Ori de câte ori era învins de existență, un tip evada în povești. În ultimul an o făcuse de trei sute șaizeci și cinci de ori, maximum permis de legile misterioase ale abilității lui extraordinare. Poveștile nu se puteau alege, așa încât uneori tipul se pomenea în câte o poveste populară românească, alteori în vreuna din cele o mie și una de nopți ale Șeherezadei ori în clasicele povești europene și se simțea bine. Mai rău era când ajungea în poveștile buletinelor de știri ori în ale șefilor instituției la care lucra. În astfel de cazuri se dădea cu capul de toți pereții poveștii și număra orele până la întoarcerea în viața reală, unde se punea pe vomitat ca să se curețe. Reușea întotdeauna și se se ruga să aibă mai mult noroc data viitoare. Cu Păcală s-a distrat cel mai mult, așa mi-a povestit. Au chiuit împreună pe dealurile domoale și însorite ale Argeșului, s-au bălăcit, au născocit șarade și au mâncat mere din livezi fâșnețe. I-a plăcut și cu Phileas Fogg al lui Jules Verne, cu care s-a întâlnit de vreo șase ori și pe care l-a ajutat să înconjoare un pic din Pământ în pariul acela minunat al înconjurului celor optzeci de zile. Îi luceau ochii când mi-a enumerat animalele savanei, podoabele indiencelor din Bombay ori gustul mirodeniilor din Burma. Ce norocos!, mi-am zis și l-am rugat să-mi dea și mie coordonatele evadărilor sale, că nici mie nu-mi prea mai pria existența. Mi le-a dat. Vreme de unsprezece zile consecutive m-am pomenit într-o poveste despre care habar nu aveam că e poveste: viața mea. Expusă așa, artistic și zemos, mi-a plăcut mult mai mult decât atunci când trecusem prin ea cum se trece dacă ești prost, cu capul umbrit și energia strâmbă. Ce m-am mai distrat pe coclauri nebănuite, cu oameni incredibili și în întâmplări colorate atât de frumos, că și curcubeul ar fi fost invidios! Nu îmi mai doream deloc să evadez în poveștile lui James Bond, ale lui Rin Tin Tin, Nastratin Hogea, Mark Twain, Creangă, frații Grimm, Christensen ori Cervantes. Îmi era de ajuns trecutul meu. Încă îmi este. Tipul cu evadările care mi-a dat coordonatele evadărilor, văzându-mă fericit, m-a rugat să i le dau și eu pe ale mele, să vadă cum e. I le-am dat, în fond în viața mea e loc pentru toți pământenii care au trăit vreodată și vor trăi.