Voiam să mai trecem o dată în revistă, ce ne-ar reveni dacă facem efortul cuvenit de a face rost de certificatul de deces. Casa era amplasată în primul rând pe o stradă cu lume bună, aproape de centru, curăţenie, ceea ce pe noi chiar ne-a frapat pentru locul acela, dar asta era. Curtea imensă, acum năpădită de buruieni, fusese pe vremuri, cred că amenajată de un profesionist, pomii erau de mai multe naţii, iar tufele ornamentale de pe lângă casă, dădeau un aer plăcut, care-ţi ofereau o stare de relaxare, ce ar trebui să primească omul în casa lui, când ajunge obosit acasă, după serviciu. Casa cu un nivel, plus un corp care era pe ducă, probabil unde stăteau servitorii pe vremuri, glumesc desigur, dar corpul principal arăta fantastic. Avea în total trei intrări, una dădea pe casa scării, totodată era chiar în apropierea corpului mic, una dădea întru-un hol, care apoi se ramifica către sufragerie, bibliotecă, bucătărie şi două dormitoare. Tot de acolo puteai ajunge şi la scări care te duceau sus cu două locuri de odihnă, pe un fel de istoric cu tot felul de tablouri care reprezentau, pe cei care au locuit acolo de-a lungul timpului, chiar zâmbeam pentru că erau atât de multe tablouri cu cei care au fost odată neamul meu, în tot felul de ipostaze, care mai de care muncitoare, încât nu găseam un loc şi pentru noi. La etaj puteai găsi patru dormitoare şi o baie, toate erau accesate printr-un hol în formă de L, care te ducea în final la balconul principal din faţă ceea ce însemna că una din camere avea balconul ei. Camerele erau toate mobilate destul de simplu pentru vremea în care a fost mobilată, dar cu un gust aparte, se pare că unchiul, care a fost un bun chirurg ar fi avut gust, dar cum nu prea stătea pe acasă s-a mulţumit cu ce a moştenit, lucru pe care l-aş face şi eu, mobila aceea din lemn masiv, acum dădea un aer deosebit casei. A, toate astea se aflau pe vreo două mii de metri, ceea ce în oraş era imens, asta din amintirile mele, oricum nu aveam cum intra, totul era închis, iar podul, care de fapt era mansardat, era toată frumuseţea acolo.
- Nici măcar chei…
- Vanda, linişteşte-te draga mea, normal că nu avem nimic din tot ce vedem peste gard, dar poate fi al nostru dacă…
- Ha, ha, ha! Ce faceţi pe aici nenea, Eduard?
- Am venit în vizită, Andrei.
- Domnul nu mai este. A murit de vreo lună, poate mai puţin.
- Andrei, nu ţi-a duci aminte mai sigur, cam pe ce dată?
- Poate… da voi acolo de unde veniţi, nu aveţi copii?
- A! Scuze, poate trebuia să-ţi luăm ceva…
- Aveţi?
- Nu, Andrei.
- Ne spui sau nu! Zise Vanda, foarte nervoasă.
- Uşor, cucoană! Nărăvaşă! Zise Andrei, un copil cam destul de inteligent, cu tulei de acum, blond şi şugubăţ, pus pe şotii.
- Păi să tot fie, dacă suntem în septembrie, parcă era cald…
- Haide Eduard, pierdem timpul!
- Da, nu mai bine vă duceţi voi la Spitalul Municipal, de aici din apropiere, poate acolo ştiu când l-au internat de ce a murit şi altele.
- Ei, vezi! Nu pierdem timpul, Vanda! Pentru că nu ţi-am luat nimic cadou, aşa cum ar fi trebuit, dacă aveam copii, aşa cum ai remarcat foarte bine, uite de la mine un bănuţ, Andrei.
- Ehei! S-au cam scumpit toate pe aici, de când n-aţi mai fost pe acasă, moşule!
- Este adevărat, da nu sunt moş! Da, ce voiai să-ţi cumpăr, Andrei?
- N-am nevoie de nimic special, poate că mi s-a stricat bicicleta, pe care mai mi-o repara domnul Semiopol, dar acum că s-a dus, n-are cine. Tata este ocupat cu serviciul lui, mama cu serviciul şi treburile prin casă, tata oricum nu se pricepe, poate mai mult mama, ea repară şi pe la baie, când este nevoie, robinete, de toate, cea mai tare femeie din câte am văzut.
- Tatăl tău, de ce nu repară? Zise Vanda, repezită.
- În primul rând că are două mâini stângi şi de fiecare dată se accidentează când face treabă din asta… prin casă sau curte, la contabilitate nu-l întrece nimeni în schimb.
- Aha, deci el te-a învăţat…
- Vanda! Unde crezi tu…
- Nu pot să cred Eduard, avem conversaţii cu toţi mucoşi pe tema morţii… unchiului tău!
- Te rog! Unde crezi…
- Auzi tăticule! De câte ori îţi iei bătaie pe săptămână! E zurlie rău! Dacă dublezi suma îţi vând un pont, da… cu condiţia să mă duci sus în dormitorul cu balcon, unde sunt ceva cărţi, să mă laşi să iau o singură carte de acolo.
- Ce carte, ce carte?
- Uşor doamnă! Aveam o conversaţie cu moştenitorul!
- Ce vă dă aici să mâncaţi, de sunteţi aşa obraznici!
- Are lipsuri în dormitor!? Mie poţi să-mi spui, că am sărutat prima fată, încă din grădiniţă!
- Ha, ha, ha! Ce carte Andrei?
- Nu mai mi-aduc aminte cum o cheamă, dar o cunosc după coperte nenicule. Domnul Semiopol, nu mi-o dădea să o citesc decât la el acasă, zicea că poate mai sunt şi alţi doritori să facă asta, iar dacă mi-o dădea mie ei pierdeau această şansă.
- N-am cheile, că ţi-o dădeam chiar acum.
- Vezi, tocmai asta voiam să-ţi spun, cheile şi actul de deces, sunt la cei care l-au îngropat.
- Cine, cine? Am zis noi într-un cor.
- Tocmai s-a dublat suma.
- Andrei, cu banii ăştia, îţi iei o bicicletă nouă.
- Se vede treaba, că nu mai aţi fost pe aici, poate una din tancioc babalâcule.
- La vârsta ta, ce fel de bicicletă vrei să…
- Iar te bagi ca musca-n lapte, ţi-am spus că… da nu vă mai zic nimic.
- Bine! Dă-i şi din partea mea, poate nu mă mai vede atât de…
- A, nu! Nu eşti rea! Prea băgăreaţă, peste sufletul omului cucoană! Nu te-a învăţat mămicuţa ta, să laşi omul să vorbească, abia apoi să…
- Se pare că a ta, nu schimbă numai ţevi pe acasă!
- Nu, mai taie câte un om, îl coase! Era foarte apropiată de domnul Semiopol, dacă mă înţelegeţi, pe meserie, vreau să zic.
- Nici nu zici că este un copil, fantastic!
- Uite, de-asta nu-mi trebuiesc…
- Vanda! Acum dă-ne informaţia.
- Informaţia este şi în capetele voastre, dar nu ştiţi să o accesaţi, sunteţi prea grăbiţi.
- Andrei, puiule, suntem în concediu, copile.
- Atunci când nu ai pe nimeni, cine te îngroapă?
- Nu ştiu, poate vecinii?
- Mama nu ar fi avut puterea asta.
- N-ai zis că erau apropiaţi din punct de vedere profesional.
- Poate că tata nu ar fi fost de acord.
- Deci?
- Primăria, normal! Statul ia totul, dacă nu există nici un…
- Da eu cine… sunt?
- Un om greu de găsit, domnule Eduard.
- Câţi ani ziceai că ai?
- Destui şi ceva pe deasupra, domnule.
- Foarte frumos, generaţie liberă, curată de toate meandrele politice, din trecut şi de astăzi.