agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-07-24 | |
Se mai spunea jocului stradal number one de la sfârșitul mileniului al doilea "datul pe căruț cu rulmenți". Se dădeau puștanii, deseori vlăjganii majori pe aceste aparate de locomoție destul de rezistente, căruțurile foarte zgomotoase și ore întregi. Se mai odihneau un timp. Iar începeau. Seară de seară, după-amiază de după-amiază după orele siestei, bineînțeles. Datul aproape la nesfârșit pe rulmenți la vale, pe străzi și străduțe de cartier a fost principalul sport național al românilor. Un mic bâlci ori o competiție sportivă Rulmentiada. Viteză pe roți în miniatură, improvizație de mahala, pe niște plăci de lemn considerate căruțuri, puse pe câțiva rulmenți (de cele mai multe ori patru, rareori pe șase, sau chiar opt). Unele căruțuri aveau și volane ori alte proptele. De obicei erau simple, late doar să încapă fundurile "șoferilor" de mahala. Au apus vremurile cu mașini puține pe străzi și străduțe mai ales în târguri și municipii reședințe de județ.
Mentalitatea proletară ludică, distracția și priceperile la toate îndeletnicirile viitoare cereau ca orășenii să-și obțină în viață mai întâi "carnetul de șofer" în căruț pe rulmenți. Puteau să negocieze cu rudele și prietenii să fie trași până departe de-a lungul străzilor. Sau chiar să pună presiune pe unii copii să fie remorcați de ei până sus: "Hai, mă, du-mă pe căruț până la deal, că o să-ți țin partea diseară!". Iarna datul pe sănii și datul pe scânduri, șipci, bucăți de lambriuri, un fel de tălpici mai lunguiețe decât tălpile încălțărilor, fie de lemn, fie din plastic, iar în tot restul anului datul cu gălăgioasele căruțuri pe rulmenți umplea de animație străzile mai periferice, aleile cu pantă blândă ori mai accentuată. Invitația se făcea între vecini și prin strigăte: "Hai, Claudiu, vino și tu să ne dăm pe rulmenți. Adu-l și pe Remus, să facem și-un trenuleț de căruțuri!"... Decât să fi stat în multe seri ca boul, să privești pe sticla televizorului cu lămpi sau oricum alb-negru spectacolele megalomanice de slăvire a primului cârmaci și a consoartei sale academiciene de renume mondial, mai bine o tuleai cu căruțul pe rulmenți în brațe ori în spinare, să te crezi și șofer pe T.I.R., camion, tractor, ori la volanul unui Ford, Mercedes. Eu unul am văzut acest joc pe lângă cele două blocuri în care am locuit, D2 din Cartierul 23 August, apoi U2 din Cartierul de Vest, pe aleile Tulcei atât în anii '70, cât și în mai triștii ani '80. Nu a încetat nici în anii '90, doar că era simțit după răsturnarea regimului comunist tot mai caduc. Însă odată ce ieșeai seara și un capitalism cu vreun căruț pe rulmenți șic, boema Rulmentiadei reîncepea. Se adunau băieți și vlajgani și de la blocurile vecine. Se mai adunau și tinere admiratoare. Apoi se stătea de vorbă, se fuma, se juca și barbut. Un fel de carturi mai mici erau aceste căruțuri pe rulmenți, iar jocul pe ele era un fel de carting fără nicio poluare, decât fonică. Orășenii erau atât de obișnuiți însă cu rumoarea de pe mahalale de la zdrăngănitul metalic al rulmenților pe caldarâm (ciment, bitum, nu și pavele de bazalt), încât nimeni nu avea voie, nici măcar miliția să se amestece în vreun fel în... revoluția orășenească a căruțurilor pe rulmenți. Nimeni nu putea opri sunetul roților, după cum nu te puteai pune în fața unui tramvai, autobuz, troleibuz, ori a mersului societății spre dezvoltare, nu spre regres până în decembrie 1989. Nu cred că sovieticii aveau căruțuri mai bune decât cele românești. Poate cele cehești, poloneze și din RDG aveau și îmbunătățiri din Occident. Dar viteza rulmenților românești era asigurată și de calitatea lor, de avansul tehnologic, de trecerea în fața bulgarilor, sârbilor (yugoslavilor), albanezilor, ungurilor. Aveam industrie care duduia mai puternic. Aveam o industrie constructoare de mașini serioasă. Aveam cea mai mare apropiere de Vest, de USA încă de pe timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, inamicul Moscovei, iradiat, asasinat de sovietici. Prin rulmenți și datul pe căruțuri jubilam și juisam în fața fătucilor și domnițelor. Era un afrodiziac stradal. Mușchii tipilor se încordau ca la sală pe căruțuri, proba stăpânirii în pat a primei iubite se dădea direct în stradă. Nu mai mâncai ca rulmentist, într-o seară frumoasă când se uita de la geam, ori din grupul fetelor la tine o admiratoare. Dacă era curajoasă, invitată sau nu poate că accepta ea oricum să-ți încerce năzdrăvanul căruț, punându-și fundul cu grijă și insistând s-o "tragi" cu grijă, să nu se răstoarne. Pe bune, decât să ceară guvernanții astăzi prin Berlin ajutor militar de la nemți, când avem deja militari NATO mai mult francezi în țară, la Cincu (Brașov) și s-ar lua ca proștii la bătaie nemțăloii cu francezii albi, arabi și de culoare prin locurile de distracție, pentru câte o cucerire feminină (sau... masculină, mai știi!), mai bine s-ar face un program sportiv cu bani europeni de reintroducere a Rulmentiadei în viața puberilor, adolescenților și s-ar breveta în locul mașinilor electrice mașini pur ecologice, pe rulmenți românești de înaltă calitate și cu durată infinită. Glumesc, râd eu, dar nu-i râsul meu. Consumăm bani pentru apărarea țării pe degeaba. Mai ca lumea ar fi să speriem iarăși Europa și lumea fiind cei mai tari în căruțuri pe rulmenți! Pantomima pe rulmenți românească să trăiască! De beneficiile Capitalismului înțeles prin comandă din afară vieneză-berlineză-londoneză trei decenii la rând drept corporatism de remorcat România la interesele economice și militare străine ne-am cam săturat. Apropo, există o profeție sumbră că pe la sfârșitul vremurilor, după ce or fi date niște bombe atomice prin Europa, Asia, America de Nord, mai ales europenii vor dispune de-o deplasare pe jos de... târâtoare, deoarece poziția bipedă nu va mai fi. Sistemul locomotor va ajunge ca la nevertebrate la ultimii oameni supraviețuitori, cu "rulmenții" mai tari decât "rulmenții" celorlalți competitori, ce vor trăi mai puțin și din cauza foametei extinse la nivel global. Rulmentiada va renaște atunci. Vom fi din nou ceea ce am fost, primii din lume la confecționat cele mai multe căruțuri ale subviețuirii, "carturile pe rulmenți", singurele vehicule ale tristeții ultime. Aceste mijloace de locomoție vor substitui picioarele oamenilor înainte de înalta vedere a Parusiei Mântuitorului rulmentiștilor. Nu va mai fi niciun căruț de altă natură, pentru că acelea cu roți mari, cauciucate vor fi distruse, curbate de suflul exploziilor. Orice posesor de căruț medical va fi linșat de posesorii rulmentiști de căruțuri. Din cauza dreptului la egalitate de șanse (de neînălțare mai presus decât alții) de-a mai vedea lumea apocalipsei de după epuizarea "cadourilor" științei, din arsenalul atomo-nuclear. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate