agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-04-08 | |
Chipul Copilului dăltuise profund semnificațiile, Prioritatea. În dimineața aia în care s-a produs impactul. A fost ca și cum în fața mea subit s-ar fi ivit un dumnezeu mic, încruntat, neajutorat, viu. Am fost la fața locului: am rămas! ...un dumnezeu care nu avusese el timp, ... suficientă iubire mai mult să crească, să ajungă la rădăcina năprasnică a răului. Un cândva-gavroche în cizmulițe, cu geacă din fâș... cine știe dacă vreodată căptușită?! Nu am putut culoarea ochilor să-i ghicesc: același fum se punea stavilă. În calea privirii, a adevărului. Mi-am întins mâna, când țâncul a-nceput deodată lumea să-nconjure. Lumea ca un gorgan. Plânsul ei înecat. De fum. De pământ. De pumnul vicleanului. În spatele-i mic se ridica întuneric. Și cineva ar fi putut să-l înjunghie, cât era el de dumnezeu, cât era el de mic! Două urme de dalie carbonizată. Cântecul sugrumat al unui cocoș... –Și... cum știai, tu, doamne, așa pitic, cu lumina să te-mbraci? Cum căciulița să ți-o pui, de frig să te apere? Mai treceau pe la tine păsări purtând în cioc prăpastia, albele spaime ale omului? Lasă-mă să te ating! Nu știu dacă în stare voi fi o miime din tristețe la o parte să-ți dau! Dar ai jocurile mele: în Copilărie, deci, să ne-ntâlnim!
Mă privești cumva de după un geam. Geamul cu fostă mușcată. Când eu scriu scriu cuvinte,... starea aia palidă, opintindu-se ca o viață, să ne încapă. Și n-aș ști eu, nu aș putea ușa să trag, să plec mai departe: îți simt umerii, rămași de copil, aripile ce n-au avut destulă iubire să crească. Acordă-mi, deci, prezumția de naivitate: mi-aș frânge vremea să te văd zâmbind! În lumea asta a daliilor arse: nu e mamă prin preajmă să ne învelească... Rămâi neclintit: ochii tăi țin povara lumilor. Și ce va fi mâine, ce va fi, mai ales, în secunda următoare? Nu știi la ce să te-aștepți. Îți privești vârful cizmulițelor întoarse din lumea cu jucării și povești. O bunică bătrână bătrână, de n-o fi timpul, sufletul care pâlpâie în trupul ăsta bolnav, te strigă pe nume: împietrești lângă gorgan. * Lipsa-ți de adevăr zvâcnea ca o săgeată otrăvită din tine: nu mă nimerea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate