agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-11-04 | | Gândindu-mă la soarta unui bătrân scriitor, am scris următoarea povestire. Încă nu s-a întâmplat chiar așa dar veni-va vremea Un vis frânt pe un balansoar Bătrânul scriitor privea parcă fără să îi vină să creadă spre doamna Magda, secretara lui. Știa că era în vârstă, îl avertizase de nenumărate ori că în cele din urmă va trebui să plece, dar nu înțelegea de ce chiar acum. — Pentru că nepoțelul meu este bolnav și nu are cine să stea cu el acasă, a fost răspunsul ei sec. — Înțeleg, murmură deprimat scriitorul. Dar eu ce-o să fac acum? Aștept de la o zi la alta contractele cu cele două edituri străine, poate apare și contractul de la Hollywood, plus contractele cu editura din Paris și știți că eu cu franceza nu mă descurc chiar deloc. Doamna Magda zâmbi îngăduitoare și îl dojeni de parcă ar fi vorbit unui copil: — Păi chiar așa mă cunoașteți domnule Stomer? Credeați că o să vă las baltă la greu? Mi-am pregătit din timp înlocuitoarea. Este tânără, cu putere de muncă și, mai ales, cunoaște franceza la perfecție. Este chiar aici, afară, și abia așteaptă să faceți cunoștință. A citit tot ce ați scris și a zis că îi place la nebunie cum scrieți. Bătrânul scriitor se încruntă. Nu-i plăceau schimbările, mai ales când era la mijlocul unui proiect și, pe de altă parte, nu prea avea încredere în seriozitatea tinerelor din ziua de azi. Dar când Maria și-a făcut apariția, și-a schimbat imediat impresia, fiindcă singurele cuvinte care ar fi putut să o caracterizeze ar fi fost: simplitate și eleganță. Era o fată cu un păr șaten, spre blond, doi ochi incredibil de albaștri și un surâs sincer și dezarmant. Era îmbrăcată cu un costum office, deux pieces dintr-un material gri-petrol care o prindea de minune. Au făcut cunoștință și prima fraza rostită de fată a fost una laudativă: — Domnule Stomer, să știți că am citit toate cărțile scrise de dumneavoastră și dacă o să dau vreodată un doctorat va fi din opera dumneavoastră. Dar asta, mai târziu, pentru că deocamdată sunt abia anul doi la Litere. Adevărul este că bătrânul scriitor era sensibil la laude de oriunde ar fi venit, dar atunci când erau prea directe parcă simțea nevoia să le verifice. O privi plecând ușor capul într-o parte și o întrebă: — Păi, în cazul acesta în mod sigur nu îți va fi greu să îmi spui cine este personajul principal din romanul „Apa mării”. Zâmbetul luminos al Mariei dovedea că știa răspunsul, ba chiar cu multe amănunte: — Personajul principal este Robert, care apare în carte numai la pagina 32, și este un tânăr înalt, musculos, blond și cu ochii verzi, de 28 de ani. Este un cuceritor perfect și l-ați descris așa de bine, încât cred că dacă l-aș întâlni m-aș îndrăgosti și eu de el. Doamna Magda a surâs încântată că fata recomandată de ea s-a descurcat așa de bine și, după ce și-a luat rămas-bun de la ei, a plecat. Fata s-a apropiat de laptop și a spus: — Din câte mi-a explicat fosta dumneavoastră secretară, pentru a vă putea concentra asupra creației dumneavoastră vă place să dictați textul unei secretare, în loc să folosiți un dictafon. — Păi da, spuse domnul Stomer, fiindcă o secretară îmi poate corecta textul pe loc și apoi mă inspiră prezența unei ființe în preajma mea… mai ales când este atât de încântătoare ca dumneavoastră. Zâmbetul larg al fetei i-a spus scriitorului că a ajuns la țintă, așa că, după ce a pornit laptopul, s-a întors spre el, gata să-i asculte cuvintele. Au lucrat cu spor aproape o oră și treaba a înaintat nesperat de repede. Dacă scriitorul credea că va avea nevoie de câteva ore sau chiar zile până să se obișnuiască să lucreze împreună, a observat că au făcut treaba asta din mers și încă foarte repede. Au făcut o pauză și