Trăise șase ani într-un tomberon de deșeuri farmaceutice căzut dintr-un camion și nu se plânsese niciodată, se arăta mulțumit. Îl înghesuise într-un intrând al unei clădiri de birouri abandonate, ferit de ploi și vânt, îl tapetase cu poliuretan găsit prin dărâmăturile mahalalelor și îl învelise cu folii de plastic și pungi de tot felul. În cartier era cunoscut drept "Cititorul" pentru că nu era văzut făcând altceva în afară de citit. Stătea cât era ziua de lungă aninat în tomberon, cu picioarele scheletice și strâmbe balansându-se straniu peste marginea de plastic și citea. Nu cerșea, nu ieșea să caute mâncare, nu intra în tomberon să se întindă un pic, doar citea. Îl prindea deseori ploaia citind și, cufundat în lectură, era udat binișor și răcea; bolea câte trei zile și se făcea bine de la sine. Uneori citea pe un soare dogoritor și a doua zi apărea ars rău de tot dar citea mai departe. Când și când câte un copil îi mai arunca grisine iar locatarii blocurilor din zonă îi mai lăsau de-ale gurii în pungi de la supermarket. Nu a fost văzut niciodată că ar fi luat ceva din ele. Nimeni nu l-a văzut mâncând așa cum tot nimeni nu l-a auzit vorbind. Părea că se hrănea cu cărți și de vorbit vorbea cu personajele din ele, pentru că citea numai romane, asta era clar după coperți. În al șaptelea an s-a mutat într-o gheretă uitată de o fabrică ce tocmai dăduse faliment. Asta s-a întâmplat peste noapte. Ca de obicei, nimeni nu văzuse nimic: nici când se mutase, nici unde îi dispăruse tomberonul și, mai ales, unde-i era biblioteca de la care lua cărți la infinit. A continuat să citească și în gheretă, scos pe jumătate cum îi era obișnuința. Alți ani au trecut peste "Cititor" și nimic din ce-i rău nu l-a atins. Parcă nici nu îmbătrânea. Îl udau ploi, îl ningeau ierni grele, îngheța între pereții lui de plastic și el citea mai departe. Cine era, de unde venise și de ce trăia fericit și sănătos, fără vârstă în lumea lui de cărți, nu știa nimeni. La capătul a încă douăzeci și trei de ani ajunsese faimos. Îl fotografiau fotoreporteri, televiziuni îl filmau iar ziariști băgăcioși încercau să-i smulgă, fără succes, măcar o frază. Într-o după-amiază, militari ai unui nou regim politic l-au luat pe sus și l-au dus în laboratoare secrete să-l cerceteze. Era suspectat de nemurire. După unsprezece zile l-au adus înapoi. Rămăsese la capitolul al patrulea din "Papillon" și s-a așezat nerăbdător de-a curmezișul gheretei să-și reia lectura. În acea seară, televiziunea guvernamentală a anunțat că se instituie cititul de romane ca obligativitate primordială a cetățenilor, abonamentele la biblioteci vor fi băgate pe gât poporului din clasele primare iar lună de lună patrule de critici literari și profesori de literatură înarmați până în dinți vor umbla din casă în casă, pe tot cuprinsul patriei, să constate ce se citește, cum și cât. "Cititorul" arătase drumul tinereții veșnice departe de confort, de îmbuibare și de vicii.