agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-07-29 | | A ajuns pe puntea cuterului ce purta un nume ciudat înscris pe el: V.G. 8. Pentru locuitorii Sulinei nu era ciudat, însemnând Vedetă grănicerească. A urcat destul de greu datorită valurilor iscate de o altă ambarcațiune ce a trecut cu viteză prin apropiere. În interior n-ar fi avut loc, așa că s-a îndreptat spre pupa. Arma, un S.K.S. nou nouț, și-a lăsat-o la locul ei pe spinare. S-a așezat pe valiza de lemn destul de voluminoasă. Se auzea doar sunetul sacadat al motorului, parcă și fâșâitul trestiilor. Din când în când se vedea în înaltul cerului câte-o pasăre. Toate bune și frumoase încât avu timp să-și amintească ceva din lecturile sale preferate legate de mările și oceanele lumii. De „Copiii căpitanului Grant”, de „ Ocolul pământului în optzeci de zile” ori „ Douăzeci de mii de leghe sub mări”, de „Căpitan la cincisprezece ani”, dar și de „Aventurile submarinului Dox”. În curând, cuterul a lăsat în urmă, pe stânga, Farul Genovez. Dacă ar fi fost la prora, ar fi putut vedea, nu prea departe, crestele înspumate ale mării. Nu le-a văzut, dar în curând le-a simțit. Instinctiv, s-a ridicat în picioare apucând strâns, cu ambele mâini, o bară metalică. Avea o senzație necunoscută până atunci. I se părea că stomacul nu mai face parte din corpul lui, că rămâne undeva sus când ambarcațiunea cobora de pe un val. Așa or fi simțit și cei câțiva marinari îmbrăcați în frumoasele lor uniforme alb-albastre. Aceștia ieșeau pe rând din cabine și „ dădeau la rațe”. Se știa că asta însemna, în jargonul lor, când ieșeau pe punte iar din gura le țânea, fără voia lor, un jet de lichid. S-a felicitat, în gândul lui, ca n-are astfel de probleme. A mai prins un pic de curaj. Dar nu pentru mult timp. Căpitanul V.G-ului zări în depărtare o mahună adică o barca mare de pescari cu însemnele portului Sfântul Gheorghe. Pe aceasta o să-l lase pe soldatul grănicer. Va economisi timp și carburant și va ajunge pe zi la Constanța. Vedeta își micșoră viteza și ocoli mahuna. Prin portavoce, căpitanul se făcu auzit. „Opriți și luați un soldat pe care să-l duceți în portul vostru”. Pescarii au fluturat un fanion ca semn ca au înțeles. Valiza i-a fost legată cu o parâmă și lăsată pe mahuna pescarilor. El a trebuit să coboare cu grijă pe o scară de frânghie. I-au făcut loc pe o margine de bancă. Era speriat, s-a speriat și mai tare când a văzut că uriașii sturioni de pe fundul mahunei mișcau destul de tare din mustati. Un pescar căută într-o sacoșă de papură și scoase o sticlă. Ii desfăcu dopul și i-o înmână. "Ia, granincerule, și trage o duscă". O luă cu mâna tremurândă și trase nu o dușcă ci vreo trei-patru. O moleșeală plăcută îl cuprinse. Era cât pe-aci sa intre în lumea viselor legănat de valuri. Nu adormi pentru că barca se lăsă într-o parte gata, gata sa alunece din ea. Văzu ca prin vis cum pescarii trăgeau de un odgon gros, aducând în barca un sturion uriaș care se zbătea cu gura căscată, avidă de lichid. Cu niște măciuci uriașe, loveau în capul peștelui până când acesta se zbătu tot mai slab, iar, după un timp, n-a mai mișcat. - Gata, zice cel ce părea șef. Să ne întoarcem acasă. Să-i mulțămim Celui de Sus că am venit cu mahuna încărcată. Grănicerule, pe tine te vom lăsa la pontonul vostru, că noi trebuie să mergem pe partea aialalta, la cherhana. Au ajuns la pontonul grănicerilor. Soldatului de santinela, când îl văzu, i se lumina fata. - Bă, Nuțule, știam că trebuie să ne sosească unul nou, dar mă gândeam că o să vina, ca tot omul, cu pasagerul. - O să-ți povestesc Costica. Dar acum sunt tare ostenit! Intre timp, lui Costică i-a venit schimbul. Apoi zise: Hai să mergem la companie. Au plecat când luna tocmai ieșea din mare. De departe se vedea turnul bisericii, crucea părea că sta pe un bulb de ceapă uriaș. Mai de aproape se auzea o melodie cântata de un cor pe trei voci. Lui Nutu i-a trecut prin minte că parcă este aceeași melodie pe care o cântau ei la cor, pe versurile: Sălbatica-i stepa baicală/ Sunt mine de aur în ea/ Un om blestemându-si ursita/ Cu traista pe umăr mergea. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate