Cheia în ușă, emoție diferită, așteptare diferită, bucuria produce tensiune la fel ca spaima, control al aromelor, fără fecale și la prânz.
- Iartă-mă, Mioara, dar parcă aș aștepta iubita, așa emoții am, iartă-mă, știu că nu-i așa, te iubesc mult, dar prietenește, ce ai făcut tu pentru mine, însă, este miraculos, recunoștința mea nu-și găsește expresia în cuvinte, iartă-mă, dar nu pot separa componenta sexuală de cea terapeutică, profesională.
- Te înțeleg, Iona, chiar te înțeleg, și eu am o urmă de încărcătură sexuală în ceea ce fac, dar asta-mi dă doar puterea să merg până la capăt, împreună cu iubirea mea pentru Letiția, pe care am văzut-o într-o mie de ipostaze, dar simt că încă nu o cunosc pe de-a-ntregul, vom vorbi multe azi, să fii pregătit, la masa de prânz te bag în ședință, dar fii liniștit, voi fi generoasă și înțelegătoare.
Schimbare de priorități, confirmare a absenței fecalelor fără desfacerea scutecului, bucatele aduse în pat, pe o tavă, după ridicarea cu o centură simplă și blocarea pe câteva perne, coborârea la orizontală, îndepărtarea păturii, desfacerea scutecului, curățarea cu șervețele și prosoape de hârtie, dezbrăcarea terapeutei, lent ca-ntr-un număr de striptease, aranjarea calmă a hainelor pe speteaza scaunului.
- Privește-mă tot timpul, nu-ți întoarce privirea, nu-i decât un test, care va decide ce vei face mai departe!
Respirație accelerată, erecție permanentă, apropiere a trupurilor fără contact, mâna dreaptă fără mănușă, mișcări lente cu palma strânsă, ejaculare amânată de terapeută, rezolvată, într-un târziu, în hârtie albă, urmată de curățenie completă cu șervețele umede, terapeuta stând în picioare, lângă pat, lăsându-se privită în toată splendoarea ei.
- Ești bun, chiar ești în regulă Ioane, ai rezolvat o problemă, mai ai trei - urina, scaunul și mobilitatea, în ce privește sexul mai lucrăm mâine și poimâine, acum când nu ne vede nimeni, trebuie doar să consolidăm traseul nervos reabilitat prin măduvă. Nu cred că s-ar mai putea schimba ceva, dar, pentru siguranță, mai repetăm două zile, și mâna ei fără mănușă se juca din nou în zona mea pubiană, acoperite fiind amândouă cu pătura, doctorița stând întinsă pe pat oferindu-și privirilor trupul ei matur de femeie îngrijită.
- Dacă te întreb câteva lucruri îmi răspunzi? Am câteva curiozități, stârnite de întâmplările de azi.
- Fără nicio problemă, despre ce-i vorba?
- Cum interesul nostru este unul sexual, întrebările mele, nedumeririle sunt dintr-o zonă apropiată, a vieții tale cu Letiția. Mergem mai departe?
- Da, fără probleme.
- Necunoscuta mea cea mai mare, una dublă de fapt, este cum de ai reușit s-o scoți pe Letiția din starea post-traumatică, să-i reții atenția după decesul oribil al lui Mihai, apoi cum ați reușit să fiți atât de apropiați în conviețuirea voastră, cum ai reușit, într-un fel, s-o trezești din morți, ea fiind absorbită, stăpânită de fapt de soțul ei, chiar și după doi ani de la moartea lui, când voi v-ați întâlnit? Leti este o ființă paradoxală și chiar dacă sunt medicul ei de familie, mai mult, medicul curant, ție cred că pot să-ți spun câte ceva despre ea, cu intenția clară de a-i fi ei de folos, fără a depăși anumite bariere profesionale.
