Nefericirea a bătut la ușa lui Costache într-o luni, cum bat toate nefericirile. N-a venit ca stare, ca sentiment ori ca metaforă ci sub formă de persoană. Cioc-cioc, bună după-amiaza, dați-mi voie să mă prezint, sunt nefericirea. Costache s-a frecat la ochi, a măsurat nefericirea din cap până-n picioare (care nu se vedeau întrucât nefericirea era de sex feminin și purta un fel de rochie lălăie și incertă ce ascundea totul de la brâu în jos) și a poftit-o înăuntru. Ce vrei, fă? Nefericirea n-a zis imediat ce vrea. A intrat, s-a descălțat cu greu de ghetele vechi și pline de noroi și alte rahaturi deși nu mai plouase de două săptămâni, a pășit în garsonieră, s-a așezat cu traistă cu tot după ce a dat o ocheadă peste pereți și a zis am venit să-ți spun că nu mai scapi de mine câte zilei vei mai avea. Costache s-a scărpinat pe chelie apoi a luat-o pe nefericire la șuturi. Îl deranjase mai mult rânjetul ei decât ce spusese plus că tocmai dăduse cu mătura în hol și acum urme crude de noroi cârcăleau linoleumul lila. Nefericirea a încasat cu stoicism cafteala. Când lucrurile s-au așezat, și-a suflecat mânecile, și-a tamponat cu dosul palmei ochiul umflat și a intrat în bucătărie la spălat vase și curățat cartofi. Între cele două activități a avut timp și de idea lui Costache despre sex, înfăptuind-o. Seara, care intrase și ea pe geam între timp, au fumat, au băut, și-au mai tamponat hormonii o dată și s-au culcat. Dacă asta e nefericirea, io nu știu de ce ne învață de mici să căutăm fericirea, gândi Costache mai liniștit ca niciodată și adormi ca un pui. Alături, nefericirea își scoase din traistă trei boli, un șomaj, o jumătate de depresie, zece vești proaste, treizeci de cucuie, toate etichetate cu numele lui Costache și era cât p-aci să scoată și ditamai impotența dar cum acesta o impresionase mai devreme de două ori, o băgă la loc în traistă și se culcă.