Luis Royo este un pictor care m-a impresionat de multă vreme prin desenele lui aparte, încărcate de un erotism sumbru. Aproape fiecare desen mi-ar inspira câte o povestire sau măcar câte un text, cum este cazul cu cel de față. Posibil să îl transform într-o povestire adevărată, dacă timpul îmi va permite.

Întrebare pentru un dragon stupid


Fără îndoială că dragonul era urât. Cel mai urât dragon din câți văzuse fata până atunci și nu văzuse deloc puțini. Iar fata, pe jumătate dezbrăcată și cu umerii goi era una dintre cele mai frumoase fete și chiar și dragonul, care probabil avea cu totul alte gusturi în privința fetelor trebui să admită asta. Dar nu era impresionat de frumusețea fetei fiindcă era furios.
Furios din mai multe motive dar în primul rând din cauza faptului că el, un dragon uriaș, trebuia să apeleze la o fată atât de mică și de fragilă ca să i se deschidă o poartă.
— Deschide poarta! a mârâit el încercând să fie fioros.
Fata nu a părut să fie impresionată de mârâit și a privit inocentă spre el.
— Deschide-o singur, dacă poți!
Poarta despre care era vorba era chiar în spatele fetei și era înaltă de câțiva metri, masivă, din aur curat și împodobită cu pietre prețioase încrustate în ea în forma unor arabescuri complicate.
Dragonul mai suflă pe nări câteva flăcări, se apropie de poartă și începu să o scuture cu putere de mânere, apoi după câteva minute se opri uluit. Din cauza mărimii și forței sale nu se aștepta să întâlnească nicăieri împotrivire. De data asta zguduiturile lui păreau că sunt ca înțepăturile unui țânțar pe o piele de hipopotam.
După câteva minute de efort zadarnic dragonul se opri obosit și se întoarse spre fată:
— Ce trebuie să fac ca să deschizi poarta?
Fata zâmbi inocent:
— De parcă nu ai ști? Trebuie doar să îmi răspunzi la o întrebare!
Dragonul a mârâit iar și a mai suflat câteva flăcări.
— Păi ce mai aștepți? Pune o dată întrebarea aia!
Involuntar cele patru gheare uriașe i se încleștară pe una din cărțile deschise aflat în fața fetei.
Arătă apoi spre teancul de cărți și spuse:
— Sunt dragonul înțelepciunii, doar nu crezi că vei găzi în terfeloagele astea vreo întrebare la care nu știu să răspund?
Fata închise cărțile și după ce făcu un teanc înalt de vreun metru se așeză în genunchi, se sprijini de ele apoi spuse:
— Pentru că ești dragonul înțelepciunii și pentru că ești atât de încăpățânat ție nu îți voi pune o întrebare din cărțile astea ci o întrebare din mintea mea.
— Nu vreau așa! se împotrivi dragonul. Vreau și eu o întrebare din cărțile astea la fel ca toată lumea. Oricum cred că le-am citit pe toate încă înainte de a te naște tu.
Fata zâmbi ușor:
— Problema ta este că acum ești pe terenul meu și va trebui să dansezi după ce muzică îți pun eu.
Dragonul scutură din capul mare și plin de fâșii de piele ca niște șerpi uriași și spuse cu dispreț:
— Cred că de fapt nici nu poți deschide poarta și doar faci pe interesanta!
— Frumoasă încercare, spuse fata și întinse mâna în spatele ei, apucă poarta de mâner și o deschise cam de o palmă.
Dragonul se repezi ca un vultur și apucă mânerul încercând să deschidă mai mult poarta. Poarta nu se clinti nici măcar cu un deget sub eforturile lui și cum era destul de groasă nu se putea vedea nimic dincolo.
În cele din urmă renunță și spuse istovit:
— Bine, bine, pune o dată întrebarea aia!
Fata l-a privit cu îndoială ca și cum încercările lui de până atunci i-ar fi slăbit încrederea în el. În cele din urmă a ridicat din umeri și l-a întrebat:
— Foarte bine, atunci spune-mi cine sunt eu? Răspunde-mi la întrebarea asta și o să-ți deschid larg poarta.
Dragonul rămase câteva clipe cu botul uriaș căscat apoi mârâi nemulțumit:
— Asta-i bună! De unde să știu eu cine ești tu?
— Păi se presupune că din moment ce ai nevoie de mine ar trebui să mă cunoști cât de cât, zâmbi fata nevinovat.
Dragonul încercă zeci de răspunsuri dar cum nu nimeri răspunsul, în cele din urmă fata spuse:
— Gata, cu răspunsurile date la întâmplare! Văd că nu îl știi așa că am să ți-l spun eu și pe urmă tu poți să îți vezi de drum.
Dragonul mai suflă un val de flăcări spre poarta întredeschisă dar era așa, mai mult ca să își descarce furia.
În cele din urmă se recunoscu înfrânt și spuse:
— Foarte bine! Mă declar înfrânt așa că acum spune-mi: cine ești tu?
Fata îi zâmbi dulce și îi spuse:
— Sunt mintea ta!
Cum dragonul rămase cu gura căscată fără să spună nimic fata continuă:
— Mintea noastră este cea care ridică cele mai înalte porți între noi și ceea ce ne dorim.
Dragonul se pleoști brusc. Din nările lui mai ieșea acum doar un fuior subțire de fum. Învins se pregăti să plece dar după câțiva pași se opri brusc și o întrebă pe fată:
— Dar înainte de a pleca poți măcar să îmi arăți ce se află după poartă?
Fata a ridicat din umeri și a deschis larg cele două canturi uriașe ale porții iar dragonul s-a apropiat curios.
— După poartă nu se află nimic, a spus fata. După asemenea porți proiectăm toate dorințele și visele noastre dar de fapt, în realitate nu se află nimic.
Dragonul privi un timp întinderea pustie de dincolo de poartă. Câteva globuri de scaieți uscați erau purtate colo, colo de vânt dar în rest nu se vedea nimic.
Înfrânt, cu umerii plecați, fumegând din nările făcute să arunce flăcări dragonul se depărtă fără să mai spună nimic. Se mai întoarse după câțiva pași să privească în urmă spre poartă și spre proiecția viselor lui. Fata nu îl mai băga în seamă fiindcă se apucase din nou de citit din teancul ei de cărți așa că s-a pierdut în depărtare fără să mai spună nimic.
Era totuși dragonul înțelepciunii și știa când este cazul să renunțe.

Întotdeauna desenele lui Luis Royo îmi inspiră astfel de texte.
Desenul de la care a plecat textul se poate vedea aici:

https://ro.pinterest.com/pin/54887689194332182/