agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 133 .



Cumplitu incendiu în urbea noastră
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihailtoma ]

2023-11-09  |     | 



„Azi noapte, după orele două, un cetățean întârziat anunță foc pe strada Catargi carele dă în Strada Mare. În marele grabă căpitanul Vasiliu adună pompierii și cu o pompă din dotare, merseră la fața locului. Aici flăcările cuprinseseră casa de la nr. trei. Năpădit de puterea focului ceru ajutor de la compania muntenească carele veni cu alte două pompe și douăzeci de voluntary.
Eroic, domnul căpitan intră in focu la auz de strigăte de ajutoru și salvă pe domnișoara Aida Pasarat și cei doi copii a surorii domniei sale.
La ora la care publicăm, nu se știe încă nimic de soartea doamnei Elena Panaitopol (născută Pasarat) și nici de a soțului acesteia Eugeniu și se crede că or pieritu în cumplitu ascident.”

*
– Ascident, așa scrie în foaie, ascident, dădu avocatul Ionid cu dosul palmei în fițuica de dimineață. Ce-mi spune domnia voastră, domnișoară Aida, e peste poate !
– Focul a fost pus.
Încă marcată de nenorocirea prin care abia trecuse, fata se ținea mândră și dreaptă pe scaun. Cam la douăzeci de ani avea o față de un oval plăcut, ușor stricat de bărbia prea voluntară și nasul drept. Ochii îi erau de un verde pal în care jucau pete căprui. De sub boneta de dimineață cârlionți de păr cârmâziu se răzvrăteau afară.
– Focul a fost pus, repetă cu încăpățânare. Eugen mă ruga câte odată să-l ajut la treburile contabilicești care nu-i prea erau pe plac…
– Dumneata, domnișoară? Contabilități?
– Sunt bacalaureată în matematici, domnule avocat, și rog să nu mă mai întrerupeți atunci când eu vorbesc.
Ioanid tuși în barbă.
– Defect profesional, domnișoară. Dacă nu vă e cu supărare, ceea ce vreți a spune e bine să fie ascultat și de o altă persoană, la fel de interesată de această tărășenie.
– Am avut cuvântul vostru că va fi confidențial. Nu sunteți de încredere domnule. Se ridică să plece. Je suis déçu!
– Domnișoară, je m’excuse avec humilité. Nici vorbă de așa ceva, dar domnul în cauză a venit la mine de dimineață în aceiași problemă.
– Nu înțeleg.
– Nici eu. Je me sens accablé… Domnul a dorit să discute cu dumneavoastră. Când să trimit pe cineva să vă facă o invitațiune, m-am trezit cu domnia ta la ușă. Bizarre, très étrange. Vă conjur, nu e un oarecine, e Zanea Toma băiatul contrabandistului, abia ce a venit de la București. Aprodul spune că a rupt patru cai de poștă până aici. Vă conjur.
– Să vină. Fata se îndreptă și mai mult în scaun și-și stăpâni impulsul de a întoarce capul atunci când ușa se deschise.
*
Bărbatul care intră era cam la 27-30 de ani, înalt peste medie fără a fi slab. Era îmbrăcat după moda victoriană cu pantalon drept, jiletcă strânsă pe torsul puternic și sacou încheiat la un nasture de sub care se vedea mânerul unui jungher turcesc și un revolver Colt. Capul îi era descoperit lăsând să cadă pe umeri un păr negru cu reflexe albăstrii.
Avansă spre mijlocul camerei, șchiopătând abia vizibil din piciorul drept, drept pentru care se ajuta, discret, de un baston cu mâner de fildeș:
– Mes respects, miss. Je suis vraiment désolé, nous rencontrons dans ces circonstances… Vă rog, vă implor să povestiți absolut tot ce știți despre ziua de ieri.
– Cum îi spuneam domnului avocat… aseară puneam ordine în hârtiile cumnatului meu, care urăște, vocea îi tremură puțin, iar bărbia voluntară se ridică și mai mult, care ura să facă socoteli, dar nici nu avea încredere să le lase pe mâna orșicui. Sora mea, vocea i se îneacă și mai mult, iar Ioanid se repezi după un pahar cu apă, sora mea era la plimbare cu copii când am auzit ciocănind în ușă. Să fi fost orele șapte-șapte treizeci pentru că Vasile, omul nostru, plecase deja. A deschis Eugen. După rumor mi-am dat seama că e cineva cunoscut și m-am întors către hârtii. Nu știu cât timp a trecut, eram concentrată la socotit, când mi-au atras atenția voci ridicate.
În sufragerie, Eugen se certa cu acea persoană. La un moment dat am auzit cuvântul „trădare” spus cu glas tare de cumnatul meu. Nu m-am putut abține și m-am strecurat în holul dintre birou și antreu. Celălalt a spus cu glas de mânie: „Asta nu va rămâne așa, ferește-ți capul Eugene. Ori ești cu noi ori împotriva noastră. Îți dau timp de gândire până mâine!”. Atunci Eugen l-a dat afară pe ușă.
Am crăpat, un pic, ușa și l-am văzut doar de la spate, dar nu sunt sigură că l-aș recunoaște, de l-aș vedea. Vocea se auzea înfundat de la tapițerie, dar părea a unui om de peste 50 de ani.
Se făcu liniște.
Cu amândouă mâinile pe baston, drept pe scaun, tânărul părea că doarme. Doar fața, pe care mușchii tresăreau, trăda sentimente abia strunite.
Brusc, ridică capul, iar ochii negri ca tăciunele, fără pupile, o fixează pe fată precum un ac pe o gâză în insectary:
– Sunteți sigură, domnișoară, că ați auzit cuvântul „trădare”?
– Sunt sigură, domnule.
– Atunci nu mai avem ce face aici. Se întoarce către Ioanid: Ce-am vorbit aici, aici trebuie să rămână.
– Doamne ferește, domnișorule Toma. Mormânt. Ce, eu mi-s avocat. Câte știu eu, de le-aș spune… Se-ntoarce orașul cu cracii în sus.
– Așa să fie. Sacoul ăsta e de tweed englezesc?! Splendid! Am vrut și eu, dar mi-au zis că doar la comandă…
– Doar la comandă și de la un client important.
Avocatul se trage de revere, îndreptându-și spatele.
– Vă lipsește un nasture la mâneca dreaptă.
– Ooo! N-am observat…
– Din argint aurit. Am văzut modelul doar la Paris și la Petersburg…
– Mă măguliți!
– Da! Domnișoară, dumneata unde stai acum? Copii? Sunteți bine?
– Copii sunt la verișoara lui Eugen. Eu am luat cameră la „Dunărea”. Am dat, dimineață, telegramă să vină tata de la Cluj.
– Nu e bine. S-a aflat. O să veniți cu mine. Vă duc la soră-mea. O să fiți în siguranță acolo.