- Dacă ai timp și vrei să mă asculți, îți spun o poveste pe care o știam, până la dispariția lui, doar eu și Mihai, apoi din momentul adevărului, al renașterii Letiției, doar eu și ea, de fapt cred că o știe și Mihai, cel puțin așa spune ea, Letiția, în momentele ei metafizice, mai întâi fac precizarea că prima înfrigurare, primul ei tremur, s-a petrecut sub jetul de apă al furtunului meu de stropit, Letiția era așezată pe gardul meu, la furat de parfum de trandafiri, eu, neatent, sub imperiul unei rutine cotidiene care și ea se revolta împotriva unui destin monoton și plictisitor, am udat-o, declanșând o ploaie cu descărcări electrice, transformată apoi într-o ploaie caldă, nesfârșită și fertilă de vară. Dragostea ei pentru flori, promisiunea că-i voi dărui trandafiri în număr nelimitat au determinat-o să intre pentru prima dată în grădina mea, iar eu, care o știam din vedere de la înmormântarea soțului ei, fost coleg de muncă și partener într-o afacere pe termen lung, m-am îndrăgostit instantaneu, la prima vedere, de minunea aceasta de femeie. Totul s-a jucat atunci, în câteva minute, i-am propus o colaborare foarte profitabilă pentru ea, s-a hotărât neașteptat de repede, după violența primei reacții la jetul de apă care o stropise cu ceva timp înainte, după aproape o oră de povești despre flori, plante și pomi, am intrat între flori, tăind toți trandafirii pe care și i-a dorit, bineînțeles că i-a ales pe cei mai proaspeți, înfloriți în ultimele ore. Când a ajuns la cincisprezece fire, care, de fapt, conțineau vreo 25 de boboci, s-a oprit, nevoind să accepte nici măcar să-i curăț spinii și să-i învelesc capetele tulpinilor cu ceva care să o apere de înțepături. - frumusețea cere sacrificii! Doi ani prietenia noastră a evoluat extrem de lent, Letiția a răspuns solicitării mele de ajutor la munca în grădină de la bun început, și, fiind foarte dezinvoltă de felul ei, într-o săptămână s-a acomodat atât de bine încât mi-a spus că-și lasă haine de lucru la mine, schimbându-se de câte ori vine. Păcălea foamea prin muncă voind să slăbească, nu voia să primească nimic de la mine, cumpărându-și până și apa, flori tăia alternativ, o dată își lua ei, în săptămâna următoare îmi punea mie în bucătărie, eu cerându-i insistent să le ducă toate la ea, accepta roade din grădină fără să exagereze, își lua doar când i se terminau, muncea cu o plăcere excepțională, zilnic dacă era vreme bună, cu pricepere și în tăcere. În prima toamnă nu a acceptat să-i duc eu mai multe produse acasă cu mașina, ați venit voi, tu cu Marcel și i-ați dus produsele mai grele, dar nu foarte multe, spunând, cum poate-ți amintești, că mai bine stau la mine în beci, urmând să vină din când în când peste iarnă să-și mai ducă cu o sacoșă, venea la două săptămâni, întotdeauna vinerea, așteptam cu sufletul la gură întâlnirea, mă lăsa s-o îmbrățișez cu un zâmbet trist pe chip, de-mi venea să n-o mai las din brațe. Pentru mine era sărbătoare, de obicei venea pe la două, accepta o cafea slabă, se dezbrăca de haina groasă în bucătărie, eu insistam, să-i fie caldă haina la plecare, arăta foarte bine, slăbise câteva kilograme, se chinuia să nu le pună la loc, după vreo jumătate de oră ne duceam în beci și își umplea o sacoșă cu de toate, fructe, legume, câte un flacon de vin după limpezire, varză murată. Cât timp era la mine mă temeam și să respir, o adoram de la distanță, în aceeași tăcere sfioasă, soră cu a ei. Nu accepta niciodată să o conduc, să o ajut ducându-i sacoșa, și toate astea, aproape la fel, vreme de doi ani, dar din ce în ce mai intens și mai dureros, pentru mine. În sărbători religioase nu munceam, dar nici nu venea să stăm în foișor, la un grătar și o poveste, doar de câteva ori întâmplându-se asta, atunci când ați fost și voi la mine de Sfânta Marie, sărbătorirea numelui tău înduplecând-o să-și ia o învoire din tristețea permanentă. La ambele revelioane după întâlnire mi-a spus că vine fiica ei la ea, nu mi-a spus de unde vine, sau cu ce se ocupă. Nu mă deranja, aș fi vrut doar să o văd mai des, iarna, că vara o vedeam aproape zilnic. Se împliniseră doi ani de la întâlnirea noastră și zece de la încheierea afacerii mele cu soțul ei, zece ani de interdicție reciprocă, chiar dacă Mihai murise, eu respectam cu sfințenie înțelegerea.
- Despre ce afacere vorbești?
- Letiția nu ți-a povestit nimic?
