Era cu o zi înainte de Întâi Mai – Ziua internațională a muncii. Medicul Șerban Caragea era puțin stresat de modul în care vor fi priviți părinții săi, ce urmau să sosească în capitală, de viitoarea lui soție și de părinții acesteia. La intervenția chirurgicală din ziua respectivă, la care Mia participase ca asistentă, Șerban aproape că fusese înlocuit în timpul operației de către fată. Aceasta intervenise prompt, într-o situație în care lui i se părea fără ieșire, salvând astfel viața pacientului.
Doctorul Caragea apreciase încă de la început aptitudinile medicale ale fetei, dar acum fusese uimit. Doar la profesorul Muller văzuse o asemenea dexteritate și prezență de spirit. Privind la norii ce se succedau în zare, se gândea că asistenta îl va da de gol pe secție că nu a știut cum să procedeze, totuși Mia nu părea o bârfitoare. Oricum se gândi că ar fi bine să fie un pic mai amabil cu ea. O plăcuse la început dar, de când pătrunsese în lumea bună a capitalei prin intermediul Magdei, Mia i se păru insignifiantă, o amărâtă de asistentă care stătea ca și el cu chirie. Magda avea studii superioare, un tată bine plasat, cu mașină, apartament mare în centul Bucureștiului, relații prin intermediul cărora îi facilitase chiar și accesul ca lector universitar pe lângă profesorul Muller.
Tura era pe sfârșite, se apropia ora două. Mia venise să lase fișele de observație și tratament ale pacienților. Șerban în încercarea de a fi amabil, o întrebă:
- Domnișoara Argintaru ai susținut examen la medicină anul trecut ?
Aceasta, mirată de întrebare, răspunse după un timp :
- Nu mă atrage medicina!
- Atunci de ce ai făcut școala sanitară?
- Mama a insistat! Murmură ea ușor întristată probabil de rememorarea unor evenimente neplăcute.
- Dar ție ce ți-ar fi plăcut să devii? Continuă doctorul gândindu-se că Mia nu vrea să recunoască eșecul de la examen.
- Profesor de limba germană ! Răspunse fata veselă fără să stea pe gânduri.
- Și nu ai reușit?
- Pentru limba germană se face o grupă odată la trei ani, iar eu nu am știut, abia la anul se mai face una.
- Dar am văzut că studiai niște manuale de limba franceză, insistă acesta, zâmbind, cu toate că pe hol se auzea agitația de la schimbul de tură.
Fata nu mai apucă să răspundă deoarece în cadrul ușii apăru Grig voios. Acesta când o văzu pe asistentă zâmbind, în cabinetul lui Șerban, ridică sprâncenele a mirare apoi începu cu un ton glumeț :
- Domnișoară, doctorul Caragea e ca și luat, nu-ți mai pierde vremea !
Nu terminase de vorbit când privirea i se întunecase deja. „Venise la Șerban și dăduse peste Mia”. Cu toată încercarea de a fi impasibil nu se putu abține să nu își interogheze colegul:
- Și tu ce faci domnule vrăjești cu două? Vezi că te așteaptă Magda la poartă! Se mai uită odată curios la Mia, care pusese privirea în pământ, apoi plecă. Îi stărui o vreme în memorie, imaginea celor doi zâmbind, știa că Șerban nu prea zâmbea asistentelor. Grig se gândea chiar să-i spună Magdei, dar se abținu, în definitiv, erau doar niște zâmbete. Poate avea el un simț al proprietății foarte dezvoltat, în ceea ce privește partenera. Ce-l interesa pe el ? Îi mergea bine cu Corina. Dacă Șerban se descurcă, bravo lui !

De câteva zile, Grig fredona toate cântecele vesele pe care le cunoștea, ba chiar scoase și vioara din cutie și își mai exersa talentul. Nu-i spusese mamei lui că s-a împăcat cu Corina dar își făcea planuri să i-o prezinte. Dorea să mai aștepte o lună-două pentru a fi sigur de sentimentele fetei. Era liniștit în privința lui Artur. Corina părea decisă. Nici la Sinaia, la tanti Olga, nu mai merse cu ea, nici garsonieră nu-i mai închirie, nici cadouri nu-i mai făcu. Dorea să fie sigur că-l place pe el, nu avantajele materiale ce i le putea oferi. Pentru partidele de amor mergeau la hotel.