*
– Leano! Am venit.
– Te așteptam Zaneo, am încălzit mâncarea.
– Toate le știi tu, fă! Iacă, am adus un musafir. Domnișoara Aida Pasarat. O să stea la noi o vreme.
– I-am pregătit camera de oaspeți de la stradă…
– Mă sparii fată, da’ nu-i bine acolo. O să doarmă cu tine în camera din mijloc.
– Am priceput! Hai dragă, ia să te văz?! Ptiu! Că frumoasă mai ești. Hai, că am pregătit și niște haine să vedem dacă-ți vin… Hai!
– Tata unde-i?
– Un’ să fie? În bordeiu’ lui. Nu-i chip să-l scot de-acolo. Bolește…
– Păi d-aia l-am scos eu din ocnă? Să bolească?

*
Bunu Ion zăcea răscrăcănat pe o blană de urs și-și răsucea o țigară. Când își văzu băiatul scăpă țigarea și-l podidiră lacrimile. Încercă să se scoale, dar se răsturnă înapoi pe divan:
– Băiatu' lu' tata, nu credeam că o să te mai văd, și iar îl podidesc lacrimile.
– Păi bine, măi tată, vin și eu acasă și tu te pui pe bocit? Ia scoală-n capu’ oaselor, să te văz, și să-ți sărut mâna.
Se îmbrățișară lung, lung… Moșu’ mai că nu vroia să-i deie drumul:
– Baiatu’ lu’ tata, băiet, ce dor mi-a fost de tine. Se scutură odată și-l împinge. Ia să te văz, dă-te mai în lumină. Ai slăbit, te-or bătut vânturile și, ce ești olog, ce-ai mai făcut?
– N-am făcut nica, tată. Vremurile.
– Vremurile… Și-n vâltoare hop și tu. Sămânță de nevolnic ce ești, te roade-ntre craci ca și pe mine… Cui i-ai mai fluierat ca cintezoiu? Râde și, curios, pe fata îndeobște palidă a bărbatului înfloresc doi bujori.
– Tată… când ai să mă ierți…
– N-am ce ierta, tu ești cu inima aplecată, așa a fost să fie, da-mi place să te ischitesc, să văd cum faci… Râde clocotit. Ia dă țigarea aia de pe jos și povestește.

*
– A venit într-o fugă Păvălache și mi-a zis că ai sosit de ești la Ioanid, am apucat să încropesc ceva de mâncare… Și-o mai venit odată, de era cu spume la gură și-o zis că vii cu cocoana lu’ Panaitopol, să mi se moaie genunchii, Rada și cu Frăsina n-au mai prididit să scuture așternuturile.
– Nu-i cucoana lu’ Panaitopol…
– Las c-am ischitit-o eu! Ce mi-ai adus-o'n casă?
– Păi nu m-ai înnebunit de cap să vin și eu cu o fimeie, că-s holtei bătrârn? Na! Ți-am adus fimeie…
– Boieroaică, Zaneo? Ce ne facem noi c-o boieroaică?
– Îți zic eu ce-o să faceți: Să se ducă fetele să-și aducă bărbații. Să vină cu flintele și să facă tărăboi, iar la noapte să doarmă aici, câte doi în fiecare cameră, cu ochii cât cepele. Un fir de păr dacă i se mișcă fetei îi belesc ca pe niște iepuri.
Acu' plec.
– Aibi grijă, Zaneo…
– Întotdeauna am grijă, soro–maica mea.

„Împușcături în urbea noastră

Avem, onor, a vă aduce la conștiunțiune că în dupa ameaza de astăzi în târgul nostru liniștit s-au auzit focuri de armă. Întâiu in centru pe Strada Mare.
Domnul Zanea Toma, despre carele se zvonește că fu trimisu direct de la București întru a lămuri misteriul incendiului de azi noapte, în timpe ce cerceta locul cu pricina întru a se edifica, a fost atacat de doi mișeii înarmați cu cuțite ce voiau să-l taie. Domnul nostru s-a apărat cu bastonul personal, dar când văzu că nu prididește, scoase pistolul și puşcă un bandit în picior, celălalt scăpând cu fuga.
Nefericitul a fost dus la preventoriul de TBC unde doctorul Avădanei scosu glonțu care nu a făcut multe vătămături fiind iscusit tras de Domnul Toma, doar spre a-l îngenunchea și nu a atinsu osu.
Domnul Zanea Toma a fost dus la Sediul Poliției unde ni se spune ar fi venit insăși Domnul Prefect al Poliției.
Cam pe la aceleași ceasuri, în modu foarte curios, cei 6 (șase) cumnați ai domnului Toma au ieșit pe stradă, in mahalaua Fânăriei, undele au tras mai multe focuri de flintă în aer după carele s-au adunat la casă părintească a soațelor.
Lumea spune că nu erau beți.”