scriitorul i-a arătat unde sunt contractele și scrisorile pe care trebuia să le citească și să răspundă la ele. Treabă de rutină, dar care trebuia și ea făcută. Pe la jumătatea teancului de scrisori, fata s-a ridicat brusc în picioare cu un țipăt de încântare și fluturând veselă o foaie de hârtie. — Domnule Stomer, ați dat lovitura! Studiourile Bross v-au făcut o ofertă să vă achiziționeze drepturile de filmare pentru romanul „Apa mării”, de care tocmai vorbeam! Vă oferă un milion de dolari, vă dați seama? Scriitorul era uimit de bucuria fetei și se hotărî să fie generos: — În cazul acesta, pentru că pentru o studentă oricând sunt bineveniți niște bani în plus, dacă tot am devenit bogat, m-am gândit să îți dublez, ba nu, am să îți triplez salariul pe care îl avea doamna Magda! Se vede treaba că fata cunoștea foarte bine salariul doamnei Magda, pentru că iar a țipat de încântare și a sărit să îl strângă în brațe. L-a sărutat lung pe obraji și, fără să vrea, domnul Stomer a simțit cum inima începe să-i bată mai repede în piept. Fata nu părea să observe și, după de momentul de euforie a trecut, s-a apucat iar de treabă. Spre sfârșitul teancului de scrisori, a mai scos un țipăt de încântare: — Poimâine, sunteți invitat la o conferință despre viitorul literaturii care se ține în Boston, la Hotel Apolodor. Vă duceți? — O să mergem, hotărî scriitorul. Bineînțeles, asta numai dacă ești liberă și mă poți însoți. — Sigur că da, domnule Stomer! De când am vrut să mă bucur de răsfățul unui hotel de cinci stele! — Atunci, ocupă-te, te rog, de rezervarea biletelor de avion și reține două camere la Apolodor, dar ai grijă să fie alăturate, că poate mai lucrăm ceva și la hotel în pauze. * Zborul a decurs lin, chiar dacă uneori bătrânul scriitor a fost deranjat de privirile pofticioase pe care masculii care erau prin preajma lor le aruncau însoțitoarei lui. La hotel au fost cazați imediat și au ajuns la timp în sala de conferințe. Conferința a fost plictisitoare, cum sunt toate de genul acesta, și s-a bucurat că a fost totuși în limite rezonabile. Era nevoit din când în când să participe și la astfel de conferințe, fiindcă acolo se putea întâlni cu editori și producători de filme, ca să își promoveze romanele. După masa copioasă, stropită din belșug cu vin de calitate, toți participanții au ieșit în grădina hotelului. Maria privea încântată în jur și părea extaziată de tot ce vedea. La un moment dat, s-a apropiat de el și l-a întrebat: — Mai aveți nevoie de mine acum? Am văzut în spate o grădină tematică cu orhidee și aș vrea să o vizitez. — Poți să pleci, Maria, sigur că da. Nu uita când te întorci să bați și la ușa mea, să vedem, poate mai lucrăm ceva. — Sigur că da! A spus ea încântată și, înainte de a pleca, l-a mai strâns o dată în brațe, făcându-i pe cei din jur să schimbe priviri amuzate, dar și un pic invidioase. A urcat spre cameră și în lift a aruncat o privire în oglindă, de unde un bărbat grizonant, impozant, cam de vârsta a doua, îl privea zâmbind șăgalnic ca un cuceritor. Când a ajuns în fața camerei, s-a oprit zâmbind în continuare, încercând să și-o imagineze pe Maria bătând frumoasă și exuberantă la ușa lui cam peste vreo oră. A intrat și s-a așezat pe fotoliul comod din sufragerie și poate a adormit ceva timp, pentru că atunci când a privit pe geam lumina scăzuse destul de mult. A ieșit pe coridor și a ciocănit la ușa camerei de alături, unde era cazată Maria, dar cum nu a răspuns nimeni, a coborât ușor îngrijorat să o caute. A ajuns în grădina tematică de care vorbea Maria, dar era pustie. La capătul îndepărtat al grădinii, a văzut un balansoar pe care i s-a părut că vede două siluete îmbrățișate. Una dintre ele era sigur a Mariei, iar cealaltă, a unui băiat care îi părea vag