Despre împăcarea celor doi nu aflase nimeni. Vlad era cu gândul la detașarea pe care urma să o facă în curând la Constanța precum și la fetele pe care o să le întâlnească pe litoral, iar Magda fusese preocupată să-l determine pe Șerban să o ceară în căsătorie.
Niculina Stăncescu era mulțumită că băiatul ei e fericit, se bucura că în sfârșit o să fie soacră. Își închipuia că viitoarea noră o să fie asistenta pe care Grig o curta de atâta timp. Aflase de la șeful spitalului, cu care ținea legătura, că fiul ei încă duce flori fetei, chiar dacă mai rar. Știa că, bărbații, după ce obțin ce doresc, devin mai indolenți. Nu știa că fiul ei se împăcase cu Corina, iar florile le oferea pentru imagine tuturor asistentelor de la chirurgie.

Festivitățile de Întâi Mai trecuseră de o săptămână. Vlad trebuia să înceapă tura de noapte. Era aproape ora 22 dar el mai avea până să intre pe poarta spitalului. Falit ca de obicei se gândea să-l prindă pe Grig să-i ceară niște bani. Știa că acesta trebuie să iasă din tură și nu dorea să-l piardă. Când ajunse în fața clădirii, întrebă portarul dacă a plecat Grig.
- De un sfert de ceas a plecat domn’ doctor Stăncescu! cu Pobeda ! răspunse nea Ionică.
- Grig merge numai cu taxiul și eu sânt lefter! mormăi Vlad supărat. Intră în spital
gândindu-se de la cine să se împrumute. Grig era singurul care-i dădea bani fără să-i ceară înapoi, și îl ratase. Trecu pe la ortopedie dar medicului respectiv îi era deja dator așa că se strecură discret. Urcă la primul etaj cu gândul că îl va găsi pe Șerban. Pe holuri era liniște, se făcuse deja schimbul de ture. A doua zi era duminică și el nu avea nici un ban! În cabinetul de la chirurgie nu era nimeni, probabil Șerban întârzia și el. Trecu supărat mai departe. Ajuns spre capătul holului o zări pe Mia, în cabinetul asistentelor, singură.
Fata când îl văzu, începu să radieze de fericire, închipuindu-și că venise special să o vadă pe ea. Doctorul cunoscându-și capacitatea de seducție, și amintindu-și că Grig îl persiflase în urmă cu opt luni că Mia nu a venit la întâlnire, își încercă norocul.
- Singurică, singurică ? întrebă el
- E sâmbătă seara și e mai liber! răspunse aceasta surâzând.
- Dar în viața particulară…tot singură!? continuă Vlad apropiindu-se de ea cu gândul că poate în amor se alege cu ceva dacă la bani nu a avut noroc. Fata zâmbi. El interpretându-i zâmbetul drept un răspuns afirmativ, întinse încet mâna spre mijlocul ei apoi, mângâindu-i talia, începu să o sărute. După câteva secunde trupurile celor doi păreau să se contopească. Când văzu că Mia nu se opune, cu o mână continuă să o mângâie, iar cu cealaltă își desfăcu imediat pantalonii.
Simțindu-i intenția, fata se zbătu să se desprindă din strânsoare, fapt ce îl excită și mai tare. Cu cât Mia încerca să scape din brațele lui cu atât Vlad insista mai mult. Nici când doctorul reuși să îi ridice halatul, în dorința de a o penetra, asistenta nu țipă după ajutor. Spera că se va elibera singură dar, în același timp, îi era și rușine că s-a ajuns la așa ceva! În zbaterea ei simți, totuși, cum corpul e pe cale să cedeze! Sărutările și mângâierile doctorului parcă o hipnotizau! Îi anihilau orice instinct! Creierul îi dicta să se elibereze dar inima îi zvâcnea de fericire! Cele două organe îi trimeteau impulsuri contradictorii! Într-un final inima părea să învingă creierul! Nu mai era sigură că vrea să scape din îmbrățișarea lui! Dorința de a se elibera începea să se disipeze! O fericire imensă parcă o moleșea! Încetase orice zbatere…când, zornăitul unui nasture pe podeaua de ciment a cabinetului, îi reconectă inima cu creierul, reamintindu-i de blestemul familiei! Blestem în care nu crezuse niciodată dar care acum se putea perpetua! Încă o dată! Într-o fracțiune de secundă îi trecură prin minte numele tuturor străbunelor și al fetelor din satul ei înșelate de băieți, nume cu care maică-sa o bătuse la cap ani de-a rândul! Degetele de la mâna ei stângă alunecară pe fața lui Vlad rașchetându-i cu unghiile pielea obrazul. O făcuse pentru a-l opri și a răzbuna toate adolescentele credule!?