- Mi-a zis ceva, i-ai oferit mulți bani, de fapt un teren foarte scump, în livada ta cea mare, era uimită, vrăjită parcă de onestitatea ta, care, ai fi putut să-ți însușești totul, dar n-ai făcut-o, deși, odată cu Mihai se pierduse orice informație privind afacerea voastră.
- Era prin nouăzeci și șapte, nu plecasem încă din uzină, la ieșirea din schimb am oprit la o bere, mereu se umpleau gărdulețele spațiilor verzi din jurul dughenei vechi din tablă gri, de mușterii însetați, nu zăboveam mult, în douăzeci de minute locul deja începea să se golească, eu număram câte beri se vindeau pe minut, făcând calculul din care rezulta o sumă semnificativă, repetarea acestui scenariu făcând, mai întâi să-mi încolțească, apoi să se consolideze ideea unei afaceri personale. După ce a murit tata, în doi ani am reușit să vând toate proprietățile din Negura, eram pe punctul să cumpăr o bucată mare de teren la marginea orașului, în urma discuțiilor cu colegii singurul care s-a arătat interesat a fost Mihai, ne știam din vedere el lucrând într-o secție vecină. Eu am cumpărat 28 de ari, el doar 10, atât i-au ajuns banii făcuți după revoluție, prin bișnițăreala transfrontalieră, în Ungaria și Iugoslavia. Investiția lui a fost una secretă, pentru a obține un preț bun am cumpărat pe numele meu 38 de ari, eram încrezători, am mers totuși la un notar încheind un document care preciza cotele de proprietate asupra terenului și în care ne asumam amândoi să păstrăm cel puțin 20 de ari, suprafața lui și echivalentul din bucata mea, vreme de zece ani, orice schimbare a deciziei fiind posibilă doar de comun acord. Mihai zicea că nu vrea să vândă decât după ce prețurile vor exploda, iar majorarea la douăzeci de ari a suprafeței aflată sub incidența deciziei comune, era, potrivit modului lui de gândire, o eventuală ofertă suficientă pentru vreun cumpărător cu bani mai mulți, care ar vrea o suprafață mai mare. Eram amândoi convinși că asta se va întâmpla cu siguranță în cei zece ani după care valoarea terenurilor va fi chiar de zece ori mai mare. Pentru secretizarea deplină față de familie, el mi-a dat mie spre păstrare și exemplarul lui cu înțelegerea noastră, fiind convins că nu se va întâmpla nimic necurat între noi, și, la împlinirea termenului, fiica lui va beneficia fie de un teren valoros, fie de mulți bani.
- Din nefericire, ceva necurat s-a petrecut între el și viața lui, fatalitatea întâmplării fiind umilitoare de-a dreptul, pentru oricine crede că nu are nicio limită impusă de destin sau de Dumnezeu. Nu voi înțelege niciodată de ce i s-a întâmplat nenorocirea. În altă ordine de idei, tu chiar ești un sfânt, și, fie vorba între noi, un sfânt cu un apetit sexual în creștere, nu-mi lua în seamă mâna, vreau doar să intru și eu sub pătură, parcă m-a prins un pic frigul, povestește te rog ce s-a întâmplat în acea zi, când a citit documentul!
- Cu două zile înainte de luminație i-am spus că, la fel ca-n anul anterior, voi merge la Negura la mormintele părinților, ea făcând același lucru la mormântul lui Mihai. Pregătisem din vreme ghivece cu flori de toamnă, de fapt ea le-a pregătit, - nu pentru bani, dar e altceva dacă le cultivăm noi, și, în seara de dinainte a venit cu o propunere care avea să mă bucure, dar și să mă întristeze, în aceeași măsură: - hai să mergem împreună la mormântul meu, apoi vin cu tine la părinți, vrei?
- Mereu zicea așa - mormântul meu - simțea locul cu atâta forță, încât, de câte ori mergea nu se dădea dusă decât foarte greu.