cunoscut. Pentru că amorezii erau prea preocupați cu sărutările lor, a îndrăznit să se apropie mai mult și a ajuns aproape lângă ei. Amândoi erau cu ochii închiși și, în timp ce se sărutau, băiatul și-a băgat mâna în rochia fetei și a început să îi mângâie sânii. Scriitorul era conștient că nu era frumos să asiste la un asemenea act atât de intim, dar nu își putea înfrânge curiozitatea, pentru că vedea pe fața fetei cum alternează stările de extaz cu cele de dăruire. La un moment dat, fata a început să tremure și un geamăt ușor i-a ieșit de pe buzele încleștate în sărutarea pasională. — Fata asta chiar are un orgasm, a șoptit scriitorul și s-a mai apropiat puțin. În bătrânul scriitor s-a produs iar o dedublare, așa cum se mai întâmplase și altă dată: scriitorul care era obsedat să vadă cât mai mult din scena din fața lui pentru viitoarele romane și bărbatul între două vârste care sperase la o aventură cu tânăra lui secretară. După un timp, s-a retras tiptil, lăsându-i pe cei doi încleștați în îmbrățișarea lor erotică fără să mai vadă nimic în jur. S-a oprit în holul hotelului la una dintre mesele de la bar și a comandat o cafea, fiindcă simțea că o să fie o noapte lungă. După vreo oră, i-a văzut intrând pe cei doi tineri. Mergeau îmbrățișați și scriitorul trebui să admită că se potriveau de minune. Când a dat cu ochii de el, fata a tresărit încântată și l-a tras pe băiat după ea. — Domnule Stomer, el este Robert și l-am cunoscut în seara asta. Nu-i așa că seamănă cu eroul principal din romanul „Apa mării”, de care vorbeam alaltăieri? — Robert, se întoarse ea spre băiat, el este celebrul scriitor Stomer de care ți-am vorbit ceva mai devreme. Și să-ți mai spun un secret: este fooooarte bogat. Tocmai a semnat un contract pentru ecranizarea unui film. Scriitorul s-a ridicat greoi și a dat mâna cu băiatul înalt, blond și chipeș ca un viking. O clipă, când a atins mâna băiatului, s-a gândit că în palma lui, cu nicio oră în urmă, au fost sânii fetei și că poate o urmă din prospețimea lor a mai rămas pe palmele lui. A zâmbit obosit, apoi s-a scuzat că mai are puțină treabă înainte de a se culca și a plecat. În lift, când a întins mâna să apese pe buton, a văzut că pe spatele mâinii era plin de riduri și de cute despre care ar fi putut jura că nu erau acolo cu o oră înainte. A ridicat ochii și din oglinda liftului l-a privit un bătrân obosit, cam de vârsta a treia, care avea umerii căzuți și privirea tristă. S-a culcat, dar zgomotele din camera de alături, unde Maria și Robert făceau dragoste cu o pasiune zgomotoasă, nu l-au lăsat să doarmă. S-a îmbrăcat și a ieșit din hotel sub privirile indiferente ale recepționerului și s-a dus spre balansoarul din spatele grădinii. S-a așezat pe el și i s-a părut că mai simte căldura celor doi pe scândura leagănului, dar știa că este numai o părere. „Imaginație bolnavă de scriitor”, a șoptit el mângâind tandru locul unde cu ceva timp în urmă stătuse Maria. A rămas acolo până când razele soarelui au început să scalde vârfurile pomilor din jur. S-a întors târșâindu-și pașii spre hotel, a plătit pentru cele două camere și l-a rugat pe recepționer să-i rezerve un loc în primul avion spre casă. În taxi, în drum spre aeroport a sunat-o pe doamna Magda și a rugat-o să o anunțe pe Maria că este concediată și a refuzat să îi răspundă la întrebările ei despre motivele acestui gest. A mai rugat-o să-i găsească altă secretară, de data asta o femeie între două vârste, dacă se poate. În avion, după ce acesta a decolat, s-a lăsat pe spate în fotoliul comod și, zâmbind pierdut, s-a gândit la titlul pe care urma să îl aleagă pentru viitorul roman, în care va descrie întâmplările prin care tocmai trecuse. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate