agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 582 .



Cimitirul
proză [ ]
AXN

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Invio Nevis ]

2023-07-21  |     | 



Peste drum era un bar. De când îmi doresc să mă duc să beau singur într-un bar de rockeri. Poate îmi fac niște prieteni cu barbă. Nu mă gândeam decât la ea. Cum putea un om să iubească și apoi să uite că a iubit. Am fost crescut cu ideea asta că iubirea e veșnică. Viața te învață altceva. Ți poate întâmpla oricând și ție să nu mai iubești.
Drumul meu era spre un parc. În sfârșit realizasem că singurul motiv pentru despărțirea de femeia mea perfectă era: “a murit” iubirea. De câteva luni bune o tot întrebam ce se întâmplă. De câteva luni mă învârteam ca pe rotisor sub focuri de gânduri și întrebări.
Era seară. Îi văzusem o poză cu ea și iubitul ei. Simțeam o nevoie nebună să fiu anesteziat cu țigare și alcool. Am cumpărat tigări și alcool. Mergeam și nu șimțeam că afară e rece. Uitasem că nu mai fumasem de trei ani. Știam că poate mă apuc iar de acest viciu, dar nu conta.
Am fumat ca și cum niciodată nu mă lăsasem. Am băut fără să mă amețesc. Nimic. Durea corpul fără să știu de ce atât de mult și de ce acum.
Am luat-o pe aleea spre parc. Treceam prin cimitir. Cum era oare frigul în cavouri?

Și ce dacă! Călătoria prin viață este tot ce contează.
De douăzeci și trei de ani caut să învăț cât mai multe. Am avut atât de mulți prieteni prin toată lumea. Deodată lumina și soarele s-au stins și stau aici în întuneric. Nu cred că mai e ceva de făcut.

Mă plimbam prin cimitir cu tigarea nr. 5 aprinsă la rând. Alcoolul se strecura pe terminate din prima sticlă. La un moment dat am văzut un trup și o umbră plină de întuneric așezată pe banca dintre morminte. Era o fata cam de 20 de ani, îmbrăcată în negru și cu o șapcă pe cap. Suspina. Am vrut să trec mai departe. Fiecare are dreptul de a suferii în singurătate. Eu eram atât de trist cu lumea mea. Ea era supărată cu lumea ei.
Am făcut încă doi pași și am privit iar spre ea. A ridicat privirea. Îmi plăceau fetele care era cu părul negru și ochii negri de când mă știu. Ochii îi erau negrii cu mici străluciri de la becurile îndepărtate.
Doream să îmi continui drumul. Nu îmi păsa mie de suferința ei. Eram în vârful egoismului meu de suferință. Savuram fiecare clipă de durere care îmi trecea prin corp și pe care o anihilam cu fum și gradele din băutură.
Am ajuns lângă ea. Am trecut de ea cu un pas, doi… și atunci am auzit:
- Tu de ce ești trist?
Vocea ei străbătea aerul de parcă era un abur intens de saună. M-am oprit indiferent. O altă femeie tristă, o altă iubire care s-a uitat.
- Poate din același motiv ca tine. Te-a părăsit iubitul, nu?
Trupul negru nu se mișca.
- Iubirea mea? Iubirea mea era lumea. Am călătorit atât de mult, dar nu am apucat să văd tot ce îmi doream.
M-am oprit. Am tras un fum din tigarea fără număr. Nici acum nu simțeam nimic. Am luat o gură de alcool. Tot nimic.
- Ciudat. Credeam că toată lumea suferă în cimitirul ăsta de lume pentru o iubire moartă. Poate că așa este. Iubirea moare oricum. Lumea nu moare și nu pleacă nicăieri. Mai ai timp să vezi și să vizitezi ce îți dorești. Ești tânără.
Am luat loc lângă ea. Ce putea să se întâmple mai ciudat în viața mea? Sufletul era în mâinile unei femei. Îl omorâse demult. Trupul ăsta era ca o fantomă fără rost și lumină. Pot să stau de vorbă cu oricine, oricând.
- Cred că tocmai era momentul să îmi primesc aripile și să iau lumea în piept. Îmi făcusem planul să mă duc să vizitez orașe mari: Paris, Londra, Roma. Poate ajungeam să văd Beijing și marele zid. Ce frumos ar fi fost să văd temple budiste și vechea civilizație maiașă. Atât de multe aveam de făcut.
- Nu înțeleg de ce ești atât de tristă. Ești tânără, ești sănătoasă. Cu bani sau fără, dacă îți dorești destul de mult poți ajunge acolo unde vrei. Dar nimic din toate astea nu contează dacă nu le vezi alături de persoana iubită. Eu așa cred. Banii se fac. Sunt atât de mulți oameni care plecă fără nimic, muncesc pe unde apucă și tot ajung acolo unde își doresc.
Aerul de lângă ea devenise mai cald. Probabil era de la noua țigare pe care am aprins-o.
- Să văd lumea era visul meu. Iubirea nu am ajuns să o cunosc prea bine. Doar părinții m-au iubit. Eu vreau să văd lumea!
- Până ajungi să vezi lumea îți pot eu povestii ce am văzut. Poate te ajută cu ceva pe viitor.
- Da! Vreau să îmi spui tot ce ai văzut pe unde ai fost. Vreau să știu tot.

Trupul ei se întoarse spre mine. Tot negru, tot tânăr. Nu distingeam din ce este făcută haina ei sau pantalonii ei, dar nici nu mă interesa. Ochii îi deveniseră mai pătrunzători, mai aprinși.
- Am fost la Paris. Am văzut turnul, catacombele, Moulin Rouge.
Îi povesteam ce am făcut și ce am văzut. Părea atât de încântată. Eu terminam țigare după țigare. Beam câte o gură de alcool la fiecare amintire spusă. Din când în când îmi aduceam aminte printre povestiri de ochii femeii care mi-a omorât sufletul. Îmi aduceam aminte cum mă săruta, cât de indiferent și liniștit eram atunci. Îmi aduceam aminte cum făceam sex, nu dragoste, și mă încruntam că nu mai îmi aduceam aminte cum se simțea în ea. Îmi imaginasem că mă plimb cu ea lângă turnul Eiffel și că eram fericiți. Nimic din toate astea nu îi povesteam ființei negre de lângă mine. Am realizat că nici nu îi știam numele.
- Numele meu este Invio. Pe tine cum te cheamă?
- Numele meu este Mia.
- Mia? Un nume atât de frumos. Nu ar trebui să fii tristă și singură în cimitir la ora asta.
- Nu știu ce anume m-a adus aici, dar nu pot să mă gândesc decât la tot ce am pierdut.
Simțeam o dorință clasică a mea să încerc să îi alin durerea. Sunt atât de multe lucruri care mi-au fost adâncite în comportament și au devenit reflex încât și eu mă urăsc câteodată pentru asta. Ar trebui să o las, să plec, să nu dau doi bani pe tristețea ei. Dar eu…m-am apropiat de ea, am încercat să îi ating umărul. Era o textură atât de ciudată în haina ei.
- Încearcă să nu mai fii tristă.
I-am oferit o tigare, dar m-a refuzat. Am mai aprins eu un cui în coșciugul meu.
- Toate lucrurile se rezolvă. Totul are o soluție.
Ea suspina în continuare. M-am aplecat să o mângăi pe spate.
- Nu îți mai face atâtea griji. O să ai timp să vezi lumea.
Am văzut cum se întoarce. Fața ei nu mai era atat de frumoasă. Lacrimile îi săpaseră șanțuri adânci pe obraji. A zâmbit cu o gură impecabilă. Am încercat să îi sterg lacrimile. Am atins lacrima și am simțit cu mi se sterg amintirile. Toată durerea și suferința, trăită din cauza iubitei care mi-a uitat iubirea, a dispărut. Mă simțeam ușurat. Era timpul să îi vad chipul cu totul. Poate se ascunde ceva frumos în locul acela atât de trist.
O căldură rece îmi pătrundea în corp. Privirea ei era ca un foc și mă mistuia. Eram departe de sufletul meu, de iubirea mea. Eram departe de tot. Lumea devenea ceva inutil. Ochii mi se deschideau pe veci într-un cavou de întuneric.

Cred ca am băut prea mult. Doi bărbați bărboși m-au cărat afară din bar și m-au aruncat pe stradă. Nu trebuia să beau. Poate că am să dorm acum, aici, e bine.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!