(…)
Mia care, la plecarea lui Vlad, rămăsese ca o floare ofilită ce își dă ultima suflare pentru că nu a fost udată de multă vreme, părând că peretele de care era rezemată reprezenta singurul lucru care o ține în picioare, începu încet-încet să-și revină. Deschise fereastra inspirând cu nesaț aerul răcoros al serii de mai. O năpădi inițial un sentiment de rușine ce se amestecă apoi cu unul de ciudă că se lăsase sărutată. Nu se gândise totuși că doctorul Radaicovici va îndrăzni atât de mult; toată lumea îl considera „un băiat bun, dar fără noroc”. Bine că nu se întâmplase nimic! Chiar dacă era cât pe ce…! Oare dacă nu ar fi deșteptat-o zgomotul nasturelui căzut, finalul ar fi fost altul?! Se luptase cu Vlad dar și cu propriile-i sentimente! Ar fi vrut…și totuși n-ar fi vrut! (…)
O apucase tremuratul de la aerul rece ce inundase încăperea, când a venit medicul de gardă, Șerban Caragea, pentru a-i lăsa schemele de tratament ale bolnavilor.
Acesta, cu toată bunăvoința pe care știa că i-o datorează în urma intervenției din urmă cu o săptămână, după ce o măsură cu privirea, o apostrofă:
- Domnișoară ce-i cu ținuta dumitale ? Unde îți este ultimul nasture de la halat ? Aici este o instituție publică, se cere o minimă decență !
Fata, de tulburată ce era, nu îndrăzni să spună nimic. Și-apoi ce să spună!? Ea-i zâmbise lui Vlad! Și, când lucrurile luaseră o turnură nedorită, nici nu strigase după ajutor!

Ajuns la etajul al II-lea, la cabinetul de la interne, unde lucra, și văzându-și în oglindă zgârieturile, Vlad exclamă:
- A naibii diavoliță ! Și nici nu i-am făcut nimic ! Apoi se puse să-și panseze obrazul. Era data de șapte mai, peste două zile era planificat să meargă în schimb de experiență, la Constanța, pentru trei luni. Cu toată usturimea ce o simțea, se consola totuși cu gândul că măcar nu o să fie necesar să dea explicații tuturor cunoștințelor în legătură cu obrazul lui care, sigur avea nevoie de circa 20 de zile, pentru a se vindeca complet. La Constanța nu-l cunoștea nimeni!
Când sosi asistenta lui de tură, îl întrebă mirată:
- Vai domn' doctor ! dar ce ați pățit ?
- M-a lovit o creangă ruptă de vânt, azi în timpul vijeliei! Sub pansament nu se vedeau urmele de unghii și, motivația era bună, în ziua respectivă chiar fusese o vijelie grozavă.
Spre dimineață, după ce rezolvaseră urgențele apărute, asistenta amabilă, se oferi să-i refacă pansamentul, dar medicul Vlad Radaicovici, refuză, motivând că-i grăbit. Plecă cu o oră mai devreme să-l prindă pe Grig acasă pentru a lua niște bani de la el, în vederea plecării la Constanța. Nu-i povesti nimic din întâmplarea cu Mia pentru a nu se face de râs dar și de teamă să nu-l supere. Nu era lămurit în privința relației prietenului său cu asistenta de la chirurgie. Scuza pentru obrazul pansat fu aceiași pe care o spusese și asistentei lui.