Își privea lucrușoarele cu teamă și adorație. Cu acea strângere de inimă ce imediat făcea loc mângâierii, chit că sufletul ei plutea în derivă pe marea străpunsă de lacrimi. Atât de sărmană și, totuși, așa de bogată! Cu tresărirea aia lăuntrică, pe care n-ar fi știut vremea s-o oropsească! În tandem cu ea însăși, trecută binișor de 65, obișnuindu-se a mânca o dată pe zi. Declarându-se mulțumită. Aptă să ajungă și la clipa următoare... În înșiruire pașnică, sticluțe colorate păstrau, pe pervazul unei ferestre, mai mult amintirea decât conținutul, când se pomenea ea a-și arunca ochii după vreun colac de salvare, după vreun fluture... Durerea era, destul de probabil, o eșarfă ciclamenată, chestia aspră cu care se încingea din obișnuință, poate din vocație... Așa de avută, răsufla cu toată viața ce-i sta pe aproape! În frigider mai erau 2 ouă, o juma de pahar cu lapte, posibil și bucata de brânză din care, într-o amânare, parcă uitase foamea să-și ostoiască... Cu lumina stinsă, singurătatea îi aprindea ochii și ea vedea,... vedea ulița albastră pe unde se furișase odinioară, cât ai bate din palme ajungând la bunica... Drumul ăla șters de pe hărțile oamenilor, atât de bine în memoria afectivă a frumuseții păstrat. Când sandalele sunt din plastic, dar tu le miroși: le simți miracolul! În această întâmplare de vară câmpenească ce-ți adună prin preajmă ape, ierburile lor unduindu-și, suplă, tinerețea spre susul făpturii din tine. E și ceva noroi, starea asta ambiguă, un fel de suprafață uleioasă, mult prea caldă, râncedă, intrând în coliziune cu netezimea trăsăturilor fine, neperisabile, unicele demne să se înființeze în vecinătatea divinității! Ștergi ștergi tu cu un șervețel, cu o iluzie... Îți simți degetele rănite, așa înfășurate în pojghița unsuroasă. Copilăria face din nou hocus-pocus: în văzul lumii te arăți aceeași fetiță minunată: chicotești, dai la o parte bătrânețea bunicii...

Într-un gest reflex, împingi foamea în adâncul pământului: știi: căpcăunul ăsta nu se satură niciodată: de-ar putea, de viu pe sine s-ar mânca odată! Sticluțele tale sclipesc fermecate: așa de avută, încă o dată amâni festinul înfruptării.