*
– Ce tânăr… Domnul Toma, vă rog, vă rog să luați loc. Am onoarea!
– Domnule prefect, laud ceea ce ați creat aici într-un timp atât de scurt. Echipele de jandarmi sunt atent instruite și mă bucură vigilența lor.
– Mă măguliți, Domnule Toma… Nu și-au făcut decât datoria, zic eu cu glagorie, dat fiind o situațiune nouă, neîntâlnită în această urbe și acele zvonuri îngrijorătoare către care eu unul nu am plecat urechea.
– Acele zvonuri sunt adevărate. Domnule Prefect, cât am fost la ingleji am învățat că secunda contează. Avem un cuib de trădători, de conspiratori. Aceștia atentează la viața Domnitorului nostru chiar acum. Vă cer ca imediat să mobilizăm toate persoanele capabile de a face față unei reacțiuni cu repercusiuni catastrofice către patria noastră, proaspăt creată.
– Dar, se bâiguie prefectul, aici e liniște. Nu am mai avut un eveniment de…
– Avem acum. Pe câți oameni putem conta, domnule prefect?

*
Începu să ningă. La capătul aleii, lângă un mormânt simplu, o cruce și un grilaj din fier forjat, stă un bărbat așezat într-un genunchi. Ninsoarea se transformă în lapoviță și picături de apă alunecă pe părul negru al tânărului picurând pe placa de marmură.
Zanea se scutură:
– Mamă! Mama mea care mi-ai fost luată… răzbunarea e aproape. Omul care l-a băgat în ocnă pe tata și de la care ți s-a tras moartea e în mâinile mele. Dar ce să fac mamă? Ce să fac când Dumnezeu își râde de mine?
Tu, Dumnezeul meu, acolo unde ești… ce-ai gândit? Ce-ai gândit când mi-ai pus în cale femeia, ispita asta?
Mi-a frânt inima, mamă, și-s tare aplecat. Ce să fac mamă? Ce să fac?
Așează florile și-apoi se ridică. Face o cruce mică, în dreptul inimii, și iese cu pas hotărât din cimitir. În intersecție îl așteaptă un bărbat care îi ține calul:
– Austriecii ne-au vândut. Ia tolba asta. Aici e trădarea. Nu poți decât pe la polonezi. Ai grijă!
– Vreau un pluton de jandari. Să nu vină cu mine. Să se țină la un pas ca să-i demobilizeze pe cazaci. După ce trec la sași poa’ să intre în ei și să-i taie, dar să mai lase măcar doi, să spună.
– Bine, Tomeo! Ne vedem la Paris!
– Să-ți fie gura aurită! Adio!

*
Ioanid e calm:
– Deci nu te-am păcălit, Zanea. Nu degeaba l-am băgat pe tact'un ocnă. Ai să ajungi și tu la ocnă, ca el… Vă stârpim încet pe toți, ce credeți voi? Țara asta e a noastră, ați venit voi… pașoptiști adunați de prin crâșmele Parisului, sau tu, fiu de contrabandist condamnat la ocnă pe viață. Pe unde-ai fost? La Ingleji? Te-ai vândut la ei? Vrei să vinzi o țară pentru care Stefan cel Mare a luptat până la moarte? Tomeo, n-ai ales bine tabăra, tu și jandării tăi vor fi măcelăriți de cazacii care s-au infiltrat de mult și acum își ascut săbiile. Mâine Cuza va fi dat jos, cu sau fără voia ta, iar tu și toți care i-ați fost aproape o să înfundați ocnele.
– Ai să crăpi odată cu mine. Am să mă uit în ochii tăi când am să-ți bag jungherul în inimă, să văd ce-i acolo? Ce-i acolo ca să te vinzi la ruși. La ruși, nenorocitule? Măcar de erai cu otomanii, te dădeam lor, știau ce să facă cu tine.
Se întoarce către jadări:
– În fiare!
*
– Soro, mama mea…
– Iar fugi?
– Ăsta mi-e blestemul…
– Du-te Zanea, noi aici om ști, cum am știut dintotdeauna.
– Ai pregătit-o?
– Unde o duci?
– La Paris să depună mărturie…
– Aibi grijă Zaneo!
– Întotdeauna, soro–mama mea.