- Așa a făcut și atunci, am plecat cam târziu, era plin de mașini, am mers mult pe jos și a stat acolo pe banca lor mai bine de o oră. Nu-ndrăzneam să-i spun ceva, era de o tristețe sculpturală întrecută doar de frumusețea ei dureroasă, îmbrăcată în negru, cu batic negru pe cap, cu părul galben și aspru ieșindu-i de sub baticul fin, o priveam împietrit, personifica tragedia și suferința. O vedeam în urmă cu patru ani la înmormântarea lui Mihai, era și atunci în negru, dar mult mai elegantă, o eleganță naturală, nu căutată, o eleganță înnăscută, nu ostentativă, era susținută de tine și de Marcel, fiica ei te ținea de braț, nu-mi puteam dezlipi ochii de la Letiția, îmi era rușine de mine însumi, dar nu puteam face altfel, mă dusesem la înmormântare dintr-o obligație morală, dețineam ceva ce era al decedatului, prezența mea a fost una discretă, de la distanță, dar extrem de intensă. M-am gândit atunci să-i spun de teren, poate-i va fi de folos dat fiind momentul, trecuseră șase ani de la cumpărare, mai erau patru, știam că prețurile terenurilor n-au crescut spectaculos, vândusem un teren la pornirea construcției casei, am decis, singur și îndoit de decizia mea, să respect termenul convenit. Eram extrem de ocupat, afacerea-mi mergea bine, casa se înălța, amintirea femeii cu părul galben, aspru și creț se estompase întrucâtva, viața mergea înainte, dar, într-o seară de vară viața mea s-a oprit, ba a luat-o înapoi, într-o fracțiune de timp am ajuns din nou la înmormântare, apoi am revenit în prezent, sufletul meu, chiar împotriva rațiunii, făurind scenarii pentru viitor. Mioara, m-am îndrăgostit instantaneu, la primele țipete nu știam că era ea, când am trecut de poartă și ea a-nceput să-și verse ura, de fapt nu era ură, era doar o aversiune, și nu împotriva mea, ca persoană, ci împotriva tuturor bogătașilor din oraș, care-și înălțau buncăre impenetrabile, ostile, chiar agresive, am simțit o căldură lichefiatoare în tot trupul, inima-mi bătea mult peste sută, aerul se rarefiase dramatic, mi-am corectat vocea, discret, începând construcția unei posibile relații afective.
- Leti te-a iubit? sau altfel spus, ai simțit la un moment dat că te iubește? ai simțit căldură în ochii ei de gheață, au lăcrimat vreodată, privindu-te?
- Parcă ai fi în mintea mea, în tot ce-mi faci, mai am puțin și ejaculez, dar mai ales întrebările tale... Fizic, Letiția m-a iubit o singură dată, de fapt de două ori într-o zi, cu sufletul... nu știu, chiar nu știu.
- Cum s-a întâmplat, când, exact?
- Pe la unu am pornit din oraș, făceam o oră până la țară, mai urcam încă vreun sfert de oră pe jos până la morminte, am parcat la baza dealului luând toate lucrurile în două sacoșe, coborau deja oameni din cimitir, ne salutam, ei continuând sa murmure după trecerea noastră, Letiția mă ținea strâns de braț, îmi era drag și-mi creștea inima, dar și emoția, așteptam reacția ei la vederea mormintelor, - ce-i asta, Iona?, ce-i cu pana lui Brâncuși pe mormântul mamei tale, n-a fost ortodoxă? - ba da, amândoi au fost, - și textul acesta amenințător, blestemul lui cumplit, ce-i aici? - mama s-a sinucis, n-a vrut niciun preot să o-ngroape, i-am făcut cruce de lemn, mi-au smuls-o, am făcut de piatră, una cu amândouă numele, mi-au spart-o, am făcut două de marmură, a ei au spart-o și atunci am făcut această pasăre măiastră plecând din plăcuța cu blestemul și asta a rămas, s-au temut să o mai atingă, - Dumnezeule, câtă ură-i pe pământ! De aceea-i și așa izolat mormântul aici lângă gard.
- Și atunci, pentru prima oară ochii ei s-au făcut albaștri precum cerul, câteva lacrimi curgându-i nestingherite pe obraji în timpul îmbrățișării sincere, grija ei fiind ștergerea lacrimilor mele. N-am stat mult, poate un sfert de oră, am așezat florile pe acoperișul de beton al mormintelor, am aprins candelele în vreme ce ea ștergea și lustruia crucea de marmură și pasărea de bronz, citind și recitind blestemul păzitor.
- Ce scria pe placă?
- ,,BLESTEMUL DIN ADÂNCURI ȘI DE SUS SĂ CURME VIAȚA CELUI CARE DISTRUGE ACEST OBELISC!”
- Greu blestem!