr ca sfinții și să mai umblu desculț pe la mănăstirile din nord, prin omăt, parcă nu mi-a venit la socoteală să las eu penelul, ba vă zic că parcă însuși necuratul îmi dădea împunsături de pe la spate cu furca să mă grăbesc la nepotu-miu, Zorilă, căruia i-am lăsat casa în grijă și la dumneavoastră să vă mai torn niște gogoși umplute cu năzbâtii din lumea largă. Dar când ajung acasă, ia umbra derbedeului din cui, că duglișul mi ți-a tulit-o încă de dinainte să pun piciorul în ogradă. Nu mă dumiresc ce a avut de s-a grăbit în halul acesta. Mi-a lăsat un bilețel colorat sub o sticlă goală, de zicea că niște orășeni l-au chemat să le țină un recital cu biciul la o nuntă. Și apoi, vorba ceea: unde nu sunt boi, ieslele-s curate, dar la mine-n casă pare-se că nu un bou ci o cireadă întreagă s-a perindat, că nici godacii cei doi pe care-i țin de sânt Ignat n-ar fi pășit pragul, de frică să nu îi socot vinovați și să le găsesc motiv grabnic de tăiere. Se vede treaba că nu l-am mai croit eu de multișor pe Zorrilă după ce am urmărit fandoselile astea moderne cu gogoloșitul copilului, lăudat cât încape, nu-i spune nu și alte gogomănii de le declară moda pe toate părențing. Uite acuma la bătrânețe cum în loc să mă îngrijească el tot eu trebuie să îi duc ponoasele. Da na, așa-i dacă lași ca-n casă, să intre vinul și să iasă cumințenia, că acum nu mai am nici de una nici de alta încât mă văd nevoit să bat la geamul cumetrii mele care mă tot miluiește ca pe un văduv uitat de lume, Dumnezeu să-i tot dea sarmale-n străchini, iar mie nu mi-o fi teamă că după-aceea or ajunge ele și la mine-n gură! Dar vorovirea multă strică, iar eu am lucruri mai importante de despicat înaintea voastră, mai ales după ce-am fost în pelerinaj până la Zadonsk să găsesc inspirație la cuviosul Tikhon și unde am găsit o urmă de isihasm încât am vrut să purced chiar mai sus spre Staraya Russa ca să mă zgâiesc la Skotoprigonievskul lui Zosima însă n-am mai avut putere și m-am oprit pe drum prin Karelia, unde tare frumoase lucrușoare am mai găsit, alături de oameni numai bobiță de afină, de-ți venea să-i mănânci nu altceva. Abia aștept să vă aștern câte ceva din șturlubățiile pe care le-am trăit și tare îmi doresc să le citiți și să le rumegați cu minte și inimă largă, că, de altfel, pun rămășag pe cinci coaste de purcel, nu o să mai pupați voi altădată așa povestiri în satul ista!

Cum a început totul? Păi, într-o dimineață, acu` exact 4 săptămâni, am bătut în geam la cumătra mea:
- Margaretăăă! Pune și-nvârte repede un cozonac, apoi scoate o șuncă grasă din butoi că e grabă mare! Cumătra, după ce o ieșit la geam somnoroasă și m-a văzut, a căscat ochii mirată la sumanul și traista mea pe care nu le scot din dulap decât la ocazii, ba, dacă mă cerceta mai bine ar fi văzut că mi-am tras până și ciorapii fără găuri, s-a frecat vârtos cu dosul mânecii, apoi mi-a zis:
- Da` ci păcatele mele mai plănuiești, moș Ioane? Nu-mi spune că pleci la drum așa, cu picioarele tale-nmuiate de bătrâneți!
- Ba chiar la drum plec, și încă drum întins, tu Margă, că mi-o zis Dumnezeu azi-noapte să nu mai stau o țâră! Așa că vreau să merg să văd țara lui Dostoievski și să găsesc mormântul starețului cela pe care l-o cunoscut el de zicea că-i sfânt.
- Ei, Doamne ferește să nu fi fost dracul cel care te-o sfătuit să pleci după fantome și să-ți lași ciolanele prin cine știe ce văgăună. Ai grijă, Ioane, că eu nu o să plec după tine ca Vitoria Lipan să te răzbun și să-ți fac parastas cu pompă.
- N-ai grijă cumătră, că eu nu plec la drum cu 300 de oi, ci cu 300 de păcate și dacă o pofti cineva la ele i le dau cu dragă inimă. Ce o să fie mai greu e să le desprind de mine că ar trebui să lepăd cu ele și un ochi și o mână. De aceea mă rog la Bunul să nu îmi trimită pe drum un așa pofticios și să mă mai lase să mă folosesc până la moarte de aste membre.
- Cu ochi, fără ochi, îmi răspunde cumătra sătulă de palavrele mele, află că de nu dai un semn în trei săptămâni, aici acasă îți fac pomana și îi dau și sfinției sale, părintelui Florin, o țuică de la tine din beci să-ți facă o predică la liturghie. Chiar dacă le face mai lunguțe, dar cel puțin n-o să te uite lumea ușor!
- N-ai tu grijă, cumătră, de aste treburi că nu mă prăpădesc eu cu una cu două, în tinerețe am avut de furcă cu ditamai zmei și balauri și când le-am arătat carnetul de partid n-au mai zis nici pâs, ci pune mai repede de cozonac, că eu mă duc la poștă să-i las scrisoare lui Zorilă și apoi mai rezolv niște trebi pe aici prin sat.

Trebuie să vă spun că cumătra asta a mea, chit că e cam rea de gură, e tare omenoasă. Stau, din prea mare mila ei, în aceeași curte cu dânsa, însă nu trăim în același bordei, căci a zis ea, acum doi ani când am poposit în sat: ”să nu creadă lumea că necinstim amintirea nevestii tale”, așa că mi-a oferit mie bojdeuca ei de vară cu vorbă ca atunci când am nevoie de ceva, numai să bat în geamul ei și sare cât ai zice pitpalac și-un cocostârc. Mie mi-a convenit de minune, având și liniștea dorită și mâncarea gătită. Iar ea era mulțămită că are bărbat noaptea-n curte, chiar dacă știam eu bine că de-o sări pârleazul vreun nerușinat, eu m-oi face că dorm mai adânc ca mortu-n groapă.