Aurelian Popârțac era vlăguit. Umblase aproape o oră prin Muzeul de istorie si arheologie iar acum simțea că se sufocă. Soția lui, Augustina, îl târâse după ea, oprindu-se la fiecare vitrină sau exponat, pentru a-şi face selfi-uri.
- Mai bine ai citi ce scrie pe etichetele informative, îndrăzni Aurelian.
- O să le citească prietenii mei, dupa ce le postez pe Faceboock, i-o reteza scurt soția.
Profitând că, pentru a nu scăpa nimic nefotografiat, nevasta îi rămăsese în urmă, bărbatul se aşeză pe o băncuță de odihnă aflată într-o sală mare unde erau expuse busturi şi statui antice, mai mult sau mai puțin întregi. O senzație plăcută de relaxare îl cuprinse imediat şi regretă că nu putuse lua cu el măcar o doză de bere rece, de la toneta din piața din fața muzeului, unde cu greu apucase să dea pe gât două beri, în timp ce nevasta stătea la coadă la bilete. Încercă să desluşească ce scria sub bustul de marmură albă al unui aristocrat roman, dar nu reuşi. Pleoapele îi erau grele iar privirea înceţoşată. Închise pentru o clipă ochii, iar când îi deschise tresări. În faţa lui, un tânăr, îmbrăcat cu o tunică albă strânsă cu un brâu, se înclină adânc şi îl întrebă:
- Mărite Cezar, ce porunciți pentru baia de seară?
- Ce poruncesc? – se miră Aurelian. Să se dea apă caldă la tot cartierul!
- Înălțimea voastră, conductele care duc la termele cartierului s-au spart la scurt timp după ce au fost montate. Dacă dăm drumul apei calde prin ele, o să faceți doar duşuri reci.
- Cine a fost acest constructor neisprăvit care a risipit banii cetățenilor romani?
- Inocențiu Galinaceus, fiul senatorului Profitus Vero, prietenul Înălțimii voastre.
- „Quod licet Iovi, not licet bovi” – suspină Aurelian, mirat că poate vorbi cursiv în latină. Asta e. „Gaudeamus igitur” ! Voi face doar eu baie, iar plebeii vor mai aştepta o rectificare bugetară sau un alt război.
- Stăpâne! Eu voiam, de fapt, să ştiu ce doriți să presărăm în apa din balnearium: petale de trandafir sau flori de levănțică?
- Eu folosesc gelul de duş Palmolive cu lapte şi ulei de măsline.
- Lapte de măgărița sau de capră, Luminăția voastră?
- Poate să fie şi lapte de pasăre dar să aibă maxim 1,5% grăsime...
- Încă o întrebare, Slăvite Cezar: pe cine binevoiți să chemăm astăzi să vă spele pe spate, pentru masaj şi pentru tot ce mai e nevoie?
- Să vină Aisha, sclava asiriană. Am verificat data trecută ce competențe are!
- Şi dacă onorata soție a Luminăției voastre, Augustina, o să protesteze?
- Dacă protestează, pretorienii s-o închidă în camera ei, fără apă, mâncare şi telefon mobil.
- Şi dacă o să facă scandal, Slăvite Cezar, şi o să vă spargă iar bustul de marmură?
- Atunci: „Alea jacta est!”, plusă curajos Aurelian, ca un adevărat Cezar ce era. Pretorienii s-o închidă în cuşca cu lei.
- Nu e periculos, Înălțimea voastră? Sunt vreo 20 de lei, în total.
- Nu. Toată viața nu i-au ajuns leii, oricâți i-am dat! N-apucă ea să-i termine pe toți, până îmi fac eu baia, surâse sardonic Aurelian, moment în care simți că cineva îl zgâlțâie insistent de umăr...
- Aurelian, ce faci, mototolule, dormi la muzeu? De asta te-am adus eu aici?
Glasul soției avu asupra lui efectul unei găleți cu apă turnată brusc în creştet.
- Hai odată, mişcă-te mai cu talent, continuă Augustina, ironică, şi dă-mi 50 de lei, ca să-mi iau un suvenir la ieşire, că aşa trecem noi prin viața asta şi nu lăsăm nicio urmă pe unde am trecut..
- Imediat, drăguță, suspină Aurelian, cautând febril prin portofel, în timp ce în urechi auzea, ca un laitmotiv: „Vita nostra brevis est, Brevi finietur”...