Încerca de ieri să sară,
O scrumbie mai bizară,
Peste frunza grea de nalbă,
Din gradina lui Moş-Jalbă.

În hăinuța-i aurie,
Ca floarea de păpădie,
Sălta mândră că-i isteață,
Hărnicuță şi-ndrăzneață.

Colorată cum e ea,
Scrumbiei nalba-i plăcea.
Și cum casă nu avea
Îşi făcu sălaş sub ea.
Copii are o mulțime,
Dunărea o ştie bine.

Și aşa cum e fireşte,
Ca orice mamă de pește,
Croşetează, împleteşte,
Spală, calcă şi gătește.

Năzdrăvani ca niște zmei
Drăgălaşii prichindei,
Bat din palme că le place
Cu algele să se joace.

Și aleargă soarele
Cutreierând apele
Când răsună mamei glasul:
- Hai la cină că e ceasul !...

Pe năsuc şi obrăjori
Dânsa-i spală de trei ori,
Aripioare, codișoare
Cu săpun de tămâioare.

Printre trestii, sălcioare,
Unde-i gârla ca o floare,
Veni-n fugă la cei mici,
Doamna învățătoare Plici.

Grijulia învățătoare,
Scoase dar o carte mare -
Abecedar se numeşte
Pentru copilaşi de peşte.

Dar privindu-i circumspect
Ceva îi păru suspect.
Cu solzii vâlvoi, fără tărăboi,
Le declară dar război:
- Ia staţi locului, „soldați” !
Iar plecaţi să vă-mbăiați?...

Dânsa-i puse să citească,
Să scrie, să socotească.
Le spuse cum se cuvine,
Fiindcă dânsa ştie bine:
- Aveți carte, aveți parte
Și ajungeți mult departe !

Abecedarul de nu-l citiți,
Doar o viaţă voi trăiți !
Însă fiii de scrumbie
Cum se vede, cum se știe.
De jucat s-ar tot juca,
Fără a mai învăța.

Cartea pare că îi muşcă,
Parcă-s lei scăpaţi din cuşcă.
Hai la joacă ! Hai la joacă !
Ei ştiu bine cum să facă.
Să dea fuga, să înoate
Dau din aripi cât se poate
Printre peştii aurii:
– I-ati văzut şi voi copii?…

-Daaa!!!
Răspunse un pici sadea
De sub planta tropicală,
Ce le ține loc de şcoală.
Suflă-n flaut şi-n fagot
Eu să îi opresc nu pot.

Cântă, joacă și filmează,
Ceilalți ovaționează.
Parcă ar fi duminica,
Altfel nu-mi pot explica.

Dimineața se cloșcăresc,
Se învârtesc, se răsucesc,
Dar când văd că nu-i de glumă,
Când o văd pe a lor mumă
Jurară că îi sugrumă
Tusea, apele cu spumă,

Şi se-ascund sub aricel
Să-i ferească de apel.
Trândavii nu vor la școală,
Nu le pasă - se răscoală.

Azi nu vor, mâine nu pleacă -
Cu învățatul nu se împacă.
Iar dacă sunt neatenți,
Doamne ! Rămân repetenți.

Cel ce învață „vede” tot.
Cel neatent e un netot;
Și iertare să îmi dați
Căci cititul -
Ca cizmele motanului încălţat,
Transformă omul sărac în aristocrat.

- Să nu mă-ntrebaţi nimic mai departe,
Un arici mi-a spus povestea
Aseară, pe nerăsuflate.
Sau poate era o vulpe năzdrăvană,
ori un purcel ce purta blană?

Această povestioară
Mi-a spus-o și mie aseară
Un arici șezând pe spate
Învelindu-se c-o carte…
Și tu multe ai mai ști,
Copile, dacă-ai citi.
Afli locuri, întâmplări,
Din îndepărtate țări.

Morala poeziei „Peştişorii Lulli-Trulli”:
„Cine are carte, are parte!”
Această poveste ne învață că educația nu este o pedeapsă, ci o oportunitate. În timp ce peștișorii văd școala ca pe o „cușcă” și preferă doar joaca, autoarea ne avertizează că ignoranța te ține pe loc

Camelia Opriţa