*
– N-ai să treci cu mine Tomeo. Arnăuții sunt la o poștă. Ăsta va fi sfârșitul tău.
– Și al tău, nu te-ar mai ține calul ăsta. Vezi glonțul ăsta? E special pentru tine.
La Prislas o gardă de sași au înconjurat convoiul. Zanea și-a prezentat acreditările. Au fost lăsați să treacă.
– Scoate-i fiarele.
– Ai de gând să mă omori? Aici? În Vamă?
– Nici gând. Vezi tu… Când ai trimis nefericiții ăia după mine eu găsisem deja ce căutam. Uite aici. Un buton de manșetă. Argint placat cu aur. Pe spate are o ștampilă mică și o serie… Ce vorbeam? Era în mâna încleștată și arsă a lui Panaitopol. Trădare? E unicat nefericitule. Uite un proces verbal întocmit în temeiul legii, la fața locului, au semnat pompierii și jandarii, uite alt proces verbal cu confiscările de la domiciliul tău. Vei vedea la capitolul doi, alineatul 4: sacou tweed la comandă, lipsă buton la mâneca dreaptă... Te așteaptă ștreangul. Mai vezi tolba asta? Aici sunt dovezi de complot împotriva statului de drept și a Măriei Sale Cuza Vodă. Toate vor ajunge pe birourile cancelariilor europene. Veți fi vânați precum ploșnițele, iar dacă nu vom găsi un român vrednic, vom aduce un principe străin, ca să facă curat în țara asta fără altfel de stăpâni decât tagma jefuitorilor. Dar tu, în nimicnicia ta, ești un norocos. O vezi pe fata aia frumoasă de pe harmăsarul alb?
– ?
– E fata ta. Adu-ți aminte când ai fost la Cluj ca delegat permanent pentru meșteșuguri… Cum o chema pe numele mic?
– Nu se poate.
– Ba, se prea poate. Uite aici certificatul de naștere, nu întinde mâna că mori. A fost adoptată de Valeiu Pasarat, Bibiotecar Principal la Academie…
– Fata mea…
– Măcar de o lăsai în față la o biserică, nenorocitule. Spurcăciune de om.
– Eram tânăr… Când a murit Martha m-am speriat, parcă am înnebunit. Am fugit… Doamne, cât m-au chinuit gândurile…
– Geaba te-au chinuit că tot la lucruri rele te-au îndemnat. O iau la Paris să depună mărturie. Soarta, Dumnezeu, te-a pedepsit ca să o ai sub ochi, în fața ta, să o atingi, să îi vorbești, fără să știi că o ai, iar când ai aflat, să-ți fie luată. Cumplit blestem pe abia de-acum o să începi să-l duci.
Ioanid se prăbuși în genunchi și capul îi pică în piept:
– Omoară-mă! Omoară-mă acum ca să nu-ndur rușinea.
– Ai vrea tu. Să-ți duci crucea. Dumnezeu, bag seama că nu și-a pierdut nădejdea-n tine. Uită-te în ochii mei. Dacă pentru complot, și alte de-astea, te mai scapi cu cazacii tăi, pentru atentat de pruncucidere te belesc popii Rasiei înainte s-ajungi la judecător. Un deget numa’ să ridic.
Fii atent!
Dacă un fir de păr lipsește în familia mea… cred că am fost destul de explicit.
Du-te! Spune-le celorlalți că voi veni…
Până voi veni… să se teamă căci nu poci ști de-un plumb rătăcit, iar când voi veni, să stea să mă înfrunte ori să fugă…
Căci nu voi veni singur și nici cu gânduri bune pentru ei!

*
„Domnul Cuza a abdicat.
Familia Toma a fost absolvită de orice acuzații în legătură cu ruda lor, Zanea Toma, fugit din fața legii pentru conspirație împotriva statului.
Baba Ana Vădana a fost prinsă și adusă din nou la Preventoriul TBC.
Revenim în foaia de seară.
Folosiți numai crema de ghete Guban, un negru impecabil.”

